Şedinţa publică din data de 09 septembrie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58/2025 din 20 martie 2025, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Penală, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpata:
1. A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (407 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.A.;
2. A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. C. S.R.L..
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Mureş a reţinut că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud a cauzei privind pe inculpata menţionată expres în respectiva încheiere.
Instanţa, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2018 deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr.
Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia se trimite cauza.
Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, la data de 08 mai 2025.
Prin sentinţa penală nr. 60/F din 29 iulie 2025 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, invocată de inculpata A. S.A. şi în consecinţă:
În temeiul art. 50 din C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata A. S.A., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (407 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., în relaţie cu S.C. B. S.A., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., în relaţie cu S.C. C. S.R.L., în favoarea Tribunalului Mureş.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bistriţa Năsăud a reţinut că prin Încheierea intermediară nr. 166/C/CP/07.10.2021, respectiv Încheierea finală de cameră preliminară nr. 63/CP/19.05.2022, pronunţate de Tribunalul Mureş, şi prin încheierea definitivă nr. 32/C/CP/17.02.2023, pronunţată în contestaţie de completul de judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, invocată de către inculpată, competenţa teritorială fiind în consecinţă stabilită cu titlu definitiv ca aparţinând Tribunalului Mureş.
Potrivit art. 346 alin. (7) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, astfel încât, competenţa instanţei de fond este aceeaşi cu cea a judecătorului de cameră preliminară, instanţa constatând că ulterior rămânerii definitive a încheierii de cameră preliminară nu au intervenit împrejurări de fapt noi, de natură a influenţa competenţa teritorială pe care a dobândit-o Tribunalul Mureş.
A reţinut că datele dosarului relevă faptul că activitatea pretins infracţională s-a desfăşurat pe raza mai multor judeţe ale ţării, printre care şi judeţul Bistriţa-Năsăud, însă competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei mai întâi sesizate, conform art. 41 alin. (4) din C. proc. pen.
În acest sens, prin încheierea nr. 203 din 23.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă teritorială cu care a fost sesizată, că "art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă "verbum regens" al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.
Aceasta înseamnă că (...) în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb competenţa egală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale.
Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii (...). Prin urmare, în conformitate cu disp.art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen., competenţa teritorială de judecată revine instanţei mai întâi sesizate, dintre instanţele stabilite în art. 41 alin. (1) din C. proc. pen.
Ca efect al sesizării Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu rechizitoriul întocmit în speţă, competenţa teritorială a acestei instanţe (...) a devenit efectivă, această împrejurare având ca urmare încetarea vocaţiei la judecarea cauzei a celorlalte instanţe, deopotrivă competente teritorial în virtutea dispoziţiilor legale anterior menţionate (Judecătoria Piteşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, etc.)".
În temeiul argumentelor mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând aplicarea "criteriului de preferinţă cronologică", a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, prima instanţă sesizată prin rechizitoriu, căreia i s-a trimis dosarul.
În acest context, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a apreciat că în prezenta cauză sunt valabile aceleaşi argumente. Astfel, deşi se presupune că infracţiunile ce constituie obiectul prezentului dosar au fost comise pe raza mai multor judeţe, în virtutea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., prin raportare şi la natura infracţiunii (evaziune fiscală), oricare dintre tribunalele pe raza cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte este potenţial competent teritorial să judece cauza.
Însă, întrucât Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu Rechizitoriul din 12.11.2018, emis în dosarul penal nr. x/2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Târgu-Mureş, devin incidente dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen., prin care, în caz de sesizări succesive ale mai multor instanţe deopotrivă competente, se atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.
Schimbarea încadrării juridice a faptelor a fost dispusă anterior citirii actului de sesizare a instanţei, raportat la constatarea de către Tribunalul Mureş a unei erori a organului de urmărire penală şi nu la un probatoriu administrat în cauză sau o chestiune juridică care să fi determinat o astfel de analiză, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
Faptul că în cauză s-a dispus disjungerea nu este un argument pentru declinarea competenţei de soluţionare a noilor dosare formate, întrucât, potrivit art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., doar pentru motive temeinice privind buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni; complexitatea ridicată a prezentului dosar, precum şi legătura de interdependenţă între cei peste 100 de inculpaţi şi părţi responsabile civilmente, grefată pe raportul de participaţie autori-complice, dar şi pe interesul unei bune administrări a actului de justiţie, pledează pentru o judecată unitară a cauzei, pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti care să interpreteze în mod diferit starea de fapt dedusă judecăţii şi să aplice diferit normele juridice incidente în cauză.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Dispoziţiile art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că în situaţia în care două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei penale privind pe inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L., inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. E.. S.R.L. şi inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. F. S.R.L..
Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a fost sesizat Tribunalul Mureş cu privire la un număr de 89 de inculpaţi, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reţinut că o parte din activitatea infracţională reţinută în cauză s-a desfăşurat pe raza judeţului Mureş şi a atras competenţa teritorială a Tribunalului Mureş.
În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus începerea judecăţii.
Ulterior, Tribunalul Mureş a sesizat Tribunalul Bistriţia-Năsăud în ceea ce o priveşte pe inculpata A..
Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.
Odată examinată şi stabilită competenţa instanţei, cu caracter definitiv, aceasta nu mai poate fi modificată în conformitate cu art. 49 (1) din C. proc. pen., altfel încât judecătorul fondului a nesocotit prevederile legale invocate.
Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).
Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."
Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.
Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.
Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devenind, astfel, incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.
Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei A. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale, teritoriale şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.
Astfel, se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.
Înalta Curte constată că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.
În acest sens, Înalta Curte consideră că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfăşurare a judecăţii, însă atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial investite.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.).
Mai mult, Înalta Curte constată că potrivit art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen., competenţa revine primei instanţe sesizate, în caz de sesizări succesive, precum în prezenta cauză.
În consecinţă, raportat la dispoziţiile legale incidente, obligatorii, competenţa aparţine primei instanţe sesizate, respectiv Tribunalului Mureş.
Un alt argument care pledează pentru judecarea cauzei la Tribunalul Mureş constă în omogenitatea, respectiv indivizibilitatea acţiunii penale ce priveşte pe toţi care au participat la presupusa comitere a infracţiunilor, atât autori, instigatori, cât şi complici.
Din perspectivă procedurală, participaţia îşi găseşte concretizarea într-o singură acţiune împotriva tuturor participanţilor, ceea ce impune şi în contextul cauzei de faţă judecarea cauzei în mod unitar privind inculpaţii şi presupusele infracţiuni comise şi pentru care au fost trimişi în judecată în mod unitar, existând între aceştia şi presupusele infracţiuni o legătură indisolubilă şi corelativă.
În consecinţă, cauza urmează a fi judecată în mod unitar de prima instanţă sesizată, respectiv Tribunalul Mureş.
Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpata A. S.A. din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 95 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 95 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 septembrie 2025.