Hearings: May | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1013/2010

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.

            Asupra recursurilor de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            A. Prin sentința penală nr. 663 pronunțată la data de 14 iulie 2009 de către Tribunalul București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 36037/3/2007, s-au dispus următoarele:

            1) În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.L. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

            În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executare, ca și pedeapsă complementară.

            În baza art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) că, a mai condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

            În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

            Conform art. 33-34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

            Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

            În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate al pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 64 din 14 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Avrig și a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 513 zile cu pedeapsa aplicată în speță, inculpatul B.L. urmând să execute pedeapsa finală de 8 ani închisoare.

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

            Conform art. 65 C. pen., s-au interzis aceluiași inculpat drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioada de 3 ani, după executarea pedepsei.

            2) În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 74-76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare (pentru fapta din luna noiembrie 2006).

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

            Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

            În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 74-76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare (fapta din octombrie 2007).

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

            Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

            În baza art. 33-34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

            S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

            Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

            3) În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 74-76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata L.M. la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

            În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 5 ani, conform art. 86/2 C. pen.

            Conform art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

            a) să se prezinte la judecătorul desemnat cu supravegherea lui pentru a-i fixa o dată în vederea monitorizării sale lunare;

            b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

            c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

            d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

S-a atras atenția asupra prev. art. 86/4, art. 86/5 cu ref. la art. 83 și art. 84 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prev de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatei L.M. de la 18 martie 2008 la zi.

În baza art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu e arestată în altă cauză.

4) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului I.F.  pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 04 iulie 2007 până la 21 decembrie 2007.

5) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.T., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de o zi a acestui inculpat, din data de 14 aprilie 2007.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului B.L. de la 04 iulie 2007, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului B.L.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului S.G. de la 18 martie 2008, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului S.G.

S-a luat act că părțile vătămate R.L. și R.L.C. nu se constituie părți civile în prezenta cauză.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., au fost obligați inculpații B.L. și S.G., în solidar, la plata sumei de 270.000 Euro sau c/val. în lei a acestei sume, calculată la cursul BNR la data executării, despăgubiri civile către partea civilă H.C.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., au fost obligați inculpații S.G., B.L. și L.M., în solidar, la plata sumei de 175.000 Euro sau c/val. în lei a acesteia, calculată la cursul BNR la data executării, cu titlu de despăgubiri civile, către părțile civile S.D., G.A.M.I.V. și O.I.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de părțile vătămate S.N. și S.E.I.

Totodată, s-a dispus anularea totală a următoarelor înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr. 7286 din 14 decembrie 2006, încheiat la BNP L.S., a procurii speciale nr. 2047 din 5 decembrie 2006, emisă de BNP P.T.I., a încheierii nr. 38495/2006, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2878 din 18 aprilie 2006, încheiat de BNP D.T., contractul de vânzare-cumpărare nr. 7177 din 8 decembrie 2006 emis de BNP S.L., a actelor de identitate false emise de Secția 1 Politie și cărțile de identitate emise de Secția 22 Politie.

S-a dispus restabilirea situației juridice anterioare a imobilelor în litigiu.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați pe inculpații B.L., S.G. și L.M., la câte 800 lei fiecare cheltuieli judiciare statului. Onorariul apărător din oficiu pentru inculpatul B.L., în sumă de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În luna noiembrie 2006, inculpatul I.F. s-a întâlnit cu inculpații V.T., S.G. și cu martorul S.I., propunându-le acestora să vândă fraudulos imobilul. Tot cu acel prilej ei și-au împărțit rolurile.

Astfel, inculpatul I.F. urma să procure originalul actului de proprietate a imobilului, iar inculpații V.T. și S.G. trebuia să găsească două persoane care să se prezinte la notar ca fiind soții S. și, sub această identitate, care nu corespundea realității, să-l împuternicească pe C.S. să vândă imobilul acestora.

Pe baza înțelegerii menționate, la data de 05 decembrie 2006, inculpatul I.F. s-a întâlnit cu C.S. și apoi cu inculpații V.T. și S.G. Aceștia din urmă veniseră fiecare cu un autoturism, în unul dintre acestea aflându-se F.V. iar în celălalt M.I.

Anterior, inculpații V.T. și S.G. s-au ocupat de procurarea actelor de identitate false pentru pretinșii proprietari ai imobilului.

La data de 14 decembrie 2006, inc. C.S., în calitate de fals mandatar al soților S., a vândut părții vătămate H.C. imobilul și a încasat prețul de 270.000 Euro, sumă pe care a predat-o inculpatului I.F. care, la rândul său, a împărțit-o participanților la infracțiune. Astfel, i-a dat lui C.S. 22.500 Euro, 10.000 Euro inculpatului V.T. și circa 40.000 Euro inculpatul S.G., care a pretins că se împrumutase anterior pentru procurarea actelor - filele 22-25, 19-20, 110.

În vara anului 2006, S.G. i-a propus inculpatului B.L. să-l ajute să vândă o proprietate.

Astfel, la data de la data de 18 august 2006, el a fost anunțat telefonic de S.G. să se prezinte la notar. Inculpatul B.L. a fost condus la sediul biroului notarial de inc. I.F. Acolo, primul inculpat, folosind o carte de identitate falsă, s-a prezentat ca fiind R.L., proprietar al imobilului, iar inculpata L.M. prin același procedeu s-a prezentat ca fiind R.L.C., soția proprietarului imobilului, R.L.

Apoi, inculpatul B.L. și inculpata L.M. au semnat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din sector 1, în numele adevăraților proprietari R.L. și R.L.C., și astfel au indus în eroare pe cumpărătorii, părți vătămate, S.D., G.A.M.I.V. și O.I. cu suma de 175.000 Euro, reprezentând prețul plătit de aceștia fără temei, cu care se constituie părți civile.

Prețul încasat ca urmare a vânzării frauduloase a imobilului a fost împărțit ulterior de participanții la infracțiune.

S-a reținut că, la data de 18 aprilie 2006, inculpații B.L. și L.M. s-au prezentat la biroul notarului public D.T. sub o identitate falsă, cu numele de R.L. și respectiv R.L.C.

Pretinzând că sunt proprietari ai imobilului situat în sector 1, cei doi inculpați i-au indus în eroare pe cumpărătorii S.D., G.A.M.I.V. și O.I., cărora le-au vândut fără drept imobilul menționat și le-au produs astfel un prejudiciu de 175.000 Euro.

B. Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.L. și S.G.

Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat soluția pronunțată pentru nelegalitate, vizând: greșita achitare a inculpaților V.T. și I.F.; omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la alte două infracțiuni prev. de art. 293 și art. 291 C. pen., privind pe inculpata L.M., astfel cum este menționat în rechizitoriul nr. 2743/P/2007 din 14 mai 2008 al Parchetului pe lângă Tribunalul București și pentru netemeinicie, vizând: greșita reținere a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74-76 lit. c) C. pen. în favoarea inculpatului B.L., dar numai în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și a omis reținerea acestora și în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 293 și art. 291 C. pen., infracțiuni aflate în concurs real, cât și în ceea ce îi privește pe inculpații S.G. și L.M., cu consecința aplicării unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, sub aspectul netemeiniciei este criticată sentința fondului și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate, în sensul aplicării dispozițiilor art. 861 C. pen., art. 864 și art. 865 C. pen.

Prin apelul formulat, inculpatul B.L. a criticat soluția pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, invocând faptul că a fost obligat în solidar cu inculpatul S.G. la despăgubiri civile pentru imobilul din str., deși la această faptă nu a participat, iar sub aspectul netemeiniciei a solicitat redozarea pedepsei, arătând că 8 ani închisoare este o pedeapsă prea mare, chiar dacă infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată Ie-a săvârșit în condițiile recidivei postcondamnatorii [art. 37 lit. a) C. pen.].

Apelantul inculpat S.G. a criticat soluția fondului pentru netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată, motivat de faptul că a recunoscut fapta, având o atitudine sinceră, a regretat-o și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin decizia penală nr. 272 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către apelanții inculpații B.L. și S.G., s-a desființat sentința penală nr. 663 pronunțată la data de 14 iulie 2009 de către Tribunalul București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 36037/3/2007 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținându-se starea de arest preventiv a apelanților inculpați B.L. și S.G.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. 203/P/2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. I.F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

2. B.L. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.; art. 293 C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și în concurs real de infracțiuni [art. 33 lit. a) C. pen.];

3 V.T. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

4. S.G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 2743/P/2007 din 14 mai 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată și a inculpaților:

1. L.M. - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 293 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

2. S.G. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Prin încheierea de ședință din 24 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în temeiul prevederilor art. 34 lit. b) și d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea celor două dosare, având identitate de părți și obiect.

S-a format, astfel, un dosar unic, cu numărul 36037/3/2007 iar instanța fondului, atunci când a pronunțat soluția, a omis a se pronunța și cu privire la două infracțiuni, reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei L.M. și anume: art. 293 și art. 291 C. pen.

Așa fiind, s-a constatat că în cauză s-a pronunțat o soluție de condamnare ce cade sub incidența dispozițiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., nulitate absolută care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței deoarece, în caz contrar, inculpatei i s-ar aduce o vătămare determinată de faptul că nu s-ar respecta dublul grad de jurisdicție în privința sa.

Ca atare, instanța de apel a admis apelurile declarate de către parchet și de către inculpații B.L. și S.G., a desființat sentința penală nr. 663 pronunțată la data de 14 iulie 2009 de către Tribunalul București, secția a ll-a penală, și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe - Tribunalul București, menținând starea de arest a inculpaților.

C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv a acestora, astfel cum și-au precizat oral recursurile.

Examinând decizia recurată sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare pentru motivele arătate, instanța de apel a reținut în mod justificat că se impune menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpaților. ÎNALTA CURTE constată, prin prisma propriului examen, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților B.L. și S.G., existând presupunerea rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care sunt cercetați.

Totodată, constată că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică -, având în vedere că pericolul pe care îl prezintă acești inculpați pentru ordinea publică subzistă și în prezent, aceasta rezultând, adăugat la cele reținute mai sus, din starea de insecuritate și rezonanța socială negativă care s-ar crea în rândul comunității din care provin inculpații în condițiile în care persoane care au săvârșit astfel de fapte penale ar fi judecate în stare de libertate, în condițiile în care prin activitatea infracțională imputată fiecăruia, aceștia au adus atingere ireversibilă unor valori sociale expres ocrotite de către legiuitorul român, ca de altfel orice alt legiuitor din orice stat democratic al lumii - patrimoniul unor persoane. Nu în ultimul rând, pentru aspectele expuse și datele personale ale inculpaților, există temerea că, odată puși în libertate, vor săvârși și alte fapte de același gen.

ÎNALTA CURTE mai constată că, în raport de data arestării preventive a fiecărui inculpat, nu s-a depășit durata rezonabilă a acestei măsuri, astfel că detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele cerute de legea internă cât și cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia și judecarea inculpaților în stare de arest preventiv.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpați ca nefondate.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.L. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 272 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.L., durata arestării preventive de la 4 iulie 2007 la 17 martie 2010.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.G., durata arestării preventive de la 18 martie 2008 la 17 martie 2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.