Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 7 din 17 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata V.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A fost menținută stare de arest a inculpatei și i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore, respectiv ziua de 07 iunie 2004, precum și a arestului preventiv începând cu 08 iunie 2001, la zi.
A fost obligată inculpata să restituie martorei denunțătoare Ț.G. suma de 472.000.000 lei.
A mai fost obligată inculpata să plătească către stat suma de 7.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond, față de mijloacele de probă de la dosar, a arătat că reține următoarea situație de fapt.
Prin sentința penală nr. 182 din 27 martie 2000, pronunțată de Tribunalul Dolj, inculpatul Ț.D. a fost condamnat, la o pedeapsă de 16 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, iar prin decizia penală nr. 394 din 18 septembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, în apelul parchetului, i s-a majorat pedeapsa la 20 de ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, inculpatul Ț.D. a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție. Primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 20 februarie 2001.
Înaintea primului termen de judecată, părinții inculpatului, Ț.G. și Ț.Șt., au discutat cu inculpata V.M., pe care o cunoșteau de mai mult timp, fiind nașa unor nepoți și care afirmase în mai multe rânduri că are relații în justiție, la București, oferindu-se să intervină prin relațiile sale și să obțină reducerea pedepsei de 20 de ani închisoare.
În discuțiile purtate de părinții condamnatului Ț.D., prin care aceștia afirmau să sunt dispuși să cheltuiască chiar și o jumătate de miliard lei, numai ca fiul lor să primească o pedeapsă mai mică, inculpata, pe baza acestei promisiuni, s-a angajat să meargă la București să discute cu cei pe care pretindea că îi cunoaște, respectiv la Curtea Supremă de Justiție și totodată să găsească un avocat, care la rândul său, prin relațiile pe care le are și se bucure de influență printre judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, să i se reducă pedeapsa.
La scurt timp după discuția purtată, inculpata le-a comunicat numiților Ț.G. și Ț.Șt. că a fost la București și a găsit un avocat, care a asigurat-o că prin relațiile sale pe care le are printre judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, poate obține reducerea pedepsei pentru fiul lor, însă pentru aceasta are nevoie de suma de 120.000.000 lei.
Inculpata s-a deplasat la București și l-a contactat pe avocatul G.A., cu care a încheiat contractul de asistență juridică nr. 193455 din 20 februarie 2001, pentru Ț.D., achitând suma de bani, dați de către părinții celui menționat, respectiv suma de 10.000.000 lei.
Ulterior, în perioada 20 februarie 2001 – 08 mai 2001, când a fost al doilea termen de judecată, precum și la termenele ulterioare, inculpata a primit în mai multe rânduri sume de bani cuprinse între 10.000.000 și 40.000.000 lei, în total suma de 185.000.000 lei, din care 10.000.000 lei au fost achitați drept onorariu pentru avocat.
După soluționarea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, respectiv la 08 mai 2001, prin care i s-a redus pedeapsa inculpatului Ț.D., de la 20 de ani la 16 ani, inculpata le-a sugerat părinților inculpatului că în legătură cu acesta mai există o posibilitate de a face o pedeapsă mai mică sau chiar deloc, prin promovarea unui recurs în anulare, prin care să se arate că a fost în legitimă apărare, referitor la fapta care i se impută și pentru care a fost condamnat și că acest lucru îl poate face ea, prin intervenția la Procurorul General, însă pentru acest lucru a pretins pentru început suma de 60.000.000 lei.
Pentru a face rost de bani părinții inculpatului, Ț.G. și Ț.Șt., au vândut casa în care locuia fiul lor Ț.D., cu suma de 6.000 dolari S.U.A., astfel că la data de 28 mai 2001 i-a dat inculpatei suma de 60.000.000 lei, pentru ca ulterior să mai pretindă și să i se mai acorde de către cei doi sume de bani care totalizează 193.000.000 lei.
Pe lângă sumele primite de 185.000.000 și 193.000.000 lei, pe care inculpata le-a primit pe considerent că le va da persoanelor arătate, a mai pretins suma de 100.000.000 lei, ce reprezintă cheltuielile sale cu deplasarea la București, în vederea aranjării procesului lui Ț.D., astfel că i s-a dat și această sumă de bani, în total deci, inculpata, a primit suma de 478.000.000 lei, din care a achitat avocatului G.A. numai suma de 10.000.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.
După ce Ț.D. a primit răspuns de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că nu s-a introdus recurs în anulare, acesta a comunicat acest aspect mamei sale care, și-a dat seama că a fost mințită de către inculpată, atât în legătură cu reducerea pedepsei, cât și cu privire la declararea recursului în anulare și i-a cerut să-i restituie banii, fiind sesizate și organele de urmărire penală.
Inculpata, în declarațiile sale a arătat că a primit toate sumele de bani menționate de la părinții inculpatului Ț.D., respectiv Ț.G. și Ț.Șt., însă aceste sume i s-au cerut de către avocatul G.A. și pe care i le-a dat, în urma promisiunilor acestuia că poate intervenii atât pe lângă judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, cât și la Procurorul General, situați pe care, de fiecare dată a adus-o la cunoștința celor doi.
Aceste susțineri ale inculpatei au fost înlăturate potrivit mijloacelor de probă de la dosar și care atestă în mod nemijlocit că, avocatul G.Șt. în perioada menționată nu a primit decât suma de 10.000.000 lei, ce reprezintă contractul de asistență juridică, iar inculpata, în perioada arătată și-a cumpărat un apartament.
În contextul situației de fapt expusă și reținută, referitoare la activitatea materială desfășurată de inculpată, care a pretins și primit în mod repetat suma de 478.000.000 lei de la Ț.G., sub pretextul că are influență directă și prin avocat asupra unor judecători de la Curtea Supremă de Justiție și la procurorul General și poate determina admiterea recursului și reducerea pedepsei pentru inculpatul Ț.D., condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor calificat și apoi promovarea recursului în anulare pentru a se reține legitima apărare, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din legea nr. 78/2000 și cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, inculpata a fost condamnată în baza textelor de lege menționate, la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
La individualizarea și aplicarea pedepsei s-au arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen., astfel că o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executarea prin privare de libertate este de natură să ducă la reeducarea acesteia.
Reținând că nu au încetat cauzele și condițiile care au dus la arestarea inculpatei, că ele subzistă în continuare și în plus, i s-a reținut vinovăția și fiind condamnată, în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata să restituie martorei denunțătoare, Ț.G., suma de 472.000.000 lei.
Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpată, pe motiv că este nelegală și netemeinică, atât sub aspectul individualizării pedepsei, care este mare ca durată, cum și modalitatea de executare, solicitând aplicarea prevăzută art. 74 și art. 76 C. pen., precum și greșita soluționare a laturii civile, pe considerent că suma la care trebuia obligată era de numai 100.000.000 lei și nu cea la care a fost obligată, deoarece de această sumă a beneficiat și este dovedită în cauză.
Curtea de Apel Craiova, secția penală, a examinat apelul declarat de inculpată sub prisma criticilor arătate și în raport de materialul probator de la dosar, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, prin decizia penală nr. 273 din 19 septembrie 2005.
În considerentele deciziei s-a menționat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, că în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., față de poziția nesinceră și oscilantă a inculpatei, de valoarea prejudiciului suferit de martora denunțătoare, fiind înlăturată această critică.
Referitor la cel de-al doilea motiv, vizând schimbarea modalității de executare a pedepsei, s-a arătat că nu sunt temeiuri față de gradul de pericol social mărit al faptei comise, de periculozitatea social mărită a inculpatei, de împrejurarea că nefiind incidente prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., nu se poate aplica suspendarea condiționată a executării față de prevederile art. 81 pct. 2 C. proc. pen.
În ceea ce privește ultimul motiv de apel, referitor la greșita soluționare a laturii civile, din punct de vedere a sumei la care a fost obligată inculpata să plătească către martora denunțătoare, s-a arătat că și această critică este nefondată, întrucât din mijloacele de probă de la dosar este stabilit neîndoielnic că inculpata a primit suma totală de 472.000.000 lei.
Prin urmare apreciind că nici una dintre criticile aduse hotărârii primei instanțe nu au suport probator și de text, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat a fost respins.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpată, care nu a depus la dosar motive vizând nelegalitatea și netemeinica hotărârilor pronunțate, iar pentru termen de 10 ianuarie 2006, deși legal citată, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu a invocat criticile din apel, referitoare la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare față de datele personale ale inculpatei și rezolvarea greșită a laturii civile prin obligarea la restituirea unei sume exagerate, deși nu sunt la dosar probe care să ateste că a fost beneficiara acestora.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate și care constituie cazuri de casare, potrivit pct. 14 și art. 18, de la art. 3859 C. proc. pen., de decizia și sentința pronunțate în cauză, de lucrările de la dosar, se constată că recursul de față este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, constând în aceea că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei, ca durată, privind aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare, care este mare, se constată că este neîntemeiat.
La individualizarea și aplicarea pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile înscrise la art. 72 C. pen., potrivit cărora pedeapsa se stabilește în raport de gradul de pericol social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și de persoana infractorului.
Având în vedere gradul de pericol social mărit al faptei, împrejurările și modul în care a fost comisă infracțiunea, redă o periculozitate social sporită a inculpatei, prin modul cum a conceput și realizat infracțiunea și obținerea de la martora denunțătoare și soțul acesteia o sumă foarte mare de bani de 472.000.000 lei.
Prin urmare, în cauză nu sunt temeiuri care să justifice, nici aplicarea de circumstanțe atenuate personale și nici reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare reflectă o evaluare justă a gravității faptei la vinovăția inculpatei și periculozitatea sa socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acesteia și să atingă cerințele înscrise la art. 52 C. pen.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat și în apel, contând în greșita soluționare a laturii civile din punct de vedere a sumei la care a fost obligată să o restituie către martora denunțătoare, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Potrivit mijloacelor de probă de la dosar, rezultă fără echivoc că inculpata recurentă a primit întreaga sumă de bani pe care a pretins că a dat-o altor persoane, deși, a fost în totalitate beneficiara ei și în mod just instanțele, în conformitate cu art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 au obligat-o la restituirea sumei de 472.000.000 lei.
Așa fiind, și cum din ansamblul probator de la dosar rezultă că în cauză, au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, că motivele de recurs invocate, nu constituie cazuri de casare în sensul pct. 14 și 18 de la art. 3859 C. proc. pen., iar din oficiu potrivit pct. 3 de la textul de lege menționat, nu se constată cazuri de casare care să ducă la reformarea deciziei și sentinței, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.M., împotriva deciziei penale nr. 273 din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din data de 07 iunie 2004 și durata arestării preventive de la 08 iunie 2004 până la punerea în libertate.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 ianuarie 2006.