Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 41055 din 17 noiembrie 2005, contestatorul D.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 5295/2005.
În motivarea contestației, petiționarul a arătat, în esență, că în majoritatea dosarelor, instanțele au judecat cauzele fără îndeplinirea procedurii de citare cu „procurorii, făptuitorii ..” cu care acesta a înțeles că se judece în contradictoriu, menționându-se în mod fals, că procedura de citare a fost legal îndeplinită, cât și în ce privește citarea părții vătămate.
A mai arătat că s-a aflat în imposibilitate de prezentare, având pe rolul Tribunalului Prahova dosarele nr. 940/2005; nr. 1064/2005; nr. 1065/2005, cauze „cu importanță în cazul D.M. și S.A. Inotești”.
Analizând actele și lucrările de la dosar, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 50 din 7 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de D.M. împotriva rezoluției nr. 34289/7635/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că rezoluția atacată nu este una dintre soluțiile la care se referă textul art. 2781 C. proc. pen., împotriva căreia se poate face plângere, în condițiile acestui text de lege.
Recursul declarat de petiționar împotriva acestei sentințe penale a fost respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. 6071 din 27 octombrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5295/2005.
În acest sens, s-a motivat de către instanța supremă că, deși, din partea introductivă a sentinței penale atacate, rezultă că petiționarul a fost prezent la dezbateri, în ședința publică din 7 iunie 2004, iar pronunțarea sentinței a avut loc la aceeași dată, petiționarul a declarat recurs la data de 31 august 2004, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 385 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 363 alin. (3) din același cod, termen care curge de la pronunțare.
Împotriva acestei decizii a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul D.M. a formulat contestație, solicitând anularea ei cu motivarea că au fost săvârșite infracțiuni grave („sustragere-distrugere dosare cercetare, procuratură și plângeri, abuz, favorizarea infractorilor, nesoluționare, clasare pe sub mână, N.u.p. pe sub mână etc.”), și că în cauză nu au fost citate persoanele vinovate („procurorii, făptuitorii..”), cât și persoana vătămată.
Petiționarul a mai susținut că s-a aflat în imposibilitate de prezentare în instanță, întrucât la aceeași dată a avut pe rolul Tribunalului Prahova, alte cauze.
Contestația în anulare formulată de petiționarul D.M. este nefondată.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, printre altele, în următoarele cazuri:
„a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare ..”.
Analizând contestația în anulare, în raport de actele și lucrările de la dosarul cauzei și în raport de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., mai sus redate, se constată că pentru termenul din 27 octombrie 2005, când au avut loc în fața instanței supreme dezbaterile asupra recursului, contestatorul a fost legal citat la adresa sa de domiciliu și anume, în Ploiești, jud. Prahova, procedura de citare fiind îndeplinită prin afișare, deoarece nici o persoană nu a fost găsită la locuința destinatarului.
Se constată așadar, că instanța supremă a soluționat recursul în condițiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu petiționarul-contestator.
Nici critica referitoare la necitarea în cauză a persoanelor, „procurori, făptuitori”, cu care petiționarul a înțeles să se judece în contradictoriu, nu poate fi primită, având în vedere că potrivit legii, contestația în anulare se introduce numai prin cererea făcută de titularii îndrituiți a folosi această cale de atac și anume, cei vătămați prin neîndeplinirea procedurii de citare, astfel că petiționarul D.M. nu are temei pentru a invoca motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., în favoarea intimaților, „procurori, făptuitori”, care nu au fost citați în cauză.
Motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează nici în dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., care vizează imposibilitatea de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și a încunoștiința instanța despre această împiedicare, contestatorul neproducând dovezi, în sensul că a fost împiedicat să se prezinte în instanță la termenul din 27 octombrie 2005, când s-a judecat recursul și cu atât mai puțin, dovezi că, în situația concretă în care s-a aflat, contestatorul ar fi fost împiedicat să încunoștiințeze, prin mijloacele uzuale de comunicare: poștale, fax, telefonice ș.a., instanța, asupra acestei absențe.
Cum, cerințele art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt cumulative, pentru admiterea contestației în anulare nu ar fi fost suficient să se facă dovada imposibilității de prezentare, ci contestatorul trebuie să dovedească pe lângă aceasta și imposibilitatea de a încunoștiința instanța despre împiedicarea de a se prezenta, ceea ce în cauză nu s-a probat.
În altă ordine de idei, se constată că prin decizia penală nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, recursul petiționarului D.M. a fost respins, ca tardiv.
Or, contestația în anulare are drept motive numai nulitatea actelor de procedură efectuate sau imposibilitatea părții de a se prezenta în instanță și de a încunoștiința despre această împiedicare, fără însă a putea extinde controlul asupra legalității și temeiniciei soluției pronunțate și prin urmare, nu este permis ca pe această cale procesuală să se analizeze dacă în mod corect ori nu, recursul petiționarului a fost respins ca tardiv.
Față de considerentele mai sus arătate, urmează a se constata că motivele invocate în contestația în anulare formulată de contestatorul D.M. sunt nefondate, și prin urmare, cererea va fi respinsă și contestatorul va fi obligat a plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva deciziei penale nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 5295/2005.
Obligă pe contestator la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2006.