Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 180 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului L.I., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
A mai fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, sporită la 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, 24 ore, aferentă zilei de 06 august 2007 și durata arestării preventive de la 07 august 2007 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 3335 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată E.T.
S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate de partea vătămată E.T.
În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 8976,67 lei cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 304/P/2007 din 28 septembrie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului L.I. pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare, s-a reținut că, în noaptea de 05 august 2007, având asupra sa o bâtă, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate E.T., din comuna Fârțănești, jud. Galați, unde, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, i aplicat, în mod repetat, părții vătămate E.T. mai multe lovituri cu bâta peste tot corpul și în zona capului, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
Analizând ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul L.I., fiind consătean cu partea vătămată E.T. în vârstă de 67 de ani. Familia inculpatului și partea vătămată sunt în relații de dușmănie întrucât, în urmă cu aproximativ 10 ani, partea vătămată și fiii acesteia l-au agresat pe tatăl inculpatului. Locuințele celor doi se află în aceeași zonă a comunei Fârțănești, astfel că, pentru a se deplasa la și de la domiciliu, inculpatul și familia acestuia folosesc strada pe care locuiește partea vătămată
În seara zilei de 05 august 2007, inculpatul L.I. se afla la barul H. aparținând martorului C.S., împreună cu sora sa L.V. și cu alți tineri, printre care martorii M.M.M. și C.S.G. Inculpatul era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră și pantaloni din stofa de culoare neagră, iar martora L.V. avea un tricou stil maiou de culoare albă și pantaloni scurți de culoare bleu, fiind singura fată de la bar îmbrăcată în haine de culoare deschisă.
În cursul serii, la bar a venit și partea vătămată E.T., care a părăsit localul în mai multe rânduri. În jurul orei 21,00, când partea vătămată se reîntorcea la bar, inculpatul tocmai pleca spre casă, însoțit de martorii L.V. și C.S.G., ce mergeau în urma sa, la o distanță de aproximativ 4 metri. Când a ajuns în dreptul martorilor, la o distanță de 50 de metri de bar, partea vătămată, care se afla sub influența alcoolului, s-a adresat martorilor fără a se opri din mers. În aceste condiții, inculpatul, care se afla și el în stare de ebrietate, s-a întors din drum, a luat de jos o piatră, s-a apropiat de partea vătămată și l-a întrebat pe acesta de ce se leagă de martori. Partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor un briceag de mici dimensiuni și a început să agite lama acestuia spre inculpat, fără însă a-l lovi. M.L.V. și C.S.G., care se aflau lângă cei doi, au intervenit pentru a aplana conflictul.
Fără a mai spune sau face ceva, partea vătămată și-a continuat drumul spre bar, iar inculpatul și martorii au plecat spre casă, însă, după câțiva metri parcurși, inculpatul a hotărât să se întoarcă la bar pentru a aplica o corecție părții vătămate. Deși L.V. și C.S.G. au încercat să-l împiedice, inculpatul s-a întors la bar, astfel că, de teama unui nou incident, cei doi l-au urmat.
În timp ce partea vătămată E.T. a intrat în bar, unde se aflau și alte persoane, inculpatul și martorii au rămas pe terasă. După o scurtă perioadă de timp, martorul C.S.G. a plecat acasă cu niște prieteni, iar inculpatul și sora acestuia au rămas în continuare în fața barului, până în jurul orei 01,00, când martorul C.M., ce asigura paza barului, Ie-a spus că trebuie să închidă barul. Abia în acel moment inculpatul și sora sa, martora L.V., au plecat spre casă.
Din probele administrate în cauză, rezultă că în jurul orei 23,00, mai înainte să părăsească barul, inculpatul L.I. i-a propus martorului M.M.M. să-l ajute să bată pe cineva, fără însă a-i spune despre cine este vorba. Martorul l-a refuzat și a plecat acasă cu prietenii săi.
Imediat după plecarea inculpatului și a celorlalți clienți, martorul C.M. și concubina sa martora P.I.M., gestionara barului, au plecat spre casă însoțiți de partea vătămată E.T., cu care sunt vecini, casele lor fiind despărțite doar de cea a martorului D.G.
Intenționând să se răzbune pe partea vătămată, inculpatul L.I., s-a asigurat, privind în urma sa, că aceasta îl urmează; totodată, inculpatul a observat că partea vătămată este însoțită de cei 2 martori, dar și martorii au observat că inculpatul și sora acestuia se deplasau înaintea lor la o distanță de 50 metri. În aceste condiții, cunoscând faptul că de la locuința martorilor partea vătămată urma să se deplaseze singură, inculpatul a hotărât să o aștepte într-un loc mai retras din apropierea locuinței acesteia. Astfel, inculpatul și sora sa s-au oprit lângă fântâna martorei U.C., situată vis-a-vis de locuința martorului D.G. și în diagonală de cea a părții vătămate. Zgomotele produse de căldările de la fântână, atinse din greșeală de inculpat și de martoră, au fost auzite de martora U.C., care a ieșit imediat afară, i-a văzut pe cei doi și i-a întrebat ce fac acolo. Martora L.V. i-a răspuns, răstit, că stau la umbră, fapt ce a determinat-o pe U.C. să intre în casă. După acest moment, la cererea inculpatului, martora L.V. a plecat spre casă, însă, la capătul străzii, s-a oprit pentru a vedea ce face fratele său.
Pentru a pune în executare rezoluția infracțională, inculpatul s-a înarmat cu o bâtă (lemn) cu care martorul D.G. asigura poarta și despre a cărei existență avea cunoștință, întrucât locuia în zona respectivă, iar apoi s-a întors la fântână pentru a aștepta pe partea vătămată.
Între timp, partea vătămată și martorii C.M. și P.I.M. s-au despărțit, aceștia din urmă intrând în locuința lor, iar E.T. și-a continuat drumul spre casă.
Pentru a evita posibilitatea de a fi văzut de cineva în momentul comiterii faptei, inculpatul a lăsat-o pe partea vătămată să treacă de locul unde era el ascuns, după care a urmărit-o până la locuința ei, intrând în curte. După numai câțiva pași parcurși, inculpatul i-a aplicat părții vătămate, din spate, lovituri repetate, în cap, cu bâta pe care o avea asupra sa. Fiind luată prin surprindere, partea vătămată nu a mai putut striga după ajutor și, datorită loviturilor, a căzut la pământ. Inculpatul a continuat să o lovească cu bâta și picioarele peste tot corpul, până când bâta s-a rupt și partea vătămată a intrat în comă. În continuare, inculpatul a părăsit în fugă curtea părții vătămate, moment în care a fost văzut de martora U.C., care ieșise la poartă alertată de zgomotele produse de loviturile aplicate părții vătămate, cu bâta, de către inculpat. Din același motiv, au ieșit în stradă și martorii C.M. și P.I.M., care, locuind puțin mai departe, nu l-au văzut pe inculpat când a fugit, dar au aflat acest aspect de la martora U.C. De asemenea, loviturile aplicate părții vătămate de către inculpat au fost auzite și de martorul D.G. care a ieșit doar pe prispa casei, fiindu-i teamă să meargă în stradă.
Martorii C.M., P.I.M. și U.C. au intrat curtea părții vătămate și, cu ajutorul lanternei adusă de aceasta din urmă, au putut constata că, la aproximativ un metru de poartă, partea vătămată este căzută la pământ cu fața în jos, în stare de inconștiență, că prezintă lovitură la cap și că în apropierea acesteia se află mai multe fragmente de bâtă. Deoarece partea vătămată era în stare gravă, martorii i-au anunțat imediat pe soția și fiul acesteia despre cele întâmplate. De menționat că aceștia nu au auzit când inculpatul o lovea pe partea vătămată întrucât casa lor este amplasată la o distanță mare față de poartă. De asemenea, martorii au încercat să acorde ajutor părții vătămate și, totodată, au chemat ambulanța.
În aceeași noapte, partea vătămată E.T. a fost transportată și internată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, unde ulterior a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale.
Potrivit raportului de constatare medico - legală, partea vătămată a suferit un traumatism cranio - cerebral și facial cu contuzie cerebrală, hematom subdural cronic bilateral secundar - operat bilateral, fractură craniană fronto - parietală dreapta, excoriații și echimoze faciale, traumatism toraco - abdominal cu fracturi costale C 8-9-10 dreapta, C 9 cu 2 linii și fractură C 10 stânga, cu echimoze suprajacente, complicat în evoluție cu pneumotorax lateral drept - operat, emfizem subcutanat extins bilateral cervico - toraco - abdomino - peno - scrotal și bronhopneumonie, excoriații și echimoze pe membrele superioare, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și de plan dur, și care pot data din noaptea de 5 august 2007. Traumatismul cranio - cerebral cu contuzie cerebrală, hematom subdural cronic bilateral, necesitând evacuare pe cale neurochirurgicală precum și traumatismul toraco - abdominal cu fracturi costale bilaterale cu pneumotorax drept și emfizem subcutanat extins, necesitând pleurotomie de drenaj, i-au pus în primejdie viața victimei. Necesită 55-59 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data vătămării, dacă nu survin alte complicații.
În urma intervenției neurochirurgicale - craniectomie bilaterală de necesitate, partea vătămată E.T. a rămas cu 2 lipsuri de substanță osoasă craniană, ceea ce constituie infirmitate fizică permanentă.
Conform sentinței, datorită leziunilor suferite de partea vătămată, audierea acesteia nu a fost posibilă nici în cursul urmăririi penale, și nici în faza cercetării judecătorești, întrucât aceasta este incoerentă și delira.
Reține prima instanță că audiat fiind, cu respectarea garanțiilor procesuale, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a avut o atitudine oscilantă. Astfel, inițial inculpatul a negat săvârșirea faptei, apărarea acestuia fiind susținută de sora sa, martora L.V., însă, în urma efectuării de către expertul psiholog a activităților premergătoare examinării poligraf, a revenit asupra declarațiilor și a recunoscut că a aplicat părții vătămate 2-3 lovituri cu bâta în zona spatelui, în modalitatea mai sus reținută, susținând însă că nu a pătruns în curtea locuinței acesteia. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul și-a modificat din nou declarațiile, susținând că, de fapt, el s-a oprit la fântână pentru a-și satisface necesitățile fiziologice și nicidecum pentru a o aștepta și urmări pe partea vătămată. Totodată, inculpatul a susținut că, în timp ce se afla la fântână, partea vătămată a venit din spate și a început să-l amenințe cu cuțitul; în aceste condiții a luat un băț din gardul martorului D.G. și, fiind amenințat în continuare de partea vătămată, s-a îndreptat spre locuința acesteia. Astfel, a ajuns la poarta părții vătămate, pe care a deschis-o din greșeală, intrând în interior după E.T. Deoarece partea vătămată continua să îl amenințe cu cuțitul, i-a aplicat mai multe lovituri cu bâta în zona spatelui, iar după ce a căzut la pământ, i-a mai aplicat câteva lovituri cu piciorul peste corp. Această ultimă declarație a fost menținută de către inculpat în faza cercetării judecătorești, cu precizarea că a lovit partea vătămată doar cu bățul, în zona spatelui, și nu are cunoștință dacă aceasta a căzut la pământ întrucât a fugit imediat.
Prima instanță a apreciat că aceste ultime declarații ale inculpatului nu sunt susținute de alte probe administrate în cauză, fiind în mod evident nereale pentru următoarele considerentele:
Astfel, partea vătămată E.T. nu avea nici un motiv să meargă la inculpat și să-l amenințe cu cuțitul; de asemenea nu avea sens ca partea vătămată să-l amenințe pe inculpat, continuu, de la fântână până în curtea locuinței ei, în condițiile în care, astfel cum a precizat inculpatul, deja traversase și se înarmase cu bâta.
Dacă într-adevăr partea vătămată ar fi început conflictul, și nu inculpatul a așteptat-o și urmărit-o pentru a se răzbuna, dacă ar fi dorit, inculpatul avea posibilitatea să evite conflictul și să plece acasă, iar nu să se înarmeze cu bâta, pentru care a fost nevoit să traverseze ulița, locuința lui D.G. fiind situată peste drum de fântână. Pe de altă parte, raportul de forțe dintre cei doi era, în mod evident, în favoarea inculpatului, partea vătămată fiind mult mai în vârstă și se afla în stare de ebrietate; prin urmare, partea vătămată nu reprezenta o amenințare pentru inculpat.
În raport de cele menționate, s-a apreciat că apărarea inculpatului privitoare la circumstanțele în care au fost săvârșite faptele nu poate fi primită, fiind infirmată de celelalte probe administrate în cauză, și nu este în măsură să înlăture răspunderea penală ori să conducă la reținerea unei alte încadrări juridice.
Sub aspect probator, prima instanță a avut în vedere:
- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, ocazie cu care au fost ridicate fragmentele de bâtă identificate în curtea locuinței părții vătămate, fragmente ce au fost recunoscute de martorul D.G. ca provenind din bâta cu care asigura poarta locuinței sale,
- raportul de constatare medico - legală care atestă existența unor leziuni în zone vitale ale corpului, produse prin lovire cu corpuri dure și de plan dur ce au pus în primejdie viața victimei; din același raport de constatare medico - legală rezultă că partea vătămată prezenta o alcoolemie de 0,80 gr. %o,
- declarațiile martorilor C.S.G. și L.V. din care rezultă că, după incidentul cu partea vătămată, petrecut în apropierea barului, inculpatul s-a întors la bar pentru a se răzbuna, deși ei s-au opus;
- declarația martorilor C.M. și P.I.M. din care rezultă că în noaptea de 5 august 2008, inculpatul și sora acestuia au părăsit barul, în jurul orei 01,00, urmare cererii martorului; acești martori care au plecat spre casă însoțiți de partea vătămată, au arătat că în fața lor, la o distanță de aproximativ 50 metri, se deplasau inculpatul și sora sa V., aspect pe care martorii l-au putut constata întrucât strada era iluminată public. De asemenea, au arătat că au ajuns acasă, în jurul orei 01,30 și, la puțin timp după ce au intrat în curte au auzit lovituri repetate de bâtă, iar martorul C.M. s-a gândit imediat că partea vătămată este bătută de cineva, întrucât tocmai se despărțiseră de aceasta și era singura persoană ce se deplasa în acel moment pe stradă și pentru că se auzeau doar lovituri și nu și țipete, partea vătămată fiind în vârstă și sub influența alcoolului nu a mai avut putere să ceară ajutor. Totodată martora P.I.M. a mai declarat că hainele cu care era îmbrăcat inculpatul în seara zilei de 5 august 2007, în timp ce se afla la barul H. erau curate și cu siguranță nu prezentau nicio urmă de praf sau pământ pe ele;
- declarația martorei U.C. care i-a văzut pe inculpat și pe sora acestuia la fântână, martora precizând că, după aproximativ jumătate de oră, a auzit mai multe bufnituri (patru la număr) astfel că a ieșit la poartă și a putut observa că tânărul care se aflase la fântână a ieșit în fugă din locuința lui E.T. și s-a îndreptat spre deal, spre zona unde a văzut și o persoană îmbrăcată în alb. Descrierea făcută de martoră, cu privire la hainele pe care le purtau persoanele care s-au aflat la fântâna ei în noaptea de 5 august 2007, corespunde întocmai cu îmbrăcămintea inculpatului și a martorei L.V. iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul era singurul astfel îmbrăcat);
- declarația martorului M.M.M. care a arătat că în seara de 05 august 2007, în timp ce se afla în barul H., a fost abordat de inculpatul L.I. care i-a cerut să meargă cu el să-l ajute să bată pe cineva, fără a preciza pe cine;
- declarațiile inculpatului care a recunoscut, în parte, săvârșirea faptelor, nuanțând succesiv cu privire la circumstanțele comiterii acesteia.
Instanța de fond a apreciat că nu poate fi admisă cererea inculpatului de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen., motivată de lipsa intenției de a viola domiciliul părții vătămate. Așa cum s-a reținut anterior, martora U.C. a declarat că I-a văzut pe inculpat ieșind în fugă din curtea locuinței părții vătămate, iar din declarațiile martorilor C.M., P.I.M., U.C. rezultă că partea vătămată se afla căzută în curte, la o distanță de circa un metru de poartă, cu fața în jos; aceste împrejurări coroborate cu localizarea leziunilor suferite de partea vătămată demonstrează faptul că inculpatul a intrat în curte după partea vătămată și a lovit-o pe aceasta cu bâta din spate, fiind exclusă posibilitatea ca inculpatul să fi „căzut” în curte, accidental, după ce s-a împiedicat.
De asemenea, prima instanță a concluzionat și că nu poate fi reținută săvârșirea faptei în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. Așa cum s-a menționat anterior, susținerile inculpatului în sensul că, în timp ce se afla la fântână, partea vătămată a venit din spate și a început să-l amenințe cu cuțitul nu sunt confirmate de alte probe; tot astfel, împrejurarea relevată de martorii R.M., M.P. și B.M., care au auzit când partea vătămată a afirmat „să vezi ce o să-i fac lui L.” nu este de natură a conduce la reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de vreme ce inculpatul nu a fost de față când partea vătămată a făcut aceste afirmații, și nici nu a luat cunoștință despre acestea. Cât privește incidentul intervenit anterior între părți, lângă bar, acesta nu poate justifica acțiunea inculpatului și nu poate conduce la reținerea săvârșirii faptei în condițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere dimensiunea minoră a incidentului și intervalul de timp scurs de la data producerii acestuia. În acest sens, din declarația martorului C.S.G. rezultă că partea vătămată, aflată sub influența băuturilor alcoolice, s-a adresat martorilor L.V. și C.S.G. (fără ca aceștia să înțeleagă ce Ie-a spus) și, numai după ce inculpatul a luat o piatră de jos și l-a apostrofat pe partea vătămată, aceasta a agitat briceagul pe care îl avea asupra sa. Apreciem că atitudinea părții vătămate, care nu a lovit sau proferat amenințări efective la adresa inculpatului, nu era de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoție, dovadă că inculpatul nu a reacționat pe moment.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C. pen., în cazul infracțiunii de tentativă de omor), gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită (pe fondul unei stări conflictuale existente între familiile părților, în scopul de a se răzbuna, prin pătrunderea fără drept în locuința părții vătămate).
S-au avut în vedere urmările produse (partea vătămată a suferit leziuni ce i-au pus în primejdie viața și a rămas cu infirmitate fizică permanentă), precum și persoana și conduita procesuală a inculpatului care este la prima încălcare a legii penale și a avut o poziție parțial sinceră.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările în care au fost comise, consecințele acestor fapte precum și conduita procesuală oscilantă a inculpatului, instanța a apreciat că nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, astfel cum a solicitat apărătorul acestuia.
Pe latură civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și cu suma de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A solicitat și obligarea inculpatului la plata unei contribuții lunare reprezentând lipsa aportului în gospodărie (partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică permanentă), precum și la plata unei contribuții periodice reprezentând plata unei persoane pentru supraveghere.
Apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 C. civ., există faptă ilicită, prejudiciu cert, există raport de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat părții vătămate și a fost dovedită vinovăția inculpatului, în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă E.T. în sumă de 3335 lei, reprezentând valoarea forței de muncă ce a fost necesară pentru efectuarea lucrărilor agricole, în condițiile în care partea vătămată a fost în imposibilitatea de a le efectua datorită stării sănătății. în acest sens, martora F.M. a declarat că a lucrat împreună cu fiul ei, timp de 2 săptămâni, fiind remunerați cu câte 30 lei fiecare/ zi de muncă, aspect confirmat și de martorul C.G.
Restul pretențiilor cu titlu de daune materiale formulate de partea vătămată, conform sentinței, nu au fost dovedite în niciun fel.
Cu privire la despăgubirile periodice solicitate de partea vătămată, instanța de fond a apreciat că acestea sunt nefondate. Astfel, chiar dacă martorii propuși de partea vătămată au declarat că aceasta își efectua singură activitățile gospodărești și lucrările agricole, aceste activități nu au un caracter regulat, nu asigură un venit periodic și, în condițiile în care partea vătămată nu Ie-a cuantificat în niciun fel, instanța nu are la îndemână un criteriu obiectiv după care să le aprecieze. Tot astfel, din probele administrate pe latură civilă, rezultă că soția părții vătămate este cea care îl supraveghează pe acesta, iar când acest lucru nu este posibil apelează la alte persoane; nu s-a făcut dovada caracterului permanent al acestei nevoi, al împrejurării că persoana în discuție este remunerată și, din nou, aceste despăgubiri nu au fost cuantificate.
Cu privire la daunele morale, în raport de condițiile în care a fost săvârșită fapta, de vârsta părții vătămate, de urmarea produsă (părții vătămate i-au fost produse suferințe fizice, dar a rămas și cu infirmitate permanentă) s-a apreciat că se justifică acordarea acestora într-un cuantum de 20.000 lei.
Întrucât partea vătămată a fost spitalizată, potrivit art. 14 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 8976,67 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar potrivit art. 193 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, partea vătămată E.T. și inculpatul L.I.
Procurorul a criticat hotărârea atacată pe motive de netemeinicie, solicitând aplicarea unor pedepse mai aspre inculpatului, ținând seama de gravitatea deosebită a faptelor comise și de consecințele suferite de partea vătămată.
La rândul său, apelanta parte vătămată E.T. a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului, precum și majorarea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat acesta cu titlu de daune materiale și morale.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul L.I. acesta a vizat următoarele aspecte:
- existența unei contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia întrucât, în prima parte, s-a descris o activitatea infracțională corespunzătoare infracțiunii de „vătămare corporală gravă”, iar în partea finală a sentinței s-a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de „omor calificat”;
- în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această din urmă infracțiune câtă vreme nu s-a demonstrat că acesta acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate;
- se impunea reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât acesta a fost provocat de partea vătămată în seara respectivă prin amenințarea cu un cuțit;
- în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de „violare de domiciliu” deoarece agresiunea s-a produs înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea sa;
- pedepsele aplicate în cauză inculpatului sunt prea aspre raportat la datele concrete ale cauzei.
Examinând sentința supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond este rezultatul unei corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză, în mod justificat reținându-se situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului L.I.
Criticile formulate de inculpatul apelant L.I. față de sentința pronunțată de instanța de fond au fost apreciate ca neîntemeiate.
Astfel, curtea de apel nu a reținut existența unei contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia câtă vreme instanța de fond a descris fapta comisă de inculpat arătând că loviturile aplicate părții vătămate au produs leziuni ce au pus acesteia viața în primejdie, dar a arătat, pe larg, de ce această activitate infracțională, ce corespunde și elementului material al laturii obiective a infracțiunii de „vătămare corporală gravă” prevăzută de art. 182 alin. (2), teza finală C. pen., constituie, datorită poziției subiective pe care a avut-o autorul, tentativă de „omor” prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
Cu privire la acest aspect, curtea de apel a constatat că în mod justificat instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă de omor, acesta prevăzând rezultatul socialmente periculos pe care îl putea produce fapta sa (decesul părții vătămate), rezultat pe care, deși nu l-a urmărit, l-a acceptat.
În acest sens s-au avut în vedere aspectele concrete ale modalității de comitere a faptei, ce denotă cu claritate poziția subiectivă a inculpatului referitoare la suprimarea vieții părții vătămate, respectiv instrumentul vulnerant folosit (o bâtă din lemn), intensitatea și numărul loviturilor aplicate (ce rezultă din numărul mare și gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată), zonele vitale vizate de inculpat (capul și zona toraco-abdominală), urmarea suferită de partea vătămată (a existat posibilitatea concretă ca aceasta să-și piardă viața, salvarea sa datorându-se intervenției neuro-chirurgicale).
Față de cele mai sus arătate curtea de apel a apreciat că în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă pe larg în sentința apelată, constituie tentativă la infracțiunea de „omor” prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., și nu infracțiunea de „vătămare corporală gravă” prevăzută de art. 182 alin. (2), teza finală C. pen., astfel cum a susținut inculpatul apelant.
De asemenea, s-a apreciat de instanța de apel că nici solicitarea reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este justificată întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate E.T.
Este adevărat, reține instanța de apel, că între familiile părților există o stare conflictuală mai veche, și că în seara comiterii faptei partea vătămată a scos un briceag pe care l-a agitat în fața inculpatului, însă această împrejurare s-a petrecut pe fondul amenințărilor proferate de inculpat la adresa sa, și a avut loc, în jurul orelor 21,00, cu mult înainte ca inculpatul să se hotărască să o agreseze pe partea vătămată. În plus s-a reținut și faptul că, în continuare, în cursul serii, între cele două părți nu au mai avut loc discuții sau conflicte, și că inculpatul a luat hotărârea infracțională, în jurul orelor 01,00, situație în care nu se mai poate vorbi despre existența unei surescitări, a unei emoții sau a unei tulburări puternice specifice stării de provocare.
Tot neîntemeiată s-a apreciat și susținerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis infracțiunea de „violare de domiciliu” deoarece agresiunea s-ar fi produs înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea sa, câtă vreme probele administrate în cauză dovedesc contrariul. Astfel, martora U.C., vecina părții vătămate E.T., a arătat că a auzit 4-5 bufnituri și, ieșind din casă, a văzut cum un tânăr părăsea în fugă curtea locuinței părții vătămate. A mai arătat martora că, împreună cu U.C. și C.M., a mers în curtea vecinului și l-a găsit pe acesta căzut lângă poartă, la circa un metru în interiorul curții, iar lângă el se afla o bâtă ruptă în mai multe bucăți. Depozițiile persoanelor arătate se coroborează cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului și demonstrează, fără dubiu, că agresiunea s-a petrecut în curtea părții vătămate, imediat după ce aceasta a intrat în interior, situație care atrage răspunderea penală a inculpatului și pentru infracțiunea de „violare de domiciliu”.
Cât privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, motiv de apel invocat atât de procuror cât și de inculpat, curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani, stabilită de instanța de fond pentru tentativă la infracțiunea de „omor”, este prea redusă raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, însă aplicarea unei pedepse care reprezintă minimul special al infracțiunii mai sus arătate apare ca fiind insuficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ raportat la gravitatea faptei comise, la modalitatea de săvârșire și la consecințele grave și irevocabile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii inculpatului.
De asemenea, curtea de apel a menționat că nu trebuie omis faptul că inculpatul a săvârșit fapta asupra unei persoane cu mult mai în vârstă decât el, care era complet lipsită de apărare în fața sa pe fondul stării de ebrietate în care se afla, și a dat totodată dovadă de o violență ieșită din comun, lovind victima căzută la pământ de mai multe ori cu o bâtă și cu picioarele, aspecte care denotă o lipsă de respect față de valorile sociale ce trebuie mai aspru sancționată.
În ceea ce privește infracțiunea de „violare de domiciliu” curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare este corespunzător individualizată ținând seama că a aceasta a fost o infracțiune adiacentă celei vizate, în principal, de inculpat și că acesta nu a pătruns decât câțiva pași în curtea părții vătămate.
Referitor la apelul părții vătămate, curtea de apel a apreciat că nu există motive pentru obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare pentru lipsa aportului acesteia în gospodărie, și pentru plata unei persoane care să o supravegheze permanent, deoarece nu s-a făcut dovada că partea vătămată are nevoie de o astfel de persoană sau că aceasta este total inaptă pentru a efectua unele mici activități gospodărești.
Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că suma la care instanța de fond a obligat pe inculpat cu titlu de daune morale față de partea vătămată este prea redusă raportat la prejudiciul moral încercat de aceasta din urmă. Astfel, din actele medicale aflate la dosar rezultă că partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală dificilă în zona craniului și a rămas cu două lipsuri de substanță osoasă craniană, ce constituie infirmitate fizică permanentă, aspecte care, raportate și la vârsta de 68 de ani a părții vătămate, impun acordarea unei sume substanțiale cu titlu de daune morale pentru a compensa suferințele pe care aceasta a fost nevoită să le suporte, precum și toate inconvenientele ulterioare ce vor deriva din această situație.
Pe de altă parte, examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea supusă controlului judiciar, curtea de apel a apreciat că nu se impunea interzicerea față de inculpat, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară, a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., restrângerea acestui drept nefiind necesară pentru protejarea unui interes public.
Față de cele menționate, prin decizia penală nr. 158/ A din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, de partea vătămată E.T. și de inculpatul L.I.
A desființat, în parte, sentința penală nr. 180 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a majorat de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei de „omor” prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
A modificat conținutul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor aplicată inculpatului în sensul interzicerii pe o durată de 2 ani doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 33 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele stabilite cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată pentru infracțiunea de „violare de domiciliu” prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A modificat conținutul pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor aplicată inculpatului în sensul interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând cu ziua de 06 august 2007 și până azi 11 decembrie 2008.
Sub aspectul laturii civile, s-a majorat cuantumul sumei la care a fost obligat inculpatul către partea vătămată E.T. cu titlu de daune morale, de la 20.000 lei la 30.000 lei.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.
Motivele de recurs au fost arătate în înscrisul de dosar, și expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a deciziei.
În memoriul înaintat la instanța de recurs, numita E.A., soția părții vătămate, a reiterat descrierea consecințelor grave asupra stării de sănătate ale soțului său E.T. și a solicitat respingerea recursului inculpatului.
Înalta Curte constată că toate motivele de recurs ale inculpatului au fost supuse examinării instanței de fond și instanței de prim control judiciar, după caz, fie ca apărări de fond, fie ca motive de apel.
Recursul inculpatului nu este fondat, și urmează a fi respins pentru motivele ce se vor arăta.
În prealabil, Înalta Curte menționează că își însușește argumentele celor două instanțe, argumente fundamentate în fapt și în drept, amplu prezentate în partea expozitivă a sentinței și deciziei atacate, și apreciază că nu este necesară reluarea acestora.
În completarea acestor argumente, Înalta Curte mai reține următoarele:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Verificarea îndeplinirii acestor cerințe, obligatorie pentru reținerea circumstanței atenuante, se face în concret, în raport cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și în raport cu persoanele implicate.
Probatoriul administrat, astfel cum a fost deja menționat, infirmă categoric existența unei împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum corect au motivat ambele instanțe.
Pe de o parte, existența unui conflict vechi de peste 10 ani între familia părții vătămate și familia inculpatului nu justifică apariția spontană a unei puternice tulburări sau emoții, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte, nu pot fi ignorate și alte împrejurări ale săvârșirii faptelor: vârsta părții vătămate (67 de ani) și starea avansată de ebrietate în care aceasta se afla; vârsta inculpatului (22 de ani); prima reacție a inculpatului, de natură a fi apreciată ca potențial violentă (a luat de jos o piatră și s-a apropiat de partea vătămată, ca urmare a simplei împrejurări că aceasta s-ar fi adresat martorilor, persoane care îl însoțeau pe inculpat), ceea ce a determinat o reacție a părții vătămate (expunerea unui mic briceag, fără a încerca însă lovirea inculpatului); intervalul relativ mare între acest incident și agresiune, de natură să pună sub semnul întrebării săvârșirea acesteia în mod spontan, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen.
De altfel, așa cum s-a menționat în situația de fapt expusă anterior, probele administrate au relevat chiar o activitate de deliberare cu privire la săvârșirea faptei, prin solicitarea sprijinului unei alte persoane pentru activitatea de lovire a victimei, așteptarea și însoțirea acesteia pe traseul către casă și, mai ales, prin alegerea unui moment și loc adecvat activității infracționale planificate, condiții care să facă dificilă, dacă nu chiar imposibilă, o indentificare ulterioară a sa ca agresor al victimei.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată următoare:
- infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt sancționate cu închisoare de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare, respectiv, de la 3 ani la 10 ani închisoare;
- multitudinea și gravitatea leziunilor, zonele anatomice vizate de inculpat prin lovirea cu bâta (până ce aceasta s-a rupt) și cu picioarele, relevă acte de violență ridicată și intenția de ucidere a victimei;
- neproducerea rezultatului letal (moartea victimei, posibilă pe fondul „.... traumatismului cranio-cerebral grav cu stare de comă profundă ....”, raport de constatare medico-legal) nu a fost consecința faptei inculpatului, ci urmarea intervențiilor chirurgicale repetate, după găsirea acesteia de către alte persoane, la scurt timp de la agresiune, și transportarea rapidă la spital;
- consecințele faptei inculpatului, în raport și cu vârsta victimei (67 ani), dar mai ales cauzate de actele cu ridicat grad de violență a acestuia, sunt grave și iremediabile (lipsă de substanță osoasă care se constituie ca infirmitate fizică permanentă), reținându-se, de asemenea, imposibilitatea audierii părții vătămate în cursul urmării penale și al judecății în primă instanță pe fondul stării de incoerență și delir al acesteia;
- mobilul faptei, constând în ideea de pedepsire a victimei (de aplicare a unei „corecții”), care a presupus o activitate de deliberare și de concepere a modului de punere în executare a rezoluției infracționale;
- nu în ultimul rând, conduita procesuală a inculpatului, reflectată de caracterul oscilant al declarațiilor acestuia (conduită reținută de prima instanță) ceea ce relevă neînțelegerea gravității faptei comise și neasumarea răspunderii pentru aceasta.
Toate aceste împrejurări, precum și faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, au fost corect avute în vedere de instanța de apel la majorarea pedepsei, cuantum care este apreciat ca necesar pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și care răspunde criteriilor enumerate de art. 72 C. pen., dar și principiului proporționalității pedepsei cu gravitatea faptei și cu datele persoanei făptuitorului.
Este neîntemeiată și critica referitoare la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 C. pen. Cu argumente rezultate din probatoriul administrat, astfel cum deja s-a arătat, și a căror reiterare nu se justifică, instanțele au reținut corect săvârșirea și a acestei infracțiuni, agresiunea desfășurându-se în curtea imobilului aparținând părții vătămate.
În raport cu expresia folosită de legiuitor „Într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea”, susținerile apărării potrivit cărora partea vătămată nu ar fi închis poarta, că după această poartă mai exista una în apropierea casei și, respectiv, că inculpatul ar fi deschis din greșeală poarta intrând în interior, sunt nerelevante sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce, potrivit art. 88 C. pen., durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. l58/ A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 6 august 2007 la 19 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.