Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 119 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G.M., împotriva rezoluției nr. 314/II-2/2004 din 17 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la 6 august 2004, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângerea numitului P.G.M., prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorii de la Tribunalul București care au alcătuit completul de judecată ce a pronunțat decizia penală nr. 591/ R din 28 aprilie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
S-a constatat că numitul P.G.M., având calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 1848/2004 aflat pe rolul Judecătoriei sector 6, a fost nemulțumit de soluția de achitare a inculpatului G.G., pronunțată prin sentința penală nr. 623 din 10 martie 2004 de aceiași judecători și a promovat recurs. Recursul a fost repartizat spre soluționare completului de judecată format din judecătorii: C.M.C. - președinte, G.B. - judecător și J.C. - judecător.
Tribunalul București, secția a II-a penală, a pronunțat decizia penală nr. 591/ R din 28 aprilie 2004, în completul format din magistrații mai sus menționați, prin care a respins recursul declarat de partea vătămată P.G.M., ca nefondat.
Fiind nemulțumit de respingerea recursului său, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticându-i pe magistrați pentru soluția nefavorabilă dată și solicitând ca „judecătorul bărbat”, să fie exceptat de la ancheta penală.
La 19 august 2004, emisă de un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.M.C., G.B. și J.C., judecători la Tribunalul București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar fi fost săvârșite fapte de natură penală.
S-a mai reținut că deși petiționarul a arătat că „presupune” că soluția pronunțată se datorează mituirii completului de judecată, acesta n-a descris fapte concrete și nici nu a indicat eventualele mijloace de probă.
Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat o nouă plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, considerând că în mod greșit, nu s-a dat curs cererii de începere a urmăririi penale împotriva judecătorilor reclamați.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția din 17 septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, motivând că soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală.
Ulterior petentul a formulat o nouă plângere pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, soluționată prin sentința penală nr. 119 la 14 octombrie. În motivarea soluției instanța a reținut că numai simplul fapt al pronunțării unei soluții de către judecătorii reclamați, chiar dacă ar fi greșită, nu poate duce la trimiterea acestora în judecată penală, în lipsa dovedirii comiterii de către aceștia a vreunei infracțiuni.
A mai reținut că însăși concordanța între soluțiile de la instanța de fond și de la cea în recurs exclud existența vreunui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor așa cum este prevăzut în art. 246 C. pen. și deci, în concluzie a constatat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost temeinică și legală.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, petentul a formulat recurs. Deși în cauză recurentul petiționar a fost prezent la termenul anterior, 14 decembrie 2004, ulterior nu s-a mai prezentat pentru a-și motiva apărările.
Recursul petentului este nefondat.
Instanța de fond, pe baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petent, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., fiind legală și temeinică.
Așa cum corect s-a învederat în motivarea sentinței atacate și a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice că intimații, magistrați ar fi săvârșit vreo faptă penală atunci când au pronunțat o soluție într-un dosar penal, nefavorabilă însă petentului ce avea calitatea de recurent parte vătămată în acea cauză.
Numai simpla „presupunere” a petentului că soluția pronunțată s-ar datora mituirii completului de judecată, fără să aducă nici o probă în susținerea afirmațiilor sale, fără să contureze fapte concrete care să poată justifica asemenea acuze, nu poate sta la baza tragerii la răspundere penală a unor magistrați ce n-au făcut decât să-și îndeplinească în mod corect îndatoririle de serviciu și cu respectarea prevederilor legale cu atât mai mult cu cât s-a constatat o concordanță a soluțiilor pronunțate atât la fond cât și în recurs.
În consecință, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum, alte motive susceptibile a fi luate în considerare, din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent și a-l obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G.M. împotriva sentinței penale nr. 119 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2005.