Asupra contestației în anulare de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 821/F din 20 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul K.O., de revizuire a sentinței penale nr. 907 din 25 iunie 2007 pronunțată de aceeași instanță, definitivă prin decizia penală nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut că motivul invocat de condamnat că, deși a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei alte persoane care a săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, care ulterior a fost condamnată, nu i s-au aplicat dispozițiile de reducere a cuantumului pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, a susținut că nu a beneficiat de un regim egalitar de soluționare a cauzei, dat fiind că i s-au aplicat doar unui coinculpat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deși și el a formulat un denunț care în timp s-a concretizat și finalizat printr-o condamnare. în drept, a invocat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., susținând că instanța nu a cunoscut anumite fapte probatorii și împrejurări ce ar fi fost esențiale pentru soluționarea corectă a cauzei.
Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., întrucât temeiul de revizuire invocat presupune ca faptele și împrejurările învederate în cerere (deci faptele probatorii) să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
În speță, revizuientul a solicitat încă din recurs aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța supremă a dispus verificări la D.I.I.C.O.T. în acest sens, iar din adresa unității de parchet nu a rezultat materializarea denunțului formulat de acesta, ci s-a apreciat că inculpatul ar fi instigat altă persoană la comiterea infracțiunii de trafic de droguri, tocmai pentru a beneficia de dispozițiile legale de reducere a cuantumului pedepsei.
Pe de altă parte, în această cale extraordinară de atac nu se poate face o nouă judecată, cu consecința schimbării încadrării juridice și aplicării unei noi condamnări la o pedeapsă mai mică, dat fiind că din cererea sa rezultă că nu contestă condamnarea, ci doar cuantumul pedepsei.
Prin decizia penală nr. 261/A din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul K.O. împotriva sentinței penale nr. 821/F din 20 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
S-a reținut în esență, că deși cererea de revizuire a fost întemeiată pe unul dintre cazurile prevăzute în mod expres de lege, în realitate nu se invocă fapte și împrejurări noi necunoscute la momentul soluționării fondului cauzei, ci noi mijloace de probatorii a acelorași fapte și împrejurări, despre care instanța de recurs a avut cunoștință la judecarea recursului declarat de către inculpatul K.O., dar nu Ie-a reținut în favoarea inculpatului, deoarece s-a apreciat că revizuientul a determinat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri tocmai pentru a beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Totodată, chiar în situația în care s-ar considera că este vorba despre fapte și împrejurări noi, cererea de revizuire nu este admisibilă, întrucât potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul de la litera a constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Or, prin aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, nu se poate ajunge la o hotărâre de achitare sau încetare a procesului penal, ci numai la o reducere a pedepsei.
S-a mai reținut că rolul activ al instanței este limitat în această cale de atac la voința expresă a părții, neputându-se pune în discuție o eventuală calificare a cererii în temeiul altei dispoziții procedurale, ce ar putea permite analiza pe fond a realei solicitări a condamnatului, după rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, nici celălalt motiv invocat de revizuient, referitor la existența unei discriminări din cauza aplicării în cauză, dar în privința altui inculpat, a unei cauze de reducere a pedepsei, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales, casarea hotărârii în temeiul art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen. și trimiterea cauzei pentru judecarea cererii de revizuire pe fondul acesteia. în susținerea recursului, a arătat că prima instanță și cea de apel nu au examinat cererea pe fondul acesteia, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Recurentul este cetățean străin, care a participat la identificarea unei rețele de traficanți de droguri, care a ajuns în fața autorităților române și, deși a solicitat procurorului de caz înmânarea înscrisurilor, acestea i-au parvenit după condamnare. Or, aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 exclude răspunderea penală, astfel că judecătorul trebuia să ia act că era incident cazul de revizuire, întrucât nu se tindea la o înjumătățire a pedepsei, ci la o hotărâre nouă care ar fi înlăturat condamnarea.
A mai susținut că în etapa admiterii în principiu, conform art. 403 C. proc. pen., instanța trebuia să verifice dacă elementele se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., după atașarea dosarului, după verificarea efectelor admiterii, dar nu putea respinge ab initio ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menționat coroborat cu alin. (2) al art. 394 C. proc. pen., rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.
Motivul invocat de revizuient - omisiunea aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 - nu poate fi considerat o împrejurare nouă, care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât oportunitatea reținerii în favoarea inculpatului a acestor dispoziții a fost examinată în cursul procesului penal, în condiții de publicitate, oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a efectuat demersurile legale pentru lămurirea situației invocate de inculpat și a apreciat, pe baza actelor dosarului, că nu se impune reținerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
De altfel, criticile invocate de revizuient echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul procesului penal, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
În ce privește critica referitoare la faptul că prima instanță și cea de apel nu au examinat cererea pe fondul acesteia, apreciind ab initio ca inadmisibilă cererea de revizuire, se constată că nu este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
În cauză, prima instanță a constatat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, după atașarea dosarului și ascultarea concluziilor procurorului și ale părților, întrucât nu a fost făcută în condițiile prevăzute de lege. Referitor la aceste condiții, instanța trebuia să constate dacă cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, de către o persoană care putea cere revizuirea și dacă s-a invocat unul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.
Or, respectând limitele investirii sale în această cale extraordinară de atac, instanța a constatat că cererea de revizuire se întemeiază în drept pe un caz de revizuire dintre cele prevăzute de lege - art. 394 lit. a) C. proc. pen. însă nu este îndeplinită cumulativ condiția prevăzută de alin. (2) al aceluiași text de lege, care prevede că acest caz poate constitui motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
În mod corect, s-a reținut că, prin aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, nu se poate ajunge la o hotărâre de achitare sau încetare a procesului penal, ci numai la o reducere a pedepsei aplicate condamnatului.
Nici celălalt motiv invocat de revizuient, referitor la existența unei discriminări din cauza aplicării în cauză, dar în privința altui inculpat, a unei cauze de reducere a pedepsei, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Neîntemeiată este și susținerea referitoare la faptul că aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 excludea răspunderea penală, astfel că judecătorul trebuia să ia act că era incident cazul de revizuire, întrucât nu se tindea la o înjumătățire a pedepsei, ci la o hotărâre nouă care ar fi înlăturat condamnarea.
Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 39/2003 prevăd o cauză de nepedepsibilitate pentru persoana care denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii grave care intră în scopul acestui grup.
Or, în cauză nu este incidență situația premisă prevăzută de textul de lege, în sensul să fi existat un grup infracțional organizat și denunțul să fi avut loc anterior descoperiri sau săvârșirii unei infracțiuni grave, întrucât revizuientul nu a denunțat un grup infracțional organizat, ci doar un singur traficant de droguri, care a fost ulterior condamnat.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientului K.O. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient K.O. împotriva deciziei penale nr. 261/A din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.