High Court of Cassation and Justice

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.S., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 33 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 33 – art. 34 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta nu există.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) și b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul H.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., sporită cu un an închisoare, urmând a executa 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la data de 25 august 1999 până la data punerii efective în libertate 21 ianuarie 2000.

S-au aplicat dispozițiile art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței penale.

S-a dispus anularea actelor falsificate (certificatul utilizator final) și a tuturor actelor (licențe) emise în baza actului falsificat.

Prin aceeași sentință, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., raportat la art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a fost condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., inculpatul M.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., sporită cu 6 luni închisoare, având de executat în final 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la data de 31 august 1999 până la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței penale.

Prin aceeași sentință, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 a fost condamnată inculpata M.J., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata, la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 – art. 34 lit. a) și b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de încercare de 6 ani (3 ani + 3).

Au fost puse în vedere inculpatei M.J., dispozițiile art. 86³ lit. a), b) și d) C. pen. (să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea, să anunțe orice schimbare de domiciliu, să comunice informații privind mijloacele de existență).

S-au pus în vedere inculpatei, dispozițiile art. 86⁴ C. pen., cu referire la art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen., art. 86⁵ C. pen.

Tot prin aceeași sentință, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I., la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la data de 25 august 1999 la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cauzei la parchet.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, cu privire la inculpatul H.S. pentru contractul având ca obiect factura comercială nr. 3214486 din 17 noiembrie 1998 între R. și YRAKULUI, în realitate marfa a ajuns în Nigeria. Cumpărătorul mărfii era LR A.T. Israel, reprezentată de inculpatul H.S.

Licența de export a fost obținută pe baza certificatului de utilizator final, contrafăcut de inculpat, cu privire la destinație (M.YRAKULUI) prin intermediul SC A.A. SRL cu avioane închiriate de inculpatul M.I.

Inculpatul M.I. a trecut în documentele de zbor, YRAKULUI, pe declarația vamală aceeași destinație falsă.

Mai mult, inculpatul H.S. a contrafăcut un act de recepția mărfurilor de către YRAKULUI către R. SA și depus la A.

Această confirmare de primire din partea Ministerului Apărării YRAKULUI s-a dovedit falsă, în raport cu răspunsul transmis autorităților române prin Ministerul de Externe care a infirmat această tranzacție și împuternicire dată inculpatului (adresa nr. 51379 din 20 aprilie 2000 false).

Inculpata M.J. a negociat anterior contractul cu inculpatul M.I., a discutat cu martorul C.C. prin firma acestuia E. Constanța, transportarea aceleiași mărfi în portul Logos (Nigeria), deși cunoștea că, pe acte patronul său trecuse destinația YRAKULUI

Certificatul de confirmare a recepției a fost executat de inculpatul H.S., prin utilizarea ștampilei care se afla la sediul firmei sale.

Această situație a fost recunoscută de inculpat în declarația sa la instanță, pagina 3 a declarației: „semnăturile de pe certificatul de utilizator final au fost făcute cu mâna mea, încercând să semnez cu semnătura celor din YRAKULUI”

Instanța de fond a constatat îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (falsificarea destinației pe certificatul de utilizator final nr. 9586 din 17 septembrie 1998).

Dar s-a mai săvârșit a doua infracțiune de fals material, cu ocazia întocmirii certificatului de confirmare, potrivit art. 288 alin. (1) C. pen.

Folosirea de către inculpat a celor două înscrisuri cunoscând existența elementelor de fals întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., uz de fals.

Dar, emițând aceste acte false a determinat eliberarea licențelor de export reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de participare improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, transport fără autorizație de armament în Nigeria, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile acestor texte.

Astfel, prin manoperele folosite de inculpat (fals, uz de fals, instigare la fals intelectual) s-au obținut actele necesare pentru obținerea licenței de transport, ceea ce reprezintă autorizarea exportului.

Este adevărat că transportul s-a făcut în alt stat decât cel indicat în acte, dar actele pentru care s-a autorizat transportul existau, astfel că nu s-a putut reține lipsa autorizației (licenței și documentelor vamale).

Constatând neîndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H.S. pentru această infracțiune, fapta nu există.

Dar, folosirea documentelor falsificate pentru obținerea documentelor vamale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (folosirea documentelor falsificate pentru obținerea vămuirii).

Toate aceste infracțiuni săvârșite cu ocazia derulării contractului pentru cele 50 mitraliere-destinația YRAKULUI toate în concurs real.

Tot la săvârșirea acestor infracțiuni a participat inculpatul M.I. prin completarea documentului A.W.B. cu mențiuni de destinație nereală (cunoscând existența altei destinații), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, deoarece inculpatul M.I. nu a avut nici o legătură cu vămuirea acestei mărfi-acest aspect fiind de competența inculpatului H.S.

Oricum, pentru organele vamale există licența de export, deci actul care reprezintă autorizația, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru această infracțiune.

La fel ca și pentru inculpatul H.S. și inculpatul M.I. s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., „deținerea, înstrăinarea fără drept a armelor militare”, elementul subiectiv „fără drept” este dat de falsificarea documentației de export și transport, cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului M.I., cu art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpata M.J., cunoscând că, în realitate armele aveau o altă destinație a ajutat pe inculpatul H.S. la găsirea modalităților de transport, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate prevăzută de art. 26 C. pen., la infracțiunea săvârșită de inculpatul H.S., art. 279 alin. (3) C. pen. Nu s-a reținut complicitate pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 pentru aceleași considerente-armamentul a trecut cu autorizație (falsificată) dar exista. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

Dar s-a constatat că, deși transportate cu autorizație falsificată, prin faptul că știa de existența falsificării actelor premergătoare obținerii licenței de export inculpata a fost complice, art. 26 C. pen., la infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 știa că se folosesc documente falsificate la export, toate aceste infracțiuni fiind în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen.

În aceeași modalitate, inculpatul H.S., la data de 16 martie 1999, a exportat 5000 pistoale mitralieră în Nigeria, exportator SN R. SA conform facturii C nr. 43501 din 4 martie 1999, iar cumpărător a fost firma inculpatului H.S., O.E. La fel inculpatul a falsificat certificatul de utilizator, arătând că este emis de autoritățile ugandeze, fiind folosit pentru obținerea licenței și a documentelor A.W.B.. La fel, armele au ajuns în Lagos - Nigeria, deși în acte era trecut Uganda.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestor infracțiuni, arătând că doar probleme de zbor ale firmei V. au determinat această aterizare în Nigeria, dar în realitate marfa a ajuns în Uganda.

Mai mult aplicarea ștampilei autorităților ugandeze a fost efectuată cu autorizarea Ugandei, fapt infirmat de adresa C 25/295 din 9 mai 2001 a Ministerului Afacerilor Externe în care s-a arătat că Ministerul Apărării al Republicii Uganda a negat împuternicirea pretinsă de inculpatul H.S. și a negat că certificatul de utilizator final ar proveni de la Ministerul Apărării din Uganda.

Deci, sub aceeași formă, folosind aceleași manevre - fals, uz de fals, fals intelectual s-au înfrânt dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., în concurs real.

La data de 30 martie 1999 - 5 aprilie 1999 a fost exportată din România în Eritreea 100.000 lovituri explozivi (5000 tone) contractul AC 1/069/15/BD din 26 martie 1999 exportator R., cumpărător C.D.G.I., firmă reprezentată de inculpatul H.S.

Inculpatul a depus pentru obținerea licenței, certificatul de utilizator final B/9.1999 din 8 martie 1999 din care a rezultat că beneficiarul numitei este Ministerul Apărării Republicii Burundi, situație nereală, conform adresei E 5/1415 din 27 iulie 2000 care a arătat că nu a mandatat pe inculpatul H.S. să facă tranzacții cu arme în numele autorităților Burundi.

Transportul s-a efectuat prin SC A.A. SRL cu aeronave industriale de inculpatul M.I. care a trimis și un însoțitor martor I.G. care a confirmat acestuia descărcarea în Aeroportul A., deși inculpatul trecuse în actele de transport WZ 0000157- destinația Bujumbura - Burundi.

Certificatul de utilizator final remis R.A.R. a fost realizat prin operațiuni de scanare și întocmire a textului din conținutul unui înscris emis în favoarea SD C.I.

Au fost săvârșite de inculpatul H.S., aceleași infracțiuni, fals, uz de fals, participație improprie la infracțiune de fals intelectual, contrabandă prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și infracțiunea la regimul armelor, art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., în concurs real.

Inculpatul H.S., în luna iunie 1999, a purtat discuții cu inculpatul B.I. pentru perfecționarea unui contract de export pentru 20.000 lovituri calibru 122 mm. în prezența reprezentantului SC D. – Cipru reprezentată de inculpatul B.I.

S-a ajuns la concluzia ca importul să-l facă R.A. A.A. din Republica Cehă, fără atingerea teritoriului național al României.

Astfel, în baza unui export dintre R. și A.I., marfa să fie reexportată în Cehia cu comision pentru Arsenalul României de către Societatea D.

În punerea în executare a acestei variante, inculpatul H.S. a contrafăcut un certificat de utilizator final, pretins eliberat de autoritățile nigeriene ieșite de sub embargou la 1 iunie 1999.

S-a eliberat certificatul internațional de export 0510618 pe numele R.A. A.A. și licența de export E/9/9901295 partener extern A.I., iar certificatul de utilizator a fost emis la 27 iulie 1999.

Certificatul de utilizator final verificat de raportul de expertiză certificat de un funcționar al Ambasadei Nigeriei.

Inculpatul B.I. cunoștea că certificatul de utilizator final cuprinde date eronate.

Inculpata M.J. a remis reprezentanților A.I. modalitatea de alcătuire a certificatului de utilizator final, conform discuțiilor purtate cu inculpatul H.S.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații M.J., M.I., B.I. și H.S. (N.S.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea, invocând următoarele zece motive:

În mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, din probele administrate în cauză, rezultând fără echivoc că aceștia au efectuat exportul de arme fără acte, situație în care se impune condamnarea și pentru această infracțiune.

Pentru inculpații H.S. și M.I. s-a dedus în mod greșit durata prevenției, din actele dosarului rezultând că aceștia au fost arestați în prezenta cauză de la data de 25 august 1999 inculpatului H.S. și de la 31 august 1999 inculpatului M.I. până la data de 4 februarie 2000, când inculpații au fost puși în libertate.

Față de pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.I., instanța trebuia conform art. 35 alin. (1) C. pen., să aplice o pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe lângă această pedeapsă.

Față de inculpatul H.S., instanța de fond trebuia să aplice și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, pe lângă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, aplicarea acesteia fiind obligatorie.

Pentru falsificarea certificatului de confirmare a recepției mărfurilor și a certificatului de utilizator final, inculpatul H.S. s-a folosit de o stampilă falsificată, situație în care aceasta trebuia confiscată, fiind folosită la săvârșirea infracțiunii de fals pentru care a fost condamnat inculpatul.

În mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatei M.J., în calitate de autor pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, atâta timp cât inculpata a avut doar calitatea de complice la săvârșirea acestei infracțiuni, așa cum s-a reținut și prin actul de sesizare a instanței.

Instanța de fond trebuia să dispună aplicarea pedepsei complimentare prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei M.J. și nu doar alături de pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

În raport cu circumstanțele reale în care inculpata M.J. a săvârșit infracțiunile și cu gradul ridicat de pericol social al acestora se impunea aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai mare și în regim de detenție.

Instanța de fond a dispus în mod nelegal condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., întrucât limitele speciale prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt de la un an la 3 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatul B.I. este cetățean moldovean cu domiciliul în republica Moldova și față de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise pe teritoriul României se impunea să se dispună măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., față de acest inculpat.

În mod greșit instanța de fond a dedus prevenția pentru inculpatul B.I., atâta timp cât acest inculpat nu a fost arestat în această cauză penală.

Toți inculpații apelanți au criticat hotărârea pentru nelegalitate, motivând că instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt, iar acest fapt nu s-ar putea face decât cu mare întârziere în cursul cercetării judecătorești datorită complexității probelor ce se impun a fi administrate, motiv pentru care au solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1583/2002 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpații M.I. și M.J., vor executa pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a înlăturat aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., față de inculpatul B.I. și s-au descontopit pedepsele aplicate acestuia.

A fost redusă de la 4 ani la 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul B.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul H.S. ștampila folosită la săvârșirea infracțiunii de fals.

S-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului H.S. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani pe lângă pedeapsa principală de 6 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul H.S. va executa pe lângă pedeapsa rezultantă și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen, s-a dedus prevenția inculpatului H.S. de la data de 25 august 1999 la data de 4 februarie 2000 și pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H.S., M.I. și M.J. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligat inculpatul M.I. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligați inculpații H.S. și M.J. la câte 950.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, ce s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului și a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de către inculpați și a constatat judicios vinovăția acestora, dovedită pe deplin prin probele administrate în cauză.

În raport cu întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul cercetării judecătorești, cât și a urmăririi penale, în baza căruia a fost stabilită corect situația de fapt, cererea inculpaților de restituire a cauzei la parchet nu s-a impus și nici nu s-a justificat, cererea nefiind nici motivată prin arătarea probelor ce s-ar fi impus a fi administrate de organul de urmărire penală și motivarea pentru care nu puteau fi administrate în fața instanței.

În mod legal s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, atâta timp, cât și exportul armelor militare și muniției s-a efectuat în baza unor acte oficiale, licență și documente vamale, chiar dacă ulterior s-a constatat că acestea erau false, însă existența acestora la data efectuării transportului au determinat autorizarea efectuării acestuia.

Inculpata M.J. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 și instanța de fond care a reținut în mod judicios vinovăția acesteia a dispus prin minută, condamnarea acesteia în baza acestui text de lege și a motivat în acest sens hotărârea pronunțată, însă prin dispozitivul hotărârii a omis și aplicarea art. 26 C. pen., ceea ce reprezintă, în mod vădit o eroare materială și nu o neconcordanță între expozitivul și dispozitivul sentinței.

Pedeapsa aplicată acestei inculpate a fost just individualizată atât prin cuantum, cât și modalitate de executare în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., circumstanțele reale în care a comis faptele și persoana acesteia, pensionară, fără antecedente penale, astfel că pedeapsa aplicată este de natură a realiza scopul acesteia, așa cum este circumscris în art. 52 C. pen., astfel că nu s-a justificat majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție.

În mod judicios a constatat instanța de fond că nu este necesară expulzarea inculpatului B.I., iar această măsură conform art. 117 C. pen., nu este nici obligatorie.

S-a constatat, însă că sunt întemeiate criticile formulate în cauză, privind aplicarea pedepsei complimentare față de inculpatul M.I. și inculpata M.J., întrucât s-a dispus față de acești inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, astfel că a fost aplicată această pedeapsă complimentară alături de pedepsele rezultante de 5 ani închisoare inculpatului M.I. și 3 ani închisoare inculpatei M.J.

Și critica privind pedeapsa nelegală aplicată inculpatului B.I. a fost considerată întemeiată, legea prevede limite speciale de la un an la 3 ani și 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa de 4 ani aplicată este mai mare decât limita maximă specială, astfel că s-a dispus reducerea cuantumului acestei pedepse.

Inculpatul H.S. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că în baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani pedeapsă complimentară ce se va executa alături și de pedeapsa rezultantă, critica formulată fiind întemeiată și sub acest aspect.

De asemenea, prima instanță era obligată să dispună și confiscarea ștampilei folosită de inculpatul H.S. la săvârșirea infracțiunii de fals, conform art. 118 lit. b) C. pen., și să ia act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în această cauză.

În consecință, s-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția pentru inculpatul H.S. de la data de 25 august 1999 până la data de 4 februarie 2000 și pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

Pentru considerentele mai sus arătate au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H.S., M.I. și M.J.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I., M.J., ultimii trei inculpați fără a arăta în scris motivele, recursuri ce au fost înregistrate sub nr. 4243 din 07 aprilie 2003 la Registratura Generală a Curții Supreme de Justiție și sub numărul vechi 1583/2003, iar în prezent nr. nou 5924/1/2003, având rezoluția de primire la secția penală cu data de 11 aprilie 2003, primul termen de judecată la 30 octombrie 2003.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a arătat că din ansamblul probator a rezultat că toate cele patru documente intitulate „certificat de utilizator final” care au stat la baza eliberărilor autorizaților de export s-au dovedit a fi contrafăcute de inculpatul H.S., neputându-se reține motivarea tribunalului că „transportul nu s-a făcut fără autorizație, aceste acte de transport existând, dar cu acte falsificate”, care a fost reluată și de instanța de apel, atâta vreme cât art. 176 din Legea nr. 141/1997 (C. vam.) prevede că „trecerea peste frontieră, fără autorizație a armelor, munițiilor … constituie infracțiunea de contrabandă calificată.”

Or, deși „certificatele de utilizator final” apăreau ca fiind documentele emise de autorități ale unor state ce nu erau supuse embargoului internațional privind livrările de armament și muniție, în realitate, aceste transporturi ajungeau în țări supuse embargoului, iar trecerea mărfii peste frontieră era făcută fără autorizație.

Astfel, parchetul apreciază că în urma evaluării ansamblului probator, inculpații H.S. și M.I. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul B.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, iar inculpata M.J. de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că instanțele nu au luat în considerare probele de la dosar care confirmau că inculpații au săvârșit infracțiuni de contrabandă calificată, faptă ce prezintă periculozitate deosebită și reclamă un tratament sever de sancționare în concordanță cu criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod.

Față de aceste motive, parchetul, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea celor două și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul condamnării celor patru inculpați și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În motivele scrise de recurs depuse sub nr. de înregistrare 27325 din 05 noiembrie 2003 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având viză de primire la 06 noiembrie 2003, apărătorul recurentului inculpat H.S., avocat N.G. a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivul prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că urmărirea penală a durat numai 23 de zile, perioadă insuficientă față de complexitatea cauzei, motiv pentru care nu au fost administrate toate probele necesare în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt, astfel că poate afirma că urmărirea penală nu a fost completă, iar în fața instanțelor de fond și de apel a solicitat o multitudine de probe, în apărare, din care cea mai mare parte au fost respinse.

Apărarea recurentului inculpat consideră că în fața instanței, completarea urmăririi penale nu s-ar fi putut face decât cu mare întârziere, că în cauză nu a fost audiată nici o persoană dintre cele ce reprezentau societățile române vânzătoare, deși se impunea ascultarea acestora pentru a se stabili dacă recurentul inculpat H.S. era cumpărătorul mărfii, un intermediar între statele participante la vânzare sau un intermediar între vânzător și un alt intermediar ce acționa pentru un stat, dacă avea posibilitatea să transfere marfa în altă țară decât cea asupra căreia se convenise cu vânzătorul și alte aspecte cu privire la relația contractuală dintre cei implicați în această tranzacție.

În ceea ce privește prima faptă din data de 19 noiembrie 1998, urmărirea penală nu este completă datorită următoarelor aspecte: nu s-a putut dovedi falsul pentru că nu s-au expertizat documentele originale, ci copiile xerox; trebuie suplimentată constatarea tehnico-științifică grafică în baza documentelor depuse la A., fiind necesară o adresă de înaintare a actelor de la această instituție; adresă la R. SA pentru a comunica cine a depus certificatul de utilizator final și înscrisurile de confirmare a livrării mărfurilor; adresa pentru a se comunica rezultatul controlului de la A., având în vedere faptul că în conformitate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 93/1994 aplicarea regimului de control al importurilor și exporturilor strategice se efectuează de A. în colaborare cu ministerele menționate la art. 17 constituite într-un Consiliu Interministerial; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă în baza obligației contractuale a trimis către R. certificatul de utilizator final și certificatul de confirmare a livrării mărfurilor; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă a împuternicit pe recurentul inculpat H.S. să reprezinte firma în raporturile contractuale, în dosar, neexistând dovada că inculpatul a fost reprezentantul acestei societăți și, în caz de răspuns afirmativ, atunci să comunice actul prin care a fost împuternicit, dacă i s-a înmânat vreun document, ce fel de document și unde urma să-l depună.

De asemenea, nici pentru cea de-a doua faptă din data de 16 martie 1999 urmărirea penală nu este completă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul este reprezentantul firmei O.E. din Israel în România, în raport cu actul aflat la dosarul de urmărire penală, respectiv autorizația 959 din 22 martie 1999 emis ă de Ministerul Industriei și Comerțului, din care rezultă că O.E. Israel are reprezentanța în România, situată în București, până la 31 martie 2000, șef de reprezentanță fiind coinculpata M.J., nefiind făcută dovada cine era reprezentantul firmei la data de 16 martie 1999 când s-a derulat contractul și dacă firma străină avea sau nu reprezentant la acea dată în România; nu s-a stabilit dacă O.E. Israel a împuternicit pe inculpat să depună „end-user-ul” la R.; nu s-a stabilit cine a depus end-user-ul pentru obținerea licenței, fiind necesară o adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziția organului de urmărire penală sau dacă i s-a cerut end-user-ul depus de către R. SA pentru obținerea licenței de export, pentru a se verifica dacă raportul de constatare tehnico-științifică grafică a fost făcut în baza documentului depus la această instituție; adresă la A. pentru a comunica rezultatul controlului prevăzut de lege efectuat de Consiliul Interministerial raportat la documentele depuse, fiind menționate concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 122 din 15 septembrie 1999 efectuat de S.R.I. U.M. 0232.

Cu privire la fapta de la pct. 3 se consideră că urmărirea penală este incompletă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul a fost reprezentantul firmei C.D.G.L., dacă a existat vreo împuternicire a inculpatului să depună la R., certificatul end-user în vederea obținerii licenței de export; relații de la R. cu privire la persoana care a depus end-user-ul, adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziția organului de urmărire penală certificatul de utilizator final, pentru a se dovedi dacă constatarea s-a făcut în baza documentelor originale existente la această instituție, evidențiind aspecte ale raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 123 din 15 septembrie 1999 al S.R.I.

Totodată și cu fapta de la pct. 4 se impun a fi făcute mai multe probe, respectiv adrese către A.I., R.A. A.A., A. pentru a se comunica dacă inculpatul a fost împuternicit să depună end-user-ul pentru obținerea licenței de export, cine a depus acest end-user, dacă a fost înaintat organului de urmărire penală, pentru a se vedea dacă constatarea tehnico-științifică grafică a fost făcută în baza documentelor existente, efectuarea unui supliment de expertiză grafică care să stabilească dacă scanarea ștampilei și a semnăturii a fost făcută cu ajutorul calculatorului din dotarea firmei O.E., nu s-au depus contractele dintre regiile autonome românești și partenerii străini care au cumpărat armele și munițiile de la statul român și care ar fi putut lămuri aspecte privind încheierea și executarea acestor afaceri.

Totodată, apărarea recurentului inculpat a menționat în concret și alte probe solicitate instanței de fond, la data de 1 februarie 2002 și în apel, dar care i-au fost respinse în mod nejustificat, cerere pe care o reiterează și în recurs, respectiv mai multe adrese către aeroporturile O., M.K. și B. pentru a transmite originalele tuturor actelor depuse autorităților vamale pentru a se lămuri rolul inculpatului în operațiunea desfășurată la aceste aeroporturi, adrese către R. SA, R. SA, A.A., A. ale căror obiective au fost evidențiate în concret pentru a se verifica destinațiile finale, care au fost reprezentanți societăților cumpărătoare, a se lămuri rolul inculpatului H.S., dacă a efectuat plățile aferente munițiilor și transporturilor acestor mărfuri, dacă A. a predat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție originalele E.U.C. - urilor folosite pentru obținerea licențelor de export evidențiate, pentru a răspunde dacă în perioadele arătate exista un embargou pentru livrările de arme și muniții către Nigeria, pe care România avea obligația să-l respecte, dacă exista embargou pentru livrările de arme și muniții către Eritreea.

Se solicită efectuarea unei expertize tehnice a hard discurilor ridicate, având ca obiective stabilirea utilizatorului fiecăruia dintre calculatoarele din care au fost extrase aceste hard discuri, fișierelor și documentelor care conțin aceste hard discuri, persoanei care a conceput fișierele și documentele din acestea, data creării acestor fișiere și documente, a accesării lor, modificărilor suferite, cu datele respective, a celor salvate și tipărite aceste documente, numărul de pagini și al caracterelor acestora, cât s-a lucrat la fiecare dintre ceste fișiere și documente, subliniindu-se pertinența și concludența acestora.

Tot apărarea a mai solicitat efectuarea unor adrese către Ministerul Industriilor și Comerțului, D.L.E.I., Registrul Comerțului din statul Israel, depunerea contractelor încheiate de societatea A.I. T.L. Israel cu statele YRAKULUI și Nigeria, audierea martorului M.V., rezultatele anchetei întreprinse de autoritățile judiciare nigeriene în privința certificatul de utilizare finală, evidențiindu-se pertinența și concludența acestora pentru lămurirea rolului inculpatului H.S., respectiv posibilitatea legală sau faptică de a comite infracțiunile de care a fost acuzat, legăturile cu inculpații M.I. și M.J., iar față de caracterul limitat al cercetării judecătorești, în recurs, în cauză, în apel nu au fost administrate probe, iar la prima instanță probele au fost respinse, apreciază că se impune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.

De asemenea, apărătorul inculpatului H.S. a mai precizat și alte două motive care susțin restituirea cauzei la parchet, respectiv că actele în acuzare nu sunt traduse în limba română, cum sunt de exemplu certificatele de utilizare finală, certificatul de confirmare a livrării mărfii, permisiunea de survol adresată autorităților nigeriene, în total sunt 86 de documente netraduse, indicându-se filele din dosarul de urmărire penală unde acestea se află depuse, iar al doilea motiv îl constituie neatașarea la dosarul cauzei a casetelor care conțin înregistrările convorbirilor telefonice efectuate pe parcursul urmăririi penale. Deși prin încheierea din 15 decembrie 2000 instanța de fond a apreciat că o astfel de cerere nu poate constitui temei al restituirii cauzei la procuror, în lumina desfășurării ulterioare a procesului penal consideră că o asemenea cerere este pe deplin admisibilă.

Pe de altă parte apărătorul recurentului inculpat solicită refacerea transcrierilor de pe casetă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și anume indicarea casetei cu numărul de sigiliu al rolei și atașarea acesteia în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală, deoarece nu au fost certificate pe fiecare pagină, de către organul de urmărire penală, verificate și contrasemnate de procurorul care supraveghează urmărirea penală.

Atât la instanța de fond, cât și în apel, cauza s-a judecat sub tensiune și presiunea exercitată de mass-media, că în apel recurentului inculpat i s-a refuzat dreptul la apărare, numindu-se un avocat din oficiu pentru cei doi inculpați cu interese contrare și în consecință, admiterea recursului, casarea hotărârilor și restituirea procurorului conform art. 333 și următoarele C. proc. pen.

În recurs, cauza a avut șase termene de judecată, respectiv la 30 octombrie 2003, 20 mai 2004, 25 noiembrie 2004, 26 mai 2005, 13 octombrie 2005 și 26 ianuarie 2006, când au fost consemnate dezbaterile în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizia, fiind amânată pronunțarea pentru azi 16 februarie 2006.

Din examinarea motivelor de amânare a prezentei cauze la termenele arătate rezultă că acestea au constatat în neîndeplinirea procedurii de citare cu străinătatea cu inculpatul H.S. (N.S.), prin nerestituirea dovezii de comunicare a citației, lipsa de apărare a recurentei inculpate M.J. și M.I., pentru lipsa de procedură cu intimata parte vătămată Ministerul Finanțelor Publice.

Pe parcursul termenelor de judecată în recurs, față de lipsa de apărare a unora dintre recurenți inculpați s-a dispus efectuarea de adrese la Baroul București pentru desemnarea unor apărători din oficiu, asistența în cauză fiind obligatorie, în condițiile art. 171 C. proc. pen., dându-se curs acestora, astfel încât a fost asigurat dreptul la apărare al recurenților inculpați.

La toate termenele de judecată, recurentul inculpat H.S. (N.S.) a lipsit, fiind reprezentat inițial de avocat ales, avocat N.G., iar ulterior numai de avocat ales C.I., având în vedere înscrisul trimis și depus la dosar de către recurentul inculpat, datat 11 noiembrie 2004 în care menționa că reziliază contractul de asistență juridică cu domnul avocat G.N., „singurul avocat care îmi va asigura asistența juridică, în fața dvs. fiind dl. I.C.”.

Împuternicirea avocațială a apărătorilor C.I. și C.C. de către inculpatul H.S. (N.S.) cuprinde ca mențiune contractul de asistență juridică nr. 74803 din 17 aprilie 2004 în vederea exercitării activităților prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în dosarul nr. 1536/2003, datată la 17 aprilie 2004, ștampilată și semnată de ambele părți.

La primul termen de judecată, de la 30 octombrie 2003, a fost consemnată prezența recurenților inculpați B.I., asistat de avocat ales P.M., M.I., asistat de avocat ales A.D., acordându-li-se termen în cunoștință, ulterior, restituindu-se pentru inculpatul B.I., cererea pentru acordarea asistenței juridice privind înmânarea actelor judiciare pentru termenul din 30 octombrie 2003, fără soluționare, deoarece potrivit informației primite de la Judecătoria Leova, destinatarul în prezent lipsește de la domiciliu și locul aflării acestuia fiind imposibil de stabilit, iar la termenul de judecată de la 20 mai 2004, a fost prezentă și recurenta inculpată M.J., având la rândul său termen în cunoștință.

Recurentul inculpat H.S. (N.S.) a depus la dosar, prin avocatul său inițial o împuternicire, în care se menționa adresa sa de domiciliu din Israel,  solicitând ca citarea sa să fie efectuată de instanța de recurs la acea adresă, cererea sa fiind pusă în discuția părților, după care Înalta Curte a dispus efectuarea procedurii de citare a recurentului inculpat prin procedura cu străinătatea la domiciliul indicat.

Astfel, Înalta Curte a trimis Ministerului Justiției, inițial D.R.I.I.E., iar ulterior D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P., în condițiile dispozițiilor Legii nr. 302 din 28 iunie 2004, a citațiilor pentru inculpatul H.S. (N.S.), împreună cu cererea de acordare a asistenței juridice și formularul dovezii de înmânare a actului pentru termenele de judecată acordate în cauză.

În ceea ce privește efectuarea procedurii de citare și acordarea de asistență juridică, în condițiile Legii nr. 302/2004 a recurentului inculpat H.S. (N.S.), actele au fost traduse în limba ebraică, așa cum rezultă din dosarul cauzei.

Mai mult, Înalta Curte, la termenul de judecată din 13 octombrie 2005, a solicitat interpretei de limbă ebraică, doamna F.B.C., prezentă, să precizeze dacă adresa indicată în dosar pentru recurentul inculpat H.S. (N.S.), ce are domiciliul în Israel este corectă și completă. Interpretul de limbă ebraică, după ce a lecturat adresa indicată a confirmat corectitudinea acesteia, iar instanța a luat act că recurentul inculpat ce are domiciliul în Israel se identifică cu toate cele patru nume indicate în dosarul cauzei, astfel că toate actele de procedură se vor întocmi cu toate mențiunile precizate, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe adrese, în original, una fiind primită și prin fax ale Ministerului Justiției, D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P. adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care se arată că „urmare adresei dvs. din 13 octombrie 2005 emisă în dosarul nr. 1536/2003 înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. 99705/2005 din 21 octombrie 2005 avem onoarea de a vă comunica următoarele: Cererea de asistență internațională formulată în dosarul menționat, privind pe numitul H.S./N.S., având ca obiect înmânarea citației nr. 1536/2003 persoanei sus menționate, a fost înaintată Ministerului Justiției al Statului Israel prin adresa nr. 99705 din 25 octombrie 2005” iar alta, având același conținut cu mențiunea suplimentară că „până în prezent nu am primit un răspuns din partea autorităților sus menționate”.

La termenul din 26 ianuarie 2006 apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.), domnul avocat C.I. a depus la dosar un înscris datat 25 ianuarie 2006 pentru termenul din 26 ianuarie 2006, din partea recurentului, în care acesta menționează că” nu mă pot prezenta la termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar totodată că am cunoștință de termen și că în dosar sunt reprezentat de dl. avocat I.C. Rog ca în analizarea recursului să aveți în vedere toate motivele de recurs pe care dl. avocat îl va susține atât oral cât și prin note scrise. Am încredere în judecata dvs. pentru a face dreptate într-o cauză în care am avut de suferit prejudicii atât fizice cât și morale din partea unor oameni rău-intenționați, care, din păcate, au condus importante structuri ale statului român la data când au fost declanșate cercetările împotriva mea”.

Apărătorii recurenților inculpați M.I., B.I., M.J. și procurorul au apreciat în raport cu înscrisul depus că procedura de citare cu inculpatul H.S. (N.S.) este îndeplinită pentru acest termen, considerând cauza în stare de judecată.

Înalta Curte, în raport cu înscrisul mai sus menționat și depus la dosar, a constatat ca fiind îndeplinită procedura de citare cu recurentul inculpat H.S. (N.S.), deoarece acesta a fost legal citat, având cunoștință de termenul de astăzi 26 ianuarie 2006, aspect relevat personal, fiind reprezentat de avocat ales care îi va asigura apărarea, așa încât condițiile cumulative impuse de legiuitor în materia citării prevăzute la art. 291 corelat cu art. 385¹¹ alin. (1) C. proc. pen., au fost respectate.

Procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a susținut conținutul motivelor scrise de recurs, în raport cu întregul probatoriu administrat, în cauză, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., criticând greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, dispusă în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză sub aspectul criticat și pe fond condamnarea inculpaților și pentru această infracțiune, potrivit cu forma de participare și cu gradul de vinovăție al fiecăruia.

Apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.) a dezvoltat oral conținutul motivelor de recurs formulate în scris și pe care le-a mai depus astăzi instanței, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 teza finală, pct. 12, pct. 17¹ și pct. 21 C. proc. pen., solicitând în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 și 289 C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., evidențiind faptul că inculpatul a avut calitatea de mijlocitor, care are un specific aparte față de aceea de intermediar (comisionar) specific reglementat în art. 3 paragraful 12 C. com.

Dacă inculpatul ar fi fost intermediar ar fi trebuit să încheie contracte atât cu partea română (exportatorul) vânzătorul, cât și cu partea străină (societățile israeliene) care reprezintă cumpărătorul, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Specificul acestor operațiuni vânzări de echipament militar și accesorii este foarte bine reprezentat grafic de schema pe care o atașează la dosar.

Apărătorul recurentului inculpat menționează faptul că din punct de vedere obiectiv inculpatul H.S. (N.S.) nu a semnat contractele de livrare sau documentele de transport, neavând nici un moment drept de dispoziție asupra mărfii (livrată de societățile românești în condiții I./F.C.A., deci direct la bordul avionului), aflându-se astfel în imposibilitatea obiectivă de a prezenta autorităților vamale documentele exportului.

De asemenea, inculpatul nu a încheiat contractul de transport, ci cumpărătorul (societate israeliană) în condiția de livrare F.C.A., care se traduce în temenii că societatea cumpărătoare (entitate străină) angajează transportatorul (în cazul de față societatea coinculpatului M.I.) și îi da acestuia toate instrucțiunile privind ruta de zbor și destinația mărfii. Marfa a fost încărcată de vânzător (societatea românească) direct în avion, care era sub pavilion străin, fără ca inculpatul să aibă vreo posibilitate să dispună asupra ei.

În consecință, apărarea recurentului inculpat consideră că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 (de altfel pentru care a și fost achitat de instanța de fond și menținut soluția și în apel) și nici de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 C. pen., întrucât pentru a fi îndeplinite condițiile legale de la lit. a) trebuie ca inculpatul să fi deținut, înstrăinat sau purtat arme militare sau muniție, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că s-a dovedit că nu avea acces la ele, iar pentru a fi îndeplinite condițiile legale de la lit. b) trebuiau să fie alte arme decât cele militare sau arme de panoplie și muniție, ceea ce evident nu este cazul.

Acuzațiile formulate la urmărirea penală și menținute în hotărârile atacate împotriva recurentului inculpat nu au fost în nici un mod susținute de probele administrate, astfel că nu se poate reține în sarcina sa participația improprie, conform art. 31 alin. (2) C. pen., la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Se arată faptul că din adresa Ministerului Apărării al Yrakului aflată la dosarul instanței de fond a rezultat că întreaga cantitate de echipament militar (50 buc mitraliere D.S.H.K.A.) a fost livrată în această țară, în decembrie 1998 conform EUC-ului prezentat, apreciind că acesta nu era fals chiar dacă a suferit modificări, ele nu au produs consecințe juridice (element esențial al infracțiunii de fals), iar echipamentul militar a ajuns în țara de destinație, astfel că în sarcina inculpatului nu se poate reține nici una din infracțiunile enumerate la pct. 1 din rechizitoriu, urmând a fi achitat pentru art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 289 C. pen.

Totodată, R., vânzătoarea (exportatoarea) unei cantități de muniție către Republica Burundi a înaintat instanței documentul „Certificate of Acceptance”, precum și traducerea oficială din care rezultat, că muniția a făcut obiectul E.U.C. nr. B-09/99 din 16 martie 1999 și a ajuns în țara de destinație, astfel că E.U.C. nu a fost fals, iar în sarcina inculpatului nu se poate reține nici una din infracțiunile enumerate la pct. 3 din rechizitoriu.

De asemenea, apărarea recurentului inculpat învederează că notele Ministerului Afacerilor Externe sunt inconsistente, incomplete, concluziile constatărilor tehnico-științifice (grafice) efectuate de ofițeri specializați din cadrul S.R.I., U.M. 0232 București nu reprezintă o apreciere științifică, în legătură cu documentele prezentate aflate în copii xerox, dubiul asupra infracțiunilor reținute este accentuat și în lipsa unei expertize informatice care să concluzioneze dacă eventualele modificări s-au efectuat cu echipamente electronice găsite și ridicate de organele de anchetă de la biroul inculpatului, proba fiindu-i respinsă fără o motivație conformă cu legea. De altfel, inculpatului i-au fost respinse solicitările inculpatului cu privire la administrarea unor probe testimoniale referitoare la audierea unor persoane de la societățile exportatoare din România, precum și a unor persoane de la societățile intermediare din Israel, fără o motivație reală.

Apărătorul recurentului inculpat H.S. (N.S.) a susținut, în subsidiar că există toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale ca prezenta cauză să fie restituită parchetului, conform art. 333 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală nu este completă, iar administrarea probatoriului nu s-ar putea face în fața instanței, decât cu mare întârziere.

Astfel, apărarea reiterează că se impune solicitarea întregii documentații de la autoritatea vamală și A. cu privire la cele patru operațiuni (contractele de vânzare-cumpărare, corespondența, documentele depuse, răspunsurile instituției arătate) pentru a lămuri cadrul contractual și implicit consecințele juridice; solicitarea de la autoritatea aeronautică a tuturor documentelor privind zborurile efectuate în legătură cu aceste operațiuni speciale pentru a lămuri cine a ordonat și plătit transportul; audierea persoanelor care au semnat contractele și a persoanelor care au participat la negocieri, care au activat în R., R., R. și A. și care au derulat cele patru operațiuni pentru a se stabili cu exactitate care a fost rolul și/sau calitatea inculpatului în aceste afaceri, solicitarea documentelor de la exportatorii din România care atestă că și-au îndeplinit obligația legală de a verifica după export, destinația mărfurilor, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 93/1994; solicitarea de la Ministerul Afacerilor Externe a rezultatelor anchetei efectuate în Nigeria cu privire la una din operațiuni pentru a lămuri dacă diplomatul nigerian care a semnat E.U.C. - ul avea acest drept; solicitarea de relații de la intermediarii străini (A.I., C.I., C.D., societăți israeliene) în legătură cu operațiunile derulate prin mijlocirea inculpatului pentru a stabili dacă a avut sau nu împuternicirea scrisă de a reprezenta aceste societăți în fața autorităților române; audierea prin comisie rogatorie a reprezentanților acestor societăți pentru ca aceștia să explice cine a prezentat și predat părții române E.U.C. - urile incriminate; efectuarea unei expertize informatice în legătură cu echipamentele ridicate de la biroul inculpatului, care poate lămuri dacă eventualele modificări ale documentelor s-au făcut cu aceste echipamente; atașarea la dosar a autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și a casetelor pe care s-a făcut înregistrarea în vederea efectuării unei expertize tehnice, în vederea audierilor și a confruntării cu notele aflate la dosar.

Apărarea recurentului inculpat apreciază recursul parchetului ca fiind formal, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de acesta, invocând și o practică diferită la nivelul acestuia cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 176 din Legea nr. 141/1997, respectiv contrabanda, în raport cu rechizitoriul nr. 205/P/2001 emis la 31 martie 2003 prin care se dispune scoaterea de sub urmărire a inculpatului pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de contrabandă cu motivarea că lipsește o condiție esențială a laturii obiective a infracțiunii, întrucât trecerea peste frontieră s-a făcut în baza unor licențe de export (autorizații) emise de A. iar R.A. R. și R.A. R., care îndeplineau condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 17/1996, fiind autorizate să efectueze operațiuni de vânzare a armelor și munițiilor cu respectarea destinației acestora și scopului pentru care s-au dat autorizațiile, chiar dacă licențele de export au fost eliberate în baza unor acte false, acest fapt neputând fi asimilat expresiei „fără autorizație” cu atât mai mult cu cât reprezentanții autorităților care au solicitat și emis autorizațiile au fost de bună-credință la solicitarea și respectiv emiterea acestora.

Totodată, apărătorul recurentului inculpat critică nelegalitatea deciziei instanței de apel sub aspectul încălcărilor dispozițiilor referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și la dreptul la apărare, în sensul că deși a solicitat în mod expres un termen pentru pregătirea apărării, dosarul fiind pe rolul instanței numai de 6 luni, instanța de apel a respins cererea, argumentând că ar mai trebui 6 luni pentru îndeplinirea procedurii cu străinătatea. De asemenea, deși inculpatul a arătat că se afla într-o perioadă grea, ca urmare a decesului mamei sale, solicitând un nou termen, instanța de apel s-a mulțumit să asculte „concluziile” unui apărător desemnat din oficiu, care a citit în câteva minute un dosar de mai multe mii de pagini și a pus concluzii „pertinente și utile”.

Apărătorul ales al recurentului inculpat M.I., în concluziile orale a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru rejudecarea apelurilor, decizia fiind lovită de nulitate absolută [(art. 197 alin. (2) C. proc. pen.)], deoarece toți inculpații, deși contrarietatea de interese era evidentă, au fost asistați de același apărător desemnat din oficiu; rejudecarea cauzei de către instanța de apel se impune și pentru că aceasta, nefiind preocupată de aflarea adevărului, a refuzat administrarea în fața sa a unor noi probe, care erau necesare și utile pentru justa soluționare a cauzei; în subsidiar a solicitat, în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, starea de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, neaflându-și un suport ferm în probatoriul, vădit incomplet, administrat în cauză; asupra recursului parchetului a pus concluzii de respingere, ca nefondat, apreciind că achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 este legală și temeinică.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpaților B.I. și M.J., în dezbateri a evocat sumar și concluziile dezvoltate de apărătorii primilor doi inculpați și a solicitat, în principal, achitarea acestora, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru celelalte infracțiuni, iar în subsidiar, restituirea cauzei la procuror în baza art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale, punând, totodată, concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului parchetului.

Concluziile procurorului asupra recursurilor inculpaților, precum și pozițiile recurenților inculpați, prezenți personal au fost consemnate în detaliu în încheierea de la 26 ianuarie 2006 ce face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțarea la 16 februarie 2006.

Până la pronunțare au mai fost depuse la dosar concluzii scrise ale apărătorului ales al inculpatului M.I., în care s-a criticat decizia instanței de apel sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, încălcare ce se sancționează cu nulitatea absolută în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a arătat că din încheierea din 12 decembrie 2002 rezulta că inculpata M.J. a fost asistată de apărător din oficiu L.M., conform împuternicirii avocațiale de la dosar.

Inculpatul H.S. a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, dat fiind faptul că mama sa decedase, iar conform religiei nu se poate deplasa timp de 40 de zile, că avocatul G.P. a învederat instanței că nu a putut lua legătura cu clientul său, că nu a semnat cu acesta un contract de asistență juridică în această fază procesuală, depunând la dosar o împuternicire avocațială pe care a scris-o atunci, nesemnată de clientul său.

În cazul avocaților din oficiu mandatul avocațial legal este emis de către S.A.J. al baroului la cererea expresă a organului judiciar, împuternicirea avocațială constituind documentul legal care dovedește mandatul de reprezentare avocațială, act care nu poate fi înlăturat în nici un mod.

În consecință, organul judiciar nu poate desfășura procesul penal în situația în care inculpatul nu și-a ales un apărător sau nu a fost desemnat un apărător din oficiu, dovada legală pentru exercitarea activității avocațiale în procesul penal fiind împuternicirea avocațială exercitată conform legii pe numele inculpatului.

Din examinarea încheierii din 12 decembrie 2002 a rezultat că avocatul din oficiu a avut împuternicirea avocațială numai pentru inculpata-apelantă M.J., iar avocatul G.P. a depus o împuternicire nesemnată, ceea ce duce la concluzia logică, în sensul că inculpații B.I. și H.S. au fost lipsiți de apărare, deși apărarea era obligatorie, potrivit legii. Se apreciază că apărătorul G.P. nu putea pune concluzii, iar dacă le-a pus avocatul din oficiu, acesta nu avea mandat legal. De altfel, avocatul din oficiu nu putea pune concluzii pentru cei trei inculpați neasistați de avocați aleși, întrucât aveau interese contrare.

Se apreciază că în mod nejustificat, atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au mai administrat probele solicitate, fiind contrată legii motivarea curții de apel, au fost arătate care erau obligațiile A. stabilite prin Ordonanța nr. 31/1994, că Ministerul de Finanțe a comunicat cu adresa nr. 472242 din 11 noiembrie 1999 că nu s-a produs nici o pagubă bugetului de stat, că taxele vamale au fost plătite, că nu se constituie parte civilă în cauză, că deși, cu ocazia judecării în fond au mai fost solicitate și alte relații de la organismele statelor implicate în exportul de arme, instanța fără nici o justificare a revenit, cu toate că erau absolut necesare pentru stabilirea adevărului și implicit a vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Totodată au mai fost făcute apărări în raport cu dispozițiile convențiilor internaționale privind răspunderea transportatorului, respectiv Convenția de la Varșovia, că toate zborurile s-au făcut cu notificarea Ministerului Transporturilor, a autorităților civile române care au aprobat închirierea aeronavei prin transmiterea documentelor în care s-a declarat marfa, destinația și în favoarea cui, cel care emite A.V.B. - ul este primul transportator și ceilalți îl folosesc pe cel emis de primul, că există de la toate părțile recepția mărfii la aterizare, completarea A.V.B. - urilor a fost făcută de R. și nu de inculpatul M.I., acestea fiind transmise prin fax la SC A. și aceasta din urmă le-a tipărit, că nu a fost încălcat embargoul, că din anul 1994 și până în prezent SC A. a avut licență, deoarece toate autoritățile civile internaționale și autoritatea aeronautică nu au suspendat, oprit sau ridicat licența.

Apărarea inculpatului consideră că trebuiau administrate toate probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpaților pentru stabilirea adevărului în cauză, existând un mare dubiu cu privire la vinovăția inculpaților, solicitând fie casarea cu trimitere, fie restituirea cauzei la parchet în temeiul dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., concluzii la care s-au anexat mai multe înscrisuri, Convenția pentru unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia la 12 octombrie 1929 publicată în M. Of., decizii privind asistența juridică.

De asemenea, au fost primite și depuse la dosar concluzii scrise ale recurentului inculpat B.I. în care arată că este nevinovat, deoarece nu a comis nici una din infracțiunile reținute, că afacerea nu s-a mai încheiat, că afirmațiile din rechizitoriu sunt neadevărate, că hotărârea curții de apel este dată cu încălcarea flagrantă a legii, că nu a fost citat în fața curții de apel și nici nu a avut un avocat ales, că avea dreptul să ceară probe, că asigurarea apărării din oficiu i se pare derizorie, care ar fi reușit să citească un dosar de câteva mii de pagini și să înțeleagă operațiunile comerciale speciale.

Apărătorul recurentului inculpat H.S. (N.S.) a mai depus și alte concluzii scrise în care se arată că probele solicitate în apărare au fost complet ignorate de anchetatori și judecători sau interpretate, într-o manieră neobiectivă, că există elemente confuze în unele înscrisuri ale autorităților române, dubiu care nu poate profita decât inculpatului, că urmărirea penală este incompletă și nu se poate reface în fața instanței judecătorești, dosarul urmând a fi restituit conform art. 333 C. proc. pen., că în fața curții de apel, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta beneficiind de serviciile unui apărător din oficiu, deși solicitase în mod expres, acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., pentru recursul parchetului, art. 385⁹ pct. 10 teza finală, 12, 17¹, 18, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul H.S. (N.S.), art. 385⁹ pct. 10 teza finală, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul M.I., art. 385⁹ pct. 10 teza finală, 12, 17¹, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul B.I. și 385⁹ pct. 10 teza finală, 12, 17¹ C. proc. pen., pentru inculpata M.J., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat, iar recursurile inculpaților, ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanța de apel a stabilit doar parțial corect și motivat vinovăția inculpaților numai în săvârșirea unora din infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, atât prin însușirea argumentelor primei instanțe, cât și în baza propriului examen, în raport cu situația de fapt reținută.

În procesul de evaluare al mijloacelor de probă administrate, ambele instanțe, în mod greșit au constatat nevinovăția inculpaților H.S. (N.S.) și M.I., fiecare în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., contrabandă calificată în formă continuată, inculpatului B.I., în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 tentativă la contrabandă calificată și inculpatei M.J. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată, în raport cu circumstanțele reale stabilite.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu s-a dat o deplină eficiență conținutului dispozițiilor art. 63 alin. (2) din C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, în sensul ca în baza procesului de coroborare a mijloacelor de probă administrate să se stabilească în mod concret existența sau nu pe lângă legătura personală (in personam) între infracțiunile concurente și a unei legături reale (in rem).

Așadar, ambele instanțe în contextul evaluării materialului probator administrat nu au determinat conexitatea etiologică între contribuțiile inculpaților materializate în săvârșirea unora dintre fapte, care au constituit mijlocul pentru săvârșirea altei fapte, ceea ce a condus în mod eronat la concluzia inexistenței faptei de contrabandă calificată, în formele și felurile de participație reținute în sarcina fiecăruia.

Înalta Curte apreciază că, deși ambele instanțe au constatat corect pe baza situației de fapt reținute, vinovăția inculpaților H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. în săvârșirea infracțiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în formele și felurile de participație reținute, nu au stabilit că acestea au constituit infracțiuni mijloc pentru săvârșirea infracțiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată, în condițiile concrete pentru care fiecare inculpat a fost trimis în judecată.

Totodată, instanțele de fond și de apel nu au dat relevanță nici consecințelor infracțiunilor de fals săvârșite de inculpați asupra actelor emise de autoritățile române abilitate necesare efectuării exportului și transportului de arme și muniții și nici a efectelor acestor acte, prin prisma conținutului constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată.

În consecință, critica parchetului cu privire la greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea de contrabandă calificată în formele și felurile de participație pentru care au fost trimiși în judecată fiecare, este întemeiară, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Înalta Curte, reevaluând întregul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, la instanța de fond, stabilește următoarea situație de fapt:

În perioada 19 noiembrie 1998 – august 1999 inculpații H.S. (N.S.), cetățean israelian și român, B.I., cetățean moldovean, M.I. și M.J., cetățeni români au efectuat prin intermediul unor societăți comerciale străine operațiuni de export, având ca obiect arme și muniții militare pe care le-au dirijat sau au încercat să le dirijeze (în cazul inculpatului B.I.), în mod fraudulos în țări supuse unor embargouri internaționale, privind livrările de armament și muniție.

Inculpatul H.S. (N.S.) a participat la săvârșirea infracțiunilor în calitate de reprezentant în fapt al mai multor societăți comerciale israeliene, cu sediul principal în Israel, respectiv A.S., C.D.G., A.T., A.C., prima din societățile comerciale arătate, având reprezentanță și în România, fiind împuternicită să funcționeze în baza autorizaților nr. 905 din 2 iunie 1998 și 959 din 2 din 22 martie 1999.

În ultima autorizație arătată, emisă de Ministerul Industriei și Comerțului se menționează ca obiect al activității, „sprijinirea activității de comerț exterior a firmei A.S. din Israel prin acțiuni de promovare și de urmărire a derulării contractelor de export și de import tehnică militară, arme și muniții, încheiate de aceasta cu parteneri din România, durata de funcționare: până la 31 martie 2000, șef de reprezentanță: J.M. (sub rezerva prelungirii împuternicirii)”.

Inculpatul B.I. a participat la săvârșirea infracțiunilor în calitate de reprezentant al societăților comerciale L.T. înmatriculată în Limasol, Cipru, și L.C., cu sediul în Larnaca, Cipru.

Inculpatul M.I. a participat la săvârșirea infracțiunilor în calitate de asociat unic și director general al SC A.A. R.C. SRL, cu sediul social în București, societate comercială prin intermediul căreia au fost efectuate transporturile aeriene ale armelor și munițiilor militare ce au făcut obiectul operațiunilor de export.

Inculpata M.J. a participat la săvârșirea infracțiunilor în calitate de șef al reprezentanței societății comerciale A.S., la București.

În concret inculpații au acționat în următorul mod de operare:

1. La data de 19 noiembrie 1998 un număr de 50 bucăți mitraliere antiaeriene (tip D.S.K.M.) urmau a fi exportate din România către Republica YRAKULUI, potrivit licenței de export nr. E/8/9802450 emisă de Ministerul Industriilor și Comerțului, D.G.C.E., conform normelor legale în vigoare.

Exportatorul acestor produse, conform facturii comerciale nr. 32.1.4486 din 17 noiembrie 1998 a fost R. R.A. România, iar cumpărător A.T. Israel, contravaloarea acestor produse fiind de 157.500 dolari S.U.A.

A.I. a fost reprezentată de inculpatul H.S. (N.S.), care a acționat în numele acestei societăți comerciale pe tot parcursul derulării operațiunii.

Emiterea licenței de export menționată mai sus a avut loc, ca urmare a depunerii de către R. R.A., a unui document intitulat CERTIFICAT DE UTILIZATOR FINAL (END USER CERTIFICATE), cu nr. 9586 din 17 septembrie 1998, document remis societății românești de către inculpatul H.S. (N.S.), pe care acesta l-a contrafăcut, prin indicarea drept beneficiar al armelor, Ministerul Apărării din YRAKULUI, țară care la data respectivă nu se afla sub sancțiunea embargourilor internaționale privind importurile și exporturile de arme.

În realitate, ca urmare a activității frauduloase a inculpaților H.S. (N.S.), M.J. și M.I., la data de 19 noiembrie 1998, cantitatea de 50 bucăți mitraliere antiaeriene (tip D.S.K.M.) a fost exportată în Nigeria, țară care se afla sub embargoul Uniunii Europene privind livrările de armament și muniții, iar ridicarea sancțiunilor pentru aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iunie 1999.

Anterior realizării efective a transportului pe cale aeriană, prin intermediul SC A.A., inculpata M.J. a negociat cu martorul C.C., patronul societății de shiping S.T. SRL din Constanța, ce avea ca obiect de activitate, brokeraj, agenturare nave și aprovizionare nave, transportul armelor în portul Lagos, Nigeria pe cale maritimă.

Cu ocazia discuțiilor purtate cu martorul, inculpata i-a solicitat ca în luările de contact pe care le va avea cu exportatorul R., în vederea transportului până în portul Constanța și ulterior la destinație, să ascundă destinația reală a transportului, chiar și a felului acestuia în Nigeria la Lagos, urmând să întrebe de existența formelor pentru Y, astfel că inculpata a făcut aceste demersuri, cunoscând manoperele ilicite desfășurate de către inculpatul H.S. (N.S.).

Transportul armelor arătate, pe cale maritimă nu a mai avut loc, deoarece nu exista licență de export.

Armele au fost însă transportate pe aeroportul din Lagos, Nigeria, potrivit permisiunii autorităților nigeriene de survol și aterizare, prin intermediul SC A.A. SRL România, al cărei director general era inculpatul M.I., acesta închiriind aeronave de la societatea V. din Ucraina, permisiunea mai sus arătată, conținând mențiunea firmei A.A., precum și pe aceea de înștiințare și a inculpatului H.S. (N.S.), asupra permisiunii arătate solicitată de acesta.

Inculpatul M.I., deși cunoștea destinația reală a armelor a înscris în documentul de transport A.W.B. (A.W.) seria WZ nr. 0000124 destinația YRAKULUI, respectiv cea indicată în mod nereal de către inculpatul H.S. (N.S.) prin depunerea certificatului de utilizator final.

Totodată, în documentul „plan de zbor RRM 633” se indică ruta de zbor Otopeni – Sahna (YRAKULUI), mențiune care intră în contradicție cu destinația reală a mărfurilor, Lagos, Nigeria, așa cum rezultă din evidențele R. R.A.

De asemenea, la autoritățile vamale române a fost prezentat documentul A.W.B. menționat de către A.A., obținându-se „liber de vamă” la data de 18 noiembrie 1998.

Aceeași destinație fictivă, respectiv YRAKULUI a fost declarată autorităților vamale române și prin întocmirea „declarației vamale de export” nr. 57158 din 18 noiembrie 1998.

După livrarea efectivă a armelor, inculpatul H.S. (N.S.) a plăsmuit un înscris care confirma recepția armelor de către autoritățile statului YRAKULUI, respectiv certificatul de confirmare a recepției mărfurilor, ce a fost contrafăcut prin utilizarea unei ștampile aflate în posesia inculpatului și ridicată cu ocazia percheziției efectuate la sediul reprezentanței din București a societății comerciale O.E.

Acest înscris a fost remis de către inculpat, R.A. R. și depus ulterior de către aceasta la A.N.C.E.S.I.A.C. (A.), conform art. 12 alin. (2) din Ordonanța nr. 31/1994 privind regimul importurilor și exporturilor de produse strategice.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000 privind traducerea și expedierea unor documente s-a comunicat că s-a procedat la efectuarea acestor operațiuni pentru YRAKULUI, prin intermediul Ambasadei României la Sana^, a, care a transmis adresa respectivă Ministerului Afacerilor Externe al YRAKULUI, acesta urmând să o remită Ministerului Apărării Naționale al Yrakului.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5 1379 din 20 aprilie 2000 se arată că la data de 5 martie 2000, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii YRAKULUI a informat misiunea României din Sana, a că Ministerul Apărării al Republicii YRAKULUI nu a împuternicit pe cetățeanul israelian, de origine română, H.S. (N.S.) cu nici o autoritate și sub nici un nume, să cumpere arme.

De asemenea, prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcția Orientul Apropiat și Africa cu nr. C 5/2788 din 10 august 2000 se menționează că Ministerul Apărării din Republica YRAKULUI a comunicat Ambasadei României la Sana, a că certificatul de utilizator final pentru 50 bucăți mitraliere tip D.S.H.K.M. nu a fost emis de Ministerul Apărării Yrakiene, semnăturile de pe document nefiind cele autorizate, iar ștampilele false.

2. La data de 16 martie 1999 un număr de 5.000 bucăți pistoale mitralieră (AK-47 calibru 7,62 mm) urmau a fi exportate din România către Republica Uganda, potrivit licenței de export nr. E/9/9900274.

Exportatorul produselor a fost S.N. R. SA, așa cum rezultă din factura comercială nr. C 43.501 din 4 martie 1999, iar cumpărător societatea comercială S.L. din Israel, contravaloarea produselor fiind de 535.000 dolari S.U.A.

Licența de export nr. E/9/9900274 a fost obținută în baza certificatului de utilizator final presupus emis de autoritățile ugandeze, acest din urmă document fiind contrafăcut de către inculpatul H.S. (N.S.) și depus la S.N. R. SA, iar ulterior a fost utilizat pentru obținerea licenței arătate.

Certificatul de utilizator final a fost contrafăcut de către inculpatul H.S. (N.S.) prin folosirea unei ștampile aflată în posesia sa și ridicată cu ocazia percheziției efectuate la sediul reprezentanței din București a societății comerciale O.E.

Armele au fost transportate pe aeroportul din Lagos, în Nigeria, prin intermediul SC A.A. SRL, România, aceasta fiind destinația reală ce a rezultat din comunicațiile fax transmise de către SC A.A. SRL către A.C., A.A. Egipt, domnului G.S., precum și o comunicare S. și nicidecum către E., din Uganda, despre care nici nu există nici o mențiune, nici măcar ca escală tehnică.

Astfel, deși inculpatul M.I. cunoștea destinația reală a armelor, respectiv Nigeria a înscris în documentul de transport A.W.B. seria WZ nr. 0000154 destinația Uganda, indicată, în mod nereal, de către inculpatul H.S. (N.S.).

Documentul A.W.B. a fost prezentat autorităților vamale, obținându-se „liber de vamă” la data de 16 martie 1999, conform declarației vamale de export din aceeași dată și care conține, la rândul ei, aceeași destinație fictivă, Uganda.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Contencios cu nr. C 25/295 din 09 mai 2001 se comunică că Ministerul Apărării al Republicii Uganda neagă, în mod categoric, că ar fi împuternicit pe numitul H.S. (N.S.) să efectueze tranzacții cu arme în numele statului ugandez și, de asemenea, neagă faptul că certificatul de utilizator final ar proveni de la Ministerul Apărării din Uganda. Relațiile au fost obținute prin intermediul Ambasadei României de la Nairobi.

3. În perioada 30 martie 1999 – 5 aprilie 1999 urmau să fie exportate un număr de 100.000 bucăți lovituri explozive calibrul 82 mm (5.000 tone) către Republica Burundi, potrivit licenței de export nr. E/9/9900489 emisă de către Ministerul Industriilor și Comerțului, D.L.E.I. Conform contractului (factura pro forma nr. AC 1/069/IS/BD din 26 martie 1999 exportatorul produselor era RA R., iar compărătorul C.D.G. Israel. pentru suma de 3.400.000 dolari S.U.A.).

C.D.G. a fost reprezentată de inculpatul H.S. (N.S.). Inculpatul H.S. (N.S.) a depus la R.A. R., în vederea obținerii licenței de export un „CERTIFICAT DE UTILIZATOR FINAL” (END USER CERTIFICATE) cu nr. B/09/99 cu data de 8 martie 1999 contrafăcut, din care rezulta că beneficiarul muniției este Ministerul Apărării Naționale din Burundi.

Contrafacerea înscrisului intitulat „END USER CERTIFICATE” pe care inculpatul H.S. (N.S.) l-a remis R.A. R., în vederea obținerii licenței de export mai sus menționate, a fost realizată prin operațiuni complexe de scanare și înlocuire a textului din conținutul unui alt înscris aparent emis în favoarea A.C. Israel.

În baza acestui document contrafăcut a fost emisă licența de export mai sus menționată.

În realitate, ca urmare a aceleiași activități frauduloase a inculpaților H.S. (N.S.), M.I., în perioada 30 martie 1999-5 aprilie 1999, cele 100.000 bucăți de lovituri explozive calibrul 82 mm (5.000 tone) au fost exportate în Eritreea, țară față de care Uniunea Europeană a impus un embargou asupra livrărilor de armament și muniții, începând cu data de 15 martie 1999, în conformitate cu Hotărârea CUE 1999/206/CFSP dublată de Rezoluția nr. 1227/1999 a Consiliului de Securitate a O.N.U.

Muniția a fost transportată de pe aeroportul București - Băneasa pe aeroportul Asmara din Eritreea, prin intermediul SC A.A. SRL România, al cărei director general era inculpatul M.I., cu aeronave închiriate de către acesta de la firma J.L. din Ucraina. Transporturile au fost însoțite până la destinație de către martorul I.G., angajat al societății SC A.A. SRL, care a confirmat ulterior inculpatului M.I., descărcarea muniției pe aeroportul din Asmara. Destinația finală a transportului către Asmara din Eritreea a rezultat din toate comunicările expediate de către A.C. către SC A.A. SRL, de la SC A.A. SRL către A.A., din partea SC A.A. SRL către A.C., din partea SC A.A. SRL către C.A.A. Bulgaria. Totodată această destinație a rezultat și din discuțiile purtate între inculpata M.J. și inculpatul M.I., care cunoșteau afacerile inculpatului H.S. (N.S.).

Inculpatul M.I., deși cunoștea destinația reală a muniției transportate, a înscris pe documentele de transport A.W.B. cu seria WZ nr. de la 000157 la 0000164, o altă destinație, respectiv aeroportul Bujumbura din Burundi, conform celei indicate în mod fictiv de către inculpatul H.S. (N.S.), prin depunerea certificatului de utilizator final contrafăcut.

Documentele A.W.B. cu seria și numerele indicate mai sus au fost prezentate și autorităților vamale române, cu ocazia încărcării muniției pe aeroportul București - Băneasa.

De asemenea, în urma utilizării documentelor contrafăcute de către inculpatul H.S. (N.S.) pe declarațiile vamale de export nr. 341 și 342 ambele din 31 martie 1999, 348, 349, 350 și 351 datate toate, 02 aprilie 1999 a fost înscrisă ca destinație a munițiilor Burundi și ca beneficiar Ministerul Apărării Naționale din Burundi.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000 privind traducerea și expedierea unor documente s-a procedat la efectuarea acestor operațiuni, pentru Burundi, întrucât nu există reprezentanță diplomatică a României în acest stat, transmiterea urmează a se face prin intermediul Ambasadei României la Moscova, care urmează să înainteze documentele în cauză ambasadelor Republicii Burundi la Moscova.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5/1791 din 12 ianuarie 2001 se comunică relațiile solicitate de la Ministerul Apărării Naționale din Burundi, arătând că au fost comunicate prin adresa nr. E 5 1415 din 27 iulie 2000 depusă la dosarul cauzei, dar pe care o mai anexează prezentei adrese.

Astfel, din adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5/1415 din 27 iulie 2000 se comunică că la data de 23 martie 2000, prin intermediul ambasadelor României și Republicii Burundi de la Moscova, Ministerul Apărării Naționale a Republicii Burundi a informat că nu a mandatat pe numitul H.S. și, în consecință, răspunderea pentru tranzacțiile pe care le-a efectuat aparține, exclusiv, inculpatului H.S.

4. În cursul lunii iunie 1999 s-au purtat convorbiri între inculpatul H.S. (N.S.) și inculpatul B.I., la care a participat și martorul M.V., reprezentant al societății comerciale D. înmatriculată în Cipru, societate pe care o reprezenta fără drept de semnătură și inculpatul B.I., în vederea perfectării unui contract de export având ca obiect 20.000 lovituri calibru 122 mm.

Discuțiile purtate între inculpații H.S. (N.S.) și B.I. au avut la bază ideea că acest din urmă inculpat deținea informații ample despre piața de tehnică militară din spațiul fostei Uniuni Sovietice, precum și alte țări, în care fosta armată sovietică avea depozite de armament și muniție.

După abandonarea mai multor variante de efectuare a operațiunii și în considerarea faptului că partenerul extern, respectiv o societate comercială din Republica Cehia nu accepta efectuarea unor exporturi în țări de pe continentul african, s-a concluzionat ca variantă optimă aceea ca R.A. A.A. să efectueze un import al muniției din Republica Cehia fără atingerea teritoriului național al României, iar în baza unui contract de export încheiat între această R. și partenerul extern A.I. din Israel, mărfurile să fie reexportate. S-a convenit ca R.A. A.A. să încaseze un comision legal de 100.000 dolari S.U.A. ce urmau să fie plătiți anticipat de societatea comercială D., din Cipru.

Inculpatul B.I. nu avea posibilitatea de a obține documentele necesare eliberării unei licențe de export valabile și a negociat cu inculpatul H.S. (N.S.) obținerea unor astfel de documente în schimbul unui comision corespunzător.

În concret, inculpatul B.I. a solicitat inculpatului H.S. (N.S.) să-i pună la dispoziție un certificat de utilizator final, care să permită obținerea unei licențe de export care să ateste că produsele sunt exportate din România într-o țară care nu este supusă embargoului.

Inculpatul H.S. (N.S.) care reprezenta în fapt interesele societății comerciale A.I. din Israel a contrafăcut un certificat de utilizator final pretins eliberat de autoritățile nigeriene (embargoul privind livrările de armament și muniție către Nigeria a fost în vigoare până la data de 1 iunie 1999) pe care l-a depus la regia autonomă și în baza căruia s-a eliberat certificatul internațional de import nr. 0510618 pe numele R.A. A.A. și licența de export nr. E/9/9901295 în care exportator figura aceeași R. autonomă, iar partener extern societatea comercială A.I. din Israel a cantității de 20.000 lovituri calibru 122 mm pentru suma de 720.000 dolari S.U.A.

Contrafacerea înscrisului „END USER CERTIFICATE” a constat în faptul că impresiunile ștampilelor, precum și semnătura nu au fost aplicate în original, ci transferate de pe un alt înscris, prin scanare și printare, astfel că amprenta ștampilei și a semnăturii de pe înscrisul în litigiu se suprapun cu amprenta și semnătura de pe înscrisul necompletat, depus ca model de comparație, ambele prezentând aceeași curbă spectrometică în absorbție.

Inculpatul H.S. (N.S.) a pus la dispoziția inculpatului B.I. certificatul de utilizator falsificat, acesta din urmă, având cunoștință asupra caracterului fals al înscrisului reclamat.

La obținerea acestui înscris falsificat inculpatul H.S. (N.S.) a beneficiat de ajutorul nemijlocit al inculpatei M.J., care a remis reprezentanților A.I. un înscris din care rezulta modul concret în care trebuia falsificat certificatul de utilizator final.

Discuțiile purtate între inculpata M.J. cu funcționarul de la Ambasada Nigeriei la București au fost aduse la cunoștința inculpatului H.S. (N.S.) printr-o notă semnată de aceasta și depusă la dosarul cauzei și care relevă poziția subiectivă a acesteia, respectiv ajutorul dat de ea acestui inculpat pentru finalizarea manoperelor ilicite desfășurate.

Operațiunea de export nu a mai avut loc, deoarece negocierile s-au prelungit până la începerea cercetărilor în cauza ce face obiectul acestui dosar.

La adresa Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția anticorupție, urmărire penală și criminalistică a fost atașată adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcția Protocol nr. A (04) 4298 din 11 noiembrie 1999 în care se comunică poziția exprimată ambasadorului român la Lagos de un reprezentant al autorităților nigeriene, respectiv că documentul în cauză a fost un fals, că certificarea de către însărcinatul cu afaceri A.I. la București s-a datorat unei „erori de judecată”, dacă ar fi să se impute ceva diplomatului nigerian, atunci este vorba de faptul că acesta nu a verificat, în prealabil, cu Ministerul Nigerian al Apărării, elementele cuprinse în document, urmând să fie elaborat un răspuns documentat în toate aspectele apărute, care urmează a fi transmis autorităților române. Totodată, Ambasada Nigeriei la București a informat, prin notă verbală, Ministerul Afacerilor Externe al României, că diplomatul I.K.L. urmează să părăsească România în curând, încheindu-și misiunea.

Prin adresa nr. 382915 din 11 noiembrie 1999 a Ministerului Industriei și Comerțului adresată A.S.R. din BUCUREȘTI se confirmă primirea scrisorii societății cu nr. 11-005-OI din 08 noiembrie 1999 înregistrată la Ministerul Industriei și Comerțului sub nr. 467.367 din 10 noiembrie 1999, prin care se comunică încetarea activității începând cu data de 30 noiembrie 1999, precum și faptul că ministerul menționat, începând cu data de 1 decembrie 1999 va scoate din evidențele sale reprezentanța din România a firmei A.S. din Israel.

Înalta Curte stabilește, în concret contribuția inculpaților H.S. (N.S.), M.I., M.J., B.I. în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, în formele și felurile de participație, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, la instanța de fond, respectiv rapoartele de constatare tehnico-științifice, fotocopia după certificatul de utilizator final nr. 9586 care conține o mențiune de certificare în limba engleză, mențiune care s-a regăsit și în memoria unuia dintre computerele de la sediul societății comerciale O.E. din București, conform mențiunilor din procesul-verbal de redare a acestor memorii, înscrisul „certificat de utilizator final” conținând ștampila Ministerului Apărării Naționale din Burundi, nesemnat, ridicat cu ocazia percheziției efectuate la sediul societății comerciale O.E. din București, actul de constatare nr. 00375667/53 din 3 septembrie 1999 ce atestă interceptarea unei comunicații fax privind un certificat de utilizator final purtând același număr 9576 din 17 septembrie 1998 cu certificatul depus la A., însă, având un alt conținut, interceptări autorizate ale comunicațiilor fax transmise de către SC A.A. SRL către A.C., A.A. Egipt, domnului G.S., precum și o comunicare S., ce atestă faptul că aeroportul de destinație a fost Lagos, Nigeria, interceptările autorizate ale comunicațiilor fax, după cum urmează: comunicarea expediată de către A.C., către SC A.A. SRL din care rezultă că destinația transportului era A., E., comunicare din partea SC A.A. SRL către A.A. din care rezultă că destinația finală era A., E., comunicare din partea SC A.A. SRL către A.C. din care rezultă aceeași stare de fapt, comunicare din partea SC A.A. SRL către C.A.A. Bulgaria în care se indică o rută de zbor având destinația finală ASMARA, ERITREEA, înscrisurile necompletate purtând însemnul autorităților Yrakiene, nigeriene ridicate cu ocazia aceleiași percheziții, documentul „plan de zbor RRM 633” în care se indică ruta de zbor Otopeni - Sahna (YRAKULUI), mențiune care intră în contradicție cu destinația reală a mărfurilor (Lagos, Nigeria), potrivit evidențelor R. R.A., înscrisul conținând permisiunea autorităților nigeriene de survol și aterizare, precum și încunoștințarea către inculpatul S.N. cu privire la permisul de aterizare așa cum a fost cerut, actele de constatare nr. 00375667 din 25, 26, 27, 30 august 1999 conținând note de redare a unor convorbiri telefonice purtate între inculpata M.J. și M.I., interceptate autorizat, actele de constatare nr. 00375667 din 23, nr. 41 din 23 august 1999, 4 septembrie 1999, 0375667 din 4 august 1999, 00375667/20 din 20 august 1999, 00375667/33 din 01 septembrie 1999, conținând note de redare ale unor convorbiri telefonice interceptate autorizat între inculpata M.J. și o funcționară a Ambasadei din Nigeria, a inculpatei M.J. de trimiterea a unui fax firmei A.I. un model de end-user pe spațiul Nigeria, între inculpatul B.I. și inculpatul H.S. (N.S.), între inculpatul B.I. și numiții L.L. și A., între inculpatul B.I. și numitul V.G., actul de constatare nr. 37564/50 conținând nota de redare a unei convorbiri telefonice purtată între inculpata M.J. și martorul C.C., interceptată autorizat, transcrierile discuțiilor interceptate, fiind certificate de către procuror, facturile comerciale nr. 32.1.4486 din 17 noiembrie 1998, nr. C 43.501 din 4 martie 1999, licențele de export nr. E/8/9802450, E/9/9900274, E/9/9900489, E/9/9901295, documentele A.W.B. seria WZ 0000124, seria WZ nr. 0000154, seria WZ cu numerele de la 0000157 până la 0000164, declarațiile vamale de export nr. 57158 din 18 noiembrie 1998, 15 din 16 martie 1999, 341 și 342 din 31 martie 1999 și cu numerele 348 – 353 din 2 aprilie 1999, adresa nr.  2268 din 2 aprilie 1999 emisă de R.A. R. în atenția vămii aeroport Băneasa, certificatul internațional de import nr. 0510618, notele semnate de inculpata M.J. adresate inculpatului H.S. (N.S.) din datele de 23 octombrie 1998, 22 martie 1999 și 30 iulie 1999, ștampilele corp delict ridicate de la sediul firmei O.E. din București, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, procesele-verbale de percheziție domiciliare din 25 august 1999 la sediul societății O.E. reprezentanța din București, mandatele date de procuror cu nr. 00169 din 06 martie 1998 de autorizare de interceptarea comunicațiilor telefonice ale numitei M.J. pe o durată de 6 luni, din data de 06 martie 1998 orele 15,00 până în data de 05 septembrie 1998 orele 15,00 precum și cu nr. 00755 din 03 septembrie 1998, nr. 001084 din 02 decembrie 1998, nr. 00264 din 02 martie 1999, nr. 00686 din 26 mai 1999 de prelungire a interceptărilor comunicațiilor telefonice și fax ale numitei M.J. cu câte 3 luni, respectiv de la 05 septembrie 1998, orele 15,00 până la data de 04 decembrie 1998 orele 15,00, de la 04 decembrie 1998, până la data de 03 martie 1999 orele 15,00, de la 03 martie 1999 orele 15,00 până la 02 iunie 1999 orele 15,00, de la 02 iunie 1999 orele 15,00 până la 01 septembrie 1999, ora 15,00, mandatul nr. 00141 din 08 februarie 1999 de autorizare privind interceptarea comunicațiilor telefonice și fax ale numitului B.I. I.G. pe o durată de 6 luni, din data de 08 februarie 1999 ora 15,00 până în data de 07 august 1999 ora 15,00 și mandatul nr. 001019 din 05 august 199 de prelungire cu 3 luni, respectiv de la 07 august 1999, orele 15,00 până la data de 06 noiembrie 1999, ora 15,00, planșele care au fost realizate cu ocazia perchezițiilor efectuate la reprezentanțele din București a firmelor A.S. și L.T., procesul-verbal al tehnicienilor criminaliști din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție privind redarea pe imprimantă a informațiilor conținute de discurile magnetice ridicate cu ocazia percheziției din data de 25 august 1999, adresa Ministerului Afacerilor Externe nr. I(02 )/3264 din 27 august 1999 privind lista statelor supuse unor forme de embargou internațional în privința livrărilor de echipament militar, schița privind legăturile dintre partenerii de afaceri, partenerii de afaceri ocazionali, firmele de transport aerian, agenții pentru aprobări survol, broker, destinația oficială declarată și destinația reală alte înscrisuri din dosarele de urmărire penală, declarațiile martorilor C.C., I.G., T.F. din faza urmăririi penale și aceea a cercetării judecătorești, adresele Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcția Protocol nr. A (04) 4298 din 11 noiembrie 1999 în care se comunică poziția exprimată ambasadorului român la Lagos de un reprezentant al autorităților nigeriene, privind traducerea și expedierea documentelor referitoare cauzei cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000, privind răspunsurile autorităților din YRAKULUI, Uganda și Burundi, adresa Ministerului Industriei și Comerțului cu privire la încetarea activității și scoaterea din evidență a reprezentanței din România a firmei A.S. din Israel, precum și alte înscrisuri depuse la dosarele tribunalului.

Astfel, Înalta Curte consideră că în baza materialului probator administrat a fost dovedită vinovăția inculpaților în săvârșirea tuturor infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, mijloacele de probă mai sus arătate, în concret, înlăturând apărările formulate de aceștia nu numai prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, dar și prin înscrisurile depuse cu privire la susținerea nevinovăției lor în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, în ambele volume ale dosarului tribunalului.

Totodată, Înalta Curte constată că faptele prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale inculpatul H.S. (N.S.); faptele prevăzute de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale inculpatului M.I.; faptele prevăzute de art. 20, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 20 raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 ale inculpatului B.I., precum și faptele prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 291 C. pen., art. 26 raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale inculpatei M.J. au fost comise de fiecare dintre inculpați, înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna dintre ele, în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., caracterizat nu numai prin legătura personală (in personam) între infracțiunile concurente, dar și printr-o legătură reală (in rem), reprezentând un concurs cu conexitate ce se va reține în sarcina fiecărui inculpat.

Așadar, între vinovăția inculpaților H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. în săvârșirea infracțiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în formele și felurile de participație reținute și aceea de contrabandă calificată, în condițiile concrete comise de fiecare inculpat, există o conexitate etiologică, în sensul că primele infracțiuni menționate au constituit mijlocul pentru săvârșirea infracțiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată.

Totodată, Înalta Curte constată că actele au fost falsificate, fie material, fie intelectual, în formele și felurile de participație reținute în sarcina fiecărui inculpat, prin contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ștampile aplicate, a unor inscripții, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare și printare sau prin aplicarea ștampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere) sau certificatul de recepție a mărfii de către autoritățile Yrakiene, în condițiile rapoartelor de constatare tehnico-știintifice menționate, prin determinarea societăților comerciale românești să întocmească înscrisuri în vederea obținerii licențelor de export, prin înserarea unor mențiuni nereale cu privire la țările de destinație a mărfurilor, prin completarea documentelor A.W.B., a documentelor vamale cu aceleași mențiuni nereale privind destinația finală a mărfurilor, precum și folosirea acestor documente în scopul obținerii licențelor de export.

Astfel, certificatele de utilizator final (end-usere-le) falsificate, în condițiile arătate, prin mențiunile nereale cu privire la beneficiarii armelor și munițiilor, respectiv a unor state de destinație ca YRAKULUI, Uganda, Burundi în care aceste mărfuri nu erau supuse embargoului și Nigeria (țară ieșită din embargou începând cu 1 iunie 1999), țări, care de altfel, nici nu au solicitat asemenea mărfuri, au stat la baza emiterii licențelor de export de către autorităților române abilitate, acestea din urmă fiind induse și menținute în eroare cu privire la destinația finală, reală a mărfurilor, respectiv Nigeria, în perioada anterioară ridicării embargoului și Eritreea, stat aflat în același regim de interdicție de livrare a unor asemenea mărfuri.

Licențele de export ce au fost emise conțineau, la rândul lor, mențiunile nereale cu privire la statele de destinație a armelor și munițiilor, iar, ulterior acestea au stat și la baza completării documentelor de transport A.W.B. - urilor, precum și folosirii lor în declarațiile vamale, înscrisuri ce cuprindeau aceleași date nereale, cunoscute de către cei patru inculpați.

Așadar, licențele de export emise de către autoritățile române abilitate aflate și menținute în eroare cu privire la destinația armelor și munițiilor pe baza unor acte false sunt lovite de nulitate absolută, efect ce se exprimă în adagiul „quod nullum est, nullum producit effectum”.

Sancțiunea nulității absolute a licențelor de export, a documentelor A.W.B. de transport, precum și a declarațiilor vamale operează de la momentul întocmirii acestora, „ex tunc”, potrivit principiului retroactivității ce caracterizează efectele sancțiunii arătate.

Totodată este incident și principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis), ceea ce în cauză, în mod concret presupune că nulitatea certificatelor de utilizator final (end-usere-lor) ca urmare a falsului, fiind acte principale atrag și nulitatea absolută a actelor subsecvente, la rândul lor false, respectiv a licențelor de export, a documentelor A.W.B., declarațiilor vamale, a certificatului de recepție a mărfii de către autoritățile Yrakiene contrafăcut de inculpatul H.S. (N.S.).

Pe de altă parte nu s-ar putea susține aplicabilitatea nici a principiului conversiunii actului juridic, respectiv că manifestarea unei voințe în cadrul unui act nul poate valora, independent de soarta acelui act, ca alt act juridic și nici a principiului validității aparenței în drept (error communis facit jus), care ar înlătura regula „quod nullum est, nullum producit effectum”, deoarece toate actele subsecvente emise în baza celor inițiale nu conțin diferențe cu privire la destinația armelor și munițiilor, în sensul ca în actul principal fals, lovit de nulitate absolută ar apărea o anume destinație, iar în cel subsecvent, valabil, ar apărea destinația reală sau erori cu privire la mențiunile cuprinse în acestea.

Așa cum a rezultat din examinarea actelor mai sus menționate în conținutul lor sunt cuprinse, atât în actul principal, cât și în cel subsecvent, aceleași mențiuni cu privire la destinația nereală a armelor și munițiilor, respectiv țări ca YRAKULUI, Uganda, Burundi, în care livrarea unor asemenea mărfuri nu este supusă embargoului, dar în realitate mărfurile arătate au ajuns în Nigeria și Eritreea, țări aflate sub embargou pentru aceste produse.

Legiuitorul român a incriminat în conținutul art. 176 din Legea nr. 141/1997 contrabanda calificată, respectiv „trecerea peste frontieră, fără autorizație, a armelor, munițiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor și substanțelor stupefiante și psihotrope, precursorilor și substanțelor chimice esențiale, produselor și substanțelor toxice se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.

Din perspectiva tehnicii legislative folosite, norma arătată cunoaște un anumit grad de determinare, mult mai larg, în ceea ce privește conținutul cerinței „fără autorizație”, în sensul că în accepțiunea sa se include nu numai lipsa autorizației, în materialitatea ei, dar și a inexistenței sale, ca urmare a unui act fals lovit de nulitate absolută sau a oricărei alte cauze de nulitate.

În condițiile concrete din prezenta cauză, documentele false arătate sunt nule absolut și, în consecință lipsite de efecte juridice, așa încât se circumscriu cerinței conținutului constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată „fără autorizație”.

Înalta Curte constată că în baza materialului probator administrat a fost dovedită vinovăția fiecăruia dintre inculpații H.S. (N.S.) și M.I. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., contrabandă calificată în formă continuată, a inculpatului B.I., în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 tentativă la contrabandă calificată și inculpatei M.J. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate amplu arătate a rezultat activitatea frauduloasă a inculpaților în formele și felurile de participație în săvârșirea infracțiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în scopul exportării armelor și munițiilor în alte state decât cele care figurau menționate în acte, respectiv în state în care livrările unor asemenea mărfuri erau supuse embargoului, în condițiile deja arătate.

Caracterul fraudulos al activității infracționale al inculpaților în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată a rezultat și din discuțiile purtate între inculpații M.J. și M.I., M.J. și martorul C.C., B.I. și H.S. (N.S.), ce au fost interceptate telefonic autorizat și ale căror transcrieri au fost certificate, respectiv „M.I. Eu în condițiile astea unde se zboară și cum se zboară, eu trebuie să dau la echipaj bani ca să tacă din gură. M.J. Ca să poată să vină la timp șefu, nu ?.M.I. Da. Să nu comenteze faptul că zboară prea des.”, „M.J. Nu. Lăsați-i în pace. Eu zic să-l lăsați în pace. De aia, v-am spus. Lăsați-i! Pentru că nu-i dă ăluia cursa. Să vedeți dvs. M.I. Asta e curată, poate să i-o dea ! M.J. Nu, nu, nu i-o dă ! M.I. Păi dacă i-o dă lui acela și îi curată, nu mai vine la mine cu din ălea murdare.”, „M.J. De mine nu te poți gândi că pot să fac așa ceva pentru că nu sunt în același sos cu matale. Și să fiu idioată să pot să fac una ca asta. Știți, asta nu se poate. Că vreau că nu vreau tot amândoi intrăm. M.I. Tot în căruța aia mergem. M.J. Nu, că tot amândoi intrăm. M.I.

Bineînțeles !M.J. că-mi dă cu o juma de an mai puțin … șefu, sau îmi dă mai mult că zice: „ ai știut fir-ai a dracului, și n-ai spus”. Așa că l-am spus, domne, în plus de asta pe mine mă cunosc prea mulți ca să mai crezi matale că … M.I. Deci, el azi mi-a spus chestia asta, că știu că S. are pe cineva. Să-mi fi spus mie să-i spun lui S.? Dar putea să-mi spună mie orice că eu îi spuneam lui S. M.I. Păi, el a plecat acasă ? N-a plecat în Nigeria ?. M.J. Nu domne, a plecat acasă, acasă la el. M.I. Și de acolo pleacă în Nigeria? M.J. De acolo pleacă …, da pleacă în Africa, nu știu unde, vă spun eu dvs.”; M.I. Păi, am vorbit cu P. ieri și i-am spus: băi, numai presa că eu numai cu tine fac, nu fac cu altcineva. Domne, spune că BOIENG-ul ală se învârte pe acolo și mi-a dat prețurile pe care mi le-a dat pentru zborurile AZMARA-BUJU, da astea se termină și o să cauți de-o să-ți vină rău.”; „C.C. Da, da. Deci, eu le spun: „D-le. Referitor la containărul acela, care trebuie să plece în Nigeria…” M.J. Nu, nici asta. C.C. Păi, dar cum să le zic? .M.J. Nu, nu, nu. C.C. Deci cum să le zic ? .M.J. Vă spun eu: containărul pentru … C.C. Pentru cine ?. M.J. Pentru „Y” (N.O.: YRAKULUI). Da ? C.C. Da. M.J. Nu, ziceți: containărul ce cele 50 de produse. Atâta trebuie să. Da ?! M.J. Da, nu, dumneavoastră ziceți: „Domnule, aveți formele gata ?” Nici nu întrebați de licență dumneavoastră, să nu devină suspicioși. Ziceți: „Domnule, aveți formele gata ? Că eu am un vas care vă duce acolo. El, pe el nu-l mai interesează ?” BIG: Da. Dacă este bun-îl dăm în Cehoslovacia, dacă este … mai așa … o țară care este acceptată de România, atunci putem să facem prin Arsenal și îi dăm drumul, tranzit prin România. Trebuie un end-user care să fie acceptat de A., aici. Dacă discutați problema asta și aveți un end-user care să-l accepte, noi putem să-i dăm drumul imediat, fără nici o discuție ! Problema se pune cu A.UL ! SN: Și cât îți cere A.UL pentru asta ? BIG: Nimic nu cere … (bine. dar nu pot eu prin telefon…) dar cere să fie end-userul bun.

SN: Am înțeles. BIG: Ala l-am dat ! În urmă cu două minute am discutat cu … radarul. La radar nu ne trebuie nici end-user, nimic. Putem să-l luăm imediat, săptămâna viitoare putem să-l luăm.”

Totodată, Înalta Curte, coroborând transcrierile discuțiilor purtate între inculpații M.J., M.I., B.I. și H.S. (N.S.), interceptate telefonic, în mod autorizat de către procuror și certificate, cu rapoartele de constatare tehnico-științifice efectuate în cauză care au atestat contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ștampile aplicate, a unor inscripții, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare și printare sau prin aplicarea ștampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere) sau certificatul de recepție a mărfii de către autoritățile Yrakiene, cu documentele A.W.B. de transport, declarațiile vamale, cu actele emise de autoritățile aeronautice, permisiunea de survol și aterizare în Nigeria, care a fost făcută cunoscută, atât societății A.A. SRL, cât și inculpatului H.S. (N.S.), așa cum acesta o solicitase, comunicările fax din care a rezultat destinația finală Eritreea, cu declarațiile martorilor ascultați, C.C., I.G., T.F., cu adresele Ministerului Afacerilor Externe al României cu privire la răspunsurile autorităților din YRAKULUI, Uganda, Burundi, primele două, comunicând că certificatele de utilizator final nu au fost emise de acestea, iar ultima că nu l-a mandatat pe inculpatul H.S. (N.S.) pentru exportul de arme și muniție, răspunderea aparținând exclusiv acestuia, constată ca fiind dovedită vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată în formele și felurile de participație pentru care au fost trimiși în judecată.

Așadar, faptele inculpaților H.S. (N.S.) și M.I., concretizate în trecerea, fără autorizație și transportarea în mod repetat, la datele arătate, a cantităților de arme și muniție evidențiate, în alte state decât cele care figurau nereal ca destinație în documente, precum YRAKULUI, Uganda, Burundi, nesupuse vreunor interdicții cu privire la exportul unor asemenea mărfuri, dar, în realitate ajungeau în țări, ca Nigeria și Eritreea supuse embargoului cu privire la produsele arătate, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de contrabandă calificată în formă continuată prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați.

De asemenea, fapta inculpatei M.J. care cunoștea activitatea celor doi coinculpați H.S. (N.S.) de a-i ajuta pe aceștia, în aceleași condiții, în mod repetat la datele arătate, să treacă peste frontieră, fără autorizație și să transporte cantitățile de arme și muniție arătate, în alte state decât cele, care figurau nereal în documente, însă, în realitate mărfurile ajungeau în statele menționate, supuse embargoului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, fapta inculpatului B.I., care în luna iunie 1999 a încercat să treacă, peste frontieră, fără autorizație și să transporte cantitatea de muniție menționată într-un stat care nu a solicitat asemenea mărfuri se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de tentativă la contrabandă calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa sentința penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai sub aspectul greșitei achitări a inculpaților H.S. (N.S.) pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, B.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 și M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 precum și a modalității de executare a pedepsei pentru inculpata M.J.

Se va înlătura aplicarea art. 33 și 34 C. pen., și se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente, pe care la va repune în individualitatea lor.

De asemenea, se vor înlătura sporurile de 1 an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) și respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I.

Totodată se vor înlătura dispozițiile art. 86¹ C. pen., art. 86³ C. pen., art. 86⁴ C. pen. și art. 86⁵ C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și consecințele acesteia pentru inculpata M.J.

Înalta Curte, reevaluând în concret criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, în stabilirea pedepselor ce se vor aplica inculpaților H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. pentru comiterea de către fiecare a infracțiunii de contrabandă calificată, va avea în vedere, gradul de pericol social, în concret foarte ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanțele reale în care au fost săvârșite, de modalitățile de realizare, prin săvârșirea unor alte infracțiuni ca mijloc pentru comiterea infracțiunii scop, formele și contribuțiile diferite, prin care s-a adus atingere încrederii derulării operațiunilor de export cu arme și muniții, activitate supusă unui regim special, atât în plan național dar mai ales internațional, în situații de pace sau conflicte, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, cetățeni români și străini, cu studii superioare, fără antecedente penale, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, inculpatul H.S. (N.S.), având o poziție relativ sinceră numai cu privire la una din infracțiunile de fals.

Prin pedepsele ce vor fi aplicate inculpaților, orientate în cuantumuri diferite, în funcție de formele infracțiunile săvârșite, dar și de felurile distincte de participație, dându-se, astfel, eficiență principiului parificării, cu executare în regim de detenție, Înalta Curte consideră că numai acestea sunt în măsuri să asigure realizarea atât a funcției de exemplaritate, dar și a celei educative, în sensul celor prevăzute în art. 52 C. pen., în vederea unei resocializări viitoare pozitive.

Înalta Curte consideră că în ceea ce o privește pe inculpata M.J. s-a impus înlăturarea modalității de executare a suspendării sub supraveghere aplicată acesteia, față de dovedirea vinovăției sale în săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată, faptă cu un grad de pericol social foarte ridicat, ceea ce atrage prin adecvarea concretă a criteriilor generale specifice individualizării judiciară a pedepselor mai sus arătate, în condițiile unui cuantum mediu al pedepsei, aplicarea ca modalitate de executare, închisoarea în regim de detenție, aceasta fiind singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei față de comiterea de infracțiuni.

Totodată, Înalta Curte va aplica inculpaților H.S. (N.S.), M.I. și M.J. și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen., pe durate diferențiate, ce urmează a fi executată, după executarea pedepsei principale, apreciind că aceasta este necesară și obligatorie, atunci când este prevăzută expres de lege, ținându-se cont că sunt îndeplinite condițiile referitoare la limita pedepselor principale ce se vor dispune față de inculpați pentru infracțiunea de contrabandă calificată, respectiv mai mari de 2 ani, natura și gravitatea ridicată a infracțiunii arătate, precum și persoanele inculpaților.

Înalta Curte nu va aplica inculpatului B.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, deși aceasta este prevăzută expres de lege la infracțiunea de contrabandă calificată, față de împrejurarea că acesta este cetățean moldovean, neavând cetățenie română.

În ceea cel privește pe inculpatul H.S. (N.S.) acesta este cetățean israelian, dar și cetățean român potrivit mențiunii din actul de sesizare, precum și din înscrisurile, în acest sens, existente la dosarul tribunalului și al Înaltei Curți.

Astfel, prin adresa Ministerului de Interne, D.G.P.S.P.M. cu nr. 3865 din 28 martie 2000 a comunicat că numitul H.S. (N.S.) a pierdut cetățenia română prin Decretul nr. 434/1960 și a redobândit-o la data de 01 iulie 1993, în condițiile art. 35 (fost 37) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române (M. Of. nr. 98/06 martie 2000), precum și faptul că Ministerul Afacerilor Externe i-a aprobat celui în cauză repatrierea în România prin procesul-verbal nr. 42 din 10 decembrie 1996, dar acesta nu a dat curs repatrierii, păstrându-și domiciliul în străinătate.

La dosarul tribunalului se află fotocopia pașaportului eliberat de autoritățile române cu seria x inculpatului H.S., din care rezultă că este cetățean român,  având ca dată de eliberare a actului 03 aprilie 1998, iar ca dată a expirării 03 aprilie 2003.

Totodată prin adresa nr. 20.064/ JV din 08 mai 2001 a Ministerului Justiției, D.R.I.I.E.E.D.O. se comunică că Interpol Ierusalim din Israel a transmis următoarele că „Cel în cauză poate fi identic cu N.S. (nume anterior: H.). Acesta a mai deținut următoarele pașapoarte: nr. ...eliberat la 31 martie 1989 valabil până la 30 mai 1999; nr. ... eliberat la 13 martie 2000 valabil până la 13 martie 2001; nr. ... eliberat la 11 martie 1996 valabil până la 10 martie 2001”, precum și alte date.

La dosarul prezentei cauze se află depuse înscrisuri în limba ebraică și traducerea acestora din care rezultă că este cetățean izraelian.

Astfel, în baza art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., va condamna pe inculpatul H.S. (N.S.), la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului H.S. (N.S.) și va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sporului arătat față de multitudinea și gravitatea faptelor comise.

Se va face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se va condamna inculpatul M.I., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului M.I. și se va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sporului arătat față de multitudinea și gravitatea faptelor comise.

Se va face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 20, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, se va condamna inculpatul B.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de contrabandă calificată.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului B.I. și se va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Se va face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se va condamna inculpata M.J., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

Se va face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Referitor la recursurile declarate de inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurenții inculpați H.S. (N.S.) și B.I. referitoare la lipsa de procedură și de apărare de la termenul din 12 decembrie 2002 când au fost consemnate dezbaterile în apelurile declarate, deoarece așa cum rezultă din dosarul de apel, atât procedura de citare cât și apărarea acestora au fost asigurate.

Astfel, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ale inculpaților H.S. (N.S.), B.I., M.I. și M.J. au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1583 la 04 iunie 2002, dosarul fiind repartizat secției a II-a penale a acelei instanțe, potrivit mențiunilor Registraturii Generale a acelei instanțe, fiind stabilit prim termen de judecată a cauzei la data de 12 decembrie 2002, așa cum rezultă din dosarul nr. 1583/2002 al Curții de Apel București.

Citarea celor doi apelanți inculpați a fost efectuată la adresele indicate de aceștia din Israel și Moldova, prin procedura de asigurare a asistenței juridice privind înmânarea de acte judiciare cu străinătatea, respectiv prin Ministerul Justiției, documentele de trimitere.

Procedura de citare în condițiile mai sus menționate a fost îndeplinită atât de autoritățile israeliene, cât și cele moldovenești, fiind depuse la dosar răspunsurile acestora.

Astfel, în ceea cel privește pe apelantul inculpat H.S. (N.S.) autoritățile israeliene au făcut dovada înmânării efective a citației pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2002 inculpatului, la data de 11 august 2002, iar referitor la apelantul inculpat B.I., autoritățile moldovenești au restituit actele trimise de autoritățile românești fără soluționare, deoarece, potrivit informației primite de la Judecătoria Leova, destinatarul deși are viză de reședință în orașul L, în prezent nu domiciliază pe adresa indicată și locul aflării acestuia fiind imposibil de stabilit.

În raport cu răspunsul primit pentru apelantul inculpat B.I., instanța de apel l-a citat pe apelant, în condițiile art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (4) C. proc. pen., respectiv dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.

În sensul celor mai sus arătate a fost primită și depusă la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat B.I. prin afișare la Primăria sectorului 1 București, pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2002.

La dosarul instanței de apel au fost trimise de către apelantul inculpat H.S. (N.S.) mai multe înscrisuri, iar în unul din acestea Rabinul Șef al comunității G.S. arăta că mama domnului H.S. (N.S.), respectiv doamna H.S. a decedat, în ziua de 17 noiembrie 2002, iar pe baza religiei judaice respectate de evrei este necesar ca fiul decedatei să adopte legea religiei legate de doliu care include participarea zilnică la rugăciuni de cadish inclusiv la cimitir, așa că domnia sa va fi limitat să călătorească în afara comunității timp de un an de la deces, inclusiv călătorii legate de procesul din România.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat dispozițiile legale în materie de citare pentru ambii apelanți inculpați, pentru termenul de la 12 decembrie 2002, astfel că apărările formulate în sensul lipsei de procedură sunt neîntemeiate, în cauză nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica acelorași recurenți inculpați, referitoare la faptul că au fost lipsiți de apărare la instanța de apel, fiind asistați de avocați din oficiu în condiții de contrarietate de interese sau de un avocat căruia nu i-a fost acordat mandat, în cazul apelantului inculpat H.S. (N.S.), acestui din urmă inculpat, fiindu-i respinsă cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, dat fiind starea de doliu în care se afla după decesul mamei sale.

Din examinarea cauzei a rezultat că inculpatul H.S. (N.S.) a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 25 august 1999 până la data de 04 februarie 2000 când a fost liberat prin decizia Curții de Apel București, după care începând cu data de 06 martie 2000 și până la data judecării prezentului recurs 26 ianuarie 2006, acesta deși citat nu s-a mai prezentat la nici unul din termenele de judecată, părăsind țara și plecând în Israel.

Inculpatul a depus pentru unele termene de judecată cereri motivate de imposibilitate de prezentare, respectiv faptul că se afla internat în spital, un memoriu cu privire la ancheta desfășurată asupra sa și încălcările reclamate, precum și alte acte medicale, declarații date de inculpat în fața unui notar din Israel, alte înscrisuri în apărare.

De asemenea, în apel, apelantul inculpat H.S. (N.S.) a depus declarația de apel transmisă prin D.H.L, mai multe înscrisuri, inclusiv imposibilitatea de prezentare ca urmare a decesului mamei sale și obiceiurilor religioase.

Totodată, apelantul inculpat H.S. (N.S.) a mai depus și memorii până la pronunțarea soluției, prin care solicita repunerea cauzei pe rol și acordarea unui termen pentru a-și angaja un avocat, dosarul fiind complex, nedorind să fie reprezentat de un apărător din oficiu, precum și recuzarea tuturor judecătorilor curții de apel, care ar fi influențați, față de împrejurările arestării magistraților C.B., V.A., începerii urmăririi penale împotriva doamnelor judecătoare T.Z., R.F. și condamnării acestora în primă instanță, pentru favorizarea sa, apreciind că recuzarea se poate cere atâta vreme cât dosarul nu este finalizat.

De asemenea, inculpatul H.S. (N.S.) a transmis prin DHL, declarația de recurs înscrisul de reziliere a contractului inițial al avocatului ales, N.G., urmând a fi reprezentat numai de avocat C.I., având în vedere înscrisul trimis și depus la dosar de către recurentul inculpat, datat 11 noiembrie 2004 în care menționa că reziliază contractul de asistență juridică cu domnul avocat G.N., „singurul avocat care îmi va asigura asistența juridică, în fața dvs. fiind dl. I.C.”, împuternicirea avocațială a apărătorilor C.I. și C.C. de către inculpatul H.S. (N.S.) ce cuprinde ca mențiune contractul de asistență juridică nr. 74803 din 17 aprilie 2004 în vederea exercitării activităților prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în dosarul nr. 1536/2003 datată la 17 aprilie 2004, ștampilată și semnată de ambele părți.

Recurentul inculpat H.S. (N.S.) a depus la dosar, prin avocatul său inițial o împuternicire, în care menționa adresa sa de domiciliu din Israel, solicitând ca citarea sa să fie efectuată de instanța de recurs la acea adresă.

La termenul din 26 ianuarie 2006 apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.), domnul avocat C.I. a depus la dosar un înscris datat 25 ianuarie 2006 pentru termenul din 26 ianuarie 2006, din partea recurentului, în care acesta menționează că” nu mă pot prezenta la termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar totodată că am cunoștință de termen și că în dosar sunt reprezentat de dl. avocat I.C. Rog ca în analizarea recursului să aveți în vedere toate motivele de recurs pe care dl. avocat îl va susține atât oral cât și prin note scrise. Am încredere în judecata dvs. pentru a face dreptate într-o cauză în care am avut de suferit prejudicii atât fizice cât și morale din partea unor oameni rău-intenționați, care, din păcate, au condus importante structuri ale statului român la data când au fost declanșate cercetările împotriva mea”.

Totodată, așa cum rezultă din dosarul cauzei, atât în cursul urmăririi penale, în primă instanță, în apel și în recurs a fost asigurată asistența inculpatului H.S. (N.S.), asistența juridică fiind obligatorie, acesta, fie angajându-și apărători aleși, fie i-a fost desemnat apărător din oficiu, această din urmă situație, având loc la instanța de apel.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel la termenul de judecată de la 12 decembrie 2002 a respins motivat cererea de amânare formulată de apelantul inculpat H.S. (N.S.), dând relevanță duratei rezonabile acordată prin stabilirea primului termen de judecată, într-un interval de timp de 6 luni, respectiv de la 4 iunie 2002, data înregistrării recursurilor pe rolul Curții de Apel București și primul termen fixat în cauză, 12 decembrie 2002, durată de timp suficientă pentru angajarea unui avocat, în condițiile în care s-a făcut dovada primirii citației, personal, de către acesta la data de 11 august 2002, potrivit înscrisului mai sus arătat, așa încât de la acea dată și chiar până la survenirea decesului mamei sale în 17 noiembrie 2002 a fost un timp suficient pentru angajarea unui apărător ales.

De asemenea, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin rezoluția președintelui de secție a dispus chiar pentru primul termen de judecată efectuarea de adrese la baroul de avocați pentru desemnarea unor apărători din oficiu, pentru apelanții inculpați, atâta timp cât la dosarul cauzei, în apel nu au fost depuse împuterniciri avocațiale ale unor apărători aleși.

Astfel, a fost primită și depusă la dosar împuternicirea avocațială a doamnei avocat M.L., apărător desemnat din oficiu de către Baroul București, S.A.J., vizată de prodecan, avocat L.B., pentru asigurarea asistenței inculpaților H.S., M.I., B.I., M.J. în dosarul Curții de Apel București, secția a II- a penală în dosarul nr. 1583/2002 pentru termenul din 12 decembrie 2002.

La termenul din 12 decembrie 2002 s-a prezentat atât apărătorul din oficiu desemnat de barou pentru inculpatul H.S. (N.S.) cât și avocatul G.P., apărător ales al aceluiași inculpat, la instanța de fond, respectiv tribunal (împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 45 din 16 mai 2001 pentru asistență client H.S. (N.S.) la Tribunalul București, secția I penală, dosar nr. 3063/1999 datată 16 mai 2001, întărită și de împuternicirea și declarația notarială a inculpatului în sensul celor arătate.

Apărătorul inculpatului, domnul avocat G.P. a pus concluzii la instanța de fond în faza dezbaterilor la data de 01 februarie 2002, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată, în sensul restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, solicitând amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise, fiind amânată pronunțarea în sensul celor solicitate.

La termenul din 12 decembrie 2002, în fața instanței de apel, domnul avocat G.P. a învederat că nu a putut lua legătura cu clientul său, dar înțelege să-l reprezinte, dat fiind faptul că l-a asistat pe acesta și în fața instanței de fond, depunând la dosar împuternicirea avocațială nesemnată de clientul său.

În încheierea de ședință de la acea dată, au fost consemnate concluziile apărătorului apelantului inculpat H.S., în sensul că având cuvântul „consideră nefondat apelul declarat de parchet, solicitând a fi respins ca atare. În ceea ce privește apelul clientului său, solicită admiterea acestuia și restituirea cauzei la parchet pentru aceleași motive invocate de colega sa”.

Înalta Curte apreciază că în cauză instanța de apel a dat eficiență asigurării dreptului la apărare a inculpatului H.S. (N.S.), în condițiile în care acesta nu a dovedit minimă diligență în angajarea unui apărător, ci, dimpotrivă a manifestat pasivitate, deși instanța de apel a acordat un termen rezonabil de 6 luni, pentru îndeplinirea procedurii cu străinătatea, interval de timp suficient pentru apelantul inculpat de a-și angaja apărător, încă de la momentul declarării apelului, sau de la data când a cunoscut termenul prin primirea citației, 11 august 2002, până la decesul mamei sale, 17 noiembrie 2002 ori, ulterior până la 12 decembrie 2002, chiar dacă nu se putea deplasa în țară, fiind în doliu.

Mai mult, instanța de apel a dispus asigurarea unui apărător din oficiu, efectuând demersurile necesare, fiind desemnat un astfel de apărător, în condițiile arătate.

Apărarea apelantului inculpat H.S. (N.S.) s-a realizat efectiv de către avocatul G.P., apărător care l-a reprezentat cu mandat pe inculpat la instanța de fond și care a înțeles să-l reprezinte pe acesta și la instanța de apel, chiar în condițiile în care nu a avut mandat de la apelant, concluziile puse, fiind în sensul aceleiași apărări exercitată și la instanța de fond, așa cum s-a arătat.

Așadar, Înalta Curte consideră că lipsa mandatului de reprezentare a avocatului apelantului inculpat H.S. (N.S.), în apel nu poate fi asimilată lipsei asigurării dreptului la apărare, în condițiile în care apelantul inculpat nu și-a respectat obligația de diligență de a-și angaja un apărător, manifestând pasivitate.

Instanța de apel a dispus măsurile necesare asigurării apărării, iar, în fapt, apărarea apelantului inculpat s-a realizat calificat de către același avocat pe care l-a avut și în primă instanță, fiind în cunoștință asupra cauzei.

Astfel, prin apărarea calificată a apelantului inculpat s-a dat relevanță complexității cauzei, gravității infracțiunilor imputate inculpatului, severității pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, precum și personalității inculpatului, criterii stabilite de jurisprudența C.E.D.O.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere critica recurentului inculpat B.I. referitoare la lipsa de apărare, în apel, fiind asistat de un avocat din oficiu aflat în contrarietate de interese, care a fost desemnat pentru mai mulți apelanți inculpați, deoarece față de pasivitatea acestuia de a-și angaja apărător, instanța de apel a dispus efectuarea de adrese la barou, fiind desemnată doamna avocat M.L., în condițiile arătate.

Acest avocat i-a asigurat efectiv apărarea, prin concluziile puse, în sensul respingerii apelului parchetului și admiterii apelului inculpatului, respectiv restituirea la parchet în vederea completării urmăririi penale și aflării adevărului, potrivit consemnării concluziilor orale în încheierea de la 12 decembrie 2002.

Totodată, nu se susține critica referitoare la contrarietatea de interese a inculpaților, în sensul că a fost asigurată asistența juridică de același apărător din oficiu, doamna avocat M.L. atât pentru el, cât și pentru inculpatul H.S. (N.S.), deoarece, așa cum s-a arătat pentru apelantul inculpat H.S. (N.S.) apărarea efectivă i-a fost asigurată de domnul avocat G.P.

Împrejurarea că doamna avocat M.L. a pus concluzii pentru apelantul inculpat B.I., precum și pentru apelanta inculpată M.J., nu se circumscrie contrarietății de interese, atâta timp, cât conținutul apărării a avut aceleași solicitări, respectiv de respingere a apelului parchetului și admitere a apelului inculpatei, în sensul restituirii cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale și aflării adevărului, potrivit consemnărilor de la fila 81 verso dosarul curții de apel.

De altfel, aceleași apărări formulate pentru inculpații H.S. (N.S.) și B.I., în principal, de achitare a acestora pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și în subsidiar, restituirea cauzei la parchet în vederea completării probatoriului s-au regăsit în mod constant în concluziile tuturor apărătorilor celor doi inculpați, chiar dacă aceștia au fost diferiți, atât la instanța de fond, în apel, cât și în recurs, materializate în cereri, motive de apel, motive de recurs și note scrise, ceea ce reflectă continuitate în realizarea efectivă a dreptului la apărare al acestor inculpați, exprimând și voința acestora.

Așadar, Înalta Curte constată că a fost respectat efectiv dreptul la apărare al celor doi apelanți inculpați, în sensul nu numai al dispozițiilor art. 171 – art. 172 și art. 174 C. proc. pen., dar și al dispozițiilor art. 6 și 3 lit. c) corelat cu art. 6 și 1 din C.A.D.O.L.F., dreptul la un proces echitabil prin respectarea dreptului la apărare, dar și în asigurarea dreptului judecării cauzei într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește apărările formulate de recurenții inculpați H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. cu privire la nevinovăția acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, având drept consecință achitarea acestora în diferite temeiuri din art. 10 C. proc. pen., așa cum s-a solicitat, acestea nu pot fi reținute, având în vedere amplele considerente deja menționate în recursul parchetului.

De altfel, Înalta Curte a constatat că ambele instanțe, atât cea de fond, cât și cea de apel au evaluat judicios materialul probator administrat și în consecință au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. în săvârșirea infracțiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în formele și felurile de participație reținute.

Din probele administrate a rezultat calitatea în care inculpatul H.S. (N.S.) a acționat, respectiv aceea de reprezentant în fapt al mai multor societăți comerciale israeliene, cu sediul principal în Israel, respectiv A.S., C.D.G., A.T., A.C., prima din societățile comerciale arătate, având reprezentanță și în România, la București, fiind împuternicită să funcționeze în baza autorizaților nr. 905 din 2 iunie 1998 și 959 din 2 din 22 martie 1999, societate al cărei obiect de activitate a fost deja arătat în situația de fapt reținută de Înalta Curte.

De altfel, din mai multe înscrisuri depuse chiar de apărarea inculpatului H.S. (N.S.) rezultă că acesta era reprezentantul societăților din Israel (cu titlu de exemplu, adresele R. R.A. către A.S. și R. către aceeași firmă fiind adresate în atenția domnului președinte S.N. adresa reprezentanței societății comerciale A.S. din București către R. SA a fost semnată de S.N., președinte, reprezentant al firmei A.I., neexistând contracte de mijlocire intervenit între mijlocitor și părți ori numai una dintre ele în care să figureze inculpatul în această calitate, fiind infirmată apărarea că acesta a fost doar un mijlocitor, în condițiile art. 3 pct. 12 C. com.

Din mijloacele de probă administrate a rezultat, dimpotrivă, că în cauză contractele erau încheiate de societățile românești abilitate, în calitate de vânzătoare și societățile israeliene, în calitate de cumpărătoare, al căror reprezentant în fapt în România era inculpatul H.S. (N.S.).

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici apărările inculpaților H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. referitoare la nevinovăția lor în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, ca urmare a nesemnării contractelor de livrare, a documentelor de transport sau existența vreunui drept de dispoziție asupra mărfii livrată de societățile românești în condițiile regulilor I./F.C.A., că toate documentele de transport aerian au fost aprobate, că au fost respectate dispozițiile Convenției de la Varșovia, că nu s-a încălcat embargoul, că fiecare nu a cunoscut activitatea celuilalt, că una din afaceri nu s-a mai încheiat, deoarece din mijloacele de probă la care s-au făcut ample referiri, în considerentele la recursul parchetului, a fost dovedită contribuția fiecăruia dintre inculpați în săvârșirea infracțiunilor în formele și felurile de participație reținute, calitățile în care fiecare a acționat, faptul că inculpați au cunoscut caracterul fraudulos al activității lor.

De altfel, regulile I./F.C.A. invocate au fost expres individualizate pe facturile comerciale, societățile românești vânzătoare, respectând obligațiile de livrare către cărăușul indicat de inculpatul H.S. (N.S.), care a acționat ca reprezentant în fapt al societăților israeliene, cumpărătoare, iar în ceea ce privește documentele de transport aerian acestea conțineau destinațiile nereale indicate, armele și munițiile fiind transportate în realitate în țări ca Nigeria și Eritreea supuse embargoului pentru asemenea produse, societățile românești, fiind induse și menținute în eroare cu privire la adevărata destinație a mărfurilor prin activitatea infracțională a inculpaților.

Totodată nu pot fi reținute nici apărările inculpaților că mărfurile au ajuns la destinația arătată în licențele de export, respectiv în YRAKULUI, Uganda, Burundi, în raport cu actele depuse de către inculpați, deoarece așa cum s-a arătat în corespondența Ministerului Afacerilor Externe al României cu autoritățile statelor respective, s-a comunicat de către fiecare dintre acestea, că nu l-au împuternicit pe inculpatul H.S. (N.S.) să facă asemenea afaceri, nu au solicitat arme, certificatele de utilizator final au fost false, responsabilitatea aparținând inculpatului.

De asemenea. nu pot fi avute în vedere apărările inculpatului H.S. (N.S.) cu privire la lipsa unuia din elementele constitutive al infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 și 289 C. pen., deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul a falsificat certificatele de utilizator final și certificatul de recepție a mărfurilor de către autoritățile Yrakiene prin contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ștampile aplicate, a unor inscripții, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare și printare sau prin aplicarea ștampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere), chiar inculpatul recunoscând în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că „certificatul a fost reparat de mine deoarece cel trimis inițial din YRAKULUI nu se putea citi …. Cele două semnături de pe certificatul de utilizator final au fost făcute de mâna mea. Am încercat să semnez cu semnătura celor din YRAKULUI … Certificatul de utilizator final menționat la pct. 2 din rechizitoriu a fost contrafăcut de mine prin aplicarea ștampilei ugandeze....

Totodată, declarația inculpatului H.S. (N.S.) se coroborează și cu rapoartele de constatare tehnico-științifice efectuate în cauză cu privire la contrafacerea înscrisurilor în condițiile menționate, în considerentele la recursul parchetului și ale căror concluzii au evidențiat falsurile, ridicarea ștampilei de la inculpat, celelalte înscrisuri, precum și declarațiile martorilor ascultați, dovedind, astfel, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals menționate.

Din probele administrate și deja arătate a rezultat și vinovăția inculpaților M.I., B.I. și M.J. în săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals pentru care au fost trimiși în judecată în formele și felurile de participație reținute, inculpații cunoscând activitatea infracțională a inculpatului H.S. (N.S.), cu privire la falsificarea actelor arătate, iar la rândul lor au înserat sau instigat la efectuarea acelorași mențiuni false, documentele false folosindu-le.

De asemenea, a fost dovedită din probele administrate și vinovăția inculpaților H.S. (N.S.), M.I., M.J. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 în formele și felurile de participație reținute în sarcina acestora, precum și a inculpatului B.I. în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, aceștia deținând și înstrăinând armele și muniția, fără drept, pe baza acelorași documente falsificate pe care le-au folosit și pentru obținerea declarațiilor vamale.

Înalta Curte a stabilit, așa cum a arătat pe larg, în considerentele recursului parchetului că săvârșirea de către inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. a infracțiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în formele și felurile de participație reținute în sarcina fiecăruia a constituit mijlocul pentru săvârșirea infracțiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată, la rândul ei în formele și felurile de participație pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, Înalta Curte consideră că apărările formulate de inculpați au fost infirmate prin probele administrate și deja menționate, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12, 17¹, 18 C. proc. pen., deoarece faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, ele există și au fost comise de inculpați, fiind făcută o corectă aplicare a prevederilor legale, iar materialul probator administrat a fost perceput corect de instanța de fond și cea de apel în limitele arătate, precum și cea de recurs cu privire la toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și soluțiile pronunțate, în condițiile arătate.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica formulată de inculpatul H.S. (N.S.) cu privire la respingerea nejustificată a unor probe solicitate, respectiv cu înscrisuri, menționate pe larg, fie în motivele de recurs, fie în concluziile scrise, pentru fiecare din faptele de care a fost învinuit, expertiza tehnică (informatică) a hard discurilor, fișierelor și documentelor care conțin hard discuri, deoarece așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 01 februarie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, când au fost consemnate dezbaterile, au fost făcute ample mențiuni cu privire la cererea de probe de către apărarea inculpatului H.S. (N.S.) și punerea ei în discuție, prima instanță, pronunțându-se motivat asupra acesteia, în sensul că verificând actele și lucrările dosarului a constatat ca nepertinente, neconcludente și inutile cauzei probele solicitate de apărătorul inculpatului H.S. (N.S.), motiv pentru care a respins cererea.

În încheierea de ședință de la 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, când au fost consemnate dezbaterile, au fost făcute mențiuni referitoare la cererea apărătorului apelantului inculpat M.I. de a fi admise probele de către instanța de fond, asupra cărora s-a revenit, precum și efectuarea unei adrese către Ministerul de Externe pentru a se comunica dacă cele două state în care se pretinde că inculpații au exportat arme erau supuse embargoului internațional, punerea ei în discuție, instanța de apel, pronunțându-se în sensul respingerii probei solicitate de apărătorul apelantului inculpat M.I., această probă fiind solicitată și în fața instanței de fond și s-a revenit asupra ei, neexistând motive de a se reveni asupra revenirii.

Astfel, în ceea ce privește cazul de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv art. 385⁹ pct. 10 teza final C. proc. pen., față de critica adusă instanței de apel, în sensul nepronunțării motivate cu privire la unele cereri esențiale pentru părți, acesta nu este incident, deoarece instanța de fond s-a pronunțat motivat asupra respingerii cererii de probe solicitată de inculpatul H.S. (N.S.).

Astfel, în conținutul dispozițiilor art. 385⁹ C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, respectiv „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului”.

Așa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței de fond, aspect ce rezultă chiar din conținutul ipotezelor enunțate, nepronunțarea asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, probe administrate, cereri esențiale pentru părți, care sunt de esența judecății în primă instanță, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.

De asemenea, pentru a fi operabil acest caz de casare, legiuitorul mai impune și condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o evaluare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de probe solicitate de apărarea apelantului inculpat M.I., ce viza reiterarea cererii de probe formulată la instanța de fond, fiind verificată critica formulată și în consecință neaplicabil cazul de casare invocat.

Totodată, nu poate fi reținută nici critica recurenților inculpați referitoare la restituirea cauzei la parchet, în condițiile art. 333 C. proc. pen., apărare invocată, atât în primă instanță, în apel, cât și în recurs, deoarece în cauză probele solicitate a fi administrate au fost respinse motivat, materialul probator administrat, în cursul procesului penal, dovedind vinovăția inculpaților, neimpunându-se suplimentarea acestuia, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile impuse de norma invocată.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici apărarea inculpatului B.I. de se restitui cauza la curtea de apel, deoarece nu au fost constatate motive care să atragă casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanță, spre rejudecare, neimpunându-se administrarea probatoriilor solicitate, deoarece mijloacele de probă administrate au evidențiat contribuția inculpaților.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență principiului egalității armelor în condițiile art. 6 din C.A.D.O.L.F., fiind încuviințate inculpaților probe la instanța de fond, aceștia depunând la dosar numeroase înscrisuri pe care instanțele le-au valorificat în procesul de apreciere, în condițiile art. 63 C. proc. pen.

Apărarea inculpaților a mai solicitat și alte probe, pe care le-a reiterat și în fața instanțelor de control judiciar, acestea, fie le-au admis, fie au revenit asupra lor, respingându-le motivat, ceea ce se circumscrie facultății de a aprecia pertinența acestora în raport cu noțiunea de proces echitabil, așa cum este caracterizat în ansamblu în dispozițiile art. 6 ale Convenției, respectiv dacă acestea sunt utile, concludente, pot fi administrate într-un termen rezonabil.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat H.S. (N.S.) legate de netraducerea unor înscrisuri pe care le-a indicat și nici refacerea transcrierilor convorbirilor interceptate, deoarece, pe de-o parte, înscrisurile depuse în limba engleză vizează raporturi comerciale accesibile, care au putut fi percepute de către instanțe, neafectând în nici un fel aflarea adevărului, iar, pe de altă parte nu se impune refacerea transcrierilor, deoarece au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale, existând pe fiecare notă semnăturile persoanelor abilitate, ale operatorului, ale procurorului, precum și certificarea pentru autenticitate, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Se vor casa sentința penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru infracțiunea de contrabandă calificată, în formele și felurile de participație, precum și a modalității de executare a pedepsei pentru inculpata M.J., se va înlătura aplicarea art. 33, 34 C. pen., și se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, va înlătura sporurile de un an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) și respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I. și se vor înlătura și dispozițiile art. 86¹ C. pen., art. 86³ C. pen., art. 86⁴ C. pen. și art. 86⁵ C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și consecințele acesteia pentru inculpata M.J.

Înalta Curte va condamna fiecare inculpat pentru infracțiunea de contrabandă calificată în formele și felurile de participație, la pedepsele deja arătate și va face aplicarea dispozițiilor legale menționate în considerentele la recursul parchetului.

Totodată se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, respectiv cuantumurile pedepsele aplicate inculpaților pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina acestora stabilite, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, în limitele arătate, precum și alte măsuri, fiind date cu respectarea legii.

Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. împotriva aceleiași decizii.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga inculpații fiecare la plata cheltuielilor judiciare statului, iar pentru recurenții inculpați B.I. și M.J., din sumele stabilite, câte 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariile pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai sub aspectul greșitei achitări a inculpaților H.S. (N.S.) pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, B.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 și M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 precum și a modalității de executare a pedepsei pentru inculpata M.J.

Înlătură aplicarea art. 33 și 34 C. pen., și descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură sporurile de un an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) și respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I.

Înlătură dispozițiile art. 86¹ C. pen., art. 86³ C. pen., art. 86⁴ C. pen. și art. 86⁵ C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și consecințele acesteia pentru inculpata M.J.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul H.S. (N.S.), la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului H.S. (N.S.) și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul M.I., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului M.I. și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 condamnă pe inculpatul B.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de contrabandă calificată.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului B.I. și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata M.J., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiune de contrabandă calificată și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatei M.J. și dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I. și M.J. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat H.S. (N.S.) la plata sumei de 1200 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului, recurentul inculpat M.I. la plata sumei de 1200 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului și recurenții inculpați B.I. și M.J., fiecare, la câte 1300 RON (13.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariile pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2006.