Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finantarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.01.2013 întrucât actul administrativ este vătămător şi competitorilor, pentru că viciază in integrum o procedură de insolvenţă deschisă la Tribunalul Tulcea dosar nr. x/2012, precum şi suspendarea executării acestui act administrativ unilateral până la momentul pronunţării hotărârii în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Prin sentinta civilă nr. 307/26.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis exceptia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agentia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si Fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 8332 din data de 2.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.
S-a respins excepţia de nelegalitate.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii.
S-a respins acţiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal
2. Hotărârea atacată
Prin încheierea din 2 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, având în vedere că, niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la termen şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 8332/02.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
- suspendarea cursului judecării procesului înseamnă a lăsa dreptul Uniunii Europene în incertitudine şi nesiguranţă, precum şi fapte care pot fi circumscrise sferei penale;
- hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2019 în data de 02.02.2024 reprezintă o măsură de suspendare, anihilare, restricţionare şi/sau modificare a dreptului Uniunii Europene, Comisia Europeană în complicitate cu instituţiile de forţă, instituţiile judiciare şi structurile informative cu competenţe legale din România, acţionând în vederea acoperirii eşecului şi rezultatului catastrofal al PNDR 2007 - 2013 FEADR;
- s-au aplicat prevederile interne ale art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind suspendarea cursului judecării procesului, în condiţiile în care normele de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii aveau întâietate în analiza cauzei;
- s-au executat o succesiune de operaţiuni frauduloase care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale ale art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., dar nu în scopul pentru care acestea a fost edictată, ci pentru a eluda normele de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii de imediată aplicare, pentru a participa la activitatea infracţională a grupurilor de interese;
- frauda este o formă intenţionată a unei neregulii care în prezenta cauză caracterizează reaua-credinţă şi care expune Comisia Europeană unor suspiciuni de practici de tip mafiot. Atunci când această instituţie nu dispune decât de o marjă de apreciere destul de redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului comunitar (în prezent, unional) poate fi suficientă pentru a proba existenţa unei încălcări suficient de grave(16), prin urmare Legiuitorul Uniunii a statuat că în această materie, chiar şi cel care se face vinovat de o culpă foarte uşoară, culpa levissima, nu poate fi considerat de bună-credinţă, adică este un comportament periculos conform Convenţiei PIF;
- orice încălcare a principiului egalităţii armelor reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi astfel, a articolului 47 din Carta DFUE, şi asta ori de câte ori situaţia de fapt se va afla in limite litis în domeniul dreptului Uniunii. Prin urmare, dreptul fundamental la buna administrare conţinut în articolul 41 din Carta DFUE reprezintă o excepţie de la articolul 51 alin. (1) ultima teză din Carta DFUE deoarece conţinutul normativ al articolului 41 - spre deosebire de toate celelalte drepturi şi principii conţinute în Cartă - nu se aplică statelor membre atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, ci doar instituţiilor, organelor şi agenţiilor Uniunii Europene;
- s-a invocat şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de Decizia nr. 45/2018, prin care CCR a interpretat în sens restrictiv art. 125 alin. (3) din Constituţie în sensul că:
"funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". Mai exact, instanţa de contencios constituţional a statuat că "esenţa activităţii lor (n.r. a judecătorilor) constă în aplicarea şi interpretarea judiciară a legii şi în conducerea şi controlul activităţii de urmărire penală, după caz, neputând desfăşura activităţi specifice celei de legiferare sau de organizare şi punere în aplicare a legii pe calea actelor administrative";
- întregul proces judiciar cu privire la contractul de finanţare, finalizat prin hotărârea judecătorească ce dă dezlegare fondului dreptului dedus judecăţii, trebuie condus de judecător cu respectarea şi aplicarea normelor de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii în aceasta materie, respectiv, concurenţa prin care se acordă ajutoarele de stat (domeniu în care Uniunea Europeană are competenţe exlusive), aspectelor privind aria protejată sit NATURA 2000 (domeniu în care Uniunea Europeană are competenţe partajate), într-o zonă defavorizată la periferia Uniunii cu statut de arie protejată sit Natura 2000 Rezervaţia Biosferei Delta Dunării plasată sub responsabilitatea exclusivă a Uniunii Europene, a cărei necunoaştere sau neclaritate instanţa nu o poate invoca.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea atacată cu recurs instanţa a dispus suspendarea cauzei constatând lipsa la termen a părţilor legal citate, precum şi împrejurarea că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Măsura suspendării voluntare este o formă de exercitare a atributelor ce intră în conţinutul principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil şi, totodată, reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Suspendarea dispusă potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., nu este legată de noţiunea de culpă, ci, în condiţiile în care nicio parte nu a cerut judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat la soluţionarea cauzei, creează judecătorului fondului o prezumţie a desistării voluntare de continuare a procesului şi o achiesare la soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
Deşi recurentul nu şi-a întemeiat în drept cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează neregularităţi de ordin procedural, respectiv aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate constata absenţa totală a motivării, întrucât, deşi motivele de recurs antamează fondul raportului juridic dedus judecăţii, în partea introductivă a acestora se invocă împrejurarea că instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legale privind suspendarea judecăţii cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii.
Analizând din această perspectivă legalitatea soluţiei atacate, Înalta Curte reţine că recurentul - reclamant nu a invocat nicio normă comunitară care să contravită dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., dreptul Uniunii neimpunând instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură.
Nu se poate invoca o desistare a judecătorului naţional în soluţionarea cauzei, întrucât prin încheierea de suspendare a judecăţii, instanţa nu se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii, ci procesul rămâne în nelucrare, până la formularea de către partea interesată a unei cereri de repunere a cauzei pe rol.
Constată Înalta Curte că îndeplinirea celor două condiţii cerute de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv lipsa părţilor la termenul de judecată şi nedepunerea unei cereri privind judecata cauzei în lipsă, au fost corect constatate de instanţa de recurs, care a dispus în consecinţă suspendarea soluţionării cauzei.
Din perspectiva dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că judecata recursului întemeiat pe art. 414 alin. (1) din C. proc. civ. este limitată la soluţia pronunţată de instanţa de recurs asupra modului de soluţionare a incidentului procesual, astfel că aspectele invocate de recurentul - reclamant ce vizează raportul juridic dedus judecăţii nu pot fi analizate în cadrul prezentei căi de atac, controlul judecătoresc fiind limitat la cenzurarea eventualelor erori privind întreruperea cursului judecăţii.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.