Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a constatat că prin încheierea din data de 18.11.2022, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din patru infracţiuni în concurs, privind participaţia improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (din care două în formă continuată), într-o singură infracţiune, constând în participaţie improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).
În baza art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (patru acte materiale, respectiv din perioada 22.02.2013-12.06.2014, cu persoane vătămată S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film"; din perioada 07.03.2014-02.06.2014, cu persoana vătămată C. Sucursala Bucureşti, fosta D. SpA; din perioada 03.03.2015-16.03.2015, cu persoane vătămate E., F. şi G.; din perioada 25.06.2015-10.11.2015, cu persoana vătămată S.C. H. S.R.L., prin lichidatorul judiciar I., reprezentat de J.).
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. privind pedeapsa accesorie.
De asemenea, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa pronunţată o zi, constând în durata reţinerii dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 25.07.2017.
Prin decizia penală nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, la data de 29 mai 2025 condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la data de 29 mai 2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2025.
Prin contestaţia în anulare formulată, persoana condamnată A., în esenţă, a solicitat admiterea în principiu a căii extraordinare de atac, desfiinţarea deciziei nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 (nu şi a deciziei nr. 264/RC din 24.04.2024 aşa cum s-a precizat prin completarea motivelor de critică depuse la dosar în data de 15.09.2025), iar în rejudecare să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în raport cu decizia nr. 1/2025 pronunţată de Completul de recurs în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sub aspectul admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate s-a susţinut că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., întrucât inculpatul a fost condamnat deşi exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale.
În acest sens s-a precizat că această cauză de încetare a procesului-verbal exista ab initio, însă nu a fost constatată de instanţele de fond şi apel iar prin decizia nr. x/2025 pronunţată de Completul de recurs în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se confirmă că prescripţia era deja împlinită la data condamnării, ceea ce atrage incidenţa directă a art. 426 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea contestatorul a apreciat că, în cauză nu este aplicabilă decizia HP nr. 43/2023 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitţie deoarece aceasta se referă la cazurile de succesiune de legi penale mai favorabile, iar în prezenta cauză, nu se invocă o lege succesivă, ci decizia nr. 1/2025 pronunţată de Completul de recurs în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act jurisdicţional obligatoriu, care are natura unei norme interpretative şi care a clarificat momentul de la care începe să curgă termenul prescripţiei pentru infracţiunile continuate.
În continuare, în ceea ce priveşte fondul contestaţiei în anulare formulate s-a susţinut că infracţiunile continuate pentru care acesta a fost condamnat (art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.) au debutat cu primul act material la data de 22 februarie 2013 şi s-au încheiat, prin ultima pretinsă instigare, la 10 noiembrie 2015, astfel încât durata termenului de prescripţie a răspunderii penale, stabilit conform art. 154 lit. c) C. pen. (8 ani aşa cum s-a precizat prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 15.09.2025) ar fi fost împlinit în anul 2021. În acest context, a apreciat că la data pronunţării de către instanţa de fond a sentinţei de condamnare, respectiv 15 martie 2023, termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina contestatorului era îndeplinit.
Aşadar, contestatorul a apreciat că, în cauză, este aplicabilă decizia nr. 1/2025 pronunţată de Completul de recurs în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru toate instanţele conform art. 474 alin. (4) C. proc. pen.. care nu constituie o lege penală nouă ci doar impune o interpretare unitara a legii în sensul că prin data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalitaţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative. Contestatorul a reiterat faptul că această decizie nu este "lege nouă" în sensul art. 5 C. pen., ci o clarificare de interpretare care devine obligatorie pentru instanţe şi se aplică inclusiv cauzelor în curs sau hotărârilor definitive (prin căile extraordinare).
Contestatorul a mai susţinut faptul că instanţele de fond şi apel au ignorat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa obligatorie, reţinând o formă continuată contrar Deciziei CCR nr. 368/2017 şi jurisprudenţei ICCJ privind condiţiile aplicării art. 35 C. pen., ignorând astfel efectele prescriptiei răspunderii penale prevăzute de art. 153 C. pen., precum şi aplicabilitatea principiului legii penale mai favorabile (art. 5 C. pen.).
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat, dobândită de o hotărâre definitivă, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară supusă unui formalism mai ridicat decât cel incident în cazul căilor ordinare de atac. Astfel, aceasta poate fi exercitată numai în condiţiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora şi dovezile în susţinerea lor.
Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că natura de "în anulare" a căii de atac semnifică faptul că "verificarea pe care o face instanţa în cadrul contestaţiei în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanţii procesuale ce nu ţin de fondul cauzei, dar care s-au produs", iar natura "de retractare" pune instanţa în situaţia de "a verifica, ea însăşi, condiţiile legale în care a dat hotărârea şi, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-şi putea extinde controlul asupra legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate".
Se constată că, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei, ci numai erori de procedură. De asemenea, prin intermediul contestaţiei în anulare poate fi invocată nulitatea anumitor acte de procedură, şi nu a oricărui act de procedură efectuat cu încălcarea legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
În etapa procesuală prealabilă judecării în fond a contestaţiei în anulare, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen.. Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă în termen şi de către o persoană care are calitate procesuală, dacă motivul pe care se sprijină este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse ori sunt invocate dovezi ce există în dosar.
În cauză, persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, indicând în drept, dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi solicitând, în esenţă, să se constate că, la data de pronunţării hotărârii atacate, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile ce au făcut obiectul respectivului dosar în raport cu decizia nr. 1/2025 pronunţată de Completul de recurs în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20.01.2025.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin decizia penală nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
Totodată, se constată că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că pentru motivul prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestaţia poate fi introdusă oricând.
Raportându-se la motivele de contestaţie în anulare invocate de contestatorul A., Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal şi intervenirea prescripţiei răspunderii penale, invocată de contestator.
Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
În raport cu decizia obligatorie a instanţei supreme anterior evocată, pronunţateăîn cadrul mecanismului de unificare a practicii, se reţine că instanţa investită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu mai poate reevalua instituţia prescripţiei în acest ulterior cadru procesual.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel a evaluat în considerentele deciziei atacate instituţia prescripţiei răspunderii penale iar invocarea aceleiaşi cauze de încetare a procesului penal pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. echivalează cu o critică a raţionamentului judiciar al instanţei cu prilejul soluţionării apelului şi ar determina o reevaluare a fondului cauzei. În această situaţie, s-ar transforma calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare din una de anulare şi retractare în una de reformare, lărgind nepermis sfera controlului judiciar, contrar voinţei legiuitorului, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional.
Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, instanţa de apel, a reţinut că "în cauză nu s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale a inculpatului, deoarece termenul general de prescripţie este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - text legal incident întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare, respectiv 9 ani şi 4 luni închisoare - şi a început să curgă de la ultimul act material din 10 noiembrie 2015." (pag. 35)
Ca atare, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru care existau probe în cauză, iar nu o error in iudicata, deoarece rolul acestui caz de contestaţie în anulare nu este acela de înlătura greşita interpretare şi aplicare a legii în ipoteza în care instanţa a dezbătut şi analizat incidenţa cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că inexistenţa unei concordanţe, cel puţin formale, între motivele faptice invocate de condamnatul A. în calea extraordinară de atac şi cazul de contestaţie în anulare analizat, respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. contravine exigenţelor 431 alin. (2) C. proc. pen. şi atrage inadmisibilitatea contestaţiei.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.