Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din ședința publică din data de 26 februarie 2009, pronunțată în dosar nr. 08213/99/2006, Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii secții minori și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, formulată de inculpatul B.E.
În baza art. 3002 C. proc. pen. și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.E., B.C. și B.D.A., măsură ce s-a dispus a fi verificată periodic, anterior expirării termenului de 60 zile.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a constatat că, referitor la cererea de recuzare formulată de inculpatul B.E., aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu privește pe judecătorii care compun completul de judecată și procurorul de ședință și nu indică pentru fiecare persoană în parte cazul de incompatibilitate invocat și temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.
Instanța de apel a constatat că nici temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu s-au modificat, nefiind, deci, îndeplinite dispozițiile art. 139 C. proc. pen., și, în consecință, a dispus privarea în continuare de libertate a inculpaților.
S-au avut în vedere împrejurarea că inculpații au fost condamnați în fond pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, fără ca această soluție să fie definitivă, că infracțiunile reținute se pedepsesc cu închisoarea mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol, dată fiind natura relațiilor sociale încălcate la momentul săvârșirii faptelor penale, dar și modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile deduse judecății.
Împotriva soluției a declarat recurs inculpatul B.E., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii instanței de apel.
În concret, se susține de inculpat că nu i s-a comunicat încheierea de ședință prin care se dispusese prelungirea măsurii arestării preventive, anterior, și nici soluția pronunțată în recursul declarat, că judecata s-a făcut în ședință publică, că instanța nu a avut în vedere faptul că a solicitat recuzarea completului de judecată și a întregii secții de minori și familie din cadrul Curții de Apel Iași și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, că probele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, dată fiind trecerea unei perioade îndelungate, nu mai sunt de actualitate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Criticile inculpatului privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitatea și soluționarea cererii de recuzare formulate în fața instanței de apel nu pot face obiectul verificărilor de către instanța de recurs, întrucât împotriva acestor dispoziții, legiuitorul nu a prevăzut cale de atac separată de controlul judiciar exercitat asupra fondului.
Verificând existența sau inexistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în mod justificat s-a reținut de către instanța de apel că motivele care au determinat luarea măsurii procesuale subzistă, neintervenind modificări în conținutul acestora.
În cauză, sunt pe deplin conturate indiciile temeinice în legătură cu săvârșirea faptelor penale care se impută inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în primă instanță, s-a dispus condamnarea acestuia.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, se poate constata că acesta subzistă în raport de gravitatea faptelor reținute de acuzare, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și impactul social generat de aceste infracțiuni.
Prin urmare, constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 08213./99/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.