Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 985 din data de 2 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat P.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea sa, petentul P.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 477 din 06 mai 2003 a Tribunalului București, secția ll a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 544 din 29 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că s-au comis greșeli și abuzuri din partea autorităților, arătând că este în măsură să aducă probe noi pentru a dovedi această împrejurare.
Instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 477 din 06 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 544 din 29 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul P.G. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicabilă art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.
S-a arătat că, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc., revizuirea poate fi cerută când: a) - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) - un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiune a de mărturie mincinoasă în cauza a cărei a revizuire se cere; c) - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Tribunalul a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire a hotărârii mai sus menționate, față de faptul că revizuientul deși a susținut că s-au comis greșeli și abuzuri din partea autorităților, cu toate acestea, el nu a indicat în mod concret care sunt aceste abuzuri, iar în fata instanței învestite cu soluționarea cererii de revizuire a arătat că recunoaște fapta, dar pedeapsa aplicată este prea mare, însă aceste critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul revizuient, criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată în raport cu toate motivele invocate de condamnatul revizuient, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul acestuia este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, respingând cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrează în vreunul dintre cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de. dispozițiile art. 394 C. proc. pen., pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conținutului situației de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză, ori modalității de individualizare a pedepsei și nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penal, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire ori, după caz, la o reapreciere a probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, ci trebuie să se fundamenteze pe relevarea fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului cauzei), fie a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă, fie a existenței mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.
Însă, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire promovată de condamnatul revizuient s-a observat cu ușurință că, în speța de față, acesta nu a învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentinței penale nr. 477 din 06 mai 2003 a Tribunalului, secția ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 544 din 29 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care inculpatul P.G. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicabilă art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen., ci a făcut referire doar la aspectele ce au fost deja examinate de către instanța care a pronunțat pe fond hotărârea de condamnare și de către instanțele de control judiciar, care au confirmat legalitatea și temeinicia hotărârii date asupra fondului cauzei, sub aspectul stabilirii situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în cauză pe baza căruia a fost infirmată prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea petentului din speță, a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina sa în raport de situația de fapt reținută și respective a individualizării pedepselor aplicate.
Față de aceste considerente, întrucât cererea de revizuire dedusă judecății nu a fost făcută în condițiile prevăzute de lege, în sensul că motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrau în niciunul dintre cazurile prevăzute limitativ în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că exercitarea acestei căi de atac extraordinare nu este posibilă, considerând justificată respingerea cererii, conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., și a respins, ca nefondat, apelul declarat de către revizuentul condamnat P.G., obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs revizuentul condamnat P.G., care prin apărătorul desemnat din oficiu a reiterat criticile aduse la instanțele de fond și apel, și a solicitat casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Potrivit art. 394 lit. b) C. proc. pen., se poate cere revizuirea unei hotărâri atunci când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Cu privire la motivul invocat de revizuent vizând probatoriul administrat în cauza a cărei revizuire se cere, Înalta Curte constată că nici acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că revizuentul nu a demonstrat în nici un fel susținerile că martora l.A. a făcut afirmații mincinoase, în cauză nepronunțându-se o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că a fost comisă o infracțiune în cauza a cărei revizuire se cere, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În consecință, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.G.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.G., împotriva deciziei penale nr. 304 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2009.