Act administrativ normativ. Nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative. Instituirea unei noi cerinţe pentru acordarea activului net către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, prin actul normativ de rang inferior
Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legea nr 554/2004. Actul administrativ
Index alfabetic:
- Act administrativ normativ
- Principiul ierarhiei actelor normative
- Instituirea cerinţă suplimentară
- Norme de tehnică legislativă
Legea nr. 24/2000, art. 4 alin. (3), art. 77, art. 78
Legea nr. 411/2004, art. 135, art. 136
Respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiţie de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ, prin acte normative de rang inferior putând fi clarificate/explicitate aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziții din acte normative de rang superior în raport de diverse situații ce pot apărea în practică, însă acestea trebuie să se circumscrie conținutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluții care să contravină sau să completeze nepermis prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000.
Sub pretextul clarificării sferei documentelor necesare în scopul încasării contravalorii activului personal net, art. 5 alin. (1) lit. b din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificat prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, condiţionează suplimentar faţă de lege recunoaşterea dreptului de a beneficia de această facilitate, la care se referă textul art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, impunând condiţia ca la data cererii beneficiarul să fie eliberat din funcţie, nu doar să îndeplinească condiţiile de pensionare, depunând în acest sens, obligatoriu, „o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție”.
Or, instituirea unei noi cerinţe pentru acordarea activului net către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, distinctă de îndeplinirea condiţiilor de pensionare (specifice domeniului de activitate al fiecărui participant în parte), unică limitare stabilită prin legea în executarea căreia a fost emisă Norma A.S.F. (respectiv Legea nr. 411/2004), este de natură a afecta însuşi dreptul substanţial recunoscut de lege participanţilor la fondurile de pensii administrate privat.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1302 din 6 martie 2025
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.03.2024, sub nr. x/2/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv anularea sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie".
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentința nr. 1870 din 20 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2/2024, Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat art 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie”. În baza dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, a dispus publicarea sentinţei în Monitorul Oficial al României, prin grija grefei, după rămânerea ei definitivă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței nr. 1870 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C.proc.civ..
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport de conţinutul art 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023 şi de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Astfel, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a concluzionat în sensul că prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 se impune o condiţie suplimentară faţă de legislaţia primară pentru acordarea pensiei private, prin instituirea obligaţiei prezentării documentului de eliberare din funcţie, această concluzie neţinând cont de împrejurarea că dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 stabilesc data naşterii dreptului la pensie privată, care coincide cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, iar nu şi data începerii plăţii sau data primirii activului personal net. Deopotrivă, potrivit tezei introductive a alin. (1) al art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul primeşte contravaloarea activului personal net în condiţiile art. 4, adică în condiţiile în care: „participantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale" , prevederi care nu pot fi scoase din context.
Or, printr-o interpretarea coroborată a celor două dispoziţii legale şi în lumina prevederilor Legii nr. 303/2022, a susţinut recurenta-pârâtă că rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că, în cazul magistraţilor, doar cei care beneficiază de pensie de serviciu în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2022, pot solicita plata activului net de la administratorul fondului de pensii, în temeiul dispoziţiilor clare ale art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 corelate cu condiţiile dovedite în baza documentelor menţionate la art. 5 din acelaşi text normativ.
Interpretarea dată de intimatul-reclamant şi însuşită şi de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte adăugarea la legislaţia primară, respectiv la textul prevăzut de art. 135 alin. (1) din Legea nr 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prin textul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 modificată, este eronată, în opinia recurentei-pârâte, aceste articole reglementând, în fond, două momente diferite.
Aşadar, legislaţia secundară este emisă doar în scopul clarificării condiţiilor privind începerea plăţii pensiei private, şi nu de a condiţiona suplimentar recunoaşterea dreptului la pensie la care se referă textul art. 135 alin. (1), stabilind astfel doar ce înscrisuri sunt necesare pentru a se face dovada că sunt îndeplinite, astfel, condiţiile art. 4 din acelaşi act normativ, având în vedere că pensionarea efectivă a magistraţilor este dispusă prin decret al Preşedintelui României privind eliberarea din funcţie, iar nu prin decizia casei de pensii competente, care atestă doar naşterea dreptului la pensia de serviciu.
Art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat nu prevede faptul că participantul poate cere plata pensiei private de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, ci că are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. La fel este şi în cazul de faţă, în care intimatul-reclamant are dreptul la o pensie publică în baza îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă potrivit deciziei de pensionare nr. 193782/8.11.2023, dar nu poate cere plata exclusiv în baza acesteia, decât după dovada pensionării efective.
Totodată, s-a mai invocat că art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, stabileşte că actul normativ reglementează modul în care activul personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat este utilizat în cazul în care acesta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr. 263/2010, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în situaţia unor categorii profesionale, după caz. De aici rezultă, încă o dată, faptul că întreg actul normativ în discuţie se referă la cu totul alte circumstanţe decât cele prevăzute de dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 411/2004, acesta fiind şi motivul pentru care acest articol nici nu este invocat în Nota de fundamentare privind modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017 prin Norma A.S.F. nr. 34/2023.
Totodată, în interpretarea prevederilor existente la nivelul legislaţiei secundare emise în aplicarea prevederilor legale de rang superior, trebuie avută în vedere, în opinia recurentei-pârâte, şi o altă regulă de principiu, de tehnică legislativă, şi anume cea reglementată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit căreia: „(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare". Această regulă instituie cerinţa utilităţii normei din legislaţia secundară, în sensul că se doreşte ca legislaţia secundară să înlăture eventualele neclarităţi în interpretare, identificate din practică la nivelul legislaţiei primare, venind în sprijinul aplicării şi explicării textului de lege, considerând că reglementarea secundară este de natură a introduce în legislaţie „instrumentele" necesare punerii în aplicare, în cazul de faţă, a prevederilor art. 135 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004.
S-a mai subliniat de către recurenta-pârâtă Autoritatea de Supravegehre Financiară că sentinţa recurată este nelegală, Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, în sensul introducerii în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) a sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie ", neadăugând la legislaţia primară, ci asigurând aplicarea legislaţiei incidente, în mod unitar, prin protejarea intereselor tuturor participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, inclusiv a celor din categorii profesionale speciale, cum este cazul magistraţilor, având în vedere faptul că perioada de 12 luni în care se pot primi contribuţii şi se pot efectua regularizări conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi completările ulterioare, începe să curgă de la data plăţii efective a contravalorii activului personal net, dată care trebuie să corespundă cu intrarea în plată a pensiei publice, indiferent de sistemul de pensii de care aparţine participantul.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate. A arătat intimatul-reclamant că în mod corect a statuat instanţa de fond că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie" inserată suplimentar în art. 5 alin. (1) lit. b), adaugă în mod nelegal la legislaţia primară care reglementează dreptul la contravaloarea activului personal net al participantului, respectiv la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Cu privire la regimul juridic al Normei A.S.F. nr. 34/2023 care modifică Norma A.S.F. nr. 27/2017, intimatul-reclamant a reafirmat caracterul ei de act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 27/2017, aşa cum au fost modificate prin Norma A.S.F nr 34/2023 nu pot adăuga dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în aplicarea cărora au fost emise.
Or, art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public", iar art. 136 alin (1) din acelaşi act normativ stabileşte că „activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii private". Aceste texte de lege sunt clare şi previzibile, în sensul că dreptul de a primi contravaloarea activului personal net se naşte în favoarea participantului la fondul de pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, respectiv a condiţiilor pentru acordarea unei categorii similare de pensie stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, aşa cum este şi Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fără a exista vreo altă condiţie suplimentară.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege aplicabile substanţial speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Criticile recurentei-pârâte Autoritatea pentru Supraveghere Financiară vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport de conţinutul art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023 şi de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, susţinând recurenta-pârâtă, în esenţă, că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie", nu adaugă la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Pentru a verifica criticile aduse sentinţei recurate, din perspectiva incidenţei motivului de casare reglementat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va porni de la observarea conţinutului Notei privind aprobarea proiectului Normei pentru modificarea și completarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, în cuprinsul căreia, la expunerea de motive, se arată că modificarea se impune „pentru crearea cadrului legal necesar implementării prevederilor Legii nr. 411/2004”, iar „necesitatea emiterii proiectului de act normativ constă în detalierea prevederilor art. 37, art. 38 și art. 136 din Legea 411/2004 astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 174/2022”. Preambulul Normei contestate în cauză, nr. 34/3003, are un conţinut similar notei ante referite, făcând trimitere încă o dată la „art. 37, 38 și 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Or, cum corect a notat instanţa de fond, rezultă că Norma A.S.F. nr. 34/2023, din perspectiva modificării art. 5 alin (1) lit. b), a fost emisă din necesitatea „detalierii prevederilor art. 136 din Legea nr. 411/2004”, în condiţiile în care art. 37 şi art. 38 din lege vizează alte situaţii, respectiv pensiile de invaliditate şi împrejurarea intervenirii decesului asiguratului.
Cum Norma A.S.F. nr. 34/2023, prin care s-au adus modificări Normei A.S.F. 27/2017 din perspectiva conţinutului art. 5 alin. (1) lit. b), este legislație secundară, fiind emisă în executarea dispozițiilor Legii nr 411/2004, Înalta Curte va analiza criticile recurentei-pârâte în raport de statuările instanţei de fond şi de dispoziţiile legale care conturează rolului şi limitele conţinutului actelor administrative cu caracter normativ emise în baza şi în executarea legilor, respectiv art. 4 alin. 3, art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Înalta Curte reține, în primul rând, că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituția României – care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Așadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune, așadar, obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care are forță juridică superioară.
Relațiile sociale sunt reglementate primar prin legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ, precum Norma în discuţie, pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicție în termeni, în acest sens statuând Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018). Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispozițiilor primare, și nu să reglementeze el însuși astfel de dispoziții.
Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, iar art. 77 şi art. 78 din același act normativ stabilesc că ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, trebuind să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și, totodată, neputând conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
De asemenea, considerentele Înaltei Curţi de Casație și Justiție din Decizia nr. 19/2022 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt aplicabile, la nivel de principiu, şi speţei de faţă, în condiţiile în care în analiză este legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ emis în executarea unei legi:
”(...) 145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă.
146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ.
147. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2018, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţia României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.
148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepţiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conţinută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010, şi nu de normele metodologice, care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia(…)”.
În considerarea celor sus-arătate, cum art. 5 alin. (1) lit. b din Norma contestată a vizat, aşa cum se arată explicit în Nota de aprobare a proiectului „detalierea” aplicării art. 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat în mod corect la o analiză a Normei contestate în raport de textul de lege al art. 136, care, însă, nu poate fi privit izolat de art. 135 al legii, criticile recurentei-pârâte privind o greşită corelare a Normei cu acest din urmă text de lege neputând fi primite.
Astfel, art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „(1) Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. (2) Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer şi comisioanele legale”, iar art. 136 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că: „Activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziționarea unei pensii private”, activul personal fiind definit la art. 2 alin. (1) pct. 2 din lege.
Apreciind recurenta-pârâtă că se impune, aşa cum s-a arătat anterior, „detalierea” dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 411/2004, a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. b). din Norma A.S.F. 27/2017, în sensul de a se prevedea că „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condițiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei pensii similare stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție; (...)".
Anterior modificării survenite prin Norma A.S.F nr. 34/2023, textul art. 5 alin. (1) lit. b avea următorul conținut: „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condițiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei categorii similare de pensie”.
Textele normative evocate conturează, aşadar, reţine Înalta Curte, dreptul participantului la un fond de pensii administrat privat, la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, de a solicita atribuirea activului personal net, într-o singură tranşă, fără nicio altă limitare de ordin legal, doar astfel - în sensul de facilitate prevăzută expres de lege - putând fi interpretate prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, potrivit cărora „după aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată”. În situaţia judecătorilor, calitate pe care o deţine reclamantul-intimat A, această dată este conturată legal de art. 211 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Din acest motiv apare ca vădit nefondată critica recurentei-pârâte în sensul că ar fi fost avută în vedere cu prilejul modificării contestate necesitatea respectării dispoziţiile art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, în condiţiile în care reclamantul-intimat A, magistrat, reclamă doar încălcarea, prin modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, a dispoziţiilor legale de rang superior care îi permit, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare potrivit legii speciale, Legea nr. 303/2022, atribuirea activului personal net.
De altfel, art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 face trimitere la art. 4 din aceeaşi Normă, care prevede că „participantul care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, după caz, are dreptul să primească contravaloarea activului personal net, ca plată unică sau plăți eșalonate, la cerere.” Interpretarea literală, gramaticală şi logică a art. 4 din Normă, prin raportare la actul normativ cu forţă superioară în temeiul căruia a fost emisă, conduce la concluzia că verbul „a beneficia” are sensul de îndeplinire a condiţiilor legale de pensionare, contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin cererea de recurs.
Deopotrivă, din perspectiva celor reafirmate în cererea de recurs vizând existenţa, până la modificarea Normei A.S.F., a unei discriminări între participanţii la fond, Înalta Curte achiesează la considerentele sentinţei recurate potrivit cărora, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 „participantul este proprietarul activului personal din contul său”, iar conform art. 135 şi art. 136 din același act normativ, cu referire la art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul poate beneficia de dreptul său de a solicita activul personal net într-o singură tranşă la momentul nașterii dreptului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, astfel încât nu se produce nicio discriminare între participanți, fiecare fiind obligat să atingă un stagiu de cotizare la fondul privat de pensii echivalent cu data la care îndeplineşte condițiile pentru pensionare în sistemul public, fiind astfel respectat întocmai şi art. 6 din Legea nr. 411/2004.
Înaltă Curte constată, aşadar, că, sub pretextul clarificării sferei documentelor necesare în scopul încasării contravalorii activului personal net, art. 5 alin. (1) lit. b din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificat prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, condiţionează suplimentar faţă de lege recunoaşterea dreptului de a beneficia de această facilitate, la care se referă textul art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 şi art. 35 alin. 1 din Legea nr. 411/2004, impunând condiţia ca la data cererii beneficiarul să fie eliberat din funcţie, nu doar să îndeplinească condiţiile de pensionare, depunând în acest sens, obligatoriu, „o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție”.
Instituirea unei noi cerinţe pentru acordarea activului net către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, distinctă de îndeplinirea condiţiilor de pensionare (specifice domeniului de activitate al fiecărui participant în parte), unică limitare stabilită prin legea în executarea căreia a fost emisă Norma A.S.F. (respectiv Legea nr. 411/2004) este de natură a afecta însuşi dreptul substanţial recunoscut de lege magistraţilor participanţi la fondurile de pensii administrate privat.
Este vădită, în aceste condiţii, nelegalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ, fiind nesocotit principiul ierarhiei actelor normative, cuprins în art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte notează că este corectă susţinerea recurentei-pârâte în sensul că prin acte normative de rang inferior, precum Norma în discuţie, se pot clarifica/explicita aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziții din acte normative de rang superior în raport de diverse situații ce pot apărea în practică, însă subliniază că acestea trebuie să se circumscrie conținutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluții care să contravină sau să completeze nepermis prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000. Or, în speță, art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, nu respectă această cerință, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în cele ce preced.
În aceeaşi linie argumentativă, Înalta Curte observă şi că trimiterea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 pentru a justifica modificarea art. 5 alin. 1 lit. b din Normă porneşte de la o premisă greşit înţeleasă, acest text de lege, potrivit căruia „Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare” fiind aplicabil şi legislaţiei secundare, însă doar în măsura în care sunt respectate, prioritar, dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege, conform cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Conclusiv, Înalta Curte arată că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiţie de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ contestat, sentinţa instanţei de fond fiind dată cu o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. 3, art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, în raport de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.