Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Petenta - parte vătămată P.M. a formulat plângere penală împotriva numitei V.S. - avocat în cadrul Baroului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Persoana vătămată a sesizat faptul că a angajat-o pe V.S. să îi reprezinte interesele în Dosarul civil nr. 1244/2006 al Judecătoriei Vălenii de Munte, având ca obiect o contestație la executare silită ce se desfășura în cadrul Dosarului nr. 379/2001 aflat pe rolul executorului judecătoresc N.I.
Se susține că făptuitoarea, nu numai că nu ar fi depus diligențele pentru a o asista și reprezenta în mod corect în cadrul acestui proces civil, ci chiar a indus-o în eroare, întrucât la termenul din 13 decembrie 2006 nu a solicitat administrarea de probatorii suplimentare și a fost de acord cu solicitarea părții adverse de acordare a cuvântului pe fond.
Prin rezoluția nr. 309/P/19 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.S., avocat în cadrul Baroului Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Pentru a dispune astfel, parchetul a constatat că cercetările efectuate în cauză nu au relevat date care să contureze conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune sesizată de persoana vătămată.
Aceasta, deoarece, în cauza civilă menționată și în care persoanei vătămate i-a fost respinsă în mod definitiv contestația la executare, s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea ambelor părți, iar făptuitoarea V.S. a pus concluzii motivate în sensul admiterii acțiunii.
S-a apreciat că în cauză că persoana vătămată nu a sesizat în realitate săvârșirea unei infracțiuni, ci o faptă ce ar putea angaja, cel mult, răspunderea administrativ disciplinară a avocatei.
Persoana vătămată P.M. a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția din 20 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată plângerea, apreciind că soluția dispusă de procuror prin rezoluția din 19 septembrie 2008 este legală și temeinică.
În continuare, persoana vătămată P.M. prin procurator P.M., a formulat plângere împotriva rezoluției în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Acesta susține că prin rezoluția respectivă, procurorul care a instrumentat plângerea a încălcat în mod grav interesele persoanei vătămate și a dat o soluție în totală contradicție cu faptele pe care era obligat să le cerceteze.
Parchetul nu s-a pronunțat față de obiectul cererii, eludând mijloacele de probă și falsificând obiectul acesteia, așa încât, rezoluțiile sunt nelegale și lovite de nulitate.
În opinia sa, consideră că intimata V.S. a comis infracțiunea de înșelăciune prin contractul perfectat, întrucât partea vătămată a plătit pentru ca intimata să susțină interesele în instanță, ceea ce nu s-a întâmplat.
S-a solicitat admiterea plângerii și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Prin sentința penală nr. 7 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.M., prin procurator P.M., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 309/P din 19 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținând această rezoluție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că fapta intimatei nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționara P.M., prin procurator P.M., solicitându-se, prin notele scrise, admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte constată următoarele:
Rezoluțiile date de procuror, cât și soluția pronunțată de instanța de fond sunt legale și temeinice, nefiind motive care să impună desființarea acestora.
Recurenta petiționară este nemulțumită de modul în care avocata pe care a angajat-o, respectiv Vână Silvia, a reprezentat-o în cadrul procesului de executare silită pronunțat la 13 decembrie 2006.
Or, este evident că acest aspect nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.
Deși cercetările efectuate nu au dus la concluzia că avocata nu și-a îndeplinit activitatea conform contractului de asistență juridică încheiat cu petiționara P.M., singurul aspect ce ar putea fi pus în discuție cu privire la activitatea acesteia ar fi acela care ar angaja cel mult o răspundere disciplinară a intimatei V.S.
Ca atare, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat de petiționara P.M., prin procurator P.M., urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.M., prin procurator P.M. împotriva sentinței penale nr. 7 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.