deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 952/ A din 14 decembrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II a penală (și pentru cauze cu minori și familie), în dosarul nr. 4062/2004, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1363, pronunțată la 26 octombrie 2004, în dosarul nr. 2971/2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.V.
Totodată, instanța l-a condamnat pe inculpate, la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin aceeași sentință s-a revocat, conform art. 61 C. pen., liberarea condiționată de care inculpatul beneficiase pentru un rest de 411 de zile de închisoare rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 6 ani închisoare.
În cauză, s-a făcut, de asemenea, aplicarea art. 71 și 64 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului conform art. 350 C. proc. pen., și s-a procedat la deducerea din pedeapsă a perioadei reținerii și arestării preventive calculate cu începere de la 1 mai 2004 și până la data pronunțării.
Totodată instanța a aplicat prevederile:
- art. 116 C. pen., interzicând inculpatului să se mai afle în municipiului București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei,
- art. 118 lit. d) C. pen., în temeiul cărora I s-a confiscat acestuia suma de 1 000 000 lei,
- art. 14 și art. 346 C. proc. pen., în sensul că s-a luat act că partea vătămată S.E.R. a renunțat la pretențiile civile formulate inițial și
- art. 191 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor de judecată în valoare de 2 500 000 lei, menționându-se că onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 000 lei urma să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către inculpatul M.V. a fost respins prin decizia nr. 952/ A din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (și pentru cauze cu minori și familie), în dosarul nr. 4062/2004.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut că, la data de 30 aprilie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpatul M.V. l-a acostat în zona Parcului Kiseleff din București pe minorul parte vătămată S.E.R., în vârstă de 15 ani și 8 luni, cerându-i inițial să îi indice direcția posibilă de deplasare către Piața Unirii.
S-a mai reținut că, acționând apoi prin surprindere, inculpatul a imobilizat unul dintre brațele părții vătămate, i-a sustras din buzunarul pantalonilor un telefon mobil și a părăsit locul faptei, după ce mai întâi i-a comunicat lui S.E.R. că avea intenția să îl bată dacă i-ar fi opus rezistență.
Este de amintit că, în fața ambelor instanțe, inculpatul a susținut că sustragerea telefonului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat deoarece nu a comis acte de violență și nu a proferat amenințări, deposedarea producându-se fără ca partea vătămată să fi simțit.
În considerentele sentinței și deciziei s-a procedat la analizarea pe larg a acestei apărări care a fost înlăturată cu motivarea că violența fizică și morală exercitată de inculpat a fost în mod constant reclamată de către partea vătămată, spre deosebire de inculpat care, de-a lungul procesului, a adoptat o poziție fluctuantă.
Instanța de apel a reținut totodată că, în raport cu criteriile legale de individualizare a pedepselor, nu se justifică nici critica prin care inculpatul reproșa excesiva severitate a pedepsei aplicate.
Ulterior judecării apelului inculpatul M.V. a declarat recurs în termen legal, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 4062/2004.
Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 11 februarie 2005 au fost invocate în apărarea inculpatului motivele legale de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen., reiterându-se în același context cererile de schimbare a încadrării juridice și respectiv de diminuare a pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere în primul rând corecta evaluare a materialului probatoriu făcută de instanța de fond și pe care instanța de apel a confirmat-o.
Este de amintit de pildă că inițial inculpatul contestase sustragerea telefonului și indicase că ar fi împrumutat respectivul bun, contra cost, de la o persoană necunoscută, exclusiv pentru a efectua o convorbire.
Această apărare este contrazisă nu numai de declarațiile părții vătămate ci și de societatea comercială de telefonie mobilă care a evidențiat efectuarea mai multor convorbiri purtate ulterior sustragerii aparatului telefonic și mai cu seamă de martorul M.J. care a atestat că s-a numărat printre interlocutorii inculpatului, acesta oferindu-i spre vânzare bunul pe care tocmai îl sustrăsese.
În contextul menționat nu pot fi creditate ca reale noile apărări formulate de inculpat în fața instanțelor în sensul că ar fi profitat de neatenția părții vătămate pentru a-i sustrage telefonul nerecurgând însă la acte de violență sau amenințare.
De altfel varianta ultimă a dinamicii infracționale descrisă astfel de inculpat este neverosimilă și prin aceea că sustragerea a avut loc într-un parc, în absența altor persoane, neexistând deci factori susceptibili de a disturba atenția părții vătămate până într-atât încât să nu simtă că inculpatul îi sustrăgea un obiect din buzunarul pantalonilor.
În schimb nu există nici un temei pentru a fi pusă la îndoială sinceritatea părții vătămate ale cărei declarații date la urmărirea penală precum și cu ocazia audierii sale de către instanța de fond nu conțin nici o inadvertență, fiind pe deplin consecvente.
Astfel, pe lângă acuratețea descrierii inculpatului, care a și permis identificarea și reținerea acestuia, partea vătămată, în vârstă de aproape 16 ani, a subliniat că inculpatul a profitat de ascendentul pe care tocmai diferența de vârstă i-l conferea precum si de absența altor persoane în apropiere pentru a-și imobiliza victima, act de violență care diferențiază infracțiunea de tâlhărie de aceea de furt.
Pe lângă această manifestare de violență fizică, partea vătămată a evocat și amenințarea proferată de inculpat ulterior sustragerii telefonului, amenințare care, fiind menită să paralizeze o eventuală încercare a victimei de a-și recupera bunul, intră, de asemenea, în conținutul material al infracțiunii de tâlhărie.
Prin urmare refuzul instanțelor de a da curs cererilor inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei comise este pe deplin justificat, iar dispozițiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., nu își găsesc incidența în cauză.
O concluzie similară se impune și în legătură cu prevederile art. 3859 pct.14 C. proc. pen.
Curtea are în vedere în acest sens că pedeapsa aplicată inculpatului nu poate fi considerată în nici un caz excesivă în condițiile în care a fost stabilită la un nivel apropiat de minimul special prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În aceeași ordine de idei se impune a fi avută în vedere incidența specifică pe care prevederile art. 52 și art. 72 C. pen., o au în situația concretă a unei tâlhării comise de un recidivist asupra unui minor, la orele 14, 00, într-o zonă centrală a Bucureștiului, în imediata apropiere a unei clădiri guvernamentale.
Reținând că în cauză nu își găsesc aplicarea motivele de casare evocate de recurent sau alte prevederi ale art. 3859 C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată urmează a fi dedusă din pedeapsă durata arestării preventive executate de inculpat până la soluționarea recursului.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu mențiunea că onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 952/ A din 14 decembrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 mai 2004 la 11 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.