Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 218 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Iași, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatului G.C., zis Ț., în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 40 C. pen. (comisă la data de 23 iulie 2007 în dauna părții vătămate Ț.E.).
S-a constatat că inculpatul G.C. a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 5 martie 2006 orele 23,45 -21 aprilie 2006.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată față de inculpatul G.C. prin încheierea Tribunalului Iași din 18 aprilie 2006 (dosar nr. 5241/2006).
S-a dispus a se face comunicările aferente cât privește măsura preventivă către: secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmerie, poliția comunitară, organele competente să elibereze pașaportul și organele poliției de frontieră.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal împotriva inculpatului G.C. de către partea civilă Spitalul Clinic județean de Urgență Sf. Spiridon Iași cu sediul în Iași.
S-a constatat că partea vătămată Ț.A.E., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului G.C.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Executorie exclusiv în ceea ce privește măsura preventivă.
Pentru a se pronunța această sentință, Tribunalul Iași a reținut, în esență următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 1134/P/2005 din 29 martie 2006, inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că, în seara zilei de 23 iulie 2005, împreună cu alte două persoane, a deposedat-o pe partea vătămată Ț.E., prin violență, de un telefon mobil în valoarea de 2.800.000 lei (ROL).
Instanța a constatat că în cauză nu există probe certe că inculpatul ar fi participat la săvârșirea infracțiunii astfel că a dispus achitarea acestuia.
Prin decizia penală nr. 182 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2211 din 19 iunie 2008, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei sus-arătate, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iași.
Instanța supremă a reținut că la data de 30 octombrie 2007, când a soluționat apelul procurorului, inculpatul intimat G.C. a lipsit, procedura cu acest fiind realizată la adresele indicate și prin afișare la Consiliul local Iași.
Cum însă inculpatul se afla încarcerat din data de 12 iunie 2007 la Penitenciarul Iași, fiind arestat într-o altă cauză, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiile art. 314 C. proc. pen., sancționată cu nulitatea absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În rejudecare, Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 114 din 16 octombrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, formulat împotriva sentinței penale nr. 218 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Iași.
Instanța a reținut că partea vătămată a prezentat versiuni diferite cu privire la implicarea inculpatului G.C. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând, inițial că acesta ar fi făcut parte din grupul agresor, pentru ca ulterior să afirme că a făcut o confuzie cu privire la persoana acestuia.
Tot astfel, în declarațiile lor, ceilalți doi inculpați (B.D.I. și C.G. condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr. 154 din 7 martie 2006 a Tribunalului Iași), au oscilat în a-l indica pe G.C. coautor la comiterea faptei.
Inculpatul a negat orice implicate a sa în tâlhărirea victimei Ț.E. și a contestat modul în care organele de poliție au efectuat recunoașterea din grup în care partea vătămată, la data de 6 martie 2006, l-a indicat ca și coautor la tâlhărie, dată fiind componența grupului și devoalarea identității sale.
Constatând că în cauză nu există probe care formeze convingerea că inculpatul G.C. este autor al faptei pentru care a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Iași a menținut hotărârea de achitare a acestuia dispusă de instanța de fond, respingând apelul procurorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul a susținut că plângerile și declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor S.C.S. și N.F., declarațiile inculpaților condamnați B.D.I. și C.G.M., procesul verbal de recunoaștere din grup al inculpatului G.C. de către partea vătămată Ț.E., contractul de împrumut cu amanet, făcând dovada vinovăției inculpatului, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.
Principiul prezumției de nevinovăție cere ca instanța de judecată să nu declarare vinovată o persoană până ce vinovăția sa nu rezultă cu certitudine din probele administrate. Se înlătura astfel posibilitatea condamnării neîntemeiate pe probabilități, pe aparențe, asigurându-se aflarea adevărului cu privire la faptele cauzei.
Prezumția de nevinovăție trece în sarcina probațiunii asupra celui care învinuiește, cu obligația de a dovedi în mod cert vinovăția învinuitului sau inculpatului, altfel aplicându-se consecința acestei prezumții căreia îndoiala profită inculpatului (in dubio pro reo).
Înalta Curte constată că din analiza materialului probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, prezumția de nevinovăție a acestuia nefiind răsturnată în urma efectuării cercetării judecătorești.
Parchetul analizează și justifică retractările părții vătămate și ale inculpaților condamnați B.D.I. și C.G.M., separat, apreciind că ele sunt făcute pro-causa și că nu sunt temeinic și legal.
Înalta Curte constată însă că toate aceste persoane retractează declarațiile inițiale și că, indiferent de motivație fiecăruia (care există și a fost exprimată ca atare), această atitudine are drept urmare lipsirea cauzei de orice suport probator.
În condițiile în care nici victima, nici coinculpații nu sunt siguri de participarea lui G.C. la săvârșirea faptei, iar acesta a negat orice implicare a sa în tâlhărirea părții vătămate Ț.E., instanța nu poate dispune condamnarea pe probabilități.
În cauză nu există martori oculari la săvârșirea faptei; prin martori s-a stabilit că în seara faptei, inculpatul G.C. s-a întâlnit cu B.D.I. și C.G.M., pe terasa barului P.E., în jurul orei la care s-a comis infracțiunea.
Implicarea inculpatului G.C. în comiterea nu mai este însă un fapt cert, astfel că nici nu poate fi reținută în sarcina sa.
Compromiterea probei cu recunoașterea inculpatului din grup, contradictorialitatea susținerilor părții vătămate și a inculpaților condamnați B.D.I. și C.G.M. și motivația revenirii la afirmațiile făcute, conturează un probatoriu incert, aparent, neconvingător care nu poate sta la baza pronunțării unei soluții de condamnare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, potrivit dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al intimatului inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 114 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul G.C.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.