Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 110/ F pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondată, plângerea formulată de persoana vătămată C.N. împotriva rezoluției nr. 183/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 1 septembrie 2008, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele considerente:
Petentul C.N. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 183/P/2008 din data de 1 septembrie 2008, fiind nemulțumit de soluția dată și solicitând instanței desființarea acestei rezoluții și trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări, privind intimații V.R., Ș.M.C., C.M., procurori, precum și pentru M.R., judecător, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, considerând că acești magistrați, în opinia petentului, în calitate de funcționari, astfel cum e definit termenul (în C. pen. în art. 174) au efectuat falsuri în dosarul în care era parte și că au îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, cauzându-i prejudicii.
Rezoluția atacată a fost confirmată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 24 septembrie 2008 dată de procurorul general.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 20 de zile prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Instanța a reținut că soluția adoptată de procuror în sensul neînceperii urmăririi penale față de persoanele reclamate este legală și temeinică deoarece aspectele invocate de petent nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări.
Astfel, magistratul procuror V.R., menționând că raportul de expertiză întocmit de T.F. a fost depus la dosar a data de 9 septembrie 2002, iar nu la 3 octombrie 2002, nu se circumscrie dispozițiile art. 289 C. pen., nefiind de natură a altera conținutul înscrisului, fiind evidentă eroarea materială comisă de procuror.
Aceleași considerente au fost reținute ca fiind valabile și pentru magistratul judecător Ș.C.M. și magistratul judecător M.R., în actele emise de acestea preluându-se aceeași eroare materială.
Referitor la procurorul C.M., în mod corect, s-a constatat prin rezoluția atacată inexistența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., în condițiile în care controlul efectuat cu privire la situația generală a unității Ministerului Public la care lucrează magistratul a relevat un volum imens de activitate al procurorului în discuție, fapt obiectiv și concret ce a împiedicat soluționarea dosarului, în care petentul era parte, într-un timp mai scurt.
Aceste împrejurări obiective coroborate cu faptul că magistratul procuror nu a urmărit încălcarea atribuțiilor de serviciu prin tergiversarea soluționării cauzei (neexistând nicio dovadă în acest sens), a determinat instanța să concluzioneze că nu există fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul susținând că parchetul trebuia să dispună efectuarea unei expertize judiciare care să confirme sau să infirme cele susținute atât de infracțiunea de abuz în serviciu, cât și de infracțiunea de fals intelectual.
Referindu-se la adresa C.S.M. nr. 1880/2007, a arătat că obiecțiunile semnalate au fost însușite de către parchet, care trebuie să-i comunice răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din data de 1 septembrie 2008 adoptată în dosarul penal nr. 183/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., cu raportare la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.R., Ș.M.C. și M.R. relativ la comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și față de C.M., relativ la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
Ca atare, de fapt, s-a reținut, în esență, faptul că în rezoluția adoptată, la data de 26 septembrie 2007, în dosarul nr. 1364/P/2006, magistratul judecător V.R. a menționat că data depunerii raportului de expertiză la Judecătoria Brașov de către expertul T.F. a fost la 9 septembrie 2002 în loc de 1 octombrie 2002 (dată corectă), aceeași afirmație fiind cuprinsă și în rezoluția nr. 2309/II/2/2007 emisă la data de 9 noiembrie 2007 de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, magistratul procuror Ș.M.C., dar și în sentința penală nr. 551 din 17 aprilie 2008 a Judecătoriei Brașov, pronunțată de magistratul judecător M.R. cu prilejul soluționării cauzei având ca obiect plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen.
Totodată, petiționarul a formulat plângere penală și împotriva intimatei C.M., magistrat procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, care a fost desemnată inițial să soluționeze dosarul penal nr. 1364/P/2006, relativ la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., apreciind că aceasta în mod nejustificat a omis să adopte o soluție în cauză în perioada 28 aprilie 2006 și luna martie 2007, magistratul procuror fiind considerată de către petiționar și autorul moral al referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de către organele de poliție.
Sentința instanței, care a menținut rezoluția atacată este corectă.
Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Petiționarul, observând că în actele procedurale s-a strecurat eroare materială, cu privire la data depunerii raportului de expertiză avea posibilitatea să uzeze de această cale legală.
În consecință, magistrații nu au săvârșit o faptă penală.
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Referitor la intimata C.M., procuror, în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi subiect activ a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., în condițiile în care controlul efectuat cu privire la situația generală a instituției din care face parte, a relevat un volum imens de activitate al procurorului în discuție, fapt obiectiv și concret ce a împiedicat soluționarea cauzei în care petentul era parte, într-un interval de timp mai scurt.
Aceste împrejurări obiective coroborate cu faptul că magistratul procuror nu a urmărit încălcarea atribuțiilor de serviciu prin tergiversarea soluționării cauzei, au condus la concluzia corectă că fapta nu există.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 110/ F din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2009.