Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara formulate de apărătorii inculpatului O.H.K.
A admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului I.G.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului I.G. și a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și inculpatul O.H.K.
Parchetul a considerat greșită măsura revocării arestării preventive a inculpatului I.G., solicitând respingerea cererii de revocare. A apreciat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., instanța dând o greșită interpretare acestui text.
Parchetul a evidențiat că față de natura infracțiunilor, valorile sociale lezate și de caracterul organizat și elaborat al ilicitului penal, de consecințele produse, lăsarea în libertate a inculpatului I.G. ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât însăși instanța de fond nu a negat existența indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea faptelor de către inculpat.
Recurentul inculpat O.H.K. a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. A invocat starea precară a sănătății sale (bolnav de cancer la colon, operat, obligat la tratament post operator), lipsa de pericol social a persoanei sale grav bolnave, natura infracțiunilor pentru care este trimis în judecată, precum și considerente de ordin umanitar.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, iar recursul declarat de inculpatul O.H.K. este neîntemeiat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Prin încheierea atacată, instanța de judecată constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, în raport cu poziția sinceră a inculpatului I.G., cu lipsa antecedentelor sale penale și cu actele depuse de inculpat la data de 2 februarie 2006 (din care rezultă că acest inculpat i-a solicitat inculpatului O.H.K. să înceapă imediat plata datoriilor către bugetul statului și să rezilieze un contract de vânzare cumpărare încheiat cu SC O.E. SRL), a dispus revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este nejustificată.
Astfel, examinând Mandatul de arestare preventive nr. 164/ UP din 14 aprilie 2005 emis de Tribunalul București, secția I penală, Înalta Curte constată că temeiul arestării preventive a inculpatului I.G. l-a constituit cazul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen. (inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede, printre altele, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică).
Or, de la data arestării preventive a acestui inculpat și până la data dispunerii revocării măsurii preventive (3 februarie 2006) acest temei nu a dispărut, depunerea unor acte în apărarea inculpatului, nefiind de natură să înlăture indiciile temeinice privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.
Totodată, persoana inculpatului prezintă același pericol concret pentru ordinea publică existent în momentul arestării sale. Lipsa antecedentelor penale (existentă și la data arestării), sinceritatea inculpatului, precum și demersurile sale făcute în scopul acoperirii prejudiciului sunt împrejurări care pot constitui doar circumstanțe atenuante potrivit art. 74 C. pen., nefiind de natură să înlăture temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 139 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la inculpatul I.G., va casa, în aceste limite, încheierea atacată și va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul I.G., menținând arestarea acestuia, în temeiul art. 3002 raportate la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Referitor la recursul formulat de inculpatul O.H.K., Înalta Curte constată netemeinicia acestuia.
Prin Mandatul de arestare preventivă nr. 163/ UP din 14 aprilie 2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 143, 148 lit. h) și art. 1491 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului O.H.K., existând indicii temeinice că acesta ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 311990, republicată și art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 20 ani.
Aceste temeiuri nu s-au schimbat, pentru a se putea dispune de instanță înlocuirea măsurii preventive, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum legal a considerat prima instanță prin încheierea atacată, cu privire la inculpatul O.H.K.
De asemenea, nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive pentru a se putea dispune revocarea ei conform alin. (2) al art. 139 C. proc. pen.
Starea gravă a sănătății inculpatului poate determina revocarea măsurii arestării preventive numai în condițiile prevăzute de art. 139 alin. (34) C. proc. pen., respectiv, dacă instanța constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a D.G.P.
Or, în cauză, nu s-a efectuat încă o asemenea expertiză, iar recurentul inculpat nu poate beneficia de prevederile textului procedural penal menționat.
Referitor la aplicabilitatea art. 136 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ele au fost avute în vedere de Tribunalul București la luarea măsurii arestării preventive, iar în actuala fază procesuală, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 139 C. proc. pen., referitoare la înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.
În consecință, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H.K. împotriva aceleiași încheieri.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat O.H.K. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. împotriva încheierii din 3 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005).
Casează încheierea atacată și, rejudecând, menține arestarea preventivă a inculpatului I.G., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H.K. împotriva Încheierii din 3 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.