Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 336/PI din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 65/PI/2007 formulată de revizuienta B.M.
A fost obligată revizuienta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 21 aprilie 2009, condamnata B.M. a solicitat revizuirea hotărârii penale pronunțate la data de 13 iulie 2007 în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2358/59/2006, prin care s-a dispus condamnarea sa. De asemenea, a solicitat și suspendarea dispozițiilor hotărârii atacate până la soluționarea cererii de revizuire.
Condamnata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că instanța de fond nu a avut în vedere o serie de fapte și împrejurări, arătând că partea civilă B.M., în justificarea calității sala procesuale, uzează de un testament olograf, or, în cauză, operează instituția revocării tacite parțiale a acestuia și că a înțeles că aceasta a fost chemată în judecată de Fundația E.C. și V.V. pentru ca instanța civilă să constate că B.M. nu are calitatea de moștenitor testamentar întrucât defunctul V.V. a înstrăinat obiectul legatului particular ulterior întocmirii testamentului.
Se mai precizează că va detalia toate aceste aspecte printr-un amplu memoriu.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a cerut respingerea cererii de revizuire întrucât motivele invocate nu sunt de natură să releve netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatei.
Examinând cererea formulată, se constată că prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 287/P/2005, condamnata B.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., reținându-se că în calitate de notar public, condamnata a atestat în mod nereal că donatorul V.V. s-a prezentat în fața sa, la sediul biroului notarial, și că a consimțit la autentificarea unui contract de donație prin care donatorul transmitea în favoarea Fundația E.C. și V.V. un imobil evaluat la suma de 937.645.181 lei.
Sesizarea penală a fost făcută de către partea vătămată care a atestat că se află în posesia unui testament olograf, scris, semnat și datat de către V.V. în anul 2004, prin care i-a lăsat ei imobilul respectiv.
Prin sentința penală nr. 65/P1/2007 Curtea de Apel Timișoara a achitat inculpata, în baza art. 181 C. pen. și i s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ de 1000 lei. S-a constat nulitatea absolută a contractului de donație și au fost respinse pretențiile părții B.M.
Prin Decizia penală nr. 310/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a părții civile B.M. și a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Așa cum s-a menționat mai sus, condamnata și-a argumentat cererea de revizuire prin aceea că la judecarea cauzei în fond și recurs instanțele de judecată nu au avut în vedere că partea civilă B.M. a uzat de un testament olograf și nu au observat că operează instituția revocării tacite parțiale a acestuia, această constatare făcând obiectul acțiunii civile anexate la cererea de revizuire, apreciind că este cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel a apreciat că nu poate fi reținut cazul de revizuire invocat și nici un alt caz prev. de art. 394 C. proc. pen.
După cum se poate observa, obiectul cauzei în care a fost condamnată revizuienta l-a constituit infracțiunea de fals intelectual care este o infracțiune de pericol, astfel că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni nu este relevantă calitatea părților civile.
De asemenea, despre testamentul olograf invocat, organele judiciare au avut cunoștință încă din faza de urmărire penală, astfel că nu se poate invoca existența unei împrejurări noi.
Prin urmare, din aspectele relevate de condamnată nu poate fi reținut vreun caz de revizuire, astfel că în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuienta B.M., care deși legal citată nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți și nu și-a motivat în scris calea de atac declarată.
Examinând din oficiu hotărâre atacată conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenta condamnată B.M. și-a întemeiat cererea de revizuire formulată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând în motivarea acesteia că în mod eronat s-a reținut calitatea de parte civilă pentru numita B.M. în condițiile în care infracțiunea de fals intelectual pentru care a fost trimisă în judecată este una de pericol, iar nu una de prejudiciu. Pe de altă parte, în justificarea acestei calități, susnumita a uzat de un testament olograf, care însă fusese revocat tacit parțial în condițiile în care obiectul legatului particular fusese înstrăinat ulterior întocmirii testamentului, fapt care formează de altfel obiectul unui dosar civil a cărui atașare s-a solicitat prin cererea de revizuire.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existența unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speță, Curtea reține că primul motiv de revizuire, ce pune în discuție calitatea de parte civilă a numitei B.M. nu poate fi analizat prin prisma vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen.
În ce privește celălalt motiv de revizuire, acesta reprezintă o reiterare a susținerilor făcute de către petentă în fața instanței de fond, cu ocazia audierii sale ca inculpată (fil. 158, ds. 2358/59/2006), nefiind vorba așadar despre o împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În concluzie, Curtea constată că prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnata tinde în esență la o prelungire a probatoriului cu privire la o împrejurare cunoscută de instanțele de fond și recurs în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientei și, prin aceasta la o reanalizare a apărărilor pe care și Ie-a făcut cu acea ocazie.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca și cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatei a fost respinsă.
Așa fiind, recursul este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei revizuiente la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă B.M. împotriva sentinței penale nr. 336/PI din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.