Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 336 din 12.04.2024, pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. x/2023 s-au dispus următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , recidivist, aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză şi infracţiunile ce constituite al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeş şi la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 171/18.06.2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, sunt concurente.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă parţială de 6 ani şi 7 luni închisoare stabilită prin sentinţa nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, cu înlăturarea sporului:
- 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud;
- 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia;
- 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeş;
- 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 171/18.06.2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 10 ani şi 9 luni), adică un spor de 3 ani şi 7 luni închisoare, rezultând o pedeapsă rezultantă parţială de 7 ani şi 7 luni închisoare.
S-a constatat că prin sentinţa nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa s-a stabilit, ca prim termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa rezultantă parţială de 3 ani 10 luni şi 10 zile închisoare, în urma contopirii pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1841/2019 a Judecătoriei Ploieşti, cu pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare pronunţată de autorităţile judiciare germane şi recunoscută pe cale incidentală prin sentinţa penală nr. 862/2020 a Judecătoriei Medgidia.
Totodată, s-a constatat că prin sentinţa nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
S-a mai constatat că prin sentinţa nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza Deciziei nr. 22/2020 a ICCJ, la prima pedeapsă rezultantă parţială de 3 ani 10 luni şi 10 zile închisoare, s-a adăugat cea de-a doua pedeapsă rezultantă parţială de 7 ani şi 7 luni închisoare, obţinându-se astfel o pedeapsă rezultantă totală de 11 ani 5 luni şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioadele executate de la data de 04.05.2017 la 13.02.2019, perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la data de 15.02.2019 la 14.03.2019, precum şi perioada executată de la 11.07.2019 la zi.
S-a dispus anularea formelor de executare întocmite în baza sentinţei penale nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa şi emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanţa, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. şurubelniţa cu mâner de culoare roşie, având lungimea de 38 cm, ridicată cu ocazia cercetării la faţa locului (plic nr. 2), folosită la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. B. S.A. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 19.275,2 RON cu titlu de daune materiale.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că în noaptea de 17/18.06.2019, în jurul orelor 04:15, inculpatul A. a pătruns prin forţarea uşii principale în magazinul (sediu) C. din Oneşti, judeţul Bacău, de unde a sustras un nr. de 12 telefoane mobile, cauzând un prejudiciu estimat iniţial la cca. 15.000 RON, ulterior precizat la suma de 35.940 RON.
Prin decizia penală nr. 400 din data de 05.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 336 din 12.04.2024 pronunţate de Judecătoria Oneşti, în dosarul nr. x/2023.
A fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada detenţiei de la 12.04.2024 la zi.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la plata către stat a sumei de 1481,76 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului, care a rămas în sarcina statului.
În baza art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a fost admisă cererea martorului D. şi s-a dispus plata către aceasta a sumei de 703,09 RON din fondurile Ministerului Justiţiei, cu titlu de cheltuieli de transport şi masă, prilejuite de chemarea la Curtea de Apel Bacău la termenul de judecată din 6.03.2025.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., personal, la data de 06 iunie 2025, data poştei, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei atacate, susţinând că instanţele anterioare au pronunţat o condamnare pentru o faptă penală care nu este prevăzută de legea penală.
În motivare, în esenţă, a arătat că din perspectiva încadrării juridice, în cauză nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 C. pen. şi a deciziei Î.C.C.J. nr. 11/2021, în sensul reţinerii unei infracţiuni continuate în privinţa furtului ce face obiectul prezentei cauzei şi a celor pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţele penale nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud, nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeş şi nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Astfel, a susţinut că fapta săvârşită la data de 17/18.06.2019, intră în conţinutul unei infracţiuni unice, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 35 şi 37 din C. pen., realizând o infracţiune continuată, "cu rezoluţiuni infracţionale identice’’ (între acţiuni fiind un interval de timp foarte scurt, la unele dintre ele de doar câteva ore iar părţile civile au acelaşi profil de activitate), din conţinutul căreia ar face parte 5 acte materiale, împreună cu cele din data de 10/11.06.2019 (sentinţa penală nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat), 10/11.06.2019 (sentinţa penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud), 12/13.06.2019 (sentinţa penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia) şi 23/24.06.2019 (sentinţa penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeş).
Recurentul a mai arătat că instanţele trebuiau să îi respingă cererea de judecată în procedură simplificată prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât apărările sale tind la inexistenţa "individualităţii faptei, împrejurare ce nu permitea acestora să realizeze o individualizare singulară a faptei/actului ce i se imputa’’.
A subliniat că, prin interpretarea dată, ambele instanţe nesocotesc raţiunea pronunţării deciziei nr. 11/2021 a ICCJ şi a dispoziţiilor art. 37 din C. pen., acestea reţinând că dacă s-ar proceda într-o asemenea manieră s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură sentinţele penale nr. 24/2001 a Judecătoriei Adjud, nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeş şi nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Astfel, a considerat că, "instanţele de judecată au pronunţat o condamnare pentru o faptă penală care nu este prevăzută de legea penală ea trebuind să fie în concret act material în conţinutul altei condamnări’’.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi părţii civile S.C. B. S.A..
Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. nu au fost depuse concluzii scrise.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 09 iulie 2025, sub nr. x/2023.
Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.:
"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."
Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Analizând îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată, la data de 06.06.2025, de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05.05.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termenul de 30 zile, fiind îndeplinite dispoziţiile prev. de art. 435 C. proc. pen., în condiţiile în care hotărârea i-a fost comunicată la 08.05.2025, la locul de detenţie .
De asemenea, se constată că decizia penală nr. 400 din data de 05.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie conform art. 434 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. privind calitatea procesuală a persoanei care poate promova recurs în casaţie se reţine că acestea sunt satisfăcute, dat fiind că recurentul are calitatea de inculpat şi a declarat apel în cauză, care i-a fost respins.
Totodată, sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. se consideră că sunt întrunite, în sensul menţionării numelui, prenumelui şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.
Însă, în ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora, se constată că nu este îndeplinită, dat fiind că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, dar motivele pe care le-a arătat în susţinere nu pot fi încadrate în cazul de casare expres menţionat şi nici în vreun alt caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Criticile recurentului inculpat A., prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie se referă, în esenţă, la încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat definitiv prin decizia instanţei de apel, solicitând schimbarea încadrării juridice (prin reţinerea unei infracţiuni continuate din care să facă parte, ca act material, furtul comis la data de 17/18.06.2019), cu consecinţa stabilirii unei pedepse pentru infracţiune continuată, iar nu pentru un concurs de infracţiuni, or, aceste aspecte nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.
Solicitarea de reapreciere a încadrării juridice a faptelor fundamentată pe reevaluarea situaţiei de fapt (inclusiv a rezoluţiei infracţionale, ce ţine de latura subiectivă) şi individualizarea judiciară a pedepselor constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel şi nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât excede cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi celorlalte cazuri de casare reglementate de acelaşi act normativ.
Se evidenţiază că inclusiv cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. - hotărârea este supusă casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, impune verificarea aspectelor de legalitate în funcţie de încadrarea juridică stabilită sau menţinută prin hotărârea recurată, instanţa care judecă recursul în casaţie nefiind abilitată prin dispoziţiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei (ICCJ, secţia penală, deciziile nr. 250/RC din 14.10.2014, nr. 189/RC din 10.05.2017, nr. 470/RC din 07.11.2016).
Pentru considerentele ce preced, se constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, formulată de inculpatul A., nu aduc în discuţie aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie vreunui caz de recurs în casaţie din cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. În jurisprudenţă, s-a arătat că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. Argumentele prezentate de recurenţi trebuie să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.
Formularea unor critici care nu se subsumează vreunui caz de casare echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte reiterează că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat sau altui caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.
În legătură cu greşita reţinere a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se constată că, în realitate, recurentul subscrie acest argument tot criticii aduse încadrării juridice dată faptei (menţinută prin decizia din apel), în infracţiune simplă.
Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este întrunită.
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.