Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 975/2009

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2 din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții V.M., V.V.G. și V.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date în dosarul nr. 14/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a menținut măsura dispusă prin rezoluția atacată.

A fost obligat fiecare petent la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 9831 din 6 octombrie 2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare, trimisă spre competentă soluționare cu adresa nr. 1679/VIII/1 din 11 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, conform art. 2781 C. proc. pen., petenții persoane vătămate V.M., V.V.G. și V.M. au atacat rezoluțiile nr. 1433/11/2/2008 din 8 septembrie 2008 și nr. 14/P/2007 din 11 august 2008 prin care în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C proc. pen., ultima unitate de parchet a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.C.I., I.C., judecător la Tribunalul Dâmbovița și respectiv Judecătoria Târgoviște, D.M. și M.A.D., executori judecătorești, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 249, 264, 289, 291, 220, 215, 323 C. pen., constatându-se că nu sunt întrunite laturile constitutive ale conținutului legal cerut de textele incriminatorii.

În esență, s-a motivat că actele de netrimitere în judecată adoptată de cei doi procurori sunt netemeinice și nelegale, reținându-se o situație de fapt nereală, contrară materialului dosarului.

Problematica penală și civilă reclamată s-ar fi tratată cu lipsă de obiectivitate, aplicându-se greșit legislația în materie, inclusiv prin dispunerea a 50 disjungeri incorecte, ce au condus la tergiversarea soluționării cauzei timp de 3 ani.

Ca urmare, existând probe temeinice că făptuitorii judecători și executori judecătorești, prin abuz și exces de putere, fiind corupți, s-au asociat la soluționarea litigiilor, având ca obiect partajarea, vânzarea la licitație și evacuarea petenților din imobilul (apartament) deținut în mun. Târgoviște, provocându-le grave prejudicii materiale și morale, se impune desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, cercetarea și sesizarea instanțelor judecătorești în vederea tragerii la răspundere penală a acestora pentru infracțiunile reclamate.

Separat de aceasta, se trece în revistă plângerile formulate de-a lungul timpului cu privire la toți magistrații ce au soluționat în diverse etape procesuale cauzele (civile și penale) în care petenții au fost părți, precum și împotriva experților și executorilor judecătorești, concluzionându-se că nici unul dintre aceștia nu a fost corect, adoptând măsuri și soluții contrare legii, fie pe considerente de interesare în favorizarea adversarilor din litigii, fie politice sau consecință a formării profesionale anterior anului 1989.

În susținerea plângerii, petenții persoane vătămate au depus și în fața curții de apel o serie de acte procedurale, cereri ori mijloace de probă aflate în dosarele instrumentate de parchete ori instanțe, în perioada 2005 - 2008, precum și Hotărârea din 4 noiembrie 2008 dată în procesul V. versus România de C.E.D.O. Secțiunea a III a (acțiunea nr. 1012/02).

Prin concluziile scrise înregistrate nr. 71 din 6 ianuarie 2009, solicitând judecata în lipsă, petenții V.M. și V.V.G. au precizat că nu înțeleg să se folosească în cauză de hotărârea adoptată de instanța europeană, care nu este definitivă ci de altfel nu privește obiectul plângerii penale de față, referindu-se la neconfirmarea încălcării art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., în cazul duratei procedurii procesului de partajare a imobilului în litigiu.

Conform art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului penal nr. 14/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în care s-au emis rezoluțiile atacate.

Verificând soluția de netrimitere în judecată adoptată față de intimații D.C.I., C.I., D.M. și M.A.D., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a înscrisurilor prezentate în fața instanței, rezultă că aceasta este corectă, găsindu-și corespondent în actele premergătoare efectuate, ce au fost complet analizate și apreciate, cu respectarea întocmai a legislației ce guvernează răspunderea penală a judecătorilor și executorilor judecătorești pentru măsurile dispuse la rezolvarea afacerilor judiciare intrate sub puterea lucrului judecat, în condițiile verificării acestora prin căile ordinare sau extraordinare de atac și limitelor începerii urmăririi penale la sesizarea prin plângerile formulate de persoane fizice.

Prin plângerea înregistrată sub nr. 3/VI/11/1/2007 din 4 ianuarie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, persoanele vătămate V.M., V.V.G. și V.M. au solicitat cercetarea penală a intimaților I.C., D.C., P.C., judecători la Judecătoria Târgoviște și respectiv Tribunalul Dâmbovița, D.M. și M.A.D., executori judecătorești în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc D.M., Târgoviște, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248, 268, 289, 323, 220 și 215 C. pen., formându-se dosarul nr. 14/P/2007.

În esență, petenții au susținut în fapt că prin hotărârile și măsurile adoptate în executarea sentințelor civile nr. 3287/2000 și nr. 3219 din 23 septembrie 2005 pronunțate de Judecătoria Târgoviște și respectiv procedurilor obiect al dosarelor nr. 309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006, făptuitorii reclamanți s-ar fi asociat în scopul favorizării furtului a 80 % din valoarea reală a unui imobil deținut în municipiul Târgoviște, str. Cernăuți, jud. Dâmbovița, de care au fost „deposedați prin hotărâri judecătorești și executări silite”, prejudiciul material fiind apreciat la circa 80.000 euro, sumă trecută ca daună majoră și în procesul intentat împotriva Statului Român și aflat în stare de judecată la C.E.D.O.

Raportat la prevederile art. 224 și 228 C. proc. pen. și conținutului plângerii penale, procurorul sesizat a dispus efectuarea unor acte premergătoare, pertinente strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale și stabilirii existenței vreunuia dintre cazurile înscrise în art. 10 ce ar împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, în limitele competenței s-au verificat actele procedurale criticate de petenți, efectuate în dosarele civile nr. 1576/1999, nr. 1424/2005, nr. 4222/2005 ale Judecătoriei Târgoviște, nr. 7818/2005 al Tribunalului Dâmbovița, dosarele de executare nr. 309/2001, nr. 2604/2004 și nr. 435/2006 ale B.E.J. D.M. Târgoviște, atașându-se în copie o plângerile și anexele depuse de aceștia înregistrate inițial sub nr. 3457/VIII/1/2005, sub nr. 587/II/2/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 177 /VII 1/1/2003 la D.N.A., referatul și dosarele nr. 3/VI11/1/2005, nr. 14/ P din 23 iulie 2007 întocmite de această unitate de parchet și nr. 2988/ A din 23 iulie 2007 a Tribunalului Dâmbovița.

S-au solicitat, de asemenea, note de relații intimatelor, judecători P.C. și D.C. și s-a luat declarație executorului judecătoresc D.M.

Fată de relațiile comunicate de Tribunalul Dâmbovița cu adresa nr. 2988/ A din 23 iulie 2007, constatându-se că făptuitoarea P.C. are gradul profesional de judecător de curte de apel, în temeiul art. 210, 42 alin. (1), art. 45 alin. (1) și (2) și art. 29 lit. f) C. proc. pen., prin ordonanța din 23 iulie 2007 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Măsura s-a comunicat petenților iar dosarul s-a înaintat parchetului competent, pe aceeași dată, înregistrându-se pe rolul secției de urmărire penală și criminalistică sub nr. 1110/P/2007.

După efectuarea propriilor cercetări în cauză, potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin ordonanța din 07 martie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei P.C., judecător cu grad de curte de apel, pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 raportat la art. 248, 264, 289, 323, 220 și 215 C. pen., stabilindu-se că faptele nu există.

Totodată, pe aceleași considerente de competență materială raportat la calitatea persoanei, în baza art. 38, 42 combinat cu art. 45 C. proc. pen., s-a disjuns cauza, declinându-se competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea continuării și definitivării cercetărilor penale privind pe intimații C.I., D.C.I., judecători cu grad profesional de judecătorii și respectiv tribunal și executorul judecătoresc D.M. și M.A.D.

Așa fiind, dosarul a fost repus pe rolul ultimei unități de parchet la data de 19 martie 2008.

Pe baza actelor premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 14/P/2007 din 11 august 2008 conform art. 224 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de ultimii făptuitori, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, lipsind condițiile de existență ale laturii subiective și obiective.

Soluția a fost confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată potrivit art. 278 C. proc. pen., de persoanele vătămate V.M. și V.V.G.

S-a motivat că cercetările efectuate în cauză nu au relevat date care să contureze conținutul constitutiv al infracțiunii sesizată, în sarcina vreunuia dintre făptuitori.

Astfel, a rezultat că procedura de executare silită a apartamentului atribuit petentului V.M. prin sentința civilă nr. 3287/2000 a Judecătoriei Târgoviște, prin revânzare la licitație publică, ca și evacuarea acestuia și a persoanelor vătămate V.V.G. și V.M. (sora și tatăl său), obiect al dosarelor nr. 309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006 aflate pe rolul Biroului executorului judecătoresc D.M. Târgoviște instrumentate de intimații M.A.D., D.M., a fost supusă cenzurii instanțelor judecătorești competente, respingându-se contestațiile la executare formulate de aceștia.

Pe de altă parte, faptul că prin sentința civilă nr. 3219/2005 intimatul I.C. a admis acțiunea în evacuare promovată de adjudecătoarea V.A.M. și a respins acțiunea în evicțiune introdusă de petentul V.M., iar intimata D.C.I. a făcut parte din completul de judecată ce a confirmat soluția prin decizia civilă nr. 473/2006 a Tribunalului Dâmbovița, contrar intereselor reclamanților, nu poate conduce la concluzia că s-ar fi asociat, inclusiv cu executorii judecătorești și îndeplinindu-și abuziv funcția pentru favorizarea părții adverse.

Ca urmare, în lipsa identificării vreunui indiciu privind acuzele formulate prin plângerea penală și inexistența gradului de rudenie între judecătoare și executorul judecătoresc D.M., rezultă că acțiunile intimaților au fost realizate prin respectarea dispozițiilor legale.

Soluția adoptată de cei doi procurori este corectă.

Este știut că în raport de competențele stabilite prin Constituția României și legislația organică ce reglementează organizarea judiciară și statutul magistratului, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pot fi verificate numai în cadrul exercitării căilor de atac ordinare sau extraordinare, admise de lege și de către instanțele ierarhic superioare stabilite în materie.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor înscrise în Cartea V art. 3711 – art. 581 C. proc. civ., rezultă cu certitudine că actele procedurale efectuate în executarea silită a hotărârii judecătorești, sunt supuse exclusiv cenzurii instanțelor judecătorești, în termenele, forma și competența determinată de legislativ, iar confirmarea legalității acestora prin respingerea contestațiilor la executare promovate de partea interesată, atrage autoritatea de lucru judecat, exonerând executorul judecătoresc de răspundere penală.

Ca urmare, posibilitatea formulării unor plângeri penale împotriva judecătorilor și executorilor judecătorești, nu echivalează cu deschiderea altei căi de atac prin care să se execute un nou control jurisdicțional asupra măsurilor și soluțiilor adoptate, ce au atras nemulțumirea părții interesate, prin stabilirea unei situații judiciare defavorabile cu ocazia rezolvării dosarelor repartizate.

De aceea, o atare plângere, ca act de sesizare al organelor de urmărire penală trebuie să îndeplinească cerințele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., între care de o deosebită importanță o au descrierea faptei reclamate, împrejurările concrete în care a fost comisă și mijloacele de probă, elemente indispensabile în determinarea aprecierii naturii actelor premergătoare ce ar trebui efectuate pentru identificarea indicilor temeinice în sensul art. 681 din același cod, necesare punerii sub învinuire a unei persoane.

Prin plângerea înregistrată sub nr. 3/VI11/1/04 ianuarie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obiect al dosarului nr. 14/P/2007, repusă pe rol pentru continuarea cercetărilor la 19 martie 2008 (urmare adresei nr. 304/ P din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică) petenții V.M., V.V.G. și V.M. au solicitat cercetarea penală a intimaților I.C., D.C.I., D.M. și M.A.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 323, 289, 268, 259, 247, 246, 248, 290 și 215 C. pen., fapte pretins a fi comise la pronunțarea sentințelor civile nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște și deciziei penale nr. 473 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița și respectiv executarea obiect al dosarelor nr. 309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006 instrumentate de Biroul Executorului Judecătoresc D.M. Târgoviște.

În esență, s-a susținut că actele materiale ar consta în contrafacerea conținutului sentinței civile nr. 3287/2000 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, referitor la calități și fapte nereale privind situația imobilului (apartament) deținut în municipiul Târgoviște str. Cernăuți, județul Dâmbovița, precum și drepturile câștigate de persoana vătămată V.M. (tatăl) respingându-i-se acțiune a în evicțiune formulată de acesta, contrar probelor administrate în cauză și legislației în materie.

Astfel, făptuitorii s-ar fi asociat în scopul favorizării furtului a cea 80 % din valoarea reală a bunului respectiv, de care au fost deposedați prin hotărâri judecătorești, adoptate de alți magistrați în colaborare cu experți și executori judecătorești prin măsuri și soluții contrare legii, pe considerente de interesare în favorizarea adversarilor din litigii, fie politice sau consecința formării profesionale anterior anului 1989, prejudiciu material și moral suferit fiind evaluat provizoriu la cea 50.000 euro.

Din lucrările și materialul dosarului întocmit în faza preliminară de către organele de urmărire penală rezultă că urmare desfacerii căsătoriei și partajării bunurilor comune, într-adevăr imobilul în litigiu a fost atribuit petentului V.M. prin sentința penală nr. 3287 din 31 mai 2000 a Judecătoriei Târgoviște definitivă prin decizia civilă nr. 1563 din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești, îndreptată material prin încheierea din 20 martie 2002.

Corelativ, prin aceeași sentință, s-au stabilit și drepturile fostei soții reclamanta M.D. (V.), precum și ale intervenienților V.M. și V.M., pârâtul V.M. fiind obligat la plata sumei de 90.995.550 lei cu titlu de sultă către prima iar ambii foști soți la câte 1.664.857 lei despăgubiri pentru secunzii.

Cererea de intervenție formulată de petenta V.V. a fost respinsă ca neîntemeiată.

În baza art. 264 – art. 265 C proc. civ., hotărârile au fost îndreptate prin încheierea din 20 martie 2002 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și confirmată prin decizia civilă nr. 920/2002 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul obligării pârâtului soț V.M. la plata suitei către reclamanta M.D. (V.) și nu a tatălui său V.M., cum din eroare inițial s-a dactilografiat prenumele celor două părți, în dispozitivul acestora.

Întrucât debitorul V.M., deși somat nu a achitat suma datorată, creditoarea a trecut la executarea silită a apartamentului atribuit acesteia, prin vânzare la licitație publică, cauza făcând obiectul dosarului nr. 309/2001 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D.M. Târgoviște.

În final, imobilul a fost cumpărat în condițiile art. 500 – art. 571 C. proc. civ., de către reclamanta V.A.M., la prețul de 70.500 RON.

Actul de adjudecare nr. 309 din 22 octombrie 2004, întocmit de intimatul D.M. în exercițiul mandatului încredințat de creditoarea M.D., rămânând definitiva fost intabulat pe numele cumpărătoarei, la 09 decembrie 2004.

Față de conduita debitorului V.M. și a rudelor sale petenții V.M. și V.M. (predecedată) și V.V.G., după dobândirea proprietății în condițiile arătate, adjudecătoarea V.A.M. la rândul său a pornit executarea silită pentru a fi pusă în posesie, procedura derulându-se în dosare nr. 268/2004 și respectiv nr. 435/2006, aflate pe rolul aceluiași birou, delegat fiind să efectueze acte specifice alături de intimatul M.D. și făptuitorul M.A.D.

Refuzând să dea curs somațiilor emise inclusiv sentinței civile nr. 4009 din 16 noiembrie 2004, prin care Judecătoria Târgoviște a autorizat intrarea celor doi făptuitori în imobil pentru punerea în posesie a titularului dreptului de proprietate, conform art. 3841 alin. (2) C. proc. civ., adjudecătoarea a promovat acțiune în evacuare împotriva acestora.

Cauza a fost repartizată spre soluționare intimatului judecător I.C., în condițiile programului de distribuire aleatorie a dosarelor cu care sunt investite instanțele judecătorești, acesta pronunțându-se prin sentința civilă nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște.

Apelurile exercitate de cei patru petenți, persoane vătămate, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 473 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, completul de judecată fiind alcătuit din intimatele P.C. și D.C.I.

Prin hotărârile respective admițându-se acțiunea civilă promovată de reclamanta V.A.M., s-a dispus evacuarea pârâților V.M., V.V.G. și V.M. din apartamentul adjudecat în cadrul licitației publice, respingându-se cererea în evicțiune formulată de pârâtul V.M.

Soluția adoptată de făptuitorii intimați este judicios argumentată, cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 261 și urm. C. proc. civ. și luându-se în considerație legislația în materia dreptului de proprietate dobândit asupra unui bun cumpărat la vânzarea prin licitație publică, precum și hotărârile judecătorești și actele procedurale efectuate în cursul executării silite a sentinței civile nr. 3287 din 31 mai 2008, toate intrate sub puterea lucrului judecat, fie prin respingerea contestațiilor la executare ori căilor de atac extraordinare promovate de către debitori, fie prin neatacarea acestora.

S-a avut în vedere, de asemenea, faptul că la data judecării acțiunii față de prevederile art. 516 C. proc. civ., petenții ocupau imobilul fără titlu, că executarea actului de adjudecare fusese deja încuviințată prin încheierea din 05 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1402/2004, definitivă prin sentința civilă nr. 477 din 07 februarie 2005 și constatându-se respectarea regulilor privind urmărirea silită a bunurilor imobiliare prevăzute de art. 488 – art. 524 C. proc. civ.

Cât privește acțiunea în evicțiune introdusă de intervenientul V.M. (tatăl debitorului V.M.), legal s-a apreciat ca întemeiată, o atare cale de atac a actului de adjudecare fiind pusă exclusiv la îndemâna cumpărătorului adjudecatar, în condițiile art. 520 – art. 523 din același cod și numai până la intabularea dreptului de proprietate dobândit asupra bunului cumpărat.

Actele procedurale întocmite de făptuitorii D.M. și respectiv M.A.D., în cele trei dosare de executare în care au fost investiți, au fost derulate sub controlul instanțelor judecătorești începând de la încuviințarea titlurilor de către Judecătoria Târgoviște competentă teritorial conform art. 373 C. proc. civ., fiind verificate și confirmate inclusiv în procedura revizuirii iar altele prin plângeri penale promovate împotriva acestora, în ultima situație dispunându-se neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, rezoluția adoptată în dosarul nr. 209/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, vizând săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburare de posesie prin actele de executare emise în dosarul nr. 435/2006 al B.E.J. D.M., s-a menținut ca fiind legală și temeinică prin sentința penală nr. 73 din 22 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2670 din 02 august 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Situația de fapt detaliată în precedente se regăsește întrutotul în actele premergătoare pertinente și concludente efectuate în cauză, în raport de conținutul plângerii formulate de cele trei persoane vătămate, înregistrată sub nr. 3/VIII/I/2007 din 04 ianuarie 2007, astfel că nu se justifică susținerea acestora în sensul că problematica penală și civilă reclamată ar fi fost tratată cu lipsă de obiectivitate și s-ar fi aplicat greșit legislația în materie.

Deși ei pretind că cei patru făptuitori ar fi comis anumite fapte penale, intenționate și în asociere, abuzând de funcțiile deținute, în concret nu sunt descrise activități ce ar cădea sub incidența textelor de lege menționate și nici nu s-au indicat mijloace de probă care să conducă la o asemenea concluzie, ei rezumându-se, cum de altfel au procedat și prin acțiunile și contestațiile promovate după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 3287 din 31 mai 2008 a Judecătoriei Ploiești, să repună în discuție drepturi și acte procedurale efectuate la soluționarea acțiunii de partajare a bunurilor comune, intrate sub puterea lucrului judecat.

Mai mult, deși au susținut că deposedarea s-ar fi făcut prin fals și uz de fals, acestea rămân simple afirmații, la dosar nedepunându-se sentințe penale ori alte dovezi de constatare a actelor falsificate, folosindu-se ca ultime argumente în favorizarea adversarilor din litigiile respective, considerente de ordin politic (fără precizarea unor date concrete ce ar putea fi verificate) sau pregătirea profesională deficitară a unora dintre magistrații ce au pronunțat soluții contrare intereselor lor sau au exercitat funcții de conducere, investiți fiind anterior anului 1989.

Față de cele ce preced, justificat cei doi procurori au concluzionat că toate acțiunile făptuitorilor au fost realizate prin respectarea dispozițiilor legale, că sesizarea penală în cauză nu este susținută de vreun indiciu care să contureze conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzută de art. 323, 289, 264, 246, 248, 220, 290, 291 și 215 C. pen. și nici al altora de natură a întruni condițiile cerute de art. 222 raportat la art. 228 C. proc. pen., pentru începerea urmăririi penale.

Pe de altă parte, se constată că petenții sunt în eroare atunci când susțin că cercetarea preliminară a fost tergiversată cea 3 ani, inclusiv prin efectuarea a 50 disjungeri incorecte.

Verificând actele dosarului și sub acest aspect rezultă cu certitudine că sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 03 noiembrie 2005, nu a fost înregistrată ca dosar penal, iar prin adresa nr. 3457/VI11/1/2005 din 11 noiembrie 2005 aceștia au fost încunoștiințați că o atare sesizare față de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate face obiectul cercetărilor cât timp vizează sentința civilă nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște, nedefinitivă.

Situația juridică fiind acceptată, aceștia au reinvestit unitatea de parchet după soluționarea apelului prin decizia civilă nr. 473 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, respectiv la 04 ianuarie 2007, formându-se dosarul nr. 14/P/2007.

În fine, mai este de observat că în prezenta cauză, organele de urmărire penală au adoptat două ordonanțe prin care s-a dispus declinarea competenței materiale, măsură legală față de gradul profesional diferit al celor trei magistrați din care unul aflat sub incidența dispozițiilor art. 29 lit. f) C. proc. pen., iar disjungerea s-a adoptat o singură dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, neabilitat procedural să continue cercetările cât timp cât nu s-a început urmărirea penală pentru judecătorul cu grad de curte de apel, în condițiile art. 10 lit. a) din același cod.

Prin urmare, Curtea de apel reține că argumentele juridice ce au impus neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., față de intimații I.C., D.C.I., D.M. și M.A.D. precum și respingerea plângerii formulate de aceștia împotriva rezoluției, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arătate și analizate în actele procedurale atacate, sunt corecte neconstatându-se elemente de natură a conduce la desființarea acestora și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petiționarii V.M., V.V.G. și V.M. formulând în scris mai multe critici ce privesc modul de soluționare a litigiilor civile în care au avut calitatea de părți.

Examinând din oficiu sub toate aspectele sentința atacată, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenții au reclamat săvârșirea mai multor infracțiuni de către intimații I.C. și D.C., judecători care au soluționat unele litigii civile ale petenților, respectiv de către intimații M.A.D. și D.M., executori judecătorești care au procedat la executarea silită a unor hotărâri judecătorești împotriva petenților.

În ce privește activitatea magistraților, Curtea reține cu titlu de principiu faptul că atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți .respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale. în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petenții au formulat o plângere penală împotriva magistraților care au soluționat în fond, respectiv în apel o cauză civilă în care aceștia au avut calitatea de parte.

Formulând plângere penală împotriva acestor judecători, petenții pun în discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate de ei, susținând că acestea sunt rezultatul unei greșite interpretări a legii.

Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Referitor la executorii judecătorești, Curtea reține că potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 actele executorilor judecătorești sunt supuse. în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În speță, petenții au și uzitat de aceasta din urmă procedură cu privire la punerea în executare a sentinței civile nr. 3287/2000 a Judecătoriei Târgoviște (prin care petentul V.M. a fost obligat la plata unei sulte), contestația fiind respinsă, considerându-se că au fost respectate toate dispozițiile procedurii privind urmărirea silită imobiliară.

În consecință, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de petiționarii V.M., V.V.G. și V.M. împotriva sentinței penale nr. 2 din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.