Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 87/ PI din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.P. împotriva rezoluției din 28 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 23/P/2008 menținută și prin rezoluția din 4 iulie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 321/II/2/2008 și a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
În baza art. 192 alin. (2) și art. 193 C. proc. pen., a fost obligat petentul la cheltuieli judiciare în favoarea statului 50 lei și cu același titlu la 1000 lei în favoarea intimaților G.L., C.M., B.V. și C.F.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat următoarele:
Prin rezoluția din 28 mai 2008, dată în dosarul nr. 23/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 288 și 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.A., avocat în cadrul B.A. Bihor, G.L., redactor al săptămânalului B., C.M., director, C.F., redactor șef și B.V., redactor șef adjunct la același săptămânal, pentru comiterea infracțiunii de calomnie, prevăzută și pedepsită de art. 206 C. pen.
În motivarea rezoluției procurorul de caz a reținut că, examinând articolul jurnalistic intitulat „C. face legea în sat”, publicat în săptămânalul B. nr. 371/50, perioada 10 - 16 decembrie 2007 (pagina 7), se constată că acesta a fost scris ca urmare a sesizărilor făcute de numitul B.A., care a cerut redacției ziarului să facă o anchetă jurnalistică în legătură și în paralel cu investigațiile efectuate de partea vătămată, ca organ de urmărire penală. În acest context, redactorul G.L. a luat poziția mai multor persoane, indicate de către B.A. și care, în mod subiectiv, și-au expus nemulțumirea față de comportamentul șefului de post C.A. și, pentru a obține informații cât mai apropiate de dosarul cauzei, jurnalista a luat legătura și cu avocatul B.A., care a asigurat asistența juridică a lui B.A.
În urma acestor depoziții, jurnalista a scris articolul de presă incriminat.
Procurorul de caz, examinând, din această perspectivă, întreg articolul, a constatat că aspectele considerate calomnioase de petent, nu sunt afirmații proprii ale jurnalistei, ci ele aparțin fie numitului B.S., fie avocatului B.A.
S-a mai reținut că afirmațiile din articol, referitoare la mijloacele vicioase de ascultare a martorilor de către petent, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, respectiv la non-imparțialitatea petentului, despre care se lasă să se înțeleagă că ar avea interes să-l părtinească pe făptuitorul A.C., aceste informații izvorăsc din convingerile particulare ale unor persoane care au avut contact cu cazul, ele nerealizând prima cerință esențială a elementului material al infracțiunii, anume ca imputările să privească o faptă determinată. S-a apreciat că, dacă din textul din primul subtitlu al articolului: Anchetă în colectiv: la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor ancheta e încă în fază de acte premergătoare, nu rezultă elemente necesare concretizării imputării, fiind doar o expresie a ideii subiective pe care B.S. o are despre o stare generală de imoralitate, în cea de-a doua parte a subtitlului și în cel de-al doilea subtitlu: parțial imparțial sunt expuse punctele de vedere de ordin tehnic, de care avocatul B.A. a uzat pentru a solicita un remediu al imparțialității organului de urmărire penală.
În aceste condiții, s-a apreciat că faptei îi lipsește elementul material ca și componentă a laturii obiective a infracțiunii de calomnie.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 4 iulie 2008, dată în dosarul nr. 321/II.2/2008.
Prin plângerea formulată în condițiile art. 2781 C. proc. pen., petentul a solicitat ca, în urma admiterii plângerii, să se adopte de către instanță una dintre soluțiile „pozitive” prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., cu precizarea că, prin plângerea formulată, nu urmărește niciun interes mercantil și că, orice sumă de bani care ar urma să-i fie oferită drept despăgubire, urmează să o doneze unor instituții de ocrotire socială, în special a copiilor și, cu precădere celor de etnie rromă.
În motivarea plângerii petentul a arătat că, prin articolul de presă incriminat, a fost calomniat pentru unele fapte precis determinate, care, deși neadevărate, l-au expus disprețului public, iar dacă ar fi fost adevărate l-ar fi expus unor sancțiuni de natură penală și disciplinară.
A arătat petentul că faptele calomnioase la care se referă articolul privesc atât modul în care ar fi audiat unii martori în cauza privindu-l pe polițistul C.A., cât și faptul că i-ar fi cerut acestuia din urmă să-i facă unele lucrări la o casă a sa de vacanță care, în realitate, se află situată într-o altă comună decât cea în care locuiește polițistul, la o distanță mare de comuna Brusturi, precum și că, înainte de audierea martorilor, efectuată nu la sediul postului de poliție, cum tendențios și calomnios se afirmă în articol, ci la sediul Primăriei comunei Brusturi, numai în prezența secretarei acestei primării, ar fi participat la un chef organizat de polițistul C.A.
A precizat petentul că s-a deplasat, așa cum se poate constata, în mod obiectiv, în comuna Brusturi, doar în data la care i-a audiat pe martori, deplasare în care a fost însoțit de doi ofițeri (comisari) din cadrul Poliției orașului Aleșd: G.T. și P.T. De asemenea, invocă faptul că, deși a solicitat să se facă toate cercetările necesare pentru a se vedea caracterul vădit calomnios a celor afirmate în articolul incriminat prin audierea tuturor persoanelor implicate, confruntări etc., în mod superficial, parchetul a respins plângerea ca neîntemeiată.
A arătat că, dacă s-ar fi procedat la audierea avocatului B.A., care de altfel nu a fost avocat în cauza privindu-l pe polițistul C.A., acesta fiind apărat de fiica domnului avocat, avocat B.L., s-ar fi putut dovedi că acesta nu a făcut niciodată vreo referire tendențioasă la adresa sa și, pe cale de consecință, rămâne vinovată de comiterea calomniei numai gazetara G.L., considerent pentru care se solicită și declinarea cauzei la parchetul competent.
Examinând plângerea pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea a constatat următoarele:
Petentul, în calitatea sa, de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost învestit cu efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. 359/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect plângerea penală formulată de numitul B.A. împotriva agentului de poliție C.A., șeful Postului de Poliție Brusturi, sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută și pedepsită de art. 250 alin. (3) C. pen.
În plângerea formulată, numitul B.A.S. susținea că, în data de 12 octombrie 2007, a fost victima unor acte de agresiune fizică din partea numitului C.A., urmare cărora a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14 zile de îngrijiri medicale, propunând, în sprijinul cererii sale, audierea unui număr de 3 martori și susținând că, la locul unde s-ar fi comis agresiunea în cauză, au mai fost două persoane de sex masculin, care îl însoțeau pe polițistul C.A.
Astfel fiind, petentul a procedat la audierea unui număr de 3 martori, la sediul C.L. Brusturi, precum și la verificarea în teren, sens în care s-a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, petentul explicând pe larg și punctual în plângerea adresată parchetului, modalitatea în care a efectuat actele de urmărire penală.
În presa locală, respectiv în săptămânalul B. a apărut un articol de presă, intitulat „C. face legea în sat”, în care, în două subtitluri „Anchetă în colectiv” și „Parțial imparțial”, se susține că, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ancheta e încă în fază de „acte premergătoare”. Se face referire, în primul subtitlu, la faptul că petentul, procurorul P.I., l-a chemat pe reclamant, l-a audiat pe polițist, ba a făcut chiar și un drum de Brusturi și că i-a audiat pe cei trei martori în prezența șefului de post. Se mai susține că numitul B.A. a arătat că toți martorii au fost puși de procuror să-și scrie declarațiile după dictare și să declare că el a fost beat, deși nu mai bea de 20 de ani.
În al doilea subtitlu „parțial imparțial” se arată că avocatul numitului B.A. a cerut ca dosarul să fie dat unui alt procuror și este citat avocatul B.A. care a spus că domnul I.P., petentul, are o casă de vacanță în construcție în zonă și a fost auzit cum discuta cu polițistul despre meșteri și materiale de construcție, iar înainte de audierile din Brusturi a și chefuit cu șeful de post. Se susține de către avocat, ca și o concluzie, că nu crede că procurorul, petentul din prezenta cauză, poate face o anchetă imparțială.
Procedând la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii pretinsă a fi săvârșită de către intimați, Curtea a motivat că în ce privește infracțiunea de calomnie, elementul material al laturii obiective se poate realiza numai printr-o acțiune, norma de incriminare prevăzând alternativ două modalități de realizare a elementului material, fie prin acțiunea de afirmare, fie prin acțiunea de imputare.
Dacă afirmarea reprezintă acea faptă cu caracter narativ prin care se expune sau se descrie săvârșirea unei fapte, în public, care dacă ar fi adevărată ar expune persoana vătămată la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public, imputarea este acea acțiune prin care este pusă în sarcina unei persoane o faptă determinată care ar putea avea consecințele anterior arătate.
Mai mult de atât, fapta care se afirmă a fi fost săvârșită sau care se impută persoanei vătămate, trebuie să fie de natură ilicită, astfel că dacă ar fi adevărată ar expune persoana vătămată la o sancțiune penală administrativă, disciplinară sau disprețului public.
Cu referire la speță, din lectura articolului în întregul său, este evident că redactorul articolului a evitat să facă o judecată de valoare, citând doar diferite persoane, iar în ceea ce privește partea din articol care îl vizează pe petent doar pe numitul B.A. sau pe avocatul acestuia B.A.
Prima instanță a reținut că articolul se rezumă doar la prezentarea într-o succesiune logică de informații și date comunicate redactorului de către numitul B.A., nefăcându-se o judecată de valoare nici cu privire la șeful de post C.A. și cu atât mai puțin la procurorul I.P. (petentul) și, mai mult de atât, datele referitoare la petent nu privesc o faptă determinată.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, a declarat recurs petentul.
Prin motivele de recurs scrise a susținut în esență:
- fapta calomniatoare precis determinată există și aceasta i-a adus un grav prejudiciu de imagine;
- fapta imputată constă în pretinsul subiectivism cu care ar fi efectuat ancheta împotriva agentului de poliție C.A.;
- susținerile din articol că a efectuat ancheta la Postul de poliție și nu la Primărie, că a audiat martori în prezența șefului de post, că are casă în aceeași localitate cu șeful de post sunt fapte determinate și verificabile, trebuiau verificate mai întâi de ziarist și numai după aceea să le insereze sau nu în articol.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanța a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și constatând că faptei reclamate îl lipsește elementul material ca și componentă a laturii obiective a infracțiunii de calomnie, a menținut rezoluția adoptată în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Printr-o motivare vastă și convingătoare după ce face analiza conținutului articolului incriminat, prima instanță reține că articolul se rezumă doar la a prezenta într-o succesiune logică informații și date comunicate redactorului de către numitul B.A., fără a face o judecată de valoare nici cu privire la șeful de post și nici cu privire la petent și în plus, datele referitoare la petent, nu privesc o faptă determinată, și ilicită (s.n.).
Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată este legală și temeinică iar recursul nefondat urmând a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.P. împotriva sentinței penale nr. 87/ PI din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.