Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 762/ S din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.  pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 8 iunie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată I.C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 3008,46 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate părții vătămate I.C.I.

S-a dispus restituirea către inculpat și partea vătămată a bunurilor aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov, după cum urmează:

- către partea vătămată Ionițe C.I. – un tricou, pantaloni blugi, șosete, adidași, giacă tip fâș, șapcă cu cozoroc;

- către inculpatul P.M. – adidași și un tricou.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 7 iunie 2008, în jurul orelor 19,00, partea vătămată I.C.I. și martorul T.M. s-au deplasat la barul L.C. din comuna Vulcan, bar situat în apropierea drumului care duce spre comuna Cristian, unde au consumat băuturi alcoolice.

În același bar, în jurul orelor 22.00, a venit și inculpatul P.M., care a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 23.30, după care s-a deplasat la domiciliul său, de unde a luat un cuțit cu vârf ascuțit, reîntorcându-se ulterior la barul L.C., unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

În jurul orelor 3.10–3.30, partea vătămată Ionițe C.I., împreună cu martorul T.M. au plecat din bar, cu intenția de a merge spre domiciliile lor.

Când martorul și partea vătămată se aflau pe strada principală din comuna Vulcan, au fost ajunși din urmă de inculpat. La scurt timp, între inculpat și partea vătămată a avut loc un schimb de replici, datorită consumului de băuturi alcoolice, martorul T.M. încercând să aplaneze discuția dintre cei doi.

În momentul în care inculpatul P.M. a scos cuțitul din buzunarul blugilor, martorul T. s-a depărtat câțiva metri, iar partea vătămată I.C.I. s-a deplasat pe strada principală, în direcția opusă, spunând că merge să ceară ajutor unui văr de al său, întrucât inculpatul nu îl lasă în pace.

Având cuțitul în mână, inculpatul s-a îndreptat spre partea vătămată, aplicându-i o lovitură puternică în zona gâtului.

Partea vătămată a căzut în rigola pentru apă pluvială, în apropierea unui stâlp de curent electric, montat între imobilele de pe strada principală, moment în care inculpatul s-a deplasat spre locul de unde venise, traversând un pod, cu intenția de a o lua spre strada Mărășești.

Deși a fost lovită cu cuțitul, partea vătămată a reușit să se deplaseze aproximativ 50-60 m, până la imobilul, unde locuia familia M., încercând să ceară ajutor.

După ce a bătut la poartă, părții vătămate i s-a făcut rău, căzând în fața imobilului.

Membrii familiei M. văzând starea gravă în care se afla partea vătămată, au chemat salvarea, care a transportat-o pe aceasta la Spitalul Județean de Urgență Brașov.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2039/ E din 09 iunie 2008, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice, ce au putut fi produse prin lovire cu instrument tăietor-înțepător și care au necesitat 28-30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile produse i-au pus în pericol viața părții vătămate.

Fiind audiat, pe parcursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, pe care a regretat-o, indicând, totodată, locul unde a ascuns cuțitul corp delict, respectiv sub un pod de la intersecția străzii Mărășești cu strada Bisericii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a criticat-o sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, cât și inculpatul, care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., precum și redozarea pedepsei, în sensul diminuării cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 131/ AP din 17 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpatul P.M., din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul P.M. împotriva sentinței penale nr. 762/ S din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, sentință care a fost menținută.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 08 octombrie 2008 la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia.

A fost obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care 50 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Brașov a reținut că nu este întemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât împrejurările în care s-a produs actul de violență confirmă intenția indirectă a acestuia de a suprima viața victimei.

Totodată, sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea de Apel Brașov a apreciat că toate datele vizând persoana inculpatului, cât și cele referitoare la împrejurările comiterii faptei, au fost corect reținute de prima instanță, apelurile declarate de parchet și de inculpat, sub acest aspect, fiind nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul P.M.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată, fiindu-i reținute nejustificat circumstanțe atenuante, astfel că pedeapsa stabilită nu corespunde criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece nu a avut nici un moment intenția de a suprima viața victimei, neprevăzând consecințele faptei sale. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei în sensul acordării unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, cu consecința diminuării cuantumului pedepsei sub limita stabilită de prima instanță.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (1) și art. 385⁷ C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, în mod corect, prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., pe considerentul că fapta a fost săvârșită de inculpat, în loc public, respectiv strada principală din comuna Vulcan.

Textul art. 152 lit. a) C. pen. definește noțiunea de „faptă săvârșită în public” ca fiind acea faptă săvârșită  într-un loc, care prin natura sau destinația lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței și s-a dovedit în cursul cercetării judecătorești că, inculpatul a săvârșit fapta pe strada principală din comuna Vulcan, loc public prin destinația lui, fără a avea semnificație faptul că era noapte și pe stradă nu se afla nici o altă persoană, în afara celor implicate în conflict.

Înalta Curte constată că cererea inculpatului recurent de schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea de vătămare corporală gravă este nefondată.

În justificarea cererii sale, inculpatul a susținut că, raportat la starea sa psihică, așa cum rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei, nu i se poate reține ca formă de vinovăție intenția indirectă, ci doar praeterintenția, întrucât nu a dorit suprimarea vieții părții vătămate.

Diferența dintre încadrarea juridică dată faptei, ca fiind tentativă la infracțiunea de omor calificat și infracțiunea de vătămare corporală gravă este dată de poziția subiectivă a făptuitorului, în raport de valoarea ocrotită de lege și nici nicidecum de rezultatul material, concretizat în numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării victimei infracțiunii.

Poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de instrumentul folosit de făptuitor ( apt sau nu de a produce moartea ), în raport cu regiunea corpului spre care a fost îndreptată lovitura ( o zonă vitală sau nu ), intensitatea loviturii și consecințele produse.

Pe de altă parte, praeterintenția sau intenția depășită este o formă mixtă de vinovăție ce cuprinde intenția și culpa reunite. Aceasta se realizează prin săvârșirea unei fapte, cu intenție, însă cu producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârșirea faptei, rezultat ce se impută acestuia, sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să îl prevadă.

În speță însă, față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, pe timp de noapte, pe fondul consumului de alcool, prin folosirea unui obiect tăietor înțepător apt de a produce moartea (cuțit), față de zona vizată (zona gâtului, puternic vascularizată), față de mecanismul de producere a leziunilor descrise în actul medico-legal (lovire directă, nemijlocită, cu intensitate a părții vătămate, într-o zonă vitală a corpului, cu un obiect dur ascuțit), față de veridicitatea concluziilor medico-legale care nu a fost contestată, acestea excluzând echivocul și orice încercare de denaturare a realității, precum și față de împrejurarea că, deși consumase băuturi alcoolice, inculpatul și-a dat seama de gravitatea faptei sale, deoarece imediat după comiterea acesteia, s-a ascuns și a ascuns și cuțitul pe care l-a folosit, nu se poate reține că inculpatul a săvârșit o faptă, urmărind un anumit rezultat, (doar lovirea victimei ), dar care s-a amplificat, devenind mai grav și realizând conținutul unei alte infracțiuni, ci că acesta a acceptat suprimarea vieții victimei, chiar dacă nu a urmărit-o, în mod direct.

Infracțiunea de omor, chiar și în forma tentativei, poate fi săvârșită atât cu intenție directă, situație negată de inculpatul recurent, cât și cu intenție indirectă, respectiv prin acceptarea unor consecințe letale nedorite, situație ce se circumscrie speței.

Totodată, Înalta Curte constată că cererile parchetului și, respectiv, a inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei - primul, în sensul majorării cuantumului acesteia, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante recunoscute, iar cel de al doilea, în sensul diminuării pedepsei, - sunt nefondate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea unei pedepse se ține seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin urmare, este evident că, atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este condiționat de caracterul adecvat al acesteia, instanței de judecată revenindu-i sarcina asigurării unei optime corelări între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului pe o parte, și, durata și modalitatea de executare a pedepsei, pe de altă parte.

Prin aplicarea unei pedepse se urmărește să se obțină reeducarea inculpatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, astfel ca pedeapsa ce se aplică, să fie adaptată persoanei căreia îi este destinată și față de care se urmărește reeducarea.

În cauză, prima instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei – pe timp de noapte, în loc public, prin folosirea unui obiect tăietor-înțepător, zona vizată, faptul că acțiunea violentă a inculpatului asupra părții vătămate nu a fost determinată de nici un fel de provocare din partea acesteia (împrejurarea că partea vătămată a afirmat că se va duce la vărul său pentru a-l chema să îl „liniștească” pe inculpat, neputând fi catalogată drept provocare, mai ales că inculpatul a fost cel care a determinat incidentul), dar și de personalitatea inculpatului, astfel cum aceasta a fost conturată în referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune și de împrejurările care constituie circumstanțe atenuante.

Referitor la aceste din urmă aspecte prima instanță a reținut, în mod corect, că inculpatul este în vârstă de 24 de ani, provine dintr-o familie organizată, integrată social și profesional, care se bucură de respect în comunitate.

Pe de altă parte inculpatul nu are antecedente penale și nu se află în evidența organelor de poliție cu probleme comportamentale. Atitudinea inculpatului în societate înainte de săvârșirea faptei s-a situat în limitele normalității, acesta a absolvit cursurile școlii de ucenici și a obținut o calificare, precum și venituri prin muncă. De la momentul arestării sale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 131/Ap din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 iunie 2008 la 16 martie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 131/ AP din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 iunie 2008 la 16 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.