Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în Dosarul nr. 24591/3/2007 s-au dispus următoarele:
În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 33 Cp., a condamnat pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen. și art. 33 – art. 34 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen.
În baza art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 71, art. 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ca pedepse accesorii.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția inculpatului de la 17 aprilie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de partea civilă S.(P.) M. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 10.000 RON despăgubiri materiale și la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei, la data punerii în executare, cu titlu de daune morale, către această parte civilă.
A fost obligat inculpatul, în solidar, cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3331, 42 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență București, cu sediul în București, sector 1, plus dobânda legală aferentă, calculată la data achitării debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată T.A.
S-a luat act că partea vătămată T.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către partea civilă S.(P.)M.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că
între martorul Ț.D.C. și inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor la martora A.V.(fosta prietenă a lui Ț.D.C. și actuala prietenă a inculpatului), iar în dimineața zilei de 15 aprilie 2007, Ț.D.C. l-a sunat de mai multe ori pe inculpat între cei doi existând discuții în cursul cărora și-au adresat reciproc injurii și amenințări, discuții care s-au terminat cu concluzia că trebuie să se întâlnească seara în parc la O. „să vorbească". În jurul orelor 2300, Ț.D.C. împreună cu alți 9 prieteni (P.M., T.A., C.G.C., T.A.M., E.A., P.D.M., Ș.G.l., N.N.S. și l.G.V.) au venit în parc, loc în care s-au întâlnit cu rudele și prietenii inculpatului(G.N., C.M., A.V., G.A., A.C., G.I., D.G.l. și M.F.), între cele 2 grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A.(unchiul inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul inculpatului era format din persoane mai în vârstă și mai puternice Ț.D.C. împreună cu grupul său după înjunghierea numitului G.A. au fugit spre magazinul B.O., fiind urmăriți de cei din grupul advers. Ț.D.C. împreună cu alți 4 prieteni(P.D.M., Ș.G.l., N.N.S. și l.G.V.) au fugit spre piață, iar ceilalți 5 prieteni printre care și cele 2 victime(P.M., T.A., C.G.C.,T.A.M. și E.A.) au fugit spre șoseaua Colentina. În dreptul colțului magazinului B.O., în timp ce fugeau, cei 5 au fost ajunși de inculpat și o parte din grupul lui, loc în care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuțit în spate. Profitând de faptul că în același timp T.A. care încerca să traverseze șoseaua Colentina spre stația de tramvai s-a împiedicat, inculpatul și cei care-l însoțeau nu i-au mai urmărit pe P.M. și pe ceilalți 3 prieteni, ci s-au îndreptat spre cel căzut. În apropierea gardului stației de tramvai pe carosabil, T.A. a fost ajuns de inculpat care i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui și alte lovituri cu pumnul și mânerul cuțitului în cap. P.M. a mai alergat până la stația de troleibuz loc din care a fost ridicat de salvare decedând la scurt timp. T.A. după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alți membrii ai grupului său care au venit cu un autoturism și l-au transportat la spital.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală „moartea numitului P.M. a fost violentă", s-a datorat șocului hemoragie, consecința unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu intersectarea pleurei, pulmonului și pericardului, cu hemotorax masiv și hemopericard consecutiv" „leziunile traumatice tanatogeneratoare au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (tip cuțit)care a acționat pe o lungime de cea. 12 cm și o lățime maximă de 1,2 cm" „la examenul extern s-au mai constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur,în aceiași context traumatic",,între leziunile toracice descrise și cauza medicală a decesului exista legătură de cauzalitate directă,necondiționată"„moartea poate data din 15 aprilie 2007".
Referitor la leziunile suferite de T.A. raportul de expertiză medico-legală a conchis că „numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit/briceag sau similar) și prin lovire cu și de corp/plan dur" „ leziunile traumatice pot data din 15 aprilie 2007 și au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale"; „plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viața victimei" și „leziunile expertizate nu constituie infirmitate.
Nu s-a reținut împrejurarea, că inculpatul ar fi acționat conform dispoz. art. 44 Cp., în legitimă apărare și că datorită acestui efect, nu constituie infracțiune faptele mai sus descrise, deoarece inculpatul nu a săvârșit faptele pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care să fi pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Astfel, nu se poate considera că discuția injurioasă avută pe fondul unei stări conflictuale anterioare, între inculpat și martorul Ț.C.D. ar fi constituit un atac imediat și injust, deoarece aceasta nu a fost urmată de un act de violentă de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atac.
La momentul la care inculpatul a început să exercite acțiuni violente cu briceagul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent al martorului Ț. asupra acestuia și, în consecință, apărarea inculpatului nu mai era necesară pentru înlăturarea atacului.
Ca urmare, în lipsa unui atac injust din partea victimelor, actele de violență ale inculpatului, nu pot fi considerate ca săvârșite în legitimă apărare sau în condițiile depășirii unei apărări proporționale.
Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora a ținut seama de dispoz. art. 72 Cp., respectiv, de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de modalitatea de operare, de urmarea produsă, soldată cu moartea unei victime si rănirea celeilalte precum și de persoana inculpatului care, a săvârșit faptele în timp ce era minor, a recunoscut și regretat comiterea acestora, s-a predat singur organelor de poliție și înainte de a fi arestat a avut un comportament exemplar în societate în sensul că era elev în clasa a Xl-a și așa cum a rezultat din referatul de evaluare era apreciat de colegi și profesori în mod pozitiv, provine dintr-o familie organizată cu venituri modeste, dar constante.
În legătură cu cererea părții civile S.(P.)M., tribunalul a admis-o conform art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., întrucât din probatoriile administrate sub aspectul laturii civile a rezultat că aceasta, în calitate de mamă a victimei P.M., s-a ocupat de înmormântarea fiului său și a suportat cheltuieli ocazionate de acest moment precum și de momentele ulterioare, specifice datinei creștinești, în cuantumul solicitat, respectiv de 10.000 RON.
În acest sens, au fost depuse facturi fiscale, în legătură cu prestarea serviciului funerar emis de SC A.F.E., chitanță emisă de I.N.M.L.M.M., adeverință de înhumare, factură pentru construcția criptă și cruce, listă cu cheltuielile efectuate cu ocazia cheltuielilor de înmormântare, cu ocazia parastasului de 3 săptămâni, de 6 săptămâni, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni și de 1 an, copia actului de concesiune nr. 396/2008 din care rezultă că valoarea logului de veci a fost de 200 lei pentru anul 2007 și certificatul de îmbălsămare.
Referitor la cererea aceleiași părți civile de acordare a daunelor morale, tribunalul a constatat că și aceasta este admisibilă, având în vedere suferința morală pricinuită acesteia de fapta inculpatului, care, ca și mamă a asistat la înmormântarea fiului său de 16 ani și cu toate că, această durere nu poate fi cuantificată, totuși prin acordarea unei sume de bani, din partea inculpatului, această suferință poate fi atenuată.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere și acordul inculpatului și al părților responsabile civilmente, prin care au învederat că sunt dispuși să plătească despăgubirile solicitate de partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul G.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunile de omor și tentativă la omor calificat atâta timp cât există o cauză de nepedepsire, respectiv legitima apărare în care a acționat pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust întrucât a fost înconjurat de un grup format din 12 persoane care l-au atacat și el a acționat la întâmplare folosindu-se de un cuțit găsit pe jos, în subsidiar să se rețină fie depășirea limitelor legitimei apărări sau starea de provocare și tulburarea produsă art. 73 lit. a) și b) C. pen., consecutiv acestor rațiuni pedeapsa să fie coroborată sub minimul prevăzut de lege.
Într-o altă variantă să i se rețină circumstanțele atenuante legale.
Mai critică hotărârea fondului și sub aspectul aplicării pedepselor accesorii și complementare în dezacord cu dispozițiile art. 109 alin. (3) C. pen. de vreme ce era minora data săvârșirii faptelor.
Pe latură civilă a solicitat ca daunele materiale și morale acordate să fie diminuate în raport și de posibilitățile materiale reduse ale părinților săi.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat.
În sarcina inculpatului s-a reținut, în mod corect, pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză că la data de 15 aprilie 2007, în urma unor discuții telefonice dintre martorul Ț.D.C. și inculpat cu privire la o fată care le-a fost prietenă pe rând, cei doi folosind cu acest prilej expresii injurioase, au hotărât să se întâlnească seara în parcul O. pentru a discuta, lucru care s-a întâmplat în jurul orelor 2300, când fiecare a venit însoțit de un grup de prieteni, între acestea iscându-se o încăierare soldată cu înjunghierea numitului G.A. în fesa dreaptă.
Conflictul a degenerat și s-a și amplificat cu ocazia împărțirii celor două grupuri care s-au pus pe fugă urmărite însă de cei din anturajul inculpatului care, în apropiere de șoseaua Colentina ajungându-i, a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuțit în spate și, în aceeași împrejurare, martorului T.A., căzut pe jos în apropierea stației de tramvai, o lovitură cu cuțitul în partea stângă a toracelui și alte lovituri cu pumnul și mânerul cuțitului în cap.
În aceste împrejurări, victima P.M. a mai încercat să alerge până la stația de troleibuz dar a căzut și până la venirea echipajului de salvare și transportarea sa la spital a decedat.
Martorul T.A. a fost transportat de persoana din grupul său la un spital cu autoturismul unuia dintre ei.
Atitudinea procesuală a inculpatului în faza de urmărire penală cât și la judecata în fond a fost una sinceră, de colaborare totală, recunoscând faptele și descriind modul în care s-au derulat, în totală concordanță cu martorii din cauză, cu toate că cei din urmă și-au mai nuanțat în fața judecătorului declarațiile pentru a-i crea o situație mai favorabilă.
În acord cu prima instanță, Curtea a împărtășit opinia că inculpatul nu a săvârșit faptele pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, al altuia sau împotriva unui interes obștesc care să-i fi pus în pericol persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obștesc.
El a avut discuții pe parcursul unei zile întregi (15 aprilie 2007) cu martorul Ț.D. la telefon, recurgând amândoi și la expresii injurioase, după cum susțin, legate de prietena, pe rând, a fiecăruia și care, la vârsta la care sunt, erau la fel de importante pentru fiecare, motiv pentru care au stabilit de comun acord să se întâlnească seara în apropierea parcului O. pentru a discuta.
Ambii au venit însoțiți de mai multe persoane, inculpatul cu rude și prieteni mai învârstă între care și unchiul său, G.A., ceea ce denotă că au avut în vedere și situații de conflict nu numai verbal dar și fizic, altfel nu se recurgea la „ajutorul" atâtor persoane, încât o legitimă apărare ce ar fi presupus inițierea unui atac material, imediat, direct și injust nu se justifică; ambele grupuri au fost angrenate de la început într-o altercație ce a degenerat în violență cu consecințele arătate și în împrejurarea în care, nefiind lovit direct cu vreun obiect contondent, inculpatul a acționat disproporționat folosindu-se de un cuțit cu care a atentat la viața lui P.M. și la sănătatea martorului T.A.
Analiza criminologică a împrejurărilor în care s-a ajuns la deznodământul tragic și ireversibil, conduce la concluzia că inculpatul nu s-a aflat într-o stare de legitimă apărare și nici nu a depășit sfera ei pentru a acționa mai violent și a respinge un atac injust îndreptat împotriva sa, după cum nu se poate reține că se afla într-o stare de puternică tulburare urmare unor evenimente cu repercusiuni grave pentru ca în cauză să se rețină circumstanțe atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) sau b) C. pen.
În efectuarea actelor de apărare îndreptate spre înlăturarea sau paralizarea atacului trebuie să existe o limită care să determine felul și gravitatea atacului celui care se apără, o proporție între atac și apărare.
Așa cum se reține din ansamblul probator, cele două grupuri s-au încăierat spontan, s-au înconjurat și s-au lovit însă inculpatul a fost cel care, cu un cuțit, găsit pe jos după cum susținea aplicat lovituri celor din jur, atât victimei P.M. după care și martorului T. pe care găsindu-l căzut jos, la pământ, i-a aplicat și lui lovituri cu cuțitul și pumnii.
Excesul de apărare pe care îl invocă și care s-ar fi datorat unei stări subiective excepționale (în cauză o tulburare sau o temere) nu se susține cu probe concludente și nici nu se pot reține circumstanțe atenuante de natură a-i profita. El este minor, la prima încălcare a legii penale, cu o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, dar individualizarea pedepsei a avut în vedere aceste aspecte.
Pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 ani închisoare, în condițiile reținerii stării de minorat cu reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, este în concordanță cu criteriile de individualizare instituite de art. 72 C. pen. și în acord cu scopul pe care trebuie să-l îndeplinească, prevăzut de art. 52 C. pen.
Critica aplicării pedepsei accesorii și complimentare inculpatului minor este nefondată.
Prima instanță a aplicat minorului pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 – art. 64 lit. a) (teza a II a) și b) C. pen. care devin operaționale de la data împlinirii vârstei de 18 ani a minorului fără a interzice aceste drepturi și ca pedeapsă complementară în acord cu dispozițiilor art. 109 alin. (3) C. pen.
Pe latură civilă s-a apreciat corect cuantumul daunelor materiale cu care trebuie despăgubită partea civilă S.(P.)M., dovedite cu acte, după cum și cel al daunelor morale ce ar trebui să repare un prejudiciu afectiv, moral, sentimental al pierderii ireparabile a unicului fiu, în vârstă de 16 ani, daune cu care în faza de fond, inculpatul și părțile responsabile civilmente s-au declarat de acord, neavând nici o relevanță că la acest moment învederează o stare modestă materială ce nu le-ar permite achitarea lor.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V. împotriva sentinței penale nr. 674/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
A fost dedusă prevenția inculpatului de la 17 aprilie 2007 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.V.
Prin motivele de recurs, inculpatul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele susținute în fața instanței de apel referitor la legitima apărare, depășirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării și reținerea circumstanțelor atenuante.
În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt cu consecința greșitei condamnări a inculpatului și a obligării la plata despăgubirilor civile și, respectiv, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la greșita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice.
Astfel, există o eroare gravă de fapt, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului.
Rezultă că pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt”, trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului, ori încetarea procesului penal, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces, inclusiv cu privire la soluționarea laturii civile.
Înalta Curte constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanță) a fost reținută stația de fapt expusă anterior (situație care este însușită și de către Înalta Curte, motiv pentru care nu va mai fi reluată), situație de fapt care a fost încadrată corespunzător și în drept.
Astfel, fapta inculpatului G.V. care la data de 18 aprilie 2007, în public, l-a înjunghiat mortal pe numitul P.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175-175 lit. i) C. pen.
Fapta inculpatului care, în aceeași dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
1. Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare:
Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană, o realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana și drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana și drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vătămă valorile amenințate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat, injust și să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.
De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea atacului.
Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.
Astfel, după cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a început să exercite acțiuni violente cu briceagul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoțea, iar între vătămarea martorului G.A. și violențele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.
În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu briceagul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa.
Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acțiunilor, astfel cum a fost relatată constant și de către inculpat în declarațiile date.
Astfel, infracțiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încercau să părăsească în fugă parcul O., fiind urmărite de grupul inculpatului, care se dovedise a fi mai puternic.
În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A. se împiedicase și căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat și acesteia o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui, urmată și de alte violențe cu pumnul și mânerul cuțitului în cap.
În aceste condiții, susținerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care de altfel, la momentul exercitării violențelor, după cum s-a menționat, nu exista, întrucât victimele infracțiunilor s-au retras în fața ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată.
Acțiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp și în afara intervalului în care atacul putea fi iminent și momentul în care acesta putea fi consumat, astfel că cerința necesității nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent și nici nu mai era actual.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condițiile atacului, iar apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de a doua condiție a apărării referitoare la proporționalitatea acesteia cu gravitatea atacului.
Astfel, faptele săvârșite de inculpat, nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuțitul în timp ce aceasta fugea și se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilități minime de ripostă.
Rezultă din considerentele expuse că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte și inculpatul.
În aprecierea inexistenței legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un briceag, iar victimele, nu.
2. Referitor la motivul de recurs privind excesul scuzabil.
Art. 73 lit. a) C. pen., reglementează circumstanța atenuantă a depășirii legitimei apărări, iar pentru existența acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul, acțiunii sale, în legitimă apărare, să fi depășit limitele acestei apărări, însă această depășire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.
Ori, în cauză, se constată că inculpatul nu avea cum să depășească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menționat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condițiile acesteia privind atacul și apărarea.
3. Referitor la motivul privind reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții sau tulburări, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită.
Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.
În cauză se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor.
În declarațiile sale, inculpatul a arătat că după înfruntarea celor două grupuri, s-a înarmat cu un cuțit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra.
Apărarea inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel inculpatul, însoțit de alte persoane, după cum s-a menționat anterior, porniseră în urmărirea mai multor persoane, între care se aflau și victimele, după ce avusese loc confruntarea între cele două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.
Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele două victime, mai ales că inițiativa confruntării între cele două grupuri a aparținut inculpatului și martorului Ț.D.C., în vederea soluționării unui conflict determinat de disputa cu privire la o fată.
După încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut certitudinea că acestea erau autoarele violențelor exercitate asupra sa sau asupra unchiului său, împrejurare care determină că inculpatul să nu beneficieze de circumstanța atenuantă a provocării.
4. Referitor la reținerea circumstanțelor atenuante.
Înalta Curte constată că în raport de natura infracțiunilor săvârșite, de gradul de pericol social sporit al acestora, determinat și de urmările socialmente periculos al faptelor (în cazul victimei P.M., urmarea fiind ireversibilă), de împrejurările în care acestea au fost săvârșite și modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească cuțitul cu care se înarmase, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
La individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanțele reale arătate, au fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, respectiv, era minor la data săvârșirii faptelor, a regretat și recunoscut comiterea faptelor, cu nuanțările menționate, s-a predat organelor de poliție, iar anterior săvârșirii infracțiunilor a avut un comportament corespunzător în familie și societate.
Circumstanțele personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate recurentului G.V.
5. Înalta Curte constată că și latura civilă a procesului penal a fost corect soluționată, în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează procesul civil și cu probele administrate în cauză.
Mama victimei P.M., S.(P.M.) s-a constituit parte civilă în cauză cu 10.000 lei daune materiale și 60.000 euro, daune morale.
Având în vedere că în cauză au fost întrunite și cerințele răspunderii civile delictuale în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., prima instanță a admis acțiunea părții civile și a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 lei, daune materiale și 50.000 lei daune morale.
Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente au fost de acord cu despăgubirea părții civile, instanța fondului dând eficiență principiului disponibilității părților, principiu care guvernează procesul civil, iar mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că aceste sume au fost corect stabilite în raport cu probatoriul administrat și în raport cu faptul că victima în vârstă de 16 ani, era singurul copil al părții civile, care a suferit un prejudiciu moral care, practic, nu poate fi cuantificat.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite nu poate fi reținut criteriul stării materiale a inculpatului și a părții responsabile civilmente.
În consecința, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției inculpatului la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 aprilie 2007 la 17 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 martie 2009.