Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 228/D din data de 08.11.2024 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, (fapta din data de 03.05.2023), prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în condiţiile art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penala.
În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în condiţiile art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;
- pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, (fapta din martie a anului 2023), prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în condiţiile art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 362 alin. (2) din C. proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului A., dispusa prin încheierea nr. 46/04.05.2023 a judecătorul de drepturi si libertăţi pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bacău, având în vedere că acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate, măsura nemaifiind necesară.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reţinerii din data de 03.05.2023 şi arestării preventive de la 04.05.2023 la zi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, inculpaţii A., B., C. şi D..
Prin decizia penală nr. 420 din data de 08 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 228/D din 08.11.2024 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul x/2023
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:
S-a înlăturat dispoziţia privind achitarea inculpatul A. consemnată la punctul 1 alin. (1) în dispozitivul sentinţei apelate.
S-a descontopit pedeapsa de 3 ani şi 4 închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, (fapta din martie a anului 2023) la 4 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului rezultată din coroborarea probelor administrate în cauză, însă a dispus condamnarea inculpatului pentru două infracţiuni prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi achitarea inculpatului pentru aceeaşi infracţiune (faptă din 03.05.2023), act material ce intra în conţinutul infracţiunii continuate, procedeul folosit fiind nelegal pentru că a schimbat unitatea legală de infracţiune - infracţiunea continuată în pluralitate de infracţiuni - concurs de infracţiuni, ceea ce contravine definirii celor două noţiuni, fiind încălcată unitatea legală de infracţiune.
Curtea a reţinut că nu se poate dispune pentru o parte dintre acţiunile ce intră în conţinutul infracţiunii continuate achitarea, iar pentru alte acte de executare ale aceleiaşi infracţiuni continuate condamnarea inculpatului, întrucât acţiunile care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni nu reprezintă infracţiuni distincte cu care instanţa a fost sesizată şi asupra cărora să se pronunţe, instanţa fiind sesizată cu o singură infracţiune de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept în formă continuată, urmând să pronunţe o soluţie unică pentru actul material dovedit, cu excluderea din conţinutul infracţiunii a acţiunii nedovedite.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., Curtea a reţinut, referitor la infracţiunea comisă de inculpat la data de 25.03.2022, că prima instanţă a avut în vedere în mod just criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv consecinţele pe care produsele etnobotanice le cauzează în cadrul societăţii, activitatea infracţională a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, în stare de recidivă postexecutorie, precum şi conduita procesuală acestuia de nerecunoaştere a faptelor, pedeapsa de 1 an închisoare fiind în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Referitor la infracţiunea comisă de inculpat în cursul lunii martie 2023, Curtea a reţinut că aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar urmare a aplicării prevederilor art. 43 alin. (5) din C. proc. pen. pedeapsa devine închisoare de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni, astfel că tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, egal cu minimul special, este prea blând în raport de gravitatea faptei şi de pericolul de care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.
Curtea a apreciat că infracţiunea imputată inculpatului este una, in abstracto, periculoasă, împrejurare reflectată de limitele ridicate de pedeapsă majorate recent de legiuitor, dar şi de amploarea crescândă a fenomenului de trafic de substanţe psihotrope, context în care o creştere a severităţii sancţiunilor penale apare ca fiind dezirabilă, pentru a descuraja astfel de conduită.
Revenind la situaţia concretă a inculpatului, Curtea a observat că faptele imputate au avut şi un pericol social concret la fel de ridicat, prin prisma mijloacelor folosite de inculpat şi a scopului urmărit - aflat în stare de arest preventiv inculpatul apelează la persoane din exterior pentru a introduce în penitenciar, în mod disimulat, fragmente de hârtie impregnate cu substanţe psihoactive în scopul comercializării şi obţinerii de venituri ilicite.
Cu privire la persoana inculpatului, s-a reţinut că inculpatul este cunoscut cu multiple antecedente penale, în stare de recidivă postexecutorie, toate aceste circumstanţe dovedind că inculpatul manifestă o atitudine de nepăsare faţă de ordinea de drept şi de ignorare a normelor penale, iar pedepsele executate anterior nu au avut un efect de reeducare a acestuia şi nu au atins scopul de reinserţie socială avută în vedere de instanţe la aplicarea sancţiunilor penale anterioare.
În plus, Curtea a reţinut că inculpatul A. a avut rolul principal în comiterea faptei deduse judecăţii, fiind cel care a plănuit activitatea infracţională, a comandat substanţele interzise şi urmând ca acestea să-i revină, dacă totul decurgea conform planului, iar pe parcursul procesului penal a avut o conduită constant nesinceră, de recunoaştere a faptelor.
Din aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Referitor la motivele de apel invocate de inculpat privind greşita individualizare a pedepselor principale aplicate, faţă de argumentele menţionate, Curtea a apreciat că pedepsele stabilite în sarcina inculpatului răspund în mod adecvat exigenţelor principiului proporţionalităţii acestora cu natura, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi persoana inculpatului.
Existenţa unor date favorabile cu privire la persoana inculpatului, din perspectiva situaţiei familiale, s-a considerat că nu poate prevala în prezenta cauză necesităţii asigurării realizării scopului şi funcţiilor pedepsei, în contextul multiplelor circumstanţe de natură obiectivă care caracterizează faptele deduse judecăţii şi care imprimă acestora un caracter foarte grav.
Împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul A. a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, aspect care ar rezulta din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor E. şi F., care au relatat că inculpatul nu a vândut sau intermediat substanţe altor persoane, astfel că, în opinia recurentului nu s-a făcut dovada comercializării şi distribuirii de substanţe psihoactive, fără drept.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 15.07.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.
Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.
Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă criticile sale vizează o rejudecare a cauzei, cu consecinţa achitării sale, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare invocat, ce presupune lipsa condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
Prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.
Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.
În concluzie, criticile expuse de recurent nu aduc în discuţie aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie măcar formal vreunui caz de recurs în casaţie din cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.