Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 34 din 30 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.F.N. privind revizuirea sentinței penale nr. 146 din 22 decembrie 1997 a aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că cererea condamnatului, motivată pe cazurile de revizuire înscrise în art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., nu este fondată, situațiile relevate de revizuient nu constituie împrejurări noi, necunoscute la data pronunțării hotărârii de condamnare, nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului privind săvârșirea, de către vreun martor, a infracțiunii de mărturie mincinoasă, procurorul care a întocmit rechizitoriul nu a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, în cauză nu s-au pronunțat două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, susținerile revizuientului, de genul anchetării sale abuzive, al condamnării pe nedrept, deși a acționat în legitimă apărare, că procurorul R.G. l-ar fi acuzat pe nedrept ar fi cercetat, la rândul lui, pentru săvârșirea de fapte penale și că nu s-ar fi expertizat sângele găsit la fața locului și pe declarația sa olografă, nefiind decât apărări de conjunctură subiective.
Apelul declarat de revizuient a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 73 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava.
Împotriva hotărârii pronunțate în apel, condamnatul revizuient, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac în care a reluat, în integralitate, motivația susținută în fața instanței de fond și în apel.
Recursul nu este fondat.
Privind actul considerat „nou”, prin care revizuientul încearcă să justifice susținerea că pedeapsa aplicată pentru faptele comise la 24 decembrie 1996 constituie abuz, se reține că, în realitate, acesta este rezoluția din 6 ianuarie 1997 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, nr. 99/P/1996 și se referă la o faptă de tentativă la infracțiunea de omor, comisă la 13 martie 1996, învinuit fiind și R.C., una dintre victimele din dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr. 146 din 22 decembrie 1997 a cărei revizuire s-a cerut (faptă însă anterioară celei din dosarul nr. 542/P/1996 al aceluiași parchet).
Prin sentința a cărei revizuire s-a cerut, G.F.N. a fost condamnat, la 20 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) și b) C. pen. (profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, prin cruzimi și asupra a două persoane), victime fiind R.C. și A.A., reținându-i-se starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Față de el, în conformitate cu dispozițiile art. 113 C. pen., s-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Apelul formulat a fost respins prin decizia penală nr. 117 din 1 iulie 1998 a Curții de Apel Suceava, iar recursul, prin decizia penală nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție.
Verificând hotărârea pronunțată în apelul declarat împotriva sentinței prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, se reține că este legală și temeinică, motivele invocate, respectiv legitima apărare, reținerea provocării, a unor circumstanțe atenuante, cercetarea abuzivă de către procurorul care a întocmit rechizitoriul, faptul că unii martori ar fi declarat mincinos, prelungirea probatoriului, greșita încadrarea juridică a faptei nu sunt cazuri de revizuire odată ce nu se încadrează în cele înscrise în art. 394 C. proc. pen. și, deși invocate, nu au fost dovedite astfel cum se prevede și în art. 395 din același cod.
Ca atare, recursul nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, revizuientul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 73 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.
Obligă recurentul revizuient să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.