Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Botoșani inculpatul S.V. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2¹) lit. a, cu referire la art. 75 lit. c și art. 74 lit. a, art. 76 lit. b și art. 80 C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare .

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă reținerea inculpatului de la 22 decembrie 2004.

Prin aceiași sentință. inculpatul B.B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu referire la art. 99 și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoșani, pedeapsa fiind adiționată la cea aplicată prin sentința apelată, inculpatul având de executat în total 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă reținerea inculpatului din ziua de 22 decembrie 2006.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire și plată.

Inculpații au fost obligați să plătească statului câte 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cei doi inculpați o cunoșteau de mai mult timp pe partea vătămată D.A., știind că aceasta poartă asupra sa sume mari de bani întrucât lucra ca taximetrist.

Pentru a face rost de bani, cei doi s-au hotărât să jefuiască pe partea vătămată cum se va ivi prilejul.

În seara zilei de 19 decembrie 2004, trecând prin fața barului din centrul comunei Sulița, inculpatul B.B. a observat-o în interior pe partea vătămată care era în mod evident sub influența băuturilor alcoolice. Considerând că prilejul așteptat s-a ivit, inculpatul a plecat la domiciliul numitului S.V. anunțându-l despre starea în care se află partea vătămată.

Cei doi au plecat la bar însă aici au observat că partea vătămată părăsise localul.

Cunoscând traseul pe care trebuia să-l străbată partea vătămată pentru a ajunge acasă, inculpații au plecat în urmărirea acesteia și au ajuns-o pe un drum comunal, în apropierea unui pod. Inculpatul S.V. a împins victima cu putere din spate iar inculpatul B.B. a prins-o de o mână, în timp ce cu cealaltă i-a sustras din buzunar portmoneul, după care au fugit lăsând partea vătămată căzută în drum. Aceasta a strigat după ajutor fiind auzită de martorul D.V.D., care se afla la circa 200 m distanță. După ce au fugit de la locul faptei, inculpații au verificat conținutul portmoneului sustras în care au găsit suma de 3.620.000 lei. A doua zi s-au deplasat în Botoșani și au cumpărat din banii sustrași două telefoane mobile marca Sagem, fiind depistați în aceeași zi de organele de poliție de pe raza municipiului.

După declanșarea cercetărilor, partea vătămată a acceptat să primească în contul sumei sustrase cele două telefoane mobile ca și suma de 25 lei, bunuri găsite asupra inculpaților.

Urmare violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată nu a suferit leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale.

Reținând vinovăția celor doi inculpați, prima instanță i-a condamnat la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., precum și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., pentru inculpatul S.V., respectiv, art. 74 lit. c) C. pen., pentru inculpatul B.B.

În sarcina inculpatului S.V. s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., având în vedere că la data săvârșirii faptei acesta cunoștea vârsta celuilalt inculpat care era minor.

Întrucât inculpatul B.B. a săvârșit fapta în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoșani, s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute cumulat ambele pedepse.

Având în vedere că inculpați au fost reținuți, în ziua de 22 decembrie 2004, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii.

Împotriva sentinței au declarat apel ambii inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul S.V. a solicitat, prin apărător, redozarea pedepsei aplicate în sensul coborârii acesteia sub minimul prevăzut de lege și suspendarea condiționată a acesteia.

Apărătorul inculpatului B.B. a solicitat, de asemenea, redozarea pedepsei aplicate în sensul micșorării acesteia.

Curtea de Apel Suceava, decizia penală nr. 36 din 20 decembrie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpați.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. La termenul din 21 februarie 2006 inculpatul B.B. a declarat că își retrage recursul, astfel că în raport de manifestarea de voință a recurentului, văzând și dispozițiile art. 385⁴ alin. (2), raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului iar, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

II. În ceea ce privește recursul inculpatului S.V., acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., constând în greșita respingere a cererii de audiere a celui de-al doilea martor propus în apărare în faza de apel, încălcându-se astfel dreptul la apărare, cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., în sensul că instanța de apel a reținut aceeași motivare ca și instanța de fond, deși putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 4 C. proc. pen., cu motivarea că ședința ar fi trebuit să fie publică, fiind judecat atât un inculpat minor cât și unul major, precum și cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., constând în greșita individualizare a pedepsei aplicate în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia, cu motivarea că față de împrejurările în care s-a comis fapta și de circumstanțele sale personale, pedeapsa aplicată este exagerată, solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia.

Examinând decizia atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 9, 4 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului S.V. nu este întemeiat.

1. În ceea ce privește critica privind greșita respingere a cererii de audiere a celui de-al doilea martor propus în apărare în faza de apel, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, se constată că dispozițiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., fac referire la nepronunțarea asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor sau să  influențeze soluția procesului; or, în speță instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de audiere a martorilor propuși în apărare de inculpat, pe care a admis-o, a audiat unul dintre martori și a revenit motivat asupra audierii celui de-al doilea martor, întrucât, fiind citat cu mandat de aducere, s-a constatat că acesta era plecat din țară iar inculpatul nu a indicat adresa unde ar putea fi citat în străinătate, astfel că nu este incident cazul de casare invocat.

2. Referitor la critica vizând faptul că instanța de apel a reținut aceeași motivare ca și instanța de fond, deși putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în accepția apărării inculpatului, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată întrucât, pe de o parte, decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen., „instanța poate da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe”, ceea ce înseamnă că acest lucru este la aprecierea instanței atunci când constată că este cazul.

3. În ceea ce privește publicitatea ședinței de judecată în apel, Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 486 C. proc. pen., privind judecarea cauzelor cu inculpați majori și minori, în sensul că ședința a fost publică, astfel cum rezultă din frontispiciul deciziei, făcând totodată aplicarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) și art. 483 alin. (2) și (3) din același cod, referitoare la ședința separată doar în ceea ce privește pe inculpatul minor, aplicând corespunzător dispozițiile art. 486, teza finală C. proc. pen.

4. Referitor la solicitarea de suspendare condiționată a executării pedepsei, aceasta nu se justifică, având în vedere atât împrejurările săvârșirii faptei, ce conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, cât și concursul între circumstanțele agravante și atenuante, ce are drept consecință neobligativitatea de a se coborî pedeapsa sub minimul special. Oricum instanța de fond a dat dovadă de clemență atunci când a stabilit un cuantum 2 ani și 6 luni închisoare, sub minimul special de 7 ani prevăzut de lege pentru infracțiunea în cauză, o reducere a acestuia neputând fi justificată de împrejurarea că, în prezent, inculpatul ar munci în străinătate pentru a-și ajuta familia.

De altfel, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicată inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale suspendării condiționate sau ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 81 sau art. 86¹ C. pen., întrucât apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și că nu sunt motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.B. împotriva deciziei penale nr. 36 din 20 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva aceleași decizii.

Obligă recurentul inculpat B.B. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat S.V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 februarie 2007.