Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 907/2009

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Botoșani, dată în dosarul nr. 2365/40/2008, în care a fost investit cu o plângere împotriva actelor procurorului, motivat de lipsa dosarului de fond, care se afla înaintat la Curtea de Apel Suceava și pentru ca petentul C.I. să mai depună unele înscrisuri, judecarea cauzei a fost amânată, pentru data de 27 ianuarie 2009.

Împotriva încheierii, a declarat recurs petentul C.I., motivând că instanța de fond a refuzat să accepte existența excepției de neconstituționalitate, a refuzat să primească la dosar planul de situație al imobilului, alte înscrisuri, și a solicitat să fie obligat Tribunalul Botoșani să promoveze excepția de neconstituționalitate a art. 2781 C. proc. pen.

Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr. 44 din 28 ianuarie 2009, a respins recursul declarat de petentul C.I. împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. 2365/44/2008, ca inadmisibil, obligându-l pe petent, la suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a considera recursul ca inadmisibil și a-l respinge, ca atare, s-a reținut că dosarul nr. 2365/44/2008 al Tribunalului Botoșani a avut un prim termen de judecată, la data de 16 decembrie 2008, iar din conținutul încheierii nu reiese că petentul ar fi invocat vreo excepție de neconstituționalitate, astfel încât instanța să fie obligată a se pronunța asupra ei. În plus, pentru atașarea unui dosar de fond și pentru ca petentul să mai depună unele înscrisuri, cauza a fost amânată pentru 27 ianuarie 2009.

Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia atacată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat, cu recurs.

În cazul încheierii din 16 decembrie 2008 dată de Tribunalul Botoșani nu există vreo dispoziție legală care să permită atacarea ei separată cu recurs, ceea ce înseamnă că această încheiere nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea de fond, astfel încât prezentul recurs este inadmisibil.

Așa fiind, cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins recursul formulat de petentul C.I., ca inadmisibil, obligând recurentul, la 100 cheltuieli judiciare către stat.

Deși decizia nr. 44 din 28 ianuarie 2009 era conform legii, definitivă, petentul a declarat și împotriva acestei hotărâri, recursul de față.

Or, împotriva unei decizii pronunțate în recurs, definitivă, conform legii, nu se poate exercita recurs.

Așa fiind, recursul de față este inadmisibil și va trebui, respins, ca atare.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva deciziei penale nr. 44 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.