Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 1 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 659/2006, Curtea de Apel Alba – Iulia, secția pentru minori și familie, a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați O.O.I., Z.M. și G.I., în baza 3001 și a art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații O.O.I. și Z.M., solicitând casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de îndată, în libertate.
Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 3001 alin. (1) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații a comis fapta de tentativă de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.
Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații O.O.I. și Z.M au fost, inițial, arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpaților la pedeapsa de 7 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 314 din 7 decembrie 2005 a Tribunalului Sibiu, secția penală).
Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3001 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații O.O.I. și Z.M. împotriva Încheierii din 1 februarie 2006 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 659/2006.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.