Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tortură prevăzută de art. 267¹ alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. și purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. au fost condamnați inculpații E.I. și P.I.M. la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 86¹ și art. 86³ în baza art. 86¹ și art. 86² C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.

Au fost obligați inculpații ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

S-a desemnat pentru executarea supravegherii Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

S-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. g) C. proc. pen., combinat cu art. 121, art. 122 lit. d) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților E.I. și P.I.M. pentru infracțiunea prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A obligat pe inculpați în solidar la plata sumei de 201,1 lei RON către partea civilă Primăria municipiului Petroșani.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpați la câte 290 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpații au fost încadrați ca agenți de poliție la Poliția mun. Petroșani și au intrat în serviciu în seara zilei de 25 februarie 1997, respectiv orele 21.00. Aceștia urmau să fie schimbați de alți colegi în jurul orelor 08.00 dimineața, în data de 26 februarie 1997.

Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, a rezultat că victima S.G. a fost introdusă în camera de triere în jurul orelor 22.00, în data de 25 februarie 1997, ca fiind suspect de furt în urma surprinderii acesteia în garajul SC S.T. SA Petroșani de către paznicul de serviciu, având asupra sa un patent și două chei fixe.

În camera de triere victima a fost încătușată și legată de un calorifer, deoarece era într-o stare avansată de ebrietate și avea o comportare gălăgioasă.

Responsabili de cei aflați în camera de triere au fost inculpatul P.I.M. și soldatul N.H.B.C.

Inculpatul E.I. în jurul orelor 22.00, a părăsit sediul poliției fiind însoțit de soldatul C.V. cu misiunea de a patrula în zona Poliției mun. Petroșani. În jurul orelor 24,00, s-a reîntors la sediul poliției, a eliberat o altă persoană care se afla împreună cu victima S.G. în camera de triere și după un schimb de cuvinte pe un ton calm cu victima, i-a aplicat acesteia o palmă peste cap, părăsind din nou sediul poliției și reîntorcându-se în jurul orei 05,00.

În acest interval de timp, în sediul poliției pe lângă inculpatul P.I.M. și soldatul N.H.B.C. se mai aflau ajutorul ofițerului de serviciu S.A.G. și dispecerul de poliție G.P., persoane care au fost audiate în cauză în calitate de martori.

De la plecarea inculpatului E.I. din sediul Poliției, respectiv orele 24.00 și până la revenirea acestuia în jurul orelor 05.00 dimineața victima care se afla așa cum s-a arătat mai sus în stare avansată de ebrietate a început să înjure și să. facă gălăgie, acuzând poliția de comportament abuziv.

La revenirea inculpatului E.I. datorită comportamentului victimei care continua să injurieze persoanele de față, inculpatul E.I. i-a spus celuilalt coinculpat să este cazul să îi aplice o corecție victimei, sens în care au scos-o din camera de triere și toți trei s-au deplasat în sala de ședință, unde victima a fost imobilizată pe o banchetă și i-au fost aplicate mai multe lovituri cu bastonul de cauciuc peste îmbrăcăminte.

Toată operațiunea de agresare de mai sus a durat circa 10 minute, după care inculpatul E.I. a părăsit sediul Poliției iar inculpatul P.I.M. urma să o păzească până în jurul orelor 08.00, când trebuia să vină schimbul.

Dimineața, în jurul orelor 08.00, când inculpatul E.I. a fost schimbat de un alt coleg, s-a constatat că victima nu mai reacționează în nici un fel, ocazie cu care a fost înștiințată conducerea și apoi Serviciul de Ambulanță.

Victima S.G. a fost înmormântat de către Primăria Petroșani, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 201,1 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul și inculpații.

Parchetul a criticat sentința pentru greșita schimbare a încadrării juridice, întrucât trebuia reținută infracțiunea de tortură, pentru că instanța a omis a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, pentru că nu a aplicat dispozițiile referitoare la prescripția specială, ci cele referitoare la prescripția obișnuită, pentru că nu s-a motivat dispunerea suspendării sub supraveghere, pentru că s-a dispus această suspendare fără existența unui referat întocmit de către Serviciul de probațiune și pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante și omisiunea indicării acestora.

Inculpatul E.I. a criticat sentința pentru faptul că în mod greșit s-a reținut că el a săvârșit infracțiunile, acestea fiind comise de altă persoană (în subsidiar a cerut achitarea pentru că fapta sa nu este prevăzută de legea penală art. 10 lit. b) C. proc. pen.).

Inculpatul P. I. M. a solicitat reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 26/A din 12 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpații E.I. și P.I.M. împotriva sentinței penale nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara . Fiecare inculpat a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a considerat că susținerile inculpatului E.I. privind nevinovăția sa au fost combătute cu declarațiile coinculpatului P., de declarațiile martorilor audiați din care rezultă faptul că inculpatul E. a aplicat victimei lovituri cu bastonul. De asemenea a apreciat ca nefondat și cel de-al doilea motiv de apel, în sensul că infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, cât și infracțiunea de purtare abuzivă nu sunt prevăzute de legea penală, acestea fiind prevăzute de art. 183 și art. 250 C. pen.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul P. de a i se reduce pedeapsa, instanța l-a considerat nefondat, având în vedere gravitatea faptei și persoana inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa a fost corect individualizată.

Motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost considerate nefondate, apreciindu-se că în cauză nu poate fi vorba de infracțiunea de tortură, deoarece suferințele nu au fost puternice, intense, de nesuportat, prelungite în timp și nici nu au fost provocate pentru a obține de la victimă mărturisiri sau informații, ori pentru a pedepsi pentru ceva ce a comis sau bănuia că a comis și au fost aplicate pentru că acesta provoca scandal în sediul poliției, fiind în stare de ebrietate.

Instanța a constatat că cererea privind schimbarea încadrării juridice a fost pusă în discuția părților, respectându-se dispozițiile legale de către prima instanță, și de asemenea aplicarea circumstanțelor atenuante a fost justificată în raport de persoana inculpaților, ca și modalitate de executare a pedepsei.

Lipsa referatului serviciului de probațiune s-a considerat că nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, această omisiune fiind suplinită prin efectuarea acestuia în fața instanței de apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cât și inculpatul E.I.

În susținerea orală a motivelor de recurs reprezentantul Ministerului Public a învederat că susține recursul întemeiat pe dispozițiile art. 385⁹ pct. 14 și 17 C. proc. pen. și renunță la pct. 9 al aceluiași articol așa cum a fost dezvoltat în motivele scrise de recurs.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia critică hotărârea instanței de fond apreciind că în mod nelegal și contrar probelor administrate în cauză a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea de tortură în infracțiunea prevăzută de art. 183 și art. 250 alin. (2) C. pen., întrucât din actele și lucrările dosarului (declarații coinculpați, declarații martori) rezultă că cei doi inculpați i-au provocat victimei suferințe cu scopul de a obține de la aceasta informații cu privire la furtul de care era suspectată, iar violențele au fost de o intensitate mare ducând la decesul acesteia, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tortură, solicitând casarea celor două hotărâri pronunțate, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tortură ce a avut ca urmare moartea victimei cu aplicarea unor pedepse corect și just individualizate în raport de toate criteriile prevăzute de lege.

Inculpatul recurent intimat E.I. a solicitat casarea celor două hotărâri și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) și în subsidiar, raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar ori de câte ori există un dubiu, acesta trebuie interpretat în favoarea inculpatului.

În cauză nu există probe certe pentru reținerea în sarcina inculpatului și a infracțiunii de tortură.

Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, respectiv art. 385⁹ pct. 14,17,18 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului E.I., cât și al omisiunii aplicării pedepselor accesorii ambilor inculpați, în timp ce al inculpatului E.I. este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului material probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 și art. 250 alin. (2) C. pen. respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și respectiv, purtare abuzivă.

Înalta Curte consideră că în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitor la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților E.I. și P.I.M., care în calitate de agenți ai autorității publice (agenți de poliție) în noaptea de 25/26 februarie 1997 i-au aplicat victimei S.G., în sediul Postului de Poliție Petroșani, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, numeroase lovituri, cu bastonul de cauciuc peste spate, coapse, membre inferioare și tălpi, urmate de moartea victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 183 și art. 250 alin. (2) C. pen.

În cauză, deși inculpații prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara nr. 404/P/2003 au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tortură prevăzută de art. 267¹ C. pen., așa cum în mod corect au stabilit instanța de fond și cea de prim control judiciar, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, în prezenta cauză, lipsindu-i scopul determinant al acesteia.

Așa cum prevede textul de lege, respectiv art. 267¹ C. pen., violențele la care a fost supusă victima de către inculpat trebuie „să fi fost provocate pentru a obține de la acesta mărturisiri sau informații ori pentru a o pedepsi pentru ceva ce a comis sau se bănuia că a comis”.

Or, în cauză din analiza întregului material probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine intenția celor doi inculpați, E.I. și P.I.M., de a aplica victimei S.G., lovituri cu bastonul în scopul determinării acesteia de a recunoaște fapta pentru care era suspectat.

Martorii T.V., T.C., B.E., P.G., C.N. și S.A.G. care au fost audiați în cauză și la ale căror declarații face referire Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în susținerea motivelor de recurs, au învederat instanței numai motivul reținerii victimei S.G. și anume furtul a 3 electromotoare, dar nici unul din acești martori nu a făcut referire la aplicarea unor violențe de către inculpați victimei, în scopul determinării acesteia să recunoască furtul electromotoarelor. A corobora aceste declarații cu cele ale martorului N.H. care a arătat că „ în jurul orelor 2,00 sg. mj. E. l-a scos pe cel mai în vârstă din camera de triere pe hol și în prezența mea l-a întrebat dacă a furat 3 electromotoare de la mașini, dar cetățeanul a negat, atunci E. i-a dat o palmă peste față și  l-a băgat în camera de triere”, cât și cu cea a inculpatului P.I.(f. 128 d.u.p.) care învederează aceeași situație de fapt și a ajunge la concluzia că violențele au fost exercitate în scopul recunoașterii faptei, așa cum arată M.P. în motivele de recurs, este contrar principiilor aflării adevărului, prev. de art. 3 C. proc. pen., o apreciere forțată și în același timp eronată.

Simpla întrebare a inculpatului E.I. ,cu privire la furtul electromotoarelor adresată victimei neurmată imediat de săvârșirea unor acte de violență de o intensitate mare (i-a dat o singură palmă peste ceafă) nu poate duce la concluzia că scopul lovirii victimei a fost acela de a obține recunoașterea furtului electromotoarelor.

Ulterior, din modul în care în timp s-au derulat evenimentele, ca urmare a faptului că „ victima a urlat toată noaptea” așa cum precizează în declarația sa martorul S.C.E., inculpatul E., întors din misiunea de patrulare și deranjat de atitudinea victimei, însoțit de inculpatul P. au aplicat victimei o corecție. Din actele dosarului nu rezultă în mod cert că loviturile ar fi fost aplicate în scopul recunoașterii faptei de furt, ci mai degrabă pentru aplicarea unei corecții.

De la momentul aplicării unei singure palme victimei de către inculpatul E. pe hol și până la exercitarea violențelor cu ajutorul bastonului de cauciuc, în camera de ședințe, împreună cu inculpatul P., s-a scurs o perioadă de timp semnificativă așa încât nu se poate susține cu certitudine că intenția lovirii victimei de cei doi inculpați a fost cea de a o face să recunoască fapta, putându-se interpreta și că au vrut să o pedepsească pentru atitudinea avută în camera de triere.

De altfel în condițiile în care inculpatul E. ar fi urmărit obținerea unor declarații de recunoaștere din partea victimei, i-ar fi putut aplica lovituri încă de la prima scoatere a acesteia din camera de triere și nu ar mai fi așteptat până dimineața.

De altfel, nici coinculpatul P.I.M., cel care a fost prezent lângă inculpatul E. la momentul aplicării loviturilor, în declarațiile sale nu precizează scopul aplicării loviturilor „nu știu dacă E. a agresat-o să recunoască fapte pentru care urma să fie cercetată. Eu, personal l-am lovit fără a avea un scop anume” (f. 129 d.u.p.)

Astfel, hotărârea de condamnare pentru o anumită infracțiune ( în speță infracțiunea de tortură) trebuie să se bazeze pe probe certe și sigure de vinovăție, or din declarațiile celor audiați în cauză nu rezultă în mod cert ca cei 2 inculpați E.I. și P.I.M. au aplicat victimei lovituri în scopul de a o determina să recunoască fapta așa încât, în cauză, întrucât probele în acuzare cu privire la săvârșirea infracțiunii de tortură nu au un caracter cert, nefiind decisive, lăsând loc unei îndoieli se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială e în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo), neexistând scopul prevăzut de infracțiunea de tortură, ce trebuie urmărit pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de tortură.

Cu privire la aprecierea gravității relelor tratamente, în reținerea infracțiunii de tortură aceasta este relativă, ținându-se seama de anumite împrejurări specifice – durata tratamentului, sexul, vârsta, starea de sănătate a victimei, intensitatea loviturilor (Kudla contra Poloniei).

Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului P.I.M., cât și ale martorului G.P., victima ar fi fost scoasă de către cei doi inculpați din camera de triere în jurul orei 5⁰⁰ și dusă în sala de ședință, unde cei doi inculpați iau aplicat lovituri pe tot corpul cu ajutorul bastonului de cauciuc, după care a fost readusă în camera de triere în jurul orelor 5³⁰, actele de violență fiind exercitate într-un interval orar de aproximativ 15 min ( inculpatul P.M. precizând acest lucru) – 30 min.

Având în vedere durata de timp a aplicării loviturilor, natura acestora, zona vizată, obiectul cu ajutorul căruia s-au realizat, cât și starea precară de sănătate a victimelor, loviturile nu pot fi considerate acte de tortură, ci acte generatoare de suferințe obișnuite prin agresiune repetată cu un corp dur, nefiind puternice, de nesuportat, prelungite în timp (victima după spusele martorului S.C. a coborât scările singură după ce i-au fost aplicate aceste lovituri).

Sub aspectul laturii subiective, din analiza textului care încriminează infracțiunea de tortură, Înalta Curte constată că pentru existența acestei infracțiuni trebuie ca autorii faptei să-i provoace cu intenție subiectului pasiv o durere sau suferință fizică sau psihică, situație care implică conștientizarea consecințelor de către autor care prevede rezultatul faptelor sale urmărește producerea lor prin săvârșirea faptei, ceea ce în speță nu s-a demonstrat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de tortură de către cei doi inculpați (E. și P.), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective ( nu sunt probe certe din care să rezulte că aplicarea loviturilor a fost făcută în scopul de a obține de la victimă mărturisiri sau informații, ori pentru a o pedepsei pentru ceva ce a comis sau bănuiau că a comis, iar aceste lovituri nu au fost intense, de nesuportat ori prelungite în timp), cât și subiective (în aplicarea loviturilor inculpații nu au acționat cu intenție directă).

Noțiunea de „tortură” reunește practic trei elemente : intenția, scopul determinant și gradul extrem de ridicat de suferință (cauza Denizci contra Cipru), elemente care nu se regăsesc în fapta săvârșită de cei doi inculpați, motiv pentru care condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de tortură, prevăzută de art. 267¹ C. pen., așa cum se solicită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia apare ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, atât oral, cât și în scris, aplicarea unei pedepse greșit individualizate ca urmare a greșitei rețineri de circumstanțe atenuante Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte apreciază că la individualizarea pedepselor cele două instanțe nu au evaluat în mod corespunzător împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, contribuția infracțională a fiecărui inculpat la producerea rezultatului, atitudinea acestora față de consecințele faptei lor.

Se reține astfel că în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire a individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situațiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracțiunii și care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.

Între gradul de pericol social al faptei și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și circumstanțele atenuante, pe de altă parte, există o legătură indivizibilă. Esența acestora din urmă este reducerea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei inculpatului. În mod corect cele două instanțe au avut în vedere comportarea inculpaților atât înainte, cât și după săvârșirea faptei, reținând ca circumstanțe atenuante aceste aspecte ( la data săvârșirii faptei erau încadrate în muncă, făceau față îndatoririlor profesionale, au fost notați cu calificative „bine și foarte bine”, provin din familii organizate, iar inculpatul P. a recunoscut săvârșirea faptei, a coroborat cu organele de urmărire penală, a avut o atitudine de regret și a achitat despăgubirile civile), făcând aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen.

Comparând însă activitatea infracțională a celor doi inculpați (inițiativa aplicării de lovituri cu bastonul de cauciuc victimei S.G., a avut-o inculpatul E.I.), atitudinea procesuală a acestora (inculpatul E. a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului încercând să inducă în eroare organele judiciare cu privire la participarea sa la comiterea faptei, pretinzând că la ora respectivă nu se afla în unitate, și că numitul M.A.R.A. a fost cel care, împreună cu inculpatul P. a aplicat lovituri victimei; a încercat să influențeze martorii – martorul A. confirmă acest aspect, arătând că inculpatul E. l-a contactat în acest sens; inculpatul P.I.M., deși inițial nu a recunoscut fapta, ulterior și-a schimbat atitudinea, învederând și oferind informații cu privire la modul în care a fost bătută victima, cine a avut inițiativa, locul unde s-a produs fapta, manifestând regret față de comiterea acesteia, fapt reflectat și prin achitarea despăgubirilor civile de către acesta) se impune aplicarea unui tratament penal diferențiat pentru cei doi inculpați sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție aplicată inculpatului E. constituie o replică socială adecvată gravității infracționale și periculozității făptuitorului, inculpatul a adoptat o poziție nesinceră în cursul procesului, negând fapta și încercând a încrimina alte persoane, fiind de natură a realiza scopul și de a îndeplini funcția pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Pentru inculpatul P.I.M. față de atitudinea procesuală a acestuia de recunoaștere și regret a faptei, de faptul că a avut înainte de săvârșirea faptei o viață onestă, îndeplinindu-și  îndatoririle morale, iar fapta a fost săvârșită din cauza unui concurs de împrejurări nedorite, ca urmare a slăbirii momentane a exigenței față de sine, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei față de acest inculpat poate fi realizat prin executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Față de cele învederate, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancțiunii dispuse față de inculpați, motiv pentru care în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului E.I. și rejudecând va înlătura dispozițiile art. 86¹ și urm. C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, menținând pedeapsa de 4 ani închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la îndeplinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, așa încât va face aplicarea acestor dispoziții legale pentru inculpatul E.I.

Pentru inculpatul P.I., în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata suspendării se va suspenda și executarea pedepsei accesorii, motiv pentru care pe durata termenului de încercare de 7 ani vor fi suspendate condițiile drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În ceea ce privește recursul inculpatului E.I., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul E.I., solicită achitarea sa pentru infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte în baza art. 10 alin. (1) lit. c), iar în subsidiar în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă de fapt trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu, participarea inculpatului E.I. la săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, asupra victimei S.G., relevante în acest sens fiind declarațiile coinculpatului P. I. M., menținute pe tot parcursul cercetării judecătorești („E. i-a cerut victimei să se așeze pe poziția „ pe burtă”, pe o băncuță, după care l-a legat cu cătușele de mâini sub băncuță; în poziția „rotisor”. A început să-l lovească cu un baston de cauciuc pe parte dorsală a corpului, peste picioare și trunchi) declarații care se coroborează cu actele medico-legale efectuate în cauză, care atestă existența loviturilor pe corpul victimei, în aceleași locuri indicate de către inculpatul P. și realizate cu un corp dur prin lovituri repetate (avizul E/114555/1997 din 26 mai 1998 emis de Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul I.M.L.P.D.M.M.)

Prezenta inculpatului E.I., alături de coinculpatul P.I.M. în sala de ședință, unde s-a produs lovirea victimei, este semnalată de martorul G.P., dispecer de serviciu în camera dispeceratului, cameră ce era amplasată chiar lângă sala de ședințe, „ am auzit un zgomot suspect/../ am mers în încăpere/../ și am constatat prezenta celor doi învinuiți”.

Faptul că victima a fost scoasă din camera de triere de către cei doi inculpați și dusă la etaj, unde se afla sala de ședință este dovedit de declarația martorului S.A. care a învederat: „în jurul orelor 6,25 l-am văzut pe E. și P. cu cetățeanul care în noaptea aceea fusese în camera de triere/../ au coborât scările de la etaj și i-am văzut când l-au introdus în camera de triere”.

Deși inculpatul E.I. încearcă să acrediteze ideea că în sala de ședință a fost prezent și martorul M.A., acesta fiind cel care a aplicat lovituri victimei, alături de inculpatul P., acest aspect nu rezulta din nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Față de cele reținute, Înalta Curte consideră dovedită participarea inculpatului E.I. la săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte ( acesta a fost prezent în camera de ședință, a lovit victima cu bastonul de cauciuc în această încăpere, a adus-o ulterior în camera de triere), neexistând nici un dubiu cu privire la acest aspect.

Faptul că victima, după ce i s-au aplicat lovituri a coborât pe propriile sale picioare în camera de triere cât și faptul că  martorul S.C. nu a observat nici o urmă de violență, nu au relevanță sub aspectul existenței infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. deoarece victima a decedat la un interval orar de aproximativ o oră de la aplicarea loviturilor, era îmbrăcată în momentul în care a coborât scările, astfel încât locul în care loviturile au fost aplicate nu erau vizibile pe părțile neacoperite de haine ale victimei și totodată din raportul de autopsie medico-legală se confirmă existența loviturilor pe tot corpul, realizate cu un corp dur, existând o legătură de cauzalitate între lovituri și decesul victimei.

Între activitatea inculpaților și moartea victimei există legătură de cauzalitate, legătură care nu este înlăturată nici atunci când la activitatea acestora se adaugă și alți factori (așa cum a susținut inculpatul E.), respectiv constituția slăbită a victimei, starea de sănătate, concentrația de alcool.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu există nici o eroare gravă în stabilirea situației de fapt, respectiv o gravă neconcordanță în faptele reținute de către instanță și probele administrate.

Sub aspectul laturii subiective lovirea sau fapta de vătămare corporală a fost săvârșită cu intenție iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei a avut loc din culpa inculpaților. Aceștia au vrut să lovească victima, să-i producă o vătămare corporală, pentru atitudinea avută în camera de triere, sar nu au urmărit și nici nu au acceptat posibilitatea producerii morții victimei. Și sub acest aspect infracțiunea de tortură se diferențiază de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea în cauză nu pot fi primite susținerile recurentului inculpat, potrivit cărora faptei i-ar lipsi unul din elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, întrucât atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, infracțiunea prevăzută de art. 183 și art. 250 alin. (2) C. pen. subzistă.

În mod corect s-a constatat faptul că pentru infracțiunea de purtare abuzivă a intervenit prescripția răspunderii penale dispunându-se în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul inculpatului E.I. ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului E.I. și omisiunii aplicării pedepselor accesorii față de ambii inculpați și, rejudecând cauza sub aceste aspecte, dispune:

I. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. interzice inculpatului P.I.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare de 7 ani se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

II. Înlătură aplicarea art. 86¹ și urm. C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul E.I. și menține pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de prima instanță.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

III. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

IV. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat E.I. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.