Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia penală, având nevoie de timp pentru a delibera în cauza penală având ca obiect verificarea măsurii preventive (art. 207 din C. proc. pen.) privind pe inculpatul A., cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen., rap. la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., a amânat pronunţarea la data de 21.11.2022, când, în baza art. 348 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (4) şi (6) din C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul A., măsură pe care a menţinut-o pentru o perioadă de până la 30 de zile, urmând să fie verificată sub acelaşi aspect cel mai târziu până la data de 20 decembrie 2022, inclusiv.
Totodată, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., ca nefondată.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.11.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. x/2022, a formulat contestaţie inculpatul A..
Prin încheierea penală nr. 746/P/CP din data de 29 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 4251, alin. (7), pct. 1, lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 203 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii de şedinţă penală din data de 21.11.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2022
La data de 23.06.2025 (data poştei), inculpatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva încheierii din data de 16.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.
După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 12.08.2025, sub nr. x/2022/a3.
Prin referatul din 12.08.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.09.2025.
Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 20 august 2025.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.
Astfel, se reţine că inculpatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva încheierii din data de 16.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "recursul în casaţie poate fi exercitat numai împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel (…)".
Totodată, conform art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Felul hotărârilor":
"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii se numeşte decizie. Instanţa se pronunţă prin decizie şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(3) Toate celelalte hotărâri pronunţate de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri.".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., rezultă că recursul în casaţie este reglementat de legiuitor ca o cale extraordinară de atac cu aplicabilitate strict limitată, susceptibilă de exercitare exclusiv împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel sau, după caz, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în virtutea competenţei funcţionale recunoscute acestor instanţe prin dispoziţiile art. 38 alin. (2) [art. 39 alin. (2) în cazul curţilor militare de apel], respectiv art. 40 alin. (2) din C. proc. pen.
Altfel spus, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie ca instanţe de fond, iar în ceea ce priveşte instanţa supremă - şi ca instanţă de recurs în casaţie, precum şi cele pronunţate în exercitarea altor funcţii judiciare recunoscute acestora prin lege, altele decât cea de judecată în apel.
Deopotrivă, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de organele judiciare care nu au competenţe de instanţă de apel, respectiv judecătoriile şi tribunalele.
Prin urmare, o încheiere pronunţată de un tribunal nu poate constitui, în nicio circumstanţă, obiect al recursului în casaţie, plasându-se în afara cadrului restrictiv instituit de legiuitor relativ la această cale extraordinară de atac, întrucât, pe de o parte, prin natura sa juridică, nu se circumscrie noţiunii de "decizie" în sensul art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât nu emană de la o instanţă de apel, ale cărei hotărâri sunt, prin ipoteză, singurele susceptibile de a fi supuse acestei căi extraordinare de atac.
A accepta contrariul ar echivala cu o interpretare extensivă inadmisibilă a dispoziţiilor legale, deturnând finalitatea recursului în casaţie şi golind de conţinut caracterul său excepţional. Această cale extraordinară de atac, configurată de legiuitor într-un cadru strict şi limitativ, se supune regulii interpretării restrictive, tocmai pentru a păstra echilibrul între principiul legalităţii şi cel al securităţii raporturilor juridice.
Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În consecinţă, recursul în casaţie formulat împotriva unei încheieri pronunţate de un tribunal este inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unui act jurisdicţional care, atât prin natura, cât şi prin provenienţa sa, rămâne în mod evident în afara sferei de aplicare a art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.
Constatarea anterior menţionată face neutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2025.