Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 877/2005

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2005.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1215 din 30 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.A.

A obligat petiționarul la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivul invocat de condamnat în sprijinul cererii sale, condițiile în care locuiește familia sa, nu justifică întreruperea executării pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 49/1999 a Tribunalului Buzău.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 798 din 3 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către condamnat, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Reiterând motivele cererii pentru întreruperea executării pedepsei închisorii, condamnatul M.A. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată că instanțele au stabilit o situație de fapt corectă, în concordanță cu probele administrate și că hotărârile atacate sunt temeinice și legale.

Este de reținut că pentru asigurarea concomitent, a scopului procesului penal și a scopului pedepsei aplicate, punerea deîndată în executare a hotărârilor definitive de condamnare și executarea pedepsei, apar ca fiind condiții obligatorii.

Ca atare, întreruperea executării pedepsei poate fi acordată, exclusiv, în acele situații în care, instanța investită cu cererea, constată incidența unuia dintre cazurile limitativ prevăzute de legea procesual penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.

În motivarea cererii sale condamnatul a invederat instanței că soția lui locuiește în condiții grele împreună cu doi dintre copii, unul minor, altul major, ultimul fiind căsătorit și având doi copii minori și că se impune prezența lui, pentru 3 luni în mijlocul familiei, întrucât intenționează să aducă acasă ceilalți doi copii minori pe care soția i-a încredințat unei instituții specializate.

Referatul de anchetă socială întocmit în cauză a concluzionat că nici unul dintre membrii familiei condamnatului nu au probleme de sănătate, soția primește ajutor social conform Legii nr. 416/2001 și-și completează veniturile, prestând o serie de activități ocazionale.

Locuința este compusă din două camere, este iluminată electric, încălzită cu lemne și acoperită cu plăci din azbociment.

În cauză condamnatul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat de condamnatul M.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 798 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2005.