Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Prin sentința penală nr. 25 din 14 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, s-a hotărât următoarele:
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, calculată în conformitate cu art. 82 C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., a fost achitată inculpata P.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Conform art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 RON.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a fost achitată inculpata A.R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Conform art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 RON.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv procura aflată la, dosar instanță.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpata P.V. suma de 793,65 dolari S.U.A., echivalentul a 1500 mărci germane.
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați cei trei inculpați, în solidar, la plata sumei de 212.039.961 lei către Ministerul Finanțelor Publice, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși, iar conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească statului câte 300 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 1999, inculpata P.V., împreună cu familia, și-a stabilit domiciliul în România, iar la data de 15 septembrie 1999 a obținut de la Poliția municipiului Botoșani adeverința de repatriere nr. 186932, în baza căreia, conform prevederilor H.G. nr. 626 din 9 octombrie 1997, anexa 6 pct. 9, avea dreptul să introducă în România, cu scutire de taxe vamale, orice bunuri prezentate la vamă, inclusiv două mijloace de transport auto.
Întrucât la acea dată avea nevoie de bani, pentru că nici ea și nici soțul nu se angajaseră, inculpata P.V. s-a hotărât să vândă adeverința de repatriere, lucru pe care l-a pus în practică și pentru care a primit suma de 1500 mărci germane de la un bărbat de circa 30-35 ani, vânzarea având loc în zona centrală a municipiului Botoșani, ocazie cu care i-a înmânat cumpărătorului și o copie de pe cartea sa de identitate.
Tot în această perioadă, inculpatul P.l., fiind interesat de introducerea în țară a două autoturisme, ce urmau a fi cumpărate din Germania, s-a deplasat în municipiul Botoșani, în vederea procurării unei adeverințe de repatriere. În timp ce se afla în centrul orașului, în fața unui magazin, un bărbat s-a oferit să-i vândă actul respectiv și anume adeverința de repatriere emisă pe numele inculpatei P.V.
După ce s-au înțeles cu privire la prețul vânzării, cei doi au convenit ca inculpatul P.l. să-i lase vânzătorului un act de identitate, iar a doua zi acesta să-i prezinte adeverința de repatriere, copie de pe cartea de identitate a repatriatului și o procură întocmită la notar, prin care repatriatul să-l împuternicească pe inculpat să îndeplinească formalitățile necesare pentru introducerea în țară a două autovehicule.
Întrucât inculpatul P.l. avea asupra sa doar pașaportul, acesta i l-a lăsat persoanei în cauză, iar a doua zi cei doi s-au întâlnit din nou, ocazie cu care vânzătorul i-a dat inculpatului adeverința de repatriere, o copie de pe cartea de identitate a inculpatei P.V. și procura nr. 6995 din 30 septembrie 1999, autentificată la biroul notarului public A.R. din municipiul Botoșani.
Din cuprinsul acestei procuri rezulta că inculpata P.V. îl împuternicea pe inculpatul P.l. să transporte din străinătate două autovehicule și să întocmească toate formalitățile vamale, precum și formalitățile cu privire la înscrierea în circulație a celor două mașini.
Cu privire la semnătura de la rubrica „mandant” din procură, declarațiile inculpatului P.l. au fost contradictorii. Sub acest aspect, inițial acesta a susținut că întrucât procura nu era semnată, a semnat el în locul numitei P.V. Ulterior, a revenit la această declarație și a susținut că în momentul în care a primit de la vânzător procura legalizată, aceasta era semnată la rubrica mandant.
În baza actelor susmenționate, inculpatul P.l. împreună cu fratele său P.N. s-au deplasat în Ungaria unde, dintr-o localitate situată la granița cu Austria, au cumpărat două autoturisme marca M.B. Actele cu privire la cumpărarea autoturismelor au fost întocmite pe loc, pe formulare tip, fiind completate atât de inculpatul P.l., cât și de vânzător. După încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, mașinile au fost conduse până la punctul de frontieră Vărsând, jud. Alba.
Aici, în baza declarației vamale nr. 6182 din 30 septembrie 1999, cele două autoturisme au fost introduse în țară cu scutire de taxe vamale, urmând ca actele cu privire la importul definitiv să fie încheiate la B.V. Botoșani. La data de 4 octombrie 1999, inculpatul P.l. s-a prezentat la B.V. Botoșani, unde a solicitat, în scris, eliberarea chitanțelor vamale de import definitiv pentru cele două autoturisme, susținând că este împuternicitul lui P.V. În acest sens a obținut chitanțele vamale de import nr. 94A și 95A din 4 octombrie 1999, iar în continuare inculpatul P.l. a vândut cele două autoturisme fratelui său P.N. Acesta a înmatriculat în circulație cele două autoturisme, la data de 7 octombrie 1999, la S.P.R. din cadrul I.P.J. Suceava, iar a doua zi, 8 octombrie1999, ambele autoturisme au fost radiate, unul pentru București iar celălalt pentru Galați.
Situația de fapt prezentată mai sus a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv: procura nr. 6995/1999, copie registru notarial din datele de 29 - 30 septembrie 1999, copie chitanță nr. 6149/1999, adeverința de repatriere nr. 186962 din 15 septembrie 1999, copie contract de vânzare-cumpărare nr. 6995 din 29 septembrie 1999, declarație vamală nr. 6182 din 30 septembrie 1999, contracte de vânzare-cumpărare autoturisme cu traducerile în limba română, copie cerere către Vama Vărsând pentru introducerea în țară a autoturismelor, cerere pentru eliberare chitanțe de import, chitanțe de import nr. 94/ A și 95/ A din 4 octombrie 1999, adresa nr. 129314 din 12 iunie 2000 a I.P.J. Suceava – S.P.R., raport de constatare tehnico-științifică nr. 402352 al I.P.J. Botoșani, adresa nr. 3364 din 29 mai 2000 a B.V. Botoșani, declarațiile martorilor P.V. și P.N., probe coroborate cu declarațiile inculpaților P.l., P.V. și A.R.
S-a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului P.l. întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (care absoarbe și uzul de fals) și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., aflate în concurs real.
Întrucât inculpatul a contestat faptul că a semnat procura, contestând totodată și expertiza grafologică efectuată la I.P.J. Botoșani, în cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Laboratorul Interjudețean lași care, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 81 din 3 mai 2006, a concluzionat că semnătura de la poziția „mandantă” de pe procura autentificată sub nr. 6995 din 30 septembrie 2007 de B.N.P. „R.A.L.B.” Botoșani, a fost executată de numitul P.l.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals, susținând că nu sunt concludente concluziile expertizei grafologice, întrucât pentru efectuarea acesteia nu s-au folosit specimenele de semnătură date în fața instanței.
In subsidiar, a solicitat achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că procura nu a produs consecințe juridice, fiind valabilă doar între cele două părți, respectiv mandatar și mandant.
Referitor la infracțiunea de înșelăciune, s-a susținut că aceasta nu există, solicitându-se achitarea în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că autoritățile nu au fost induse în eroare, întrucât mandatul a fost recunoscut de inculpata P.V., vânzarea adeverinței fiind valabilă, iar prin folosirea sa nu s-a produs nici o pagubă, fapt confirmat de D.G.V.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată, din următoarele considerente:
La efectuarea expertizei grafologice au fost folosite atât specimenele de semnătură date de inculpat în fața instanței, dar la solicitarea Laboratorului interjudețean de expertize criminalistice au fost înaintate pentru comparație și alte înscrisuri atât ale inculpatului P.l., cât și ale coinculpatei P.V.;
- procura autentificată în fața notarului public produce efecte juridice față de terți, tocmai acesta fiind și scopul întocmirii ei, respectiv de a fi folosită în numele și pentru mandant;
- infracțiunea de înșelăciune există și a fost săvârșită de inculpat, care, cu o procură falsă, a introdus în țară, cu eludarea taxelor vamale, cele două autoturisme.
Inculpata P.V., prin apărătorul ales, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
Astfel, a arătat că pe adeverința de repatriere eliberată de I.P.J. Botoșani nu a existat nici o interdicție de a o înstrăina și că nu i se poate reține calitatea de complice la înșelăciune, în condițiile în care nu a cunoscut cine este cumpărătorul, iar pentru întocmirea procurii nu i-a cerut nimeni ajutorul.
Inculpata A.R., tot prin apărătorul ales, a solicitat în principal achitarea în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că infracțiunii îi lipsește latura obiectivă.
Sub acest aspect a susținut că în cauza de față trebuia doar solicitată anularea procurii pe calea unei acțiuni civile, arătând totodată că notarul public nu este funcționar public.
În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât sunt multe aspecte neclarificate și care vizează data cumpărării celor două mașini, lipsa contractelor de vânzare-cumpărare ale acestora de la poliție.
Instanța de fond a apreciat că apărările celor două inculpate sunt neîntemeiate și Ie-a respins pentru următoarele motive:
- adeverința de repatriere era nominală, iar la primirea acesteia inculpata P.V. a semnat de primire, cunoscând că se acordau facilități persoanelor venite din Republica Moldova;
- latura subiectivă a infracțiunii reținute în sarcina sa este realizată, întrucât, o dată cu adeverința de repatriere, a înmânat cumpărătorului și copie de pe actul său de identitate, în acest fel știind că aceasta va fi folosită fără drept pentru achiziționarea de bunuri din străinătate, cu scutirea de taxe vamale.
În ceea ce o privește de inculpata A.R., s-a reținut că în prevederile art. 147 C. pen., este lămurit înțelesul termenilor de funcționar public și de funcționar, arătându-se că prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, iar prin funcționar se înțelege oricare dintre aceste persoane, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele arătate.
De altfel, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 36/1995, activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar corespunzător, evidența birourilor de notari publici și lucrările privind numirea și încetarea funcțiilor notarilor publici fiind întocmite de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției.
S-a mai reținut că, potrivit art. 17 și 25 din Legea nr. 36/1995, ministrul justiției numește sau suspendă din funcție pe notarul public și că în cadrul acestor birouri, care prestează servicii de interes public, există raporturi de serviciu care nu pot fi restrânse numai la raporturi juridice de muncă; chiar dacă între notar și biroul notarial nu există raporturi tipice de muncă, pe durata cât notarul își desfășoară activitatea în cadrul biroului notarial el se află în serviciul acestui birou, a cărui înființare este dată în atribuțiile Ministerului Justiției, care emite ordine în acest sens, în baza art. 15 din Legea nr. 13/1995.
Cât privește autonomia funcției de notar, aceasta se referă la modalitatea îndeplinirii serviciului de interes public, sub care aspect notarul nu are o subordonare ierarhică și se supune numai legii, ceea ce nu exclude, însă, calitatea lui de funcționar public.
Prin urmare, condiția ca subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 249 C. pen., să fie funcționar este îndeplinită și în cazul notarului public.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au trimiși în judecată.
Cât privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.l., pe lângă gravitarea celor două fapte reținute în sarcina acestuia, instanța a mai avut în vedere împrejurările în care acestea au fost comise și persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, a avut atât înainte cât și după săvârșirea infracțiunilor o bună comportare în familie și în societate, motiv pentru care a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, cu consecința juridică a reducerii pedepsei sub limita minimă stabilită de norma de încriminare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 81 – art. 83 C. pen.
În ceea ce le privește pe inculpatele P.V. și A.R., prima instanță a apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 10 lit. b1) C. pen., cu referire la art. 18 față de modul și mijloacele de săvârșire al faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita inculpatelor.
Astfel, s-a reținut că cele două inculpate au avut o conduită ireproșabilă în familie și societate, P.V. vânzând adeverința din lipsa mijloacelor materiale, având în întreținere patru copii, din care trei erau studenți, iar o perioadă de timp după venirea în țară nu a avut serviciu, iar A.R. a făcut dovada că are un număr de 13 persoane angajate la notariat, cărora le achită pe lângă salarii și toate obligațiile fiscale față de stat, având și patru copii în întreținere.
2. Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, inculpații au declarat recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub numărul nr. 10957/1/2006, iar prin încheierea din 20 octombrie 2006 s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. III alin. (3) din Legea nr. 356/2006 invocată de recurenta inculpată A.R. și s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin decizia nr. 304 din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată, dosarul fiind restituit Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică de judecată, cu ocazia dezbaterii recursurilor inculpaților, apărătorii acestora au solicitat admiterea recursurilor casarea hotărârii instanței de fond, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii.
În esență, s-a solicitat să se constate împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut de art. 124 C. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. și să se dispună încetarea procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., reținută în sarcina inculpatei A.R. și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina inculpatului P.l.
De asemenea, s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A.R., P.V. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului P.l., susținându-se că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina inculpatului P.l., întrucât nu a săvârșit această faptă.
Totodată, inculpații au solicitat și înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor civile stabilite de prima instanță.
Prin decizia penală nr. 2811 din 24 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10957/1/2006, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.R., P.l. și P.V. împotriva sentinței penale nr. 25 din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală, fiind obligați recurenții - inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., reținută în sarcina inculpatei A.R. și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina inculpatului P.l. Totodată, a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și au fost condamnați în fond, menținând hotărârea atacată.
II. 1. Contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.l. la 29 mai 2007 a fost admisă în principiu la data de 14 noiembrie 2007 și în fond, la data de 30 ianuarie 2008, prin decizia penală nr. 371 din aceeași dată, reținându-se că judecarea recursului s-a făcut cu lipsă de procedură față de acesta, fiind citat la vechiul domiciliu deși la fond, cu ocazia audierii, și-a indicat noua adresă, depunând chiar și o copie de pe cartea de identitate.
2. După desființarea deciziei penale nr. 2811 din 24 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în partea privindu-l pe contestator, ca efect a admiterii contestației în anulare, Înalta Curte, procedând la rejudecarea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
a). Prin ordonanța nr. 76/P72000 din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților P.l. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290, art. 215 alin. (1) C. pen. și art. 178 din Legea nr. 141/1997 și P.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., aplicându-se față de aceștia o amendă administrativă. Totodată, față de notarul public A.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 289 și 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
b). Prin ordonanța nr. 2796/2003 din 2 aprilie 2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a infirmat ordonanța nr. 76/P72000 din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dispunându-se redeschiderea urmăririi penale în vederea continuării cercetărilor față de învinuiților P.l. și P.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290, art. 215 alin. (1) C. pen. și art. 178 din Legea nr. 141/1997, precum și față de notarul public A.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul ierarhic superior a indicat: să se verifice la biroul notarial registrele generale și actele cate au stat la baza autentificării procurii și motivele pentru care notarul a autentificat un înscris fără ca persoana care își exprimă voința să fie prezentă, sens în care se va proceda la reaudierea notarului; să se ridice actele de vânzare - cumpărare a autoturismelor respective, urmând a se extinde cercetările penale și cu privire la falsificarea acestor înscrisuri deoarece sunt întocmite în baza unei procuri de reprezentare falsă; să se solicite relații de la B.V. Botoșani – D.R.V. lași pentru a se stabili taxele vamale și accizele datorate de cei doi învinuiți prin introducerea în țară a celor două autoturisme pe baza unor documente false.
c). După reluarea urmăririi penale, procurorul de caz s-a rezumat la a începe urmărirea penală față de învinuiții P.l., A.R. și P.V., urmată doar de audierea acestora, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Înalta Curte apreciază că prin nerespectarea întocmai a indicațiilor obligatorii cuprinse în ordonanța de infirmare a primei soluții dispuse de procuror, s-a încălcat însăși scopul procesului penal, prevăzut în art. 1 C. proc. pen., potrivit căruia „procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”. În concret, neridicându-se de la organele de poliție actele de vânzare - cumpărare a autoturismelor respective, nu s-a stabilit de cine au fost completate, cine a fost vânzătorul, ce rol a avut inculpatul P.l. și cum au permis organele de poliție înmatricularea pe numele altei persoane decât cea care a făcut importul definitiv și care beneficia de scutirea vamală.
Lămurirea acestor aspecte era esențială în condițiile în care, prin procura nr. 6995 din 30 septembrie 1999, P.l. era împuternicit de P.V., cetățeanul moldovean care beneficia în mod valabil de facilități vamale, conform adeverinței de repatriat nr. 186962 din 15 septembrie 1999, să o reprezinte în fața organelor vamale pentru îndeplinirea formalităților vamale privind autovehiculule aduse din străinătate, la R.A.R. și la organele de poliție pentru înmatricularea autovehiculelor. Or, examinând conținutul procurii, se poate lesne observa că inculpatul P.l. nu a fost împuternicit decât să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele mandantului, nicidecum să le înstrăineze, deci teoretic era imposibil ca acesta să se prezinte în fața organelor de poliție, în numele mandantului, în vederea înstrăinării celor două autovehicule. Urmărirea penală o omis complet să probeze în ce circumstanțe autovehiculele au fost înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N., care nu a mai fost cercetat în cauză, situație în care nu se poate reține contribuția inculpatului P.l., în lipsa contractelor de vânzare - cumpărare prezentate organelor de poliție în vederea înmatriculării.
Pe de altă parte, urmărirea penală nu a lămurit în ce constă prejudiciul adus bugetului de stat, în condițiile în care, în mod constant autoritatea vamală a arătat că „documentul care stă la baza acordării facilităților prevăzute cu ocazia repatrierii unei persoane este Adeverința de repatriere eliberată de I.J.P., semnată de Șeful acestuia, în raza căruia își stabilește domiciliul definitiv persoana repatriată. Acesta este documentul de bază care, dacă se constată că este fals, a fost obținut în condiții ilegale, a fost obținut pe baza unor informații sau documente false, duce la anularea facilităților menționate și atunci Biroul vamal Botoșani se înscrie ca parte civilă.(...).
Dacă se constată (...) falsuri sau alte asemenea nereguli, la alte documente depuse în momentul importului, decât cel menționat, este de competența dvs. (s.n. a organelor de urmărire penală) să luați măsurile prevăzute de lege, dar nu constituie motiv pentru suspendarea facilităților”.
Văzând și prevăzută H.G. nr. 626/1997, anexa 6 pct. 9, în baza căreia persoanele repatriate beneficiau necondiționat de scutirea de taxă vamală pentru două autovehicule, într-un interval de 9 luni de la data stabilirii definitive a domiciliului, se poate observa că aceasta a fost extrem de permisivă, neprevăzând condiția deținerii anterioare a respectivelor bunuri (modificări în acest sens survenind abia în anul 2001 prin H.G. nr. 1114/2001); totodată, niciunul dintre actele menționate nu prevede expres interdicția înstrăinării acestor bunuri, după introducerea în țară.
În concluzie, față de precizările Biroului vamal și dispozițiile legislative în vigoare la data săvârșirii faptelor, se impune a se stabili dacă împrejurările concrete ale cauzei puteau duce la suspendarea facilităților vamale recunoscute de lege persoanei repatriate, în condițiile în care nu sunt indicii ale obținerii nelegale a documentului ce atestă această calitate, adeverința de repatriat.
Pentru ca procurorul să refacă urmărirea penală în sensul celor arătate, precum și pentru administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii stării de fapt și a vinovăției tuturor participanților, Curtea apreciază că este necesară restituirea cauzei la parchet pentru constatarea împrejurărilor arătate.
Deși la acest moment dispozițiile art. 333 C. proc. pen., nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 356/2006 publicată la 7 august 2006 și intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, iar regula o constituie aplicarea imediată a normelor de procedură, Curtea apreciază că se află în prezența unui caz de extraactivitate a normelor procesual penale, generat de nereglementarea acestei situații prin normele tranzitorii ale respectivei legi. Aceasta, întrucât la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, 8 martie 2004, în timpul judecății în fond, unde au fost invocate aceste lipsuri ale urmăririi penale, la data pronunțării sentinței instanței de fond, 14 iunie 2006, precum și la data formulării recursurilor (critica privind omisiunile urmăririi penale figurând la pagina a treia a motivelor de recurs depuse de coinculpata A.R. la data de 28 iunie 2006), soluția restituirii cauzei la procuror, și pentru alte motive decât cele ce se regăsesc în prezent în dispozițiile art. 332 C. proc. pen., era prevăzută de lege. O soluție asemănătoare în jurisprudența instanțelor din România a fost generată de abrogarea, prin aceeași lege, a pct. 17/1 al art. 3859 C. proc. pen., instanțele continuând a examina hotărârile atacate prin prisma acestui caz de casare, în vigoare la data declarării recursului, inclusiv după data abrogării exprese, ultraactivitatea normei de procedură fiind, și de această dată, produsul jurisprudenței.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38516 alin. (2) raportat la art. 380 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul P.l., va casa în parte sentința numai cu privire la acest inculpat și va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru refacerea urmăririi penale, urmând a fi efectuate următoarele activități:
- ridicarea de la organele de poliție a actelor de vânzare – cumpărare a autoturismelor respective, pentru a se stabili de cine au fost completate, cine a fost vânzătorul, ce rol a avut inculpatul P.l. și cum a fost posibilă înmatricularea pe numele altei persoane decât cea care a făcut importul definitiv și care beneficia de scutirea vamală, având în vedere și împrejurarea că inculpatul P.l. nu a fost împuternicit decât să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele mandantului, nicidecum să le înstrăineze;
- se vor identifica cumpărătorii celor două autoturisme și vor fi audiați pentru a se stabili în ce condiții au efectuat tranzacțiile, de la cine au cumpărat și cui au plătit prețul;
- se vor audia lucrătorii de poliție care au efectuat înmatricularea și respectiv radierea, pentru a se stabili în ce circumstanțe autovehiculele au fost înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N., deși persoana care beneficia de scutirea vamală era P.V. iar mandatarul acesteia, P.l., avea procură să înmatriculeze bunurile pe și în numele mandantului; de asemenea, se va verifica dacă era posibilă înmatricularea unui autoturism, fără plata accizelor și taxelor vamale și accizelor, pe numele altei persoane decât cea care beneficia de scutire vamală și de ce polițiștii de la Serviciul înmatriculări nu au pretins lui P.N. să facă dovada achitării acestor taxe la momentul înmatriculării;
- se vor efectua confruntări și expertize grafologice, în măsura în care urmărirea penală o va necesita;
- se vor solicita precizări B.V. Botoșani – D.R.V. lași pentru ca, în raport și de dispozițiile legislative în vigoare la data săvârșirii faptelor, să se stabilească dacă, în concret, există un prejudiciu în cauză și dacă împrejurările concrete ale cauzei puteau duce la suspendarea facilităților vamale recunoscute de lege persoanei repatriate, în condițiile în care nu sunt indicii ale obținerii nelegale a documentului ce atestă această calitate, adeverința de repatriat;
- se vor efectua verificări privind procedura aplicabilă la data introducerii în tară a celor două autoturisme în condițiile H.G. nr. 626/1997, respectiv dacă era posibilă și se uzita înstrăinarea autoturismelor introduse de persoanele repatriate, cu scutire de taxe vamale, încă înainte de prima înmatriculare în România;
- se va stabili dacă fapta de a introduce în țară cele două autoturisme în condițiile deja stabilite și înmatricularea lor potrivit datelor ce vor fi furnizate de anchetă constituie infracțiune sau contravenție și, în acest ilitim caz, care este încadrarea juridică corectă a faptei, respectiv înșelăciune sau contrabandă;
- se vor efectua orice alte activități ce vor rezulta cu necesitate din derularea urmăririi penale.
Conform dispozițiilor 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P.l. împotriva sentinței penale nr. 25 din 14 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală.
Casează în parte sentința numai cu privire la recurentul inculpat și dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru refacerea urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.