Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1458 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul condamnat M.M., privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1656/2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din referatul de anchetă socială rezultă că petentul condamnat este căsătorit, are doi copii minori care locuiesc cu bunicii în casa acestora.
Față de concluziile referatului de anchetă socială, instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei să aibă consecințe grave pentru acesta sau pentru familia sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, condamnatul.
Prin decizia penală nr. 1000 din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.M. cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen., pentru întreruperea executării pedepsei.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul care prin motivele scrise, cât și oral, a reiterat susținerile anterioare, în sensul că, se impune întreruperea executării pedepsei pentru a-și ajuta familia care se confruntă cu greutăți materiale.
Critica va fi analizată în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., dar recursul este nefondat.
Este adevărat că întreruperea executării pedepsei este facultativă și ea se poate realiza doar strict în condițiile art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 C. proc. pen.
În conformitate cu aceste dispoziții legale doar în cazurile limitativ prevăzute se poate întrerupe executarea unei pedepse.
Situația precară a familiei, invocată de recurent, poate constitui în sensul legii un caz de întrerupere a executării pedepsei [(art. 453 lit. c) C. proc. pen.)] numai în măsura în care datorită unor împrejurări speciale acestea ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familie.
Ori, în cauză situația materială și locativă a familiei condamnatului nu se circumscrie noțiunii de „împrejurare specială” atâta vreme cât ea a fost preexistentă stării de detenție a condamnatului, perpetuându-se în timp. De altfel, probele administrate nu au făcut nici dovada că în perioada de 3 luni (cât condamnatul ar putea fi pus în libertate pe această cale) ar exista posibilitatea materială și financiară a acestuia pentru a-și ajuta familia.
Față de aceste împrejurări, în mod corect, instanțele au respins și respectiv, au menținut soluția de respingere a cererii formulate de condamnat.
Pentru aceleași considerente, constatând că s-a făcut o corectă aplicare a legii în cauză, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnat se va respinge, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 1000 din 14 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2006.