Prin sentința penală nr. 658 din 6 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului H.V.A., administrator al SC V.G.C. - București, sector 4, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 83 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 297 alin. (l) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) și art. 181 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 84 din Legea nr. 84/1998 s-a dispus confiscarea de la inculpat a pieselor din aur ce au făcut obiectul material al infracțiunii din prezenta cauză și identificate prin procesul - verbal de predare-primire nr. 10260 din 12 aprilie 2007 și depozitate la D.G.F.P. - A.T.C. a Municipiului București.
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.G.C. I.F.N. SRL la plata sumei de 500 euro în echivalent în lei la data plății, în favoarea părții civile G.V. S.P.A., cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 192 alin. (l) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată, la data de 27 iunie 2007, pe rolul Tribunalul București, secția I penală, petenta G.V. S.P.A. a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 676/P/2007 din data de 18 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, criticând-o prin aceea că pericolul social concret al faptei reținute în sarcina inculpatului H.V. este ridicat, astfel încât nu se impune aplicarea unei amenzi administrative.
Prin încheierea din 12 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, plângerea petentei a fost admisă în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., reținându-se cauza spre rejudecare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut în fapt că, la data de 28 februarie 2007, organele de poliție au efectuat un control la SC V.G.C. I.F.N. SRL, societate care se ocupa în principal cu amanetarea bijuteriilor și vânzarea acestora, și care are ca administrator pe inculpatul H.V.A.
Cu această ocazie au fost descoperite expuse la vânzare mai multe bijuterii din aur și argint având însemnele distinctive ale mărcii V. Organele de poliție au constatat că respectivele bijuterii aveau expusă titulatura (sigla) V.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, bijuteriile sunt imitații ale modelelor V., fără a avea inscripționat acest lucru pe ele. Nu sunt copii identice, având elemente de diferențiere minore.
Inculpatul a pretins că nu știa despre faptul că ar fi imitații V., instanța apreciind însă că, în calitate de administrator, ar fi trebuit să depună minime diligente, pentru a expune la vânzare doar produse pe care avea dreptul să le comercializeze.
S-a considerat că fapta inculpatului de a pune în circulație în scopul comercializării bijuterii purtând semnele distinctive ale mărcii V., prejudiciind aceste marcă, întrunește elementele constitutive ale faptelor prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 297 alin. (l) C. pen.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul H.V.A., criticând-o prin aceea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererile și apărările formulate, nu s-a avut în vedere faptul că marca V. nu este protejată pe teritoriul României, au fost ignorate concluziile raportului de expertiză din care rezultă că bijuteriile prezintă similitudini cu marca V. sau însemne similare cu această marcă, nu s-a avut în vedere principiul „in dubio pro reo”, iar despăgubirile civile acordate sunt nejustificate.
Prin decizia penală nr. 305 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.V.A. împotriva sentinței penale nr. 658 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că motivele de apel care vizează latura penală, tinzând la reformarea pe fond a soluției din sentința apelată, în sensul achitării inculpatului conform art. 10 lit. a) C. pen., nu pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar întrucât față de împrejurările și modalitatea în care s-a ajuns ca instanța de fond să fie sesizată, precum și față de natura juridică a plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată, își găsește incidență în principiul „non reformatio in pejus”, din această perspectivă, apelul inculpatului, fiind practic inadmisibil.
A arătat că plângerea în fața judecătorului, împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., a fost impusă de necesitatea conformării față de exigențele instituite de art. 21 din Constituția României și de art. 6 par. l din C.E.D.L.F., care garantează dreptul oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim, de a avea acces neîngrădit la justiție și de a beneficia de un proces echitabil.
Fiind investită cu soluționarea unei plângeri întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., instanța este ținută să respecte principiul neagravării situației în propria cale de atac, situație ce trebuie acceptată și recunoscută și în cadrul procedurii de soluționare a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu numai în cazul apelului sau recursului, întrucât numai în felul acesta își poate găsi expresie deplină principiul garantării accesului neîngrădit la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O.
Față de cele expuse, instanța de apel a observat că sesizarea instanței de fond, potrivit art. 2781 C. proc. pen., s-a realizat prin plângerea părții vătămate SC G.V. S.P.A., constituită parte civilă în procesul penal, care a considerat că drepturile și interesele sale legitime nu au primit o reparație suficientă, astfel că a înțeles să supună controlului jurisdicțional al instanței legalitatea și temeinicia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror.
Învinuitul H.V.A. nu a formulat o astfel de plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, gestul său având semnificația că a acceptat măsurile dispuse de procuror.
În atare situație, s-a apreciat că judecătorul fondului avea obligația de a cenzura legalitatea și temeinicia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală doar din perspectiva criticilor formulate de partea vătămată.
Pentru a nu aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac, nici instanța de apel nu poate exercita controlul judiciar asupra sentinței apelate prin prisma aspectelor care vizează constatarea existenței faptelor, realizarea conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care inițial s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și apoi achitarea sau stabilirea vinovăției inculpatului H.V.A.
S-a mai arătat că efectul devolutiv al apelului declarat de inculpat, prin aplicarea regulii „tantum apelatul, tantum devolutum” poartă exclusiv asupra întinderii sancțiunii cu caracter administrativ stabilită în sarcina sa prin sentința apelată și asupra modului de rezolvare a acțiunii civile exercitată de partea vătămată.
În ce privește cuantumul amenzii administrative aplicată inculpatului de către instanța de fond, aspect necriticat de inculpat prin apelul declarat, instanța de apel a apreciat că aceasta este o sancțiune justă, care corespunde gravității faptei comise.
S-a arătat că singurul motiv de apel, dintre cele invocate în mod expres de către inculpat, prin prisma căruia poate fi exercitat controlul judiciar, este acela vizând greșita soluționare a laturii civile, prin acordarea de daune morale în favoarea părții civile.
Cu privire la acesta, instanța de apel a reținut că instanța de fond a soluționat în mod corect latura civilă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzută de art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., în cauză fiind dovedită existența faptei ilicite, existența vinovăției inculpatului, producerea unui prejudiciu de imagine SC G.V. S.P.A. și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
De asemenea sa arătat că, cuantumul daunelor morale acordate părții civile constituie pentru aceasta o satisfacție echitabilă pentru repararea prejudiciului de imagine rezultat din confuzia și neîncrederea ce se putea crea în rândul consumatorilor cu privire la marca protejată, folosită în mod neautorizat asupra unor bijuterii neoriginale.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs inculpatul H.V.A., criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 84/1998 atâta vreme cât marca V. nu este protejată pe teritoriul României, cerință esențială pentru existența ca infracțiune a faptei reținute în sarcina sa.
Recursul inculpatului este fondat.
Urmare a plângerii formulată de petenta G.V. S.P.A. împotriva ordonanței nr. 676/P/2007 din 18 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului H.V.A., prin încheierea din 12 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, s-a admis plângerea petentei în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a desființat ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare.
Ca atare, actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea formulată de petentă, devenită parte civilă în cauza penală, iar instanța a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și la rezolvarea acțiunii penale, conform normelor procedurale, întocmai ca și când ar fi fost sesizată cu rechizitoriu, dispozițiile privind judecata în primă instanță și în căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
Deci motivarea instanței de apel în sensul că acele motive de apel formulate de inculpat, care vizează latura penală a cauzei, tinzând la reformarea pe fond a soluției din sentința apelată, nu pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar întrucât față de modalitatea în care a fost sesizată instanța și de natura juridică a plângerii în fața judecătorului, își găsește incidență principiul „non reformatio in pejus”, considerând apelul inculpatului inadmisibil din acest punct de vedere, este greșită.
Pornind de la această motivare, instanța de apel în mod greșit a procedat doar la examinarea motivului de apel vizând greșita soluționare a laturii civile, prin acordarea de daune morale în favoarea părții civile.
Fiind investită cu apelul declarat de inculpat, instanța de apel era obligată, potrivit dispozițiilor privind judecata în apel, să examineze toate cererile formulate de inculpat și motivele invocate, răspunsurile urmând să se regăsească în hotărârea pronunțată, indiferent că acestea vizau latura civilă sau penală a cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, unul din motivele de apel invocate vizează inexistența certificatului eliberat de O.S.I.M. din care să rezulte că marca V. este protejată pe teritoriul României, cerință esențială pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. l din Legea nr. 84/1998 „Drepturile asupra mărcilor și indicațiilor geografice sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art. 4 din aceeași lege „Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.”
Ca atare, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul H.V.A. este fondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a fi admis, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul inculpat H.V.A. împotriva deciziei penale nr. 305 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va achita din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 martie 2001.