Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 275/ F din 27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.M., în contradictoriu cu intimații M.T. și C.I. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București), împotriva rezoluției nr. 947/P/2007 din data de 18 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A fost menținută rezoluția atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluția dată că faptele pentru care magistrații procurori M.T. și C.I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au fost cercetați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și înșelăciune prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 215 alin. (1) C. pen., nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul O.M., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul O.M. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată, la data de 7 iunie 2007, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul O.M. a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților M.T. și C.I. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București) pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și înșelăciune prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 215 alin. (1) C. pen.
În motivarea plângerii formulate, petiționarul a susținut că:
- prin rezoluția nr. 5296/P/2006 din data de 05 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, procurorul M.T. a dispus, în mod abuziv, neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 C. pen., în privința primarului Sectorului 2 București și a altor persoane care, la data de 21 octombrie 2004, au ridicat, cu încălcarea legii, toneta petentului din Piața Bucur-Obor;
- prin rezoluția nr. 1409/II-2/2007 din data de 28 mai 2007, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, C.I., în mod abuziv, a respins plângerea petentului împotriva primei rezoluții și nu i-a comunicat un exemplar al rezoluției date, limitându-se a-i transmite o informare, care nu cuprindea motivarea soluției de respingere a plângerii.
Prin rezoluția nr. 947/P/2007 din data de 18 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.T. și C.I. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București) sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 215 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 1401/II/2/2008 din 11 august 2008.
Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate a formulat plângere, în termen legal, conform art. 2781 C. proc. pen., petiționarul O.M., plângere ce a fost înregistrată la data de 12 august 2008 pe rolul Curții de Apel București, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, cât și sentința penală recurată, Înalta Curte constată următoarele:
La termenul din data de 25 august 2008, petentul a depus la dosar, în fața primei instanțe, motivele scrise ale plângerii sale, prin care a criticat rezoluțiile atacate pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că acestea sunt contrare probelor concludente administrate în cauză, din care rezultă indicii temeinice că procurorii M.T. și C.I. au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), art. 215 alin. (1) (înșelăciune), art. 289 (fals intelectual), art. 249 (neglijență în serviciu) și art. 264 (favorizarea infractorului) C. pen., cu ocazia emiterii rezoluțiilor nr. 5296/P/2006 din data de 05 aprilie 2006 și respectiv nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai 2007, întrucât nu au ținut seama de faptul că toneta „distrusă și furată (mutată)” de către persoanele împotriva cărora a formulat plângere penală, se afla în posesia sa legitimă. Pe de altă parte, petiționarul a mai susținut că rezoluțiile criticate contravin atât clauzelor contractului de închiriere în vigoare la acel moment, pe care asociația sa familială îl avea încheiat cu Primăria Sectorului 2 București cu privire la acea tonetă, cât și mai multor dispoziții legale și constituționale.
De asemenea, petiționarul a învederat că rezoluția nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai 2007, în integralitatea sa, i-a fost comunicată abia la data de 27 iunie 2007 (data poștei), ulterior momentului când el formulase deja plângerea penală împotriva celor doi procurori și după ce, cu ocazia primei comunicări din data de 11 iunie 2007, a fost încunoștințat numai asupra soluției dispuse, fără motivarea acesteia.
În raport cu motivele astfel invocate, petentul a solicitat, conform art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru redeschiderea și completarea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 215 alin. (1) C. pen., dar și pentru extinderea cercetărilor, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289, 249 și 264 C. pen.
Înalta Curte constată că, în cauză s-a dispus, în mod legal și temeinic, neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.T. și C.I., întrucât, contrar celor susținute de petent, în sarcina acestora nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, prin rezoluția nr. 5296/P/2006 din data de 05 aprilie 2006, procurorul M.T., în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, în cauza având ca obiect plângerile penale formulate de trei persoane, între care și petentul O.M. Procurorul M.T. a constatat că, în privința infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și (3) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive, iar, în privința infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) și art. 246 C. pen., există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât, pentru aceleași infracțiuni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus deja anterior, prin rezoluția nr. 1430/P/2004 din data de 18 aprilie 2005, o soluție de neîncepere a urmăririi penale, care a fost menținută prin sentința penală nr. 1647/ F din data de 12 octombrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 957/ R din data de 10 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și (3) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., procurorul a reținut că ridicarea tonetei, aflate într-adevăr în posesia legitimă a petentului, s-a făcut în baza unei dispoziții emise de o autoritate a administrației publice locale (în concret, de primarul Sectorului 2 București), care se bucură de prezumția de legalitate și, totodată, are forță executorie, cât timp nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, care să constate contrariul. în aceste condiții, procurorul M.T. a concluzionat că acțiunea respectivă nu intră sub incidența legii penale.
Prin rezoluția nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai 2007, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, respectiv C.I., în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate, împotriva rezoluției anterior menționate, de către doi dintre autorii plângerilor penale, între care și petentul O.M.
În motivarea acestei soluții s-a arătat, în plus, față de aspectul ridicării tonetei în vederea executării unei dispoziții administrative, ce ar putea fi contestată numai printr-o acțiune adresată instanței, că „luarea” acelui bun nu s-a făcut în scopul însușirii lui, ci în vederea reamplasării, conform dispoziției respective.
Prin sentința penală nr. 177/ F din data de 13 martie 2008, Judecătoria Sectorului 2 București, sesizată de petiționarul O.M., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a dispus (în rejudecarea cauzei după casare în recurs) respingerea, ca nefondată, a plângerii acestuia împotriva rezoluțiilor anterior menționate, pe care le-a constatat ca fiind legale și temeinice.
Această sentință a rămas definitivă, căpătând astfel putere de lucru judecat, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de același petent, prin decizia penală nr. 780/ R din data de 25 iunie 2008 a Tribunalului București, secția I penală.
Înalta Curte, față de cele expuse mai sus, constată că actele premergătoare efectuate de către cei doi procurori intimați și soluțiile dispuse de aceștia au fost deja confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care a constatat legalitatea și temeinicia lor, aspecte ce nu mai pot fi puse în discuție, întrucât, altfel, s-ar încălca, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.
Înalta Curte constată, de asemenea că, și acțiunea civilă (exercitată separat de petentul O.M., în vederea anulării dispoziției administrative de ridicare a tonetei în discuție și respectiv a reamplasării acesteia în spațiul locativ deținut anterior mutării sale) a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1152/ F din data de 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1078/ R din data de 02 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanțele civile au constatat, în mod explicit, atât caracterul legal al dispoziției administrative contestate, cât și neîncălcarea, prin aceasta, a contractului de închiriere încheiat de asociația familială a petentului cu Primăria Sectorului 2 București.
Întrucât petiționarul O.M. în plângerea penală formulată nu a invocat aspecte noi față de cele deja avute în vedere la pronunțarea hotărârilor judecătorești definitive (penale și civile) anterior menționate, Înalta Curte constată că nu există nici măcar un simplu indiciu care să conducă la concluzia că soluțiile dispuse de către cei doi procurori intimați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției lor, ar fi contrare situației de fapt și de drept a cauzei.
În ceea ce privește aspectul sesizat de petent în legătură cu necomunicarea, de la început, a motivării rezoluției nr. 1409/II-2/2007 din data de 30 mai 2007, ci numai a soluției propriu-zise ce a fost dispusă prin rezoluția respectivă, Înalta Curte constată că nici acesta nu poate determina reținerea săvârșirii de către prim procurorul adjunct intimat C.I., care a emis acea rezoluție, a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu s-a produs „o vătămare a intereselor legale” ale petentului.
Astfel, interesele legitime ale petentului în legătură cu comunicarea integrală a rezoluției respective constau, pe de o parte, în formularea în termen la instanța competentă a plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în susținerea acelei plângeri, în raport cu motivele invocate în cuprinsul său. Or, în speță, instanțele penale, sesizate cu judecarea unei astfel de plângeri a petentului și respectiv a căii de atac exercitate de acesta, au constatat că plângerea sa a fost formulată în termenul legal, dovadă fiind faptul că au soluționat-o pe fond și, de asemenea, au procedat la examinarea ei prin prisma tuturor motivelor care au determinat dispunerea soluției contestate și a criticilor formulate de petent în legătură cu acestea.
Totodată, referirea petiționarului la săvârșirea de către procurorii intimați a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., este lipsită de orice fundament, întrucât nu este întrunit elementul material al „inducerii în eroare”, situația faptică și juridică reținută de aceștia, fiind în deplină concordanță cu cea constatată de toate instanțele judecătorești, atât penale, cât și civile, care s-au pronunțat asupra cauzei.
Înalta Curte constată totodată că, nu există motive nici pentru extinderea cercetărilor cu privire la aceiași procurori, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, 249 și 264 C. pen., astfel cum a pretins petentul, întrucât în cauză nu se identifică elementele materiale de „falsificare a unui înscris oficial”, de „încălcare din culpă a unei îndatoriri de serviciu” ori de „favorizare a infractorului”, legalitatea actelor premergătoare efectuate și temeinicia soluțiilor dispuse de aceștia, în acord cu probatoriul cauzei, fiind deja constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații procurori M.T. și C.I. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că soluția, a fost dispusă, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului.
Având în vedere prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței penale nr. 275/ F din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței penale nr. 275/ F din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.