deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 290/ P pronunțat de Curtea de Apel Constanța, secția penală, la 22 noiembrie 2005, în dosarul nr. 1063/P/2005, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 397, pronunțată la 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 581/2005, Tribunalul Constanța, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul A.I., la 8 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
De asemenea, a fost condamnat, la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) C. pen., inculpatul A.C.
Prin aceeași sentință s-a făcut, în cazul ambilor inculpați, aplicarea dispozițiilor:
- art. 71 cu referire la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;
- art. 88 C. pen., în temeiul cărora s-a dedus din pedepse perioada cuprinsă între 3 martie 2005 și data pronunțării, în care inculpații s-au aflat în stare de reținere și apoi de arestare preventivă;
- art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost menținută starea lor de arest și
- art. 191 C. proc. pen., în sensul obligării inculpaților la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de câte 230 lei noi fiecare.
De asemenea, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile de către partea vătămată și a dispus, conform art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea de la fiecare dintre cei doi inculpați a câte unei sume de 185.000 lei.
Apelurile declarate ulterior de inculpați împotriva sentinței au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 290/ P, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, la 22 noiembrie 2005, în dosarul nr. 1063/P/2005.
Prin decizia amintită s-au dedus din nou din pedepsele aplicate perioadele, actualizate, în care inculpații s-au aflat în stare de reținere și respectiv de arest preventiv, a fost menținută starea lor de arest și au fost obligați la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de câte 160 lei noi fiecare.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut, în esență că, în noaptea de 2 martie 2005, inculpatul A.C., care conducea un atelaj, în care se mai aflau inculpatul A.I. precum și martorii N.C. și C.G., s-a oferit să îl transporte și pe H.M., care intenționa să se deplaseze de la Constanța până în orașul Basarabi.
S-a mai reținut că ulterior cei doi inculpați l-au deposedat prin violență pe H.M. de ceasul pe care îl avea la mână și de portofelul în care avea 370.000 lei, cartea de identitate, permisul de circulație auto și abonamentul C.F.R.
În urma respingerii apelurilor inculpatul A.I. a declarat, în termen legal, recurs cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul (vechi) de dosar 7475/2005, iar apoi cu numărul de dosar 23701/1/2005.
În motivarea recursului s-a susținut în esență că infracțiunea ar fi fost comisă exclusiv de inculpatul A.C., care ulterior a manipulat probatoriul de așa natură încât să atragă, nejustificat, și răspunderea penală a recurentului.
În declarația de recurs s-a mai invocat, în mod generic, posibilitatea administrării unor probe suplimentare, care să ateste nevinovăția lui A.I.
Este de menționat însă că ulterior, inclusiv cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 16 februarie 2005, recurentul nu a mai adus precizări cu privire la aceste aserțiuni, apărarea sa rezumându-se la a susține că în speță există neclarități în plan probatoriu care se impun a fi elucidate prin casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
De asemenea, nu au fost aduse făcute precizări suplimentare în legătură cu „alte aspecte lovite de nulitate prin călcarea codului penal și a codului de procedură penală” amintite, tot generic, în declarația de recurs.
Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în măsura în care au fost invocate încălcări ale dispozițiilor Codului penal și a Codului de procedură penală și art. 3859 pct. 18 în ceea ce privește pretinsa lipsă de suport probatoriu a situației de fapt reținute de instanțe.
Prin urmare aceste texte de lege pot fi avute in vedere in analizarea recursului, deși nu au fost invocate în mod expres de către recurent.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În acest sens, Curtea este de amintit că în cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut comiterea tâlhăriei descriind în mod detaliat dinamica săvârșirii infracțiunii.
Din acest punct de vedere există o vădită concordanță a respectivelor declarații cu acelea ale părții vătămate și mai ales cu depozițiile martorilor N.C. și C.G. care, audiați fiind de instanța de fond au descris și ei, în mod amănunțit, despre discuția prealabilă, purtată de inculpați în limba romanes și prin care au plănuit comiterea tâlhăriei, ca și despre modul în care aceștia au acționat ulterior pentru punerea în practică a rezoluției infracționale.
În mod special sunt de reținut relatările acestor martori conform cărora inculpatul A.C. a imobilizat mâna în care partea vătămată H.M. își ținea portofelul, acest obiect fiind apoi smuls de către A.I., cel care, după abandonarea victimei, a procedat și la numărarea banilor găsiți în respectivul portofel.
În acest context probatoriu refuzul inculpaților de a mai recunoaște în fața instanței de fond comiterea tâlhăriei este irelevantă, cu atât mai mult cu cât, chiar și în respectiva declarație, A.C. a relatat că o parte din bunurile reclamate de H.M. vătămată au putut fi restituite de soțiile inculpaților „pentru că probabil i-au căzut părții vătămate în căruță”.
Cel mai fluctuant în declarații a fost totuși, de-a lungul procesului, inculpatul A.I. care, după recunoașterea în cursul urmăririi penale a săvârșirii infracțiunii și după contestarea, în fața instanței de fond, a comiterii oricărui act infracțional de către el sau de A.C., în susținerea recursului a încercat să acrediteze o a treia variantă potrivit căreia tâlhăria a fost comisă exclusiv de respectivul coinculpat.
Dat fiind însă că această variantă este lipsită de suport probatoriu și contrazisă vădit de dovezile deja administrate în cauză, Curtea reține că situația de fapt avută în vedere de instanțe este întemeiată pe o corectă evaluare a situației de fapt, ceea ce face inaplicabile în speță prevederile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocate de recurent. În același timp, Curtea constată că în speță nu își găsesc incidența nici alte motive de recurs dintre acelea care, potrivit art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu.
Este de menționat că această apreciere a Curții se referă și la prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în condițiile în care recurentul nu a fost în măsură să argumenteze susținerile potrivit cărora în cauză ar opera anumite motive de nulitate ca o consecință a unor pretinse încălcări ale Codului penal sau Codului de procedură penală.
Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de la 3 martie 2005 și până la judecarea recursului, perioada menționată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru asigurarea apărării acestuia se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 290/ P din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța.
Deduce, din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 martie 2005 la 16 februarie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2006.