Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 321 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.R.V. împotriva rezoluției din 24 aprilie 2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări față de comisarul șef de poliție N.T.C. și secretarul de stat D.G. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 25 raportat la art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., susținând că, cu ocazia instrumentării dosarului penal constituit urmare sesizării sale, organul de urmărire penală N.T.C. nu a administrat suficiente probe, strângând date și informații nereale de la secretarul general al Ministerului Sănătății.
Prin rezoluția din 20 martie 2008, dată în dosarul nr. 310/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că, din verificările efectuate, nu a rezultat că înscrisurile obținute de lucrătorul de poliție de la Ministerul Sănătății au fost alterate în conținutul acestora de către intimați.
Prin rezoluția din 24 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 639/ll/2/2008 a procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca legală și temeinică.
Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat ambele rezoluții.
Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că nemulțumirea petiționarului, legată de natura și conținutul mijloacelor de probă administrate, precum și de caracterul incomplet al probatoriilor, putea fi valorificată în cauza în care acestea erau administrate, în condițiile art. 277 și urm. C. proc. pen., prin formularea plângerii împotriva soluției emise de organul de urmărire penală, iar, ulterior, la instanța de judecată, unde are obligația de a susține cu probatorii afirmațiile sale.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței, motivat la dosar, este nefondat.
În ce privește prima critică formulată de petiționar, prin apărător, prin care a învederat că, deși sesizarea sa a avut ca obiect infracțiunea de fals material, constând în prezentarea unui document fals de către una dintre societățile înscrise în cadrul procedurii de licitație publică, cauză în care s-a pronunțat deja o soluție, organul de urmărire penală a cercetat alte fapte, pentru care nu s-a întocmit nici un proces-verbal de sesizare din oficiu, se constată că nu este întemeiată.
În procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., judecătorul este investit cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, iar nu și cu privire la alte pretinse fapte care nu au făcut obiectul verificării procurorului cu ocazia efectuării actelor premergătoare și care au fost soluționate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.
Așa cum rezultă din actele dosarului, petiționarul a sesizat organul de urmărire penală cu pretinsa săvârșire a unor infracțiuni de către intimații din prezenta cauză, iar plângerea adresată instanței a vizat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de aceștia.
Pe fondul cauzei, se constată, din examinarea lucrărilor dosarului, că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată, reținându-se că intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.
Criticile petiționarului, care se referă la insuficiența probelor administrate de organul de urmărire penală și la caracterul nereal al acestora nu sunt întemeiate.
Fiind investit cu soluționarea dosarului penal, intimatul lucrător de poliție a efectuat acte de cercetare în cadrul fazei actelor premergătoare, care nu face parte din procesul penal, prevăzută de dispozițiile art. 224 C. proc. pen., constând în verificări și strângeri de date cu privire la faptele reclamate.
Or, nefiind început procesul penal, în cadrul acestei faze, nu pot fi administrate probe, mijloace de probă sau procedee probatorii, întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar în cadrul legal al procesului penal.
De altfel, activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror este supusă cenzurii instanței.
Drept urmare, nu se poate reține că intimații și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.R.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 321 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.