Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 487 din 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosarul nr. 2001/2005, a fost respinsă plângerea introdusă de petentul B.I. împotriva rezoluției din 22 octombrie 1997 din dosarul nr. 923/P/1997 și a referatelor din 16 iunie 2005 din dosarul 127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 și 8 noiembrie 2005 din dosarul nr. 251/VIII.1/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în care nu s-a început urmărirea penală împotriva intimatului P.T.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 20 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din cuprinsul actelor de la dosar nu s-au confirmat susținerile petentului în sensul expedierii vreunei sume de bani către firma O. sau alte persoane și nici faptul că acea sumă de bani ar fi ajuns în mâinile intimatului.
Petentul a formulat mai multe plângeri și în dosarele menționate mai sus, dar au fost respinse, ca nefondate și ca nefondată părea și plângerea formulată de petent în acest dosar în care s-a făcut referire la aceleași împrejurări care au fost analizate și în dosarele anterioare.
Față de cele arătate mai sus, instanța a respins plângerea petentului, având în vedere că pentru cele arătate în plângere au fost făcute cercetări penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în dauna avutului privat și în sarcina intimatului nu s-a putut reține această faptă penală.
Împotriva sentinței mai sus arătate, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I., menționând că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță nu a luat în considerare probele pe care le-a depus la dosar, probe din care a rezultat că făptuitorul P.T. și-ar fi însușit suma de 3000 dolari S.U.A. care i se cuvenea lui ca urmare a muncii prestate în baza unui contract de prestări serviciu în Israel.
Prin decizia penală nr. 363/ R din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în dosarul nr. 334/2006, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, recursul penal declarat de recurentul B.I. împotriva sentinței penale nr. 487 din 01 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș pe care a menținut-o în totul, obligând pe recurent să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că, în mod corect s-a reținut de prima instanță că din probele administrate în cauză nu a rezultat că făptuitorul P.T. și-ar fi însușit suma de 3000 dolari S.U.A. ce-i revenea petentului pentru munca prestată în Israel. Astfel, din declarația martorului V.G. care a lucrat timp de 2 ani în Israel cu petentul a rezultat că în această perioadă banii le-au fost depuși într-un cont în bancă, fiind ridicați personal de cei doi. Martorul V.G. a mai arătat că nu știe ca făptuitorul P.T. sau fosta soție a petentului să fi ridicat banii trimiși din Israel.
Susținerea petentului în acest sens nu a fost dovedită cu nicio probă, din evidențele Oficiului Poștal Uileacu de Beiuș, Oficiului Poștal nr. 1 Oradea, rezultând că, în perioada 01 ianuarie 1995 – 19 septembrie 1997, nu au fost trimise în țară sume în valută pe numele petentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul recurent B.I., solicitând casarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii plângerii pe care a formulat-o.
În ședința publică din 21 septembrie 2006, reprezentanta parchetului a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de petent, acesta fiind declarat împotriva deciziei penale nr. 363/ R din 23 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 334/2006, prin care a fost soluționat recursul declarat de către petent împotriva sentinței penale nr. 487 din 1 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș.
Petentul și-a susținut recursul, considerând că avea deschisă această cale de atac împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Bihor.
Prin decizia penală nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2384/35/P/2006, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul penal declarat de recurentul B.I. împotriva deciziei penale nr. 363/ R din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 334/2006, pe care a menținut-o în întregime.
A fost obligat recurentul să plătească statului suma de 100 lei RON cheltuieli judiciare din prezentul recurs.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 3851 lit. e) C. proc. pen., dispoziții conform cărora pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de tribunale ca instanțe de apel, petentul a uzat de o cale de atac inadmisibilă, câtă vreme tribunalul s-a pronunțat cu privire la recursul exercitat de petent împotriva hotărârii instanței de fond, considerente față de care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească în favoarea statului 100 lei RON cheltuieli judiciare în recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul B.I., datat 15 octombrie 2006 și înregistrat la Registratura Curții de Apel Oradea sub nr. de intrare 2384/35/P/2006, la 18 octombrie 2006, fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat la Registratura Generală sub nr. 6757 la 24 noiembrie 2006 și primit la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2006, înregistrat sub nr. 2384/35/2006, fiind stabilit prim termen de judecată în mod aleatoriu la Completul 4 la data de 11 ianuarie 2007.
În motivele scrise de recurs, petiționarul B.I. a arătat că hotărârea curții de apel ca și celelalte hotărâri ale instanțelor anterioare nu au întreprins nimic, respingând recursul, exprimându-și nemulțumirea față de procurorul șef S.G. și C.I., comandantul poliției, procuror V.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Recurentul a arătat că a fost acuzat că nu a făcut recurs împotriva deciziei parchetului, că a avut avocat pe domnul S.I. din Oradea care după a doua plângere a fost bătut în fața blocului și sărbătorile de iarnă le-a făcut în comă la spitalul județean, iar el nu a primit nici un răspuns. De asemenea, a mai menționat că banii au fost furați de V.A., casier la firmă când i-a trimis la M.N.C. din Oradea și L.F. din Sălaj. Martori din țară, respectiv Varga Gheorghe și soția sa care au venit la el acasă și i-au spus că P. cu niște oameni i-au scos bani. Totodată, a arătat că este foarte important, respectiv cei 5000 dolari S.U.A. au venit în 94 iar cei 3000 dolari S.U.A. au venit în 95 trimiși din bani personali ai lui M.A., patroana firmei O. în 92 și a fiicei sale la firma I., bani care trebuie trimiși cu dobândă, bani scoși cu ajutorul doamnei de la dispensar unde a fost băiatul mai mare și cei cinci martori angajați, în frunte cu F.M. din Prisoca, vărul primarului și călăuzit de fratele mai mare a lui F.V., vecinul lui de la nr. 50.
Motivelor de recurs le-au anexate fotocopiile deciziei penale nr. 452/R/2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, comunicărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, referatelor din 12 iulie 2005, 16 iunie 2005, comunicării Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în dosarul nr. 127/VIII.1/2005, a sentinței penale nr. 487 din 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosarul nr. 2001/2005, a cererii de chemare în judecată a numitului P.T.
În recurs, la termenul de judecată de la 11 ianuarie 2007, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu intimatul P.T., în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la una din cele două adrese la care a fost citat s-a întors cu mențiunea „mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afișarea”.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat, decizia atacată fiind definitivă și deci nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu intimatul P.T., a amânat cauza la 22 februarie 2007, prorogând discutarea excepției invocate de către reprezentantul Ministerului Public, la termenul următor, când procedura va fi legal îndeplinită, intimatul P.T. urmând a fi citat prin afișare la Consiliul Local Oradea.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a pus în discuție, excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul petiționar împotriva unei hotărâri definitive, invocată la termenul anterior de reprezentantul Ministerului Public.
Recurentul petiționar a solicitat admiterea recursului declarat, arătând că martorii nu au fost citați niciodată.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, deoarece în cauză a fost exercitată de petiționar calea ordinară de atac a recursului care a și fost soluționată, calea de atac declarată de recurentul petiționar, în prezent, fiind un al treilea recurs, în condițiile în care Curtea de Apel Oradea a respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea recurs, așa încât, în consecință, recursul declarat de petiționar este inadmisibil.
Examinând recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, ca instanță de recurs, în raport cu excepția pusă în discuție, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 105 din 6 martie 1998 s-a constatat că art. 278 este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.
Ca urmare a deciziei mai sus menționate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., care stabilesc o procedură de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.
Astfel, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
„(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de parchet instanței în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
(4) Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluționarea cauzei. Când instanța consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(5) La judecarea plângerii prezența procurorului este obligatorie.
(6) La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanța dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi și apoi procurorului.
(7) Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Instanța pronunță una din următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin sentință, menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător;
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
(9) În cazul prevăzut la alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanței, ca primă instanță, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
(10) Hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
(11) În situația prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privința căreia instanța, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
(12) Instanța este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.”
Tot, prin Legea nr. 281/2003 la art. IX pct. 5 s-a prevăzut că: „În cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanțelor ori, după caz, a rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.”
Ulterior prevederi ale art. 2781 C. proc. pen., au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 și intrată în vigoare la 6 septembrie 2006.
Astfel, a fost modificat conținutul alineatelor 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12 și s-a introdus alineatul 13 la art. 2781 C. proc. pen.
În sensul celor arătate legiuitorul a statuat că:
„(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
(4) Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(6) La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale și apoi procurorului.
(7) Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
(10) Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
(11) În situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
(12) Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
(13) Plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent.”
Potrivit art. 385 1 alin. 1 lit. a) și e ) anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul prevedea că” a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. (2) lit. a), precum și în alte cazuri prevăzute de lege, e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.”
În conformitate cu art. 3851 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 pot fi atacate cu recurs „a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege”, precum și „e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.”
Din conținutul dispozițiilor legale mai sus arătate, fie anterior, fie ulterior modificărilor survenite rezultă că hotărârea pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., este supusă numai unei singure căi ordinare de atac, în sensul că sentința pronunțată este atacabilă cu recurs, în condițiile art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, în condițiile art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că sunt supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel.
Or, din analiza cauzei a rezultat că prima instanță, Judecătoria Beiuș s-a pronunțat ca instanță de fond prin sentința penală nr. 487 din 2 decembrie 2005, în sensul respingerii plângerii introdusă de petiționarul B.I. împotriva rezoluției din 22 octombrie 1997 din dosarul nr. 923/P/1997 și a referatelor din 16 iunie 2005 din dosarul 127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 și 8 noiembrie 2005 din dosarul 251/VIII.1/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în care nu s-a început urmărirea penală, hotărâre ce a fost atacată cu recurs de către petiționarul B.I., recurs soluționat prin respingere, ca nefondat, prin decizia penală nr. 363/ R din 23 iunie 2006 a Tribunalului Bihor, secția penală.
Decizia instanței de recurs, la rândul ei a fost atacată din nou cu recurs de către petiționarul B.I. la curtea de apel, recurs soluționat prin decizia penală nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 de către Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind respins, ca inadmisibil, recursul petiționarului, așa cum s-a arătat mai sus în amănunt.
Împotriva acestei din urmă decizii, petiționarul B.I. a declarat din nou recurs ce face obiectul prezentei cauze.
Așadar, decizia atacată de către petiționar a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu Minori, ca instanță de recurs, iar nu ca instanță de apel.
Mai mult, în cauză petiționarul B.I. a exercitat în afara căii ordinare de atac a recursului soluționat de tribunal, încă de două ori aceeași cale de atac la curtea de apel și respectiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiționarul B.I. din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunțate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva deciziei penale nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva deciziei penale nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2007.