Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 158 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Sibiu, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2348/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.V., trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 14 și 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Cheltuielile judiciare avansate de stat inclusiv 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din 6 aprilie 2004, a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a reținut că, în data de 21 noiembrie 2003, pe fondul unor discuții tensionate alimentate de consumul de alcool inculpatul i-a aplicat victimei C.V. mai multe lovituri cu pumnul până a căzut la pământ după care a continuat să-l lovească cu picioarele, cauzându-i multiple echimoze și excoriații, fracturi costale multiple, etc. leziuni traumatice grave în urma cărora în data de 1 decembrie 2003 a decedat la domiciliu.
În ședința publică din 11 mai 2005 reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care a solicitat condamnarea acestuia.
Prima instanță a reținut că în cauză inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni motivând că deși inculpatul a recunoscut la urmărirea penală și în fața instanței cu ocazia arestării comiterea faptei, această recunoaștere nu se coroborează cu nici una dintre probele administrate în cauză.
Mai arată că dintr-o adeverință, eliberată de SC L. SA Sibiu, inculpatul a fost de serviciu, în perioada 17 - 21 noiembrie 2003, în schimbul II între orele 15 la 23.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și procedând la rejudecarea cauzei, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 340/ A din 23 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5615/2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și a desființat în întregime sentința primei instanțe.
Rejudecând, a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a procedat la o amplă analiză a materialului probator, reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.V., care a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., arătând că nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este neîntemeiat.
Cu privire la critica principală formulată de inculpat, Curtea apreciază că aceasta se poate încadra în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu este fondată.
Instanța de apel a procedat la o judicioasă interpretare a materialului probator administrat, care demonstrează fără dubiu că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul și picioarele, cauzându-i leziuni ce ulterior au provocat decesul acesteia.
Cu ocazia judecării cauzei inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Audiat însă imediat după decesul victimei de organele de poliție cât și de procuror, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a descris amănunțit modul de comitere a acesteia, de la intrarea în bar a victimei, părăsirea locului de către aceasta, urmărirea, aplicarea loviturilor descrise în actul medical, în dorința de a-i aplica o corecție.
De asemenea, în ședința din camera de consiliu a Tribunalului Sibiu din data de 5 decembrie 2003, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Recunoașterea acestuia se coroborează cu actul medico-legal, în care se descrie leziunile cauzate, procesul-verbal de cercetare a locuinței în care a fost găsit cadavrul, declarațiile martorilor B.V., C.V., G.Șt.L., G.C., din care rezultă că victima le-a relatat împrejurarea că, în data de 21 noiembrie 2003, inculpatul l-a atacat și i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, a martorilor N.C. și O.I., care declară că, la data de 21 noiembrie 2003, inculpatul se afla în locul unde consuma băuturi alcoolice, iar în momentul în care în bar a intrat victima, inculpatul a afirmat că este persoana care l-a găzduit și i-a furat lucrurile, precum și împrejurarea că inculpatul a părăsit barul imediat după ce victima a ieșit din local, în jurul orelor 20,30.
Din probele administrate a rezultat că inculpatul a fost prezent la locul faptei și nu la serviciu. Adeverința eliberată de la locul de muncă indică programul inculpatului, iar lipsa fișei de pontaj face ca prezența sa la serviciu să nu fie atestată.
Concluzionând, Curtea constată că în mod corect s-a dispus în apel condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Nici cea de-a doua critică formulată în subsidiar de inculpat, ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizând individualizarea pedepsei, nu este fondată.
Cuantumul stabilit, de 6 ani închisoare, asigură o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei, urmările acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, astfel că nu se justifică o reducere a acestuia.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Conform art. 192 C. proc. pen., se va dispune obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 340/ A din 23 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 5615/2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2006.