Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 64 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 Iit. a) C. proc. pen., au fost achitați inculpații P.M. și R.G. pentru săvârșirea infracțiunii de supunere la rele tratamente prevăzută de art. 267 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., au fost achitați aceiași inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. și vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Raportat la dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu au fost acordate despăgubirile civile pretinse.
S-a reținut că, pornindu-se de la cele inserate în art. 2781 C. proc. pen., potrivit cărora persoana vătămată căreia i s-a respins plângerea de către procurorul ierarhic superior celui care a pronunțat soluția ce a nemulțumit-o are latitudinea de a se adresa instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, în speță s-a formulat plângere împotriva rezoluției din 03 iulie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, dată în dosarul penal nr. 493/ll/2/2006 cu motivația subzistenței unor probe suficiente pentru pronunțarea unei soluții de trimitere în judecată.
Mai exact, dacă petentul a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a făptuitorilor P.M. și R.G., ambii agenți de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2), art. 181 alin. (1) și art. 267 C. pen., susținând că în data de 12 martie 2002, în jurul prânzului, urmare a unor schimburi de replici avute pe stradă, în fața sediului Poliției Săcele, aceștia aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu l-au introdus cu forța în incinta sediului, unde l-au lovit provocându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal de la dosar, prin rezoluția din 19 mai 2006 s-a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală cu motivația că practic în cauză nu există probe certe care să demonstreze vinovăția lor indubitabilă.
Prin rezoluția din 03 iulie 2006 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov neputându-și forma convingerea că cei doi făptuitori sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate, a respins plângerea promovată de către petent, rezoluție atacată, la rândul ei, potrivit celor dispuse în art. 2781 C. proc. pen.
În motivarea plângerii se arată că probele au fost interpretate în vădită neconcordanță cu realitatea, neefectuându-se în mod nemotivat constatarea tehnico-științifică cu testul poligraph, mai ales că valorile vectorilor desenați de inscriptori pe biodiagramă sunt direct proporționale cu implicarea culpabilă a persoanei testate.
Prin încheierea de ședință din 18 august 2006 pornind de la relevanța faptului că partea vătămată a intrat în sediul poliției, împotriva voinței sale și fără să prezinte urme de lovituri, iar la câteva momente după ieșirea din sediul respectiv era foarte îmbujorat, prezentând urme de zgârieturi pe față, potrivit declarației martorului M.L., prima instanță, văzând că procurorul a omis să analizeze modalitatea în care făptuitorii au condus-o pe partea vătămată în sediul poliției, prin raportare la Legea nr. 26/1994, a admis plângerea formulată de petent, a desființat rezoluția contestată dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuiților pentru cele trei infracțiuni mai sus enunțate. Soluția procurorului a fost desființată pentru toate faptele și persoanele la care se referea, cauza reținându-se în integralitate spre rejudecare, legiuitorul reglementând și acest mod de sesizare a primei instanțe de judecată.
Cercetând cuprinsul pieselor de la dosar instanța reține în fapt și în drept următoarele aspecte:
În ziua de 12 martie 2003, inculpații aflați în patrularea conductei de transport produse petroliere ce traversa perimetrul localității, după ce au verificat zonele vulnerabile furtului de combustibil au revenit la sediul poliției pentru a participa la o ședință operativă, moment în care au zărit-o pe partea vătămată care în zona trecerii de pietoni profera injurii la adresa Ministerului de Interne.
Polițiștii au invitat-o la sediul pentru întocmirea unui proces-verbal de sancționare contravențională, context în care aceasta s-a deplasat în biroul comandantului căruia i-a relatat o cu totul altă stare de fapt.
Definitivându-i-se procesul-verbal l-a semnat fără obiecțiuni, părăsind în final sediul poliției.
Referitor la momentul pătrunderii în incinta sediului poliției, martorii au declarat următoarele aspecte:
- martorul N.R.: „polițiștii s-au arătat iritați de faptul că T.S. nu s-a dat la o parte să-i lase să treacă cu mașina, motiv pentru care l-au luat de braț, încadrându-l practic și la intrarea în poliție l-au lovit cu palma peste cap și cu pumnul undeva în spate” pentru ca în instanță să revină asupra declarației inițiale afirmând că „eu practic am văzut când l-au luat și l-au dus la sediul poliției și am declarat că acesta a fost lovit urmare a relatărilor părții vătămate.
Partea vătămată m-a rugat să îl ajut în sensul de a da o declarație prin care să spun că am văzut când a fost bătut de cei doi polițiști”.
- martorul S.T. – „l-am observat pe T.S., în zona trecerii de pietoni care l-a vederea polițiștilor a început să înjure. Nu pot afirma dacă înjurăturile se adresau polițiștilor ca persoană ori poliției ca instituție. Inculpatul P.M. coborând geamul de la autoturism l-a rugat să se liniștească și sesizând că acesta continuă, având același comportament au coborât din autoturism și l-au condus la sediul poliției. Nu am sesizat ca cei doi inculpați să-l lovească sau să-l îmbrâncească pe petent”.
- martorul M.L. „în ziua respectivă, aflându-mă în exercițiul funcțiunii vopseam un avizier al băncii alăturate sediului poliției și am constatat că partea vătămată era condusă spre sediul poliției de către cei doi polițiști care l-au încadrat, ținându-l unul de un braț și celălalt de celălalt braț. Nu am observat că aceștia să recurgă la violență fizică”.
- martorul Ș.V.: „mă aflam în anticamera ofițerului de serviciu situată la intrarea în sediu, când am constatat că partea vătămată a fost adusă de cei doi inculpați, însă nu am observat ca aceasta să aibă urme exterioare de leziuni la nivelul feței și nici nu am sesizat ca cei doi inculpați să recurgă la violență pentru a-l introduce în sediu”;
- martorul V.A.C. „ . .la un moment dat l-am văzut pe T.S. aproape de intrarea în poliție prins între cei doi polițiști. . .În deplasare lovindu-l cu palma sau pumnul în zona capului, mai mult la ceafă”.
Referitor la momentele ulterioare părăsirii sediului poliției, martorii au dat următoarele declarații:
- martorul B.M. – „în ziua respectivă l-am zărit pe T.S. când ieșea din sediul poliției, moment în care ne-am salutat rară a purta vreun dialog. Precizez că nu am constatat că acesta să prezinte echimoze sau urme de sânge la nivelul capului”.
- martorul C.l. „în timp ce mă întorceam cu microbuzul de la Brașov, când am ajuns în dreptul poliției l-am zărit pe T.S., pe trotuar și l-am văzut că avea fața însângerată și stătea de vorbă cu B.M. .. după amiază, la barul unde lucrez a venit T.S. .. am dat mâna cu el și am văzut că avea urme de lovituri pe față, era murdar pe haine ca și cum s-ar fi tăvălit pe jos .. mi-a spus că a fost bătut de polițiști din Săcele”.
- martorul S.P., „după ce a ieșit din biroul în care se aflau cei doi inculpați eu l-am putut vedea foarte bine pe T.S. și nu pot afirma că acesta ar fi prezentat urme de violență la nivelul capului”.
- martorul R.B.L., „eu nu am sesizat ca cineva să-l lovească pe T.S., ci am văzut doar că avea urme de sânge”.
- martorul M.M.O. – „ .. m-am întâlnit cu T.S. .. m-a rugat să-l ajut cu cineva care să-i facă niște semne, deoarece vrea să facă ceva cuiva din poliție .. fără a indica un nume și fără a indica o anumită motivație.
Această discuție s-a purtat într-un loc public, mai precis în apropierea sediului poliției iar la acest dialog nu a participat nimeni”.
- martorul M.L. „după 30 minute de la intrarea părții vătămate în sediul poliției am sesizat că aceasta a intrat în sediul băncii, solicitându-mi să o las să meargă la toaletă.
Atunci am văzut că era îmbujorat la față, avea și urme de zgârieturi, motiv pentru care l-am lăsat să intre la toaletă, fără a avea o altă discuție cu acesta”.
- martorul Ș.V. „l-am zărit pe T.S. din anticamera ofițerului de serviciu în momentul în care a părăsit sediul poliției și nu am constatat să aibă urme de violență. Mergea normal, nu acuza vreo durere provocată de loviri”.
Dacă, pe de o parte, avem declarația martorului R.B.L. ce invederează că la data menționată în plângere era însoțit de martorul S.P. cu care se afla în sediul Poliției Săcele când l-ar fi zărit pe inculpatul R.G. care cu un ton ridicat îi cerea petentului să se spele, cei doi aflându-se în toaleta situată la parterul incintei clădirii, moment în care ar fi văzut o umflătură la unul din ochii lui T.S., pe de altă parte, în contradicție cu aceasta, avem depoziția martorilor S.P. care arată că deși l-a putut vedea foarte bine pe petent nu poate afirma că acesta ar fi prezentat urme de violență, T.G. din care rezultă că petentul nu avea cum să folosească la acea dată chiuveta aflată în toaleta de la parter deoarece aceasta era în stare de neutilizare datorită obturării țevei fisurate, obturare menită a stopa eventuala inundare a acelui spațiu, M.I. ce a fost solicitat în calitate de instalator la începutul lunii februarie pentru a înlocui o țeava în toaleta de la parterul sediului și care a aplicat un dop până la remedierea defecțiunilor robinetului de curgere a apei.
Declarația martorului C.l., ce susține că în momentul în care trecea cu microbuzul prin dreptul Poliției Săcele l-a zărit pe trotuar pe petent care „avea fața însângerată”, purtând un dialog cu B.M. este combătută de declarația celui din urmă care nu a observat la acesta nici un fel de urme de violență, echimoze sau urme de sânge la nivelul capului.
Prin urmare, afirmațiile martorilor ce susțin versiunea petentului sunt contrazise de declarațiile altor martori, după cum urmare a examinării cu tehnica poligraf nu au fost evidențiate la inculpați reacții specifice comportamentului simulat, biodiagrama rezultată fiind una negativă.
Mai exact și declarațiile martorilor ce au asistat la momentul pătrunderii în sediul poliției a părților implicate sunt contradictorii. Dacă martorul V.A.C. susține că încadrându-l pe T.S. cei doi inculpați l-au lovit cu palma peste cap și cu pumnul în spate, poziție la care s-a raliat inițial și martorul N.R.A. care în instanță a revenit asupra celor declarate, precizând că nu a văzut ca petentul să fi fost lovit, martorul M.L., agent de pază la B.R. susține, dimpotrivă, că nu este adevărat că partea vătămată să fi fost lovită în stradă de cei doi inculpați, susținere confirmată și de martorii S.T. și S.V. (ofițer de serviciu la poarta de intrare-ieșire din sediul Poliție Săcele), primul fiind contactat de către petent ulterior acestui incident și rugat să-și schimbe declarația.
Întrucât din coroborarea tuturor probelor nu se poate reține cu certitudine că inculpații l-au agresat pe petent, i-au cauzat intenționat suferințe fizice inexistând un real raport de cauzalitate între acțiunile acestora și leziunile descrise în actul medical de la dosar, instanța, ținând cont că prezumția de nevinovăție se întregește cu principiul „in dubio pro reo” potrivit căreia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului, în speță neexistând probe certe care să înfrângă prezumția de nevinovăție, a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Totodată, nerezultând o comportare incorectă și necuviincioasă față de petent, incompatibilă cu dispozițiile Legii nr. 26/1994, inculpații nefăcând altceva decât să constate săvârșirea unei contravenții, să-l conducă pe petent la sediu în vederea întocmirii unui proces-verbal de contravenție, Curtea, apreciind a fi inexistente cerințele stipulate în art. 250 C. pen., a dispus achitarea inculpați lor și pentru această infracțiune.
Raportând susținerile petentului la cele inserate în art. 267 C. pen., Curtea, apreciind că petentul nu se afla în stare de reținere ori detenție, amândouă fiind reglementate de legiuitor ca măsuri privative de libertate, putând fi dispuse doar în condițiile prevăzute în art. 143 și 146 C. proc. pen., în speță nepunându-se problema acestor măsuri preventive, a dispus achitarea inculpaților și pentru această infracțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu acordă despăgubiri le civile pretinse în cuprinsul plângerii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea vătămată T.S.
Atât în motivarea scrisă a recursul ui, cât și cu ocazia susținerii orale a acestuia, partea vătămată a arătat în esență că probele administrate în cauză demonstrează săvârșirea de către inculpați a faptelor menționate în plângerea formulată, constând în aceea că a fost lovit în mod repetat de către aceștia în sediul poliției Săcele, unde fusese introdusă cu forța de inculpați, în calitatea lor de agenți de poliție.
Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Potrivit art. 3859 pct. 3 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu a fost compusă potrivit legii.
Dispozițiile legale privitoare la compunerea instanței includ, alături de cele C. proc. pen., și prevederile cu relevanță în materie cuprinse în legea de organizare judiciară nr. 304/2004 (art. 54), precum și cele din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
În acest sens, Curtea constată că însăși legea privind organizarea judiciară face trimitere [(art. 52 alin. (1)] la Regulamentul de ordine interioară pentru a detalia criteriile și procedura prin care în mod excepțional, prin derogare de la principiul continuității, pot avea loc schimbări în compunerea completelor de judecată.
Între incidentele procedurale care afectează continuitatea completului sunt și cele referitoare la incompatibilități, ce pot fi invocate pe parcursul judecății pe calea abținerii și recuzării.
În acest context, Curtea reține că procedura de soluționare a cererilor de recuzare, respectiv a declarațiilor de abținere este reglementată de art. 98 din Regulament, text care a fost modificat prin art. l pct. 11 din H.C.S. al Magistraturii nr. 352 din 10 mai 2006 (M. Of. nr. 491/7.06.2006).
Astfel, cu referire la situația în care cererea de recuzare sau declarația de abținere sunt întemeiate, Regulamentul preciza inițial că judecarea cauzei urma a fi făcută în continuare chiar de către completul care a soluționat incidentul procedural, pentru ca ulterior în urma modificărilor susmenționate, să se prevadă că dosarul se repartiza completului imediat următor celui care a soluționat incidentul procedural și numai în situația în care un asemenea complet nu există judecata va fi făcută chiar de completul care a soluționat respectivul incident.
În speță, urmare a admiterii plângerii în condițiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care a pronunțat încheierea din 18 august 2006 a formulat declarație de abținere, ce a fost soluționată în sensul admiterii de către un alt complet, prin încheierea din 5 septembrie 2006.
Deși la acea dată erau în vigoare dispozițiile modificate ale Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, completul care a soluționat incidentul procedural a continuat judecată în cauză, pronunțând, la data de 10 decembrie 2007, și sentința recurată, în condițiile în care din actele existente la dosar nu rezultă că la Curtea de Apel Brașov, secția penală nu ar mai fi existat un alt complet de judecată (pe lângă cel care s-a abținut și cel care a soluționat incidentul procedural).
În aceste condiții, dincolo de criticile formulate de recurent, Curtea constată că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la compunerea instanței, caz de nulitate absolută reglementat de art. 197 alin. (2) C .proc. pen. și. în egală măsură, de casare a hotărârilor judecătorești prevăzut în art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
În consecință, recursul va fi admis, sentința casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de partea vătămată T.S. împotriva sentinței penale nr. 64 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași in stanță, Curtea de Apel Brașov.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2008.