Asupra recursurilor de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 55/04 mai 2008 a Tribunalului Sălaj s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.C. după cum urmează:
- în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat având ca obiect traficul de migranți, cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
- în baza art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de îndrumare și călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de determinare a unor persoane cunoscând că sunt minore, să sustragă cărți de identitate și pașapoarte, cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a), b C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2008 la zi.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 3.000 euro.
În baza art. 191 C. proc. pen. și art. 189 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 lei (RON) cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial pentru apărarea din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003; art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 209 alin. (2) lit. b C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind săvârșite în concurs real.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că începând cu anul 2006 inculpatul M.A.C. a aderat la un grup infracțional organizat având ca obiect traficul de migranți, respectiv trecerea frauduloasă a unor cetățeni moldoveni și ucrainieni peste granițele unui stat străin prin folosirea unor cărți de identitate și pașapoarte românești false. De asemenea s-a reținut că inculpatul începând cu anul 2006, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a îndrumat și călăuzit mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin și în aceeași perioadă a determinat mai multe persoane de pe raza orașului Șimleu Silvaniei, cunoscând că sunt minore, să sustragă cărți de identitate și pașapoarte pentru a le folosi ulterior la trecerea frauduloasă a frontierei.
Coroborând probele administrate în cauză: declarațiile inculpatului (f. 58-61 vol. I și 26 dos. instanță), procese-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice (vol. IV și f. 171 dos. instanță), declarațiile martorilor (f. 63-71 vol. I și f. 47-50, 124, 127; 161 și 172, 173 dos. instanță), copiile declarațiilor făptuitorilor și martorilor depuse de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj la filele 117-123 dos. instanță); procese-verbale (f. 1-10 vol. II); procese-verbale de consemnare a intrărilor-ieșirilor inculpaților pe frontiera română (f. 187 -194 vol. II) prima instanță a reținut că începând cu anul 2005 în orașul Șimleu Silvaniei s-a constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei spre state aflate în spațiul Schengen de către cetățeni proveniți din țările fostei Uniuni Sovietice. Activitatea infracțională a grupului a luat amploare în anii 2006-2007.
Inculpații K.V.G. și fratele său P.F.I. au coordonat activitatea unei rețele de trafic de migranți din Republica Moldova și Ucraina, care tranzitau România și Ungaria, având ca destinație țările din Uniunea Europeană, în special Italia. Cei doi inculpați colaborau cu inculpatul R.F.R. care avea și el contacte în Republica Moldova și Ucraina exercitând acțiuni de racolare, transport, cazare a migranților pentru cei doi inculpați și de coordonare pentru propria rețea.
În activitatea infracțională inculpații au folosit două modalități de trecere ilegală a frontierei de stat și anume: cu ajutorul călăuzelor pe fâșia verde și cu ajutorul cărților de identitate și pașapoartelor românești, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Din luna decembrie 2006 membri grupării au început să procure acte de identitate și pașapoarte românești pentru a le folosi la trecerea cetățenilor moldoveni și ucrainieni în țările Uniunii Europene, începând din ianuarie 2007.
O parte din cărțile de identitate și pașapoarte proveneau de la cetățenii români care le vindeau, le pierdeau sau le erau sustrase de persoane racolate în acest scop de către inculpatul R.F.R. sau M.A.C., iar o altă parte, erau falsificate de membri grupului infracțional.
După ce actele de identitate erau folosite la trecerea frontierei, acestea erau colectate de membrii grupului care efectuau transporturile și erau trimise în România în vederea redistribuirii lor către migranții a căror fizionomie corespundea cu cea a titularilor cărților de identitate.
Migranții moldoveni și ucrainieni erau cazați atât pe teritoriul României pentru a aștepta momentul oportun trecerii în Ungaria, cât și pe teritoriul Ungariei de unde erau preluați de membrii grupului și transportați mai departe în Austria.
Membrii grupului erau bine organizați, fiecare având activități de racolare, transport, cazare a migranților sau asigurare a cărților de identitate și prezentarea în fața autorităților de control vamal. Membrii grupului își schimbau periodic atât aparatele telefonice mobile, cât și cartelele SIM, iar în convorbirile telefonice foloseau un limbaj codificat numindu-i pe emigranți "lemne", "cărbuni", "macaroane", "cartușe de țigări", "biciclete", "pinguini", "telefoane", locurile de cazare erau denumite "depozite de lemne", activitățile de transport "meci de fotbal, ieșire la iarbă verde", iar pentru cărțile de identitate foloseau denumiri precum "cabluri, mingi, roți, fiere".
Din grupul infracțional mai făceau parte inculpații P.M., C.V., H.P.S.N., D.N., K.N.M., D.M.I.
La acest grup infracțional a aderat și inculpatul M.A.C., care efectua transporturi de migranți și furniza membrilor grupului acte de identificare de la diverse persoane pentru a fi folosite la transporturile de migranți.
După preluarea migranților de către membrii grupului, aceștia erau cazați la hoteluri din Cluj Napoca sau la Hotelurile G., T. sau S. din Budapesta. Migranții mai erau preluați din zona gării K., autogării N. sau complexului comercial E. din Budapesta și transportați spre Austria prin punctul de trecere a frontierei H. (Ungaria), N. (Austria).
Deși inculpatul M.A.C. nu recunoaște că a aderat la grupul infracțional care avea ca obiect traficul de migranți și că a îndrumat și călăuzit mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, aceste fapte sunt dovedite prin probele administrate în cauză.
Astfel, din discuțiile telefonice (vol. III și IV) purtate de inculpatul R.F.R. în datele de 28 noiembrie 2006 și 29 noiembrie 2006 reiese că acesta împreună cu persoane neidentificate din Republica Moldova au planificat două transporturi unul pentru 18 persoane și unul pentru 8 persoane. La data de 29 noiembrie 2006, ora 14,28 inculpatul R.F.R. l-a contactat pe inculpatul M.A.C. întrebându-l dacă este dispus să meargă la un transport de migranți, iar M.A.C. a răspuns afirmativ.
Din cercetările efectuate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj (vol. II) rezultă că cei 18 migranți au fost preluați de inculpatul M.A.C. din Ungaria și transferați în Italia pe ruta Viena - Veneția. Destinația finală a grupului de migranți era orașul Veneția unde erau preluați de numita B.V. născută în Republica Moldova cunoscută sub numele de V. care era în legătură cu inculpatul R.F.R.
La data de 5 decembrie 2006, ora 18,08 inculpatul M.A.C. i-a trimis un sms lui R.F.R. cu textul "un pașaport nou nu trebuie", iar inculpatul R. l-a sunat pe M. spunându-i că are pașaportul de la o persoană poreclită "țiganu", dar nu știe care este prețul actului.
La data de 3 februarie 2007, ora 00,34 inculpatul M.A.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul R.F.R. și i-a transmis că a trecut fără probleme și că va reveni în România în aproximativ 2 zile.
Deși inculpatul susține că nu putea să însoțească transportul migranților în 29 noiembrie 2006 pentru că era plecat din țară, prin probele administrate s-a dovedit așa cum am arătat mai sus că transportul de migranți spre Italia s-a realizat la data de 3 februarie 2007 având călăuză pe M.A.C., iar la 29 noiembrie 2006 au avut loc doar convorbirile telefonice între R.F.R. și M.A.C. prin care s-au înțeles asupra efectuării transportului ulterior al migranților.
Din aceleași convorbiri telefonice rezultă că la data de 11 februarie 2007 ora 18,36 inculpatul M.A.C. l-a contactat pe R.F.R. pentru a-i spune că a făcut rost de un buletin al unui băiat și costă 500.000 ROL. Inculpatul M.A.C. l-a mai contactat pe R.F.R. la datele de 12 martie 2007 ora 20,29 și 23 martie 2007 ora 19,15 tot pentru acte de identitate sustrase de la diverse persoane.
În perioada 11 martie 2007-15 martie 2007 între inculpații K.V.G., R.F.R., P.F.I., M.A.C., D.N., K.N.M. și D.M.I. au avut loc mai multe discuții telefonice referitoare la un transport de 4 migranți preluați de M.A.C. și D.N. din autogara N. și care trebuiau să ajungă la Veneția cu cărți de identitate românești prin substituire de persoană iar actele de identitate trebuiau recuperate.
Astfel, conform datelor furnizate de autoritățile judiciare din Ungaria, la data de 14 martie 2007, ora 8,00, K.V.G. l-a contactat telefonic pe M.A.C. spunându-i că urmează să se întâlnească cu D.N. trimis în Ungaria la cererea lui R.F. de către K.N. I-a spus că la hotelul G. din Budapesta sunt 4 cetățeni moldoveni (o femeie și 3 bărbați) care trebuie încredințați lui D.N. pentru a fi transportați în Austria cu cărți de identitate românești.
La ora 16,25 R.F.R. i-a spus telefonic lui M.A. să se întâlnească cu D. care urma să transporte "o gaură și trei cârnați". Este evident deci că era vorba despre cei 4 moldoveni, o femeie și 3 bărbați.
De asemenea R.F.R. l-a contactat telefonic pe D.N. solicitându-i să se întâlnească cu M.A.C. pentru a realiza transferul migranților din hotelul G. în autoturismul lui D.N.
La ora 14,45 K.V. îl contactează din nou pe M.A.C. spunându-i să-i urce pentru început în autoturism pe tânăr și bătrâni pentru că în situația în care vor fi opriți la graniță perechea tânără se va putea deplasa peste frontieră cu un microbuz. I-a mai spus lui M. să-i comunice șoferului să prezinte la controlul de frontieră atât pașaportul cât și cartea de identitate.
Actele de identitate trebuiau recuperate de inculpatul P.M. trimis la Budapesta în acest scop de către R.F.R. Aceasta rezultă din convorbirile telefonice purtate între M.A.C. și R.F.R. din 25 martie 2007 ora 21.26 și dintre R. și P.F.I.
Faptul că transportul migranților s-a realizat rezultă din convorbirea telefonică purtată de R.F.R. la 15 martie 2007 ora 8,44 cu un cetățean moldovean care se afla la Budapesta spunându-i acestuia că cetățenii moldoveni au ajuns în Italia.
De asemenea la data de 16 martie 2007 inculpatul R.F.R. s-a întâlnit cu D.N. în incinta supermarketului S. din Oradea pentru ca Roșu să efectueze plata transportului iar D. să-i restituie actele folosite pentru trecerea migranților, aspecte ce rezultă din convorbirea telefonică din 16 martie 2007 ora 17,31 și planșa foto de la dosar.
După cum rezultă din probele administrate la care s-a făcut referire mai sus, inculpatul M.A.C. îi cunoștea pe ceilalți membri ai grupului și acționau împreună pentru transportul migranților în țările Uniunii Europene.
S-a dovedit și faptul că actele de identitate folosite la transportul migranților erau recuperate, la data de 30 iunie 2007 inculpatul P.M. fiind depistat de organele de poliție în gara CFR Șimleu Silvaniei având asupra sa un rucsac cu 50 cărți de identitate și 22 pașapoarte românești folosite și la transportul migranților din 29 iunie 2007.
Inculpații R.F.R., K.V.G., P.F.I., Pop Marius, K.N., D.N., H.P.S.N., D.M. și C.V. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 48D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, iar în prezent cauza se află în stare de judecată.
Inculpatul M.A.C. nu recunoaște nici că i-a determinat pe numiții G.I.O., C.A.V., F.A.L. și P.I.M. cunoscând că sunt minori, să sustragă cărți de identitate și pașapoarte de la diverse persoane de pe raza orașului Șimleu Silvaniei oferindu-le în schimb sume cuprinse între 30 și 50 RON.
Aceste fapte au fost însă dovedite prin declarațiile martorilor audiați care se cunoșteau foarte bine cu inculpatul, fiind vecini, martorii cunoscându-i și pe ceilalți inculpați.
Astfel, martorul F.A.L. a declarat în cursul urmăririi penale că în luna aprilie 2007 inculpatul M.A.C. i-a propus să sustragă cărți de identitate pe care să i le înmâneze în schimbul sumei de 50 RON pentru fiecare act. Pentru acest motiv F.A.L. a sustras cartea de identitate a mamei sale pe care i-a dat-o lui M.A. în schimbul sumei de 35 RON.
Același martor declară că inculpatul R.F. i-a solicitat cărți de identitate și pașapoarte astfel că a sustras și i-a dat lui R. cartea de identitate a tatălui său, a fratelui său vitreg și pașaportul mamei sale. De asemenea F.A.L. împreună cu P.I.M. și C.A.V. au pătruns în cabana Brădet din Șimleu Silvaniei de unde P.I.M. a sustras dintr-o poșetă o carte de identitate pe care urma să o dea lui R.F.
Martorul G.l.O. declară în faza de urmărire penală că în primăvara anului 2007 s-a întâlnit cu M.A.C. și P.M. care i-au spus că dacă poate face rost de acte de identitate și pașapoarte, R.F. îi va da câte 50 RON pentru fiecare act.
G.I.O. a sustras cartea de identitate a mamei sale, a fratelui său și pașaportul numitului D.R. pe care i le-a dat lui M.A. De asemenea i-a dat inculpatului R.F. mai multe cărți de identitate.
Martorul C.A.V. declară că a sustras cartea de identitate a mamei sale S.D., pe care i-a dat-o lui P.M.
Martorul cunoaște că M.A.C. este prieten cu R.F., K.V., P.F. și P.M. și știe că G.I. și F.A.L. i-au dat lui M.A.C. cărți de identitate.
Martorul P.I.M. a declarat în prezența mamei sale P.R. faptul că inculpatul M.A.C. i-a solicitat să facă rost de cărți de identitate ale unor persoane, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 30-40 ani pentru care va primi câte 50 RON, motiv pentru care a sustras din cabana Brădet o carte de identitate dintr-o poșetă.
Deși unii dintre martori nu și-au menținut în totalitate în fața instanței declarațiile date în faza de urmărire penală vor fi avute în vedere declarațiile din faza de urmărire penală care se coroborează cu celelalte probe administrate și declarațiile din faza cercetării judecătorești care se coroborează cu primele declarații ale martorilor. Aceasta pentru că, fiind audiați ulterior de procuror în calitate de făptuitori, martorii au arătat că și-au schimbat declarațiile în fața instanței fiind amenințați de fratele inculpatului R.F.R., precum și de E.M. și N.R. (f. 232-240, vol. l) și (f. 118-124 dos. instanță).
De asemenea, fiind reaudiat la instanță, martorul G.I.O. a spus că declarația dată în fața procurorului nu i-a fost dictată și nu a fost amenințat când i s-a luat declarația (f. 173), iar martora Ș.L., mama lui F.L., a declarat că fiul său i-a spus că declarația dată în fața procurorului corespunde adevărului, iar în fața instanței și-a schimbat declarația pentru că a fost amenințat de R.C., fratele lui R.F.R.
Așa fiind, în baza probelor administrate, s-a constatat că inculpatul Mag Alin-Constantin a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante constând în conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor, acesta neavând antecedente penale. Reținându-se circumstanțele atenuante, conform art. 76 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară privativă de drepturi a fost înlăturată.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei.
În cursul urmăririi penale inculpatul M.A.C. a dispărut de la domiciliu, motiv pentru care prin încheierea penală nr. 26/C/24 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 30 de zile, iar prin încheierea nr. 3/E/3 octombrie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus emiterea unui mandat european de arestare pentru inculpat care a fost capturat la data de 9 decembrie 2007 de către autoritățile judiciare din Austria fiind predat autorităților române.
Prin încheierea din 12 ianuarie 2008 a Tribunalului Sălaj s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă, măsură care s-a menținut și pe timpul judecății (f. A5-47, 50-55) și (f. 11; 55-56 și 141-142 dos. instanță).
Astfel, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2008 la zi.
După cum rezultă din convorbirile telefonice purtate între inculpați, aceștia percepeau pentru fiecare migrant sume cuprinse între 700-800 euro, iar din convorbirea redată prin nota de la fila 171 rezultă că fiecare inculpat încasa 100 euro pentru fiecare migrant, concluzia că inculpatul M.A.C. a obținut din activitatea infracțională suma de 3000 euro pentru transportul celor 30 de migranți din 3 februarie 2007 și 14 martie 2007.
În consecință, în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 3000 euro.
În baza art. 191 și art. 189 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 lei RON cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial pentru apărare din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.A.C., criticând soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună, în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că nu el este persoana care a comis infracțiunile reținute în actul de sesizare și nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte penale; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin acordarea unei eficiențe mai ridicate circumstanțelor atenuante.
În vederea soluționării apelului, Curtea a dispus acvirarea Dosarului penal nr. 2480/84/2007 aflat pe rolul acestei instanțe și privind pe inculpații D.N., H.P.S.N., P.F.I., R.F.R., K.V.G., D.M.I. și C.V., având în vedere că inculpatul M.A.C. a fost cercetat alături de aceștia, însă cauza a fost disjunsă, acvirarea fiind necesară pentru a se verifica probațiunea existentă în acest dosar și care îl vizează pe inculpatul apelant.
De asemenea, față de împrejurarea că la instanța de fond nu s-a administrat nici o probă raportat la comiterea de către apelant a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 din O.U.G. nr. 112/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a procedat la audierea în calitate de martori a numiților D.N., H.P.S.N., P.F.I., R.F.R., K.V.G., D.M.I. și C.V. (f. 83-92 dosar apel) și s-a efectuat o corespondență cu MIRA - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la intrările-ieșirile în/din România a inculpatului în perioada 07 iunie 2006-31 decembrie 2006 (f. 81 dosar apel).
În baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a probelor administrate, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală nr. 117/A din 14 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de inculpatul M.A.C. și a desființat în parte sentința primei instanțe.
Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A condamnat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de îndrumare și călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, cu aplicarea art. 74- art. 76 lit. d) C. pen. (prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.) la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată pentru comiterea infracțiunii de instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) – 209 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74- art. 76 lit. c) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au aplicat art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-au înlăturat dispozițiile referitoare la aplicarea art. 118 lit. e) C. pen. privind confiscarea specială, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de apel a reținut, în esență, că este pe deplin dovedită săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de instigare la furt calificat privind actele de identitate, iar în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru această faptă s-a constatat că instanța de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, care corespunde cerințelor de coerciție și reeducare și reflectă gradul de pericol social al faptei și persoanei inculpatului.
Cu privire, însă, la infracțiunea continuată de îndrumare și călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, instanța de apel a concluzionat că este dovedit doar un singur act material, respectiv cel din 14 martie – 15 martie 2007, sens în care a dispus înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța de apel a concluzionat că existența acestei fapte nu a fost dovedită, dispunând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul M.A.C.
Ministerul Public D.I.I.C.O.T. Cluj a criticat decizia pentru greșita înlăturare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 și pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței.
Inculpatul M.A.C. a solicitat, în principal, achitarea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și, în subsidiar, reducerea pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. În susținerea solicitării de achitare a arătat că nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
Motivele de recurs invocate de D.I.I.C.O.T. Cluj se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu sunt fondate.
Prima critică vizează greșita înlăturare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 și se susține că din probele administrate rezultă că inculpatul R.F.R., împreună cu persoane neidentificate din Moldova, în calitate de coordonator al grupului, a planificat două transporturi, unul de 18 persoane și altul de 8 persoane.
Pentru aceste transporturi, inculpatul R.F.R. l-a contactat pe inculpatul M.A.C. la datele de 28 noiembrie 2006 și 29 noiembrie 2006, întrebându-l dacă vrea să meargă la un transport de emigranți, iar acesta a răspuns afirmativ.
Se mai arată, de către parchet, că adresa emanată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră evidențiază doar intrările și ieșirile legale din țară, concluzionându-se că s-a dovedit faptul că după data de 29 noiembrie 2006 grupul respectiv de migranți a fost preluat de inculpatul M.A.C. din Ungaria și transferat în Italia pe ruta Viena - Veneția.
Înalta Curte constată că argumentele parchetului nu sunt susținute de probatoriul administrat, astfel cum, în mod corect, a constatat și instanța de apel.
Este de observat, în primul rând, că prin actul de sesizare se reține că în data de 29 noiembrie 2006 inculpatul a preluat 18 migranți din Ungaria și i-a transferat în Italia pe ruta Viena - Veneția, iar în data de 3 februarie 2007 același inculpat a mai călăuzit un grup de migranți spre Italia.
Instanța de fond, a cărei hotărâre parchetul solicită să fie menținută, reține o situație de fapt diferită, respectiv reține că în perioada 28 noiembrie – 29 noiembrie 2006 numitul R.F.R., împreună cu cetățeni moldoveni rămași neidentificați, a planificat transportul a două grupuri de migranți, iar în data de 3 februarie 2007 s-a asigurat transportul acestora spre Italia, M.A.C. fiind călăuza lor.
În baza și a probelor administrate în apel, respectiv adresa din 28 septembrie 2008 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (fila 81 dosar apel), instanța de apel a constatat că inculpatul nu se afla pe teritoriul Ungariei în data de 29 noiembrie 2006.
Din cuprinsul acestei adrese rezultă că în cursul anului 2006 inculpatul M.A.C. a intrat în România în data de 15 noiembrie 2006 prin punctul de trecere a frontierei Borș, neevidențiindu-se că ulterior acesta a mai părăsit teritoriul României.
Chiar din conținutul convorbirilor telefonice dintre numitul R.F.R. și inculpat, la care face referire parchetul, rezultă că inculpatul se afla la domiciliul său.
În acest sens, numitul R. îl întreabă de fiecare dată unde se află, iar inculpatul îi răspunde că acasă, după care R. îi cere să-l aștepte că urmează să-l viziteze.
Referitor la actul din 3 februarie 2007, singura probă invocată în actul de sesizare și reținută și de instanța de fond, constă într-o convorbire telefonică purtată de inculpat cu numitul R.F.R. la data de 3 februarie 2007, ora 00:34.56.
Inculpatul îi comunică lui R. că „a trecut cu bine” și că îl va suna „de dincolo”.
Aceste afirmații, în lipsa altor probe, chiar dacă s-ar referi la faptul că inculpatul a trecut frontiera României, nu pot face dovada că scopul părăsirii statului român a fost acela de a asigura călăuzirea, îndrumarea sau transferul de migranți și, mai ales, că acest scop s-a și realizat.
În aceste condiții, în mod corect s-a procedat la înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se ca fiind dovedit doar actul din 14 martie – 15 martie 2007, potrivit notelor convorbirilor telefonice existente în vol. IV dos.urm.pen., cu un conținut mult mai clar și edificator în ceea ce privește acțiunile întreprinse de inculpat.
Inculpatul a negat că numărul de telefon folosit în convorbirile cu numitul R. i-ar aparține, dar această apărare a fost înlăturată de instanțe, fiind contrazisă de probele administrate, în principal din coroborarea convorbirilor și mesajelor dintre inculpat, numitul R.F.R. și K.V.G.
Parchetul mai critică, de asemenea, și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Se invocă datele din Dosarul penal nr. 2480/84/2007 al Tribunalului Sălaj, ce a fost acvirat de instanța de apel în vederea soluționării apelului, din care rezultă că inculpatul M.A.C. împreună cu alți învinuiți au fost cercetați în Dosarul nr. 48 D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, iar prin rechizitoriul din 18 octombrie 2008 s-a dispus trimiterea lor în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru inculpatul M.A.C. cauza fiind disjunsă, având în vedere că acesta a dispărut de la domiciliu în cursul urmăririi penale.
Înalta Curte apreciază că instanța de apel, în mod corect, a constatat că pentru inculpatul M.A.C. cerințele pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu sunt îndeplinite.
Existența infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în modalitatea aderării, presupune, în primul rând, existența prealabilă a unui grup infracțional organizat în sensul art. 2 din aceeași lege și, în al doilea rând, este necesar ca persoana care dorește să adere la acest grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup și la modalitățile de aducere la îndeplinire a acestui scop și, în final, să contribuie activ la realizarea acestui scop.
Probele administrate în cauză au evidențiat, însă, că singura persoană cu care inculpatul M.A.C. a colaborat a fost numitul R.F.R., acesta fiind cel care îi trasa telefonic indicațiile și căruia inculpatul îi raporta stadiul și modul de aducere la îndeplinire, fără ca inculpatul să cunoască împrejurarea că numitul R.F.R. ar face parte dintr-o structură de natura celei prevăzute de art. 1 din Legea nr. 39/2003.
Elocvent este faptul că inculpatul nu-l cunoștea pe numitul D.N. și nici nu avea cunoștință că acesta, la rândul lui face parte dintr-un grup organizat. Ca dovadă, inculpatul i-a cerut numitului R.F.R. să-i comunice lui D.N. să se întâlnească în afara stației de gară, într-un loc anume, ca să-l identifice.
În același sens este și afirmația lui D.N., care, deși s-a intersectat în zona gării cu inculpatul, nu l-a abordat, tocmai pentru că nu se cunoșteau.
În consecință, criticile D.I.I.C.O.T. sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 sunt nefondate.
Înalta Curte reține, de asemenea, că nici motivele de recurs invocate de recurentul inculpat M.A.C. nu sunt fondate.
Acesta a solicitat, într-un prim motiv, achitarea sa, indicând temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dar din argumentele dezvoltate se face referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul susținând că nu este cel care a comis faptele, întrucât numărul de telefon nu-i aparținea și nu se afla în Italia la datele reținute în actul de sesizare.
Înalta Curte a învederat, în analiza primului motiv de recurs invocat de parchet, considerentele pentru care s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, sub forma unui singur act material, cel din 14 martie – 15 martie 2007, astfel că reluarea motivării nu mai este necesară.
Înalta Curte reține că, în mod corect, s-a reținut în sarcina inculpatului și instigarea la infracțiunea de furt de acte de identitate.
În acest sens sunt declarațiile martorilor F.A.L., G.I.O., C.A.V., precum și o serie de convorbiri telefonice purtate cu R.F.R.
Deși unii dintre martori nu și-au menținut în totalitate în fața instanței declarațiile date la urmărirea penală, ulterior au fost cercetați pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, arătând că și-au schimbat declarațiile în fața instanței fiind amenințați de fratele inculpatului R.F.R., precum și de E.M. și N.R.
În ceea ce privește critica invocată de inculpat în subsidiar, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte, de asemenea, apreciază că nu este fondată.
Inculpatului i s-au aplicat pedepse sub minimul textului incriminator, dându-se eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., iar o nouă reducere nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, dar și atitudinea inculpatului, care a dispărut de la domiciliu în cursul urmăririi penale, fiind arestat de autoritățile austriece în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen., art. 88 C. pen., dar și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se va deduce prevenția pentru inculpat de la 19 decembrie 2007 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.I.I.C.O.T. Cluj și de inculpatul M.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 117 A din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 decembrie 2007, la 20 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.