Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-au recunoscut hotărârile pronunțate de instanțele franceze împotriva cetățeanului român C.G. astfel:
- sentința nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanță din Nice din 24 martie 2005 prin care acesta a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism;
- sentința din 13 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional din Grasse prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violențe;
- sentința din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional din Chartres prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violențe.
S-a dedus prevenția și detenția de la 29 septembrie 2004 la zi.
S-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 și urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, recunoașterea hotărârilor penale emise de autoritățile judiciare ale Republicii Franceze împotriva cetățeanului român C.G. și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor.
Din actele și lucrările dosarului s-a reținut că cetățeanul român C.G. a fost condamnat prin sentința nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanță din Nice din 24 martie 2005, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism; prin sentința din 13 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional din Grasse, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violențe și prin sentința din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional din Chartres, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violențe.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat cetățeanul român au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, și, respectiv, al infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
La data de 1 iunie 2007, D.R.S.P. din Paris, Centrul de detenție din CHATEAUDUN a constatat că cetățeanul român și-a exprimat acordul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 lit. a) - f) și ale art. 141 din Legea nr. 302/2004, modificată, respectiv:
- condamnatul este cetățean român;
- hotărârile puse în executare sunt definitive;
- la data examinării cererii condamnatul mai are de executat până la 20 aprilie 2010;
- condamnatul și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România;
- faptele pentru care acesta a fost condamnat sunt incriminate și de legea statului de executare.
- împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând omisiunea instanței de a menționa în dispozitivul hotărârii durata pedepsei închisorii ce urmează a fi executată de persoana condamnată într-un penitenciar din România.
Deși prin recursul scris se solicită casarea sentinței și, prin rejudecare, menționarea duratei pedepsei, în susținerea orală a recursului reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu poate fi stabilită direct în recurs durata pedepsei ce urmează a fi executată.
- Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul parchetului, așa cum a fost susținut oral.
Conform art. 144 din Legea nr. 302/2004, ce se referă la efectele transferării pentru statul de executare, autoritățile competente ale statului român sunt obligate:
„a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, în condițiile enunțate la art. 145;
b) fie să schimbe condamnarea printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 146.”
Din hotărârea primei instanțe nu reiese, în mod clar, pentru care dintre cele două soluții propuse de textul evocat mai sus a optat, dar s-ar deduce că a fost aleasă varianta de la lit. a).
Oricum, afirmația din cuprinsul hotărârii primei instanțe, în sensul că obiectul prezentei cauze se mărginește la recunoașterea hotărârilor străine pronunțate și la transferul procedurilor în sensul continuării executării pedepselor aplicate, nu poate fi primită deoarece, așa cum s-a arătat, instanța are obligația să opteze fie pentru continuarea executării, fie pentru conversiunea condamnării.
Pentru ambele ipoteze, însă, potrivit art. 149 alin. 6, curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției îl transmite autorității centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Acest mandat de executare trebuie să respecte, în ceea ce privește cuprinsul, dispozițiile art. 420 C. proc. pen., în concordanță cu prevederile art. 7 din Legea nr. 302/2004, iar potrivit normelor române amintite, mandatul de executare trebuie să cuprindă mențiunea expresă a pedepsei închisorii ce urmează a se executa.
Fiind vorba de dispoziții dintr-o lege specială, pe care instanța de fond nu Ie-a respectat, Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat și, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va dispune admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se conformeze obligațiilor ce-i revin, reglementate de prevederile art. 144 și art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.
Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu pentru condamnat urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat C.G., în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2008.