Şedinţa publică din data de 28 august 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut şi s-a dispus punerea în executare a sentinţei penale nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac, definitivă la data de 26.03.2024.
S-a dispus transferul condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la data de 27.09.2023 la zi.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, că prin sentinţa penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de intrare, mişcare şi şedere ilegală pe teritoriul Republicii Croaţia, unui alt stat membru al Uniunii Europene sau semnatar al Acordului Schenghen, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. croat.
Conform certificatului menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 04.12.2024, precum şi a documentelor ataşate de autorităţile judiciare din Croaţia, Curtea a constatat că hotărârea nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac a rămas definitivă la data de 26.03.2024.
De asemenea, faţă de descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, Curtea a constatat că aceasta constituie, potrivit legislaţiei române, infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) din C. pen.
Tot din înscrisurile transmise de autorităţile judiciare din Croaţia, a rezultat că persoana condamnată a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 27.09.2023, executarea pedepsei urmând să expire la data de 27.03.2026.
Din verificările efectuate a mai rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită şi judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinţei penale pronunţate de autorităţile judiciare din Republica Croaţia.
Curtea a reţinut şi că, în speţă, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în condiţiile în care persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceeaşi faptă penală; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; nu a intervenit prescripţia executării pedepsei potrivit aceleiaşi legi; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; totodată, nu a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, în raport cu legislaţia naţională.
În concluzie, Curtea a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind recunoaşterea hotărârii nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac din Croaţia.
Împotriva acestei sentinţe persoana condamnată A. a formulat apel.
Apelantul, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea solicitării de recunoaştere şi executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Se constată că cererea dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a cetăţeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunţată de o instanţă din Croaţia, stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român".
De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie.
Din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Croaţia rezultă că hotărârea penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de intrare, mişcare şi şedere ilegală pe teritoriul Republicii Croaţia, unui alt stat membru al Uniunii Europene sau semnatar al Acordului Schenghen, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. croat, a rămas definitivă la data de 26.03.2024.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat apelantul, constând în acea că, la data de 27.09.2023, pentru o sumă de bani nedeterminată, împreună şi conform unui acord anterior, aflându-se în autovehiculul, a condus în faţa primului inculpat B., în calitate de ghid, iniţial a condus în faţa vehiculului până la locul unde primul inculpat a preluat migranţii, iar apoi a condus în calitate de vehicul predecesor, cu scopul de a avertiza şi anunţa despre locaţia ofiţerilor de poliţie şi evitarea acestora până au fost opriţi de poliţie, are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) din C. pen. (trafic de migranţi).
Totodată, Înalta Curte reţine că durata pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe care trebuie să o execute persoana condamnată este compatibilă cu pedeapsa prevăzută de legea română în cazul infracţiunii de natura celor comise de apelant.
Astfel, se reţine că potrivit art. 263 alin. (1) şi din C. pen. român, săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. (2) al aceluiaşi articol este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Prin urmare, pedeapsa unică de 2 ani şi 6 luni la care a fost condamnat cetăţeanul român A. de către autorităţile judiciare din Croaţia nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea corespunzătoare, nefiind, astfel, necesară adaptarea pedepsei conform art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
c) persoana condamnată are cetăţenie română.
Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetăţean român, astfel cum rezultă din lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.
Înalta Curte constată că apelantul persoană condamnată A. este cetăţean român, cu domiciliul în România şi prin urmare acordul persoanei condamnate nu este necesar în această situaţie, iar aceasta a solicitat să fie transferat în România, astfel că este îndeplinită condiţia supusă analizei.
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.
În acest sens, se reţine că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform menţiunilor din certificatul emis de autorităţile judiciare din Croaţia; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare din Croaţia.
Astfel, în raport cu aspectele evidenţiate mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenţie, a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunţată de Tribunalul Municipal din Karlovac, rămasă definitivă la data de 26.03.2024.
Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.
Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 august 2025.