Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1051 din 12 septembrie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea formulată de inculpatul G.I. de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca neîntemeiată.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului P.M.O. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul G.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.O., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților P.M.O. și G.I.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă reținerea și arestarea preventivă din data de 29 martie 2008 la zi privind pe cei doi inculpați.
Instanța a constatat că suma de 15.000 euro privind depozitul constituit la nivelul D.N.A. a fost restituită acestei instituții.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Numitul S.K.D.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București prin rechizitoriul nr. 289/D/P/2007 din 5 februarie 2008 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și apartenența la un grup infracțional organizat, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului București.
La data de 26 martie 2008, acesta și mama sa, S.E., au sesizat D.N.A. cu faptul că, în luna martie 2008, o persoană cu prenumele M. s-a oferit să-i pună în legătură cu o cunoștință a sa care are influență asupra magistraților de la Tribunalul București și Curtea de Apel București, și care, în schimbul sumei de 15.000 euro poate obține punerea în libertate a denunțătorului.
Denunțătorii au acceptat oferta făcută de M. și au purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora acesta din urmă le-a cerut o copie a rechizitoriului nr. 289/D/P/2007, sub pretextul că i-o va da cunoștinței sale care va rezolva punerea în libertate a denunțătorului și a stabilit o întâlnire cu S.E.
Întâlnirea a avut loc la 24 martie 2008 în zona stației RATB situată în București la intersecția B-dul Lacul Tei și str. Maica Domnului, ocazie cu care denunțătoarea i-a dat lui M., identificat ca fiind inculpatul P.M.O., copia rechizitoriului și a aflat de la acesta că suma pretinsă de persoana care va interveni pe lângă magistrați pentru revocarea măsurii arestării preventive a denunțătorului este de 15.000 euro.
După formularea denunțului, S.E. a purtat o discuție telefonică cu P.M.O., în care acesta i-a făcut o întâlnire în seara aceleiași zile.
Existând presupunerea justificată că scopul întâlnirii este acela de a se remite suma de bani pretinsă, s-a procedat la marcarea incriminată a sumei de 15.000 euro, provenită din depozitul constituit la nivelul D.N.A. în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002.
Ulterior, S.E. a purtat o discuție telefonică cu inculpatul P.M.O. în cursul căreia au convenit să se întâlnească a doua zi.
La data de 23 martie 2008 cei doi au purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora au convenit să se întâlnească în zona Complexului Comercial D. din București, cartierul Lacul Tei.
Întâlnirea a avut loc, în jurul orelor 18,00, fiind înregistrată audio – video, ca și în convorbirile telefonice la care s-a făcut referire, în baza autorizației nr. 12/2008 din 26 martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de D.N.A., confirmată de Tribunalul București prin încheierea din 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 204/A.I./2008.
Cu această ocazie, inculpatul P.M.O. i-a cerut denunțătoarei să urce în mașina în care el venise la întâlnire (marca M.), dar pentru că aceasta a ezitat, inculpatul i-a spus să se deplaseze pe o stradă laterală unde va veni și el să poarte discuții, însă, după ce S.E. a ajuns la locul indicat a observat că inculpatul a demarat și a plecat cu autoturismul.
Ulterior, atât S.E. cât și fiul ei au aflat de la inculpatul P.M.O. că a părăsit zona în grabă deoarece ar fi recunoscut fizionomii ale unor polițiști care l-au cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni și a bănuit că aceștia au fost chemați de denunțătoare pentru a-l prinde în flagrant.
Din probele administrate a rezultat că în aproprierea locului unde s-a desfășurat întâlnirea s-a aflat și inculpatul G.I.
În seara aceleiași zile, precum și în ziua următoare, inculpatul P.M.O. a mai purtat discuții telefonice cu cei doi denunțători și în final s-a convins că prezența polițiștilor la locul întâlnirii nu a fost determinată de vreun denunț al lui S.E., comunicându-i acesteia, atât direct cât și prin intermediul fiului ei, că va veni și persoana care rezolvă punerea în libertate a lui S.K.D.M.
În cursul convorbirilor telefonice purtate cu cei doi denunțători care au precedat această întâlnire, S.E. a aflat că suma pretinsă s-a majorat de la 15.000 euro la 20.000 euro și trebuie să fie remisă în două tranșe, inculpatul P.M.O. dându-i asigurări denunțătorului că va fi pus în libertate, atrăgându-i atenția în mod repetat ca mama sa să nu sesizeze organul de urmărire penală și să vină cu bani la întâlnire.
Discuțiile telefonice din 28 martie 2008 dintre denunțători și inculpatul P.M.O. au fost interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 13 din 28 martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de D.N.A., confirmată de Tribunalul București prin încheierea din 31 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 213 A/AI/2008.
La data de 28 martie 2008, în jurul orelor 19,00, inculpații s-au întâlnit cu denunțătoarea în zona Gării Filaret din București și ulterior s-au deplasat cu autoturismul M. la restaurantul B. din Piața Muncii unde au purtat discuții, până în jurul orelor 20,00, cei doi inculpați dându-i denunțătoarei detalii legate de modul în care se va rezolva punerea în libertate a fiului ei și cum va fi împărțită suma de 20.000 euro magistraților care dispun revocarea măsurii arestării preventive ori soluționează favorabil recursul în ipoteza respingerii cererii denunțătorului.
După finalizarea discuțiilor, cei trei s-au deplasat cu același autoturism în aproprierea locuinței denunțătoarei unde inculpații au așteptat-o pe S.E. până când a revenit din locuință cu suma de 15.000 euro, banii fiind remiși inculpatului G.I. în autoturismul cu numărul de sus, condus de inculpatul P.M.O.
Pentru preîntâmpinarea descoperii faptelor comise, inculpatul P.M.O., în timpul remiterii banilor și numărării lor de către inculpatul G.I. a pus mașina în mișcare, deplasându-se pe străzi colaterale Complexului D.
S.E. a coborât din autoturism pe B-dul Lacul ei, în zona Complexului D., moment în care organele de urmărire penală au efectuat constatarea infracțiunii flagrante, suma de 15.000 euro fiind descoperită sub scaunul din dreapta față al autoturismului menționat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații.
În apelul declarat de D.N.A., a fost criticată sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților.
Prin apelul său, inculpatul G.I. a solicitat reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, invocând circumstanțele personale și atitudinea pe care a manifestat-o pe parcursul procesului penal.
Prin decizia penală nr. 270 pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 1051 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 15457/3/2008, a desființat în parte sentința apelată și în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului G.I., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa inculpatului P.M.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 37 lit. b) C. pen., a fost majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Apelurile declarate de inculpații G.I. și P.M.O. au fost respinse, ca nefondate.
A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 29 martie 2008 la zi.
Instanța de apel a reținut că pedepsele aplicate inculpaților nu corespund gradului de pericol social al faptelor comise de inculpați și nu asigură finalitatea legală, respectiv scopul preventiv și educativ al pedepsei.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații G.I. și P.M.O.
Inculpatul G.I. a criticat decizia sub aspectul încadrării juridice, considerând că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite de recurent este aceea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. și nu cea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține că există identitate de situație juridică între acțiunea de inducere în eroare sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune. Din probele administrate, în mod deosebit din convorbirile telefonice, rezultă prezentarea de către recurent a unei fapte mincinoase și anume că el este finul unei persoane importante care poate să rezolve revocarea arestării preventive a denunțătorului.
Se susține că, recurentul, în mod constant, nu face vorbire de împrejurarea că el are, o influență asupra unui funcționar, sau că lasă să se creadă, că el are influență asupra unui funcționar, așa cum prevăd dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen., ci persoana care ar putea să rezolve punerea în libertate a denunțătorului este o altă persoană („nașul”) care nu are calitatea de funcționar.
Se precizează că sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune acțiunea de inducere în eroare a fost realizată, existând un raport de cauzalitate între inducerea în eroare și paguba pricinuită.
Al doilea motiv de recurs, se fundamentează pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greșita individualizare a pedepsei.
În dezvoltarea acestei motiv de recurs se solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care, face parte dintr-o familie organizată care îl poate ajuta să se integreze social, atitudinea sinceră a inculpatului.
Inculpatul P.M.O. a invocat cazurile de casare a hotărârii prevăzută de art. 2859 pct. 9, 10, 14 și 17 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că decizia este nemotivată, nefiind realizată o analiză a fiecărei critici formulate de apelantul inculpat.
Sub aspectul individualizării pedepsei, hotărârea este criticată pentru motivul că de la dosar, în opinia recurentului, lipsesc dovezile privind starea de recidivă a recurentului inculpat și, de asemenea, se mai arată că instanța a nesocotit decizia privind recursul în interesul legii referitoare la contopirea pedepselor aplicate, instanțele având obligația de a contopi, conform art. 36 C. pen., pedepsele aplicate în cauză ca cele anterior aplicate.
Recurentul consideră că în cauză a fost reținută o încadrare juridică a faptei greșită, deoarece urmare denunțului efectuat într-o altă cauză recurentul inculpat P.M.O. trebuie să beneficieze de dispozițiile art. 682/2002.
Examinând cauza din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat situația de fapt dând o încadrare juridică corectă, concluzionând că în sarcina inculpatului G.I. nu poate fi reținută infracțiunea de înșelăciune sau complicitate la infracțiunea de trafic de influență.
În cazul infracțiunii de trafic de influență autorul primește foloasele deoarece afirmă că are influență pe lângă un funcționar. Această influență poate fi reală sau pur și simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect (atunci „ când lasă să se creadă”) că are influență asupra funcționarului respectiv.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul recurent „ a lăsat să se creadă” că are influență asupra magistraților.
Chiar dacă funcționarul pe lângă care ar urma să se intervină nu a fost individualizat, este suficient că se face referire la funcția care o îndeplinește.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că s-a dat de înțeles că urmează să se intervină la judecătorii cauzei.
Influența presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.
Vinovăția inculpatului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, în sensul că acesta are un interes real de a obține favoarea unui funcționar sau a altui salariat.
Inculpatul G.I. a pretins de la martorul S.K.D.M. suma de 20.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București și Curtea de Apel București pentru a-i determina să dispună revocarea măsurii arestării preventive a denunțătorului și admiterea recursului în cazul menținerii arestării preventive.
Chiar dacă inculpatul G.I. nu cunoștea nici un judecător, intenția acestuia fiind doar de a lua banii de la martora denunțătoare nu se poate reține înșelăciune, deoarece funcționatul există, s-a făcut referire la faptul că se va interveni la membrii completului de judecată.
În concluzie, în cauză, nu subzistă cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen., invocate de inculpatul P.M.O. nu are aplicabilitate în cauză.
Potrivit art. 356 C. proc. pen., conținutul expunerii trebuie să cuprindă elementele enumerate de legiuitor la lit. a), b) și c) ale acestui text de lege.
Instanța a descris fapta ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare.
De asemenea, s-a efectuat analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei. Expunerea cuprinde faptele reținute în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele inculpatului și toate temeiurile de drept care justifică soluțiile date în cauză.
În consecință, hotărârea nu este supusă casării conform art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Recurentul mai susține că instanțele aveau obligația de a contopi, conform art. 36 C. pen., pedepsele aplicate în cauză cu cele anterior aplicate și care se găsesc în stare de concurs infracțional.
Prin decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii s-a stabilit că instanțele de control judiciar nu sunt competente să efectueze contopirea direct în căile de atac, deoarece aceasta nu poate fi dispusă fără a se aprecia însuși fondul cauzei, apreciere în cadrul căreia instanța are posibilitatea să aplice un spor de pedeapsă conform art. 34 C. pen.
Este de observat, că situația reglementată în cadrul alin. (2) al art. 36 C. pen., se referă la hotărâri de condamnare definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioară rămânerii definitive a acestora, aceea a executării.
Ca urmare, pentru efectuarea operațiunii, de contopire în această din urmă ipoteză, se poate recurge la procedura reglementată în art. 449 C. proc. pen., remediul în situația dată (dacă infracțiunile au fost concurente așa cum se susține) nefiind trimiterea cauzei spre rejudecare.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., reținându-se că pedepsele aplicate inculpaților nu corespund gradului de pericol social al faptelor comise de inculpați, aceștia săvârșind infracțiunile reținute în sarcina lor pe fondul punerii în libertate de către instanțele judecătorești a unor inculpați, aducându-se atingere prestigiului înfăptuirii justiției.
S-a avut în vedere și perseverența infracțională a inculpaților.
Referitor la inculpatul P.M.O., din adresa nr. 1613/D/P/2008 eliberată de Ministerul Public rezultă că, la data de 4 decembrie 2008, numitul P.M.O. arestat în altă cauză, a formulat un denunț față de L. care vinde heroină cu sumă de 50 lei doza, denunțul formând obiectul dosarului nr. 1613/D/P/2009.
Urmare acestui denunț, a fost identificat L. în persoana inculpatului M.G.A.
Acesta a fost depistat, în urma acțiunii de prindere în flagrant inițiată de organele de urmărire penală, la data de 13 ianuarie 2009, că a vândut 3 doze conținând 0,33 gr. de heroină martorei U.D. și a deținut pentru vânzare și pentru consum propriu, fără drept, 8 doze conținând 1 gr. de heroină.
Prin rechizitoriul nr. 1613/D/P/2009 din data de 29 ianuarie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat.
În acest caz, inculpatul beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002 ce se referă la persoana care, întrucât a comis o infracțiune gravă, are calitatea de inculpat într-o cauză, iar înaintea sau în timpul urmării penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni.
În acest sens, în considerarea cazului de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., această eroare de judecată trebuie îndreptată prin admiterea recursului inculpatului conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
În consecință, recursul inculpatului P.M.O. va fi admis, va fi casată în parte decizia și făcându-se aplicarea textului de lege menționat va fi redusă pedeapsa corespunzător.
În baza aceluiași caz de casare va fi limitat și conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului G.I. la drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen., fiind proporțională și justificată numai interzicerea acestor drepturi și în acord cu decizia C.E.D.O., din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Conform art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., va fi computată durata arestării preventive pentru fiecare inculpat la zi.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații P.M.O. și G.I., împotriva deciziei penale nr. 270 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia recurată numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului P.M.O. și, respectiv pedeapsa accesorie aplicată inculpatului G.I. și rejudecând:
Face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reduce pedeapsa aplicată inculpatului P.M.O. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Limitează conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului G.I. la drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive pentru fiecare de la 29 martie 2008 la 25 martie 2009.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor inculpaților rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2009.