Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1052/2010

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 de la 28 octombrie 2009, Tribunalul Mureș, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta I.(R.)D. împotriva sentinței penale nr. 274 de la 18 decembrie 2006 a Tribunalului Mureș și a obligat-o pe petentă la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

            În motivarea acestei soluții, în esență, tribunalul a subliniat că niciun motiv din cele indicate de doamna I.(R.)D. în cererea sa nu se încadrează în cazurile de revizuire expres și limitative de art. 394 C. proc. pen.

            Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuienta I.(R.)D. ce a fost înregistrat pe rolul instanței de apel sub nr. 2000.1/102/2009 la 10 decembrie 2009.

            În motivarea căii de atac exercitate, revizuienta a contestat temeinicia soluției de respingere a cererii de revizuire, pronunțată prin sentința atacată, pe de-o parte subliniind că nu este vinovată de comiterea infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnată cu caracter definitiv prin sentința penală nr. 274 de la 19 decembrie 2006 a Tribunalului Mureș a cărei revizuire o solicită. Pe de altă parte a menționat că nu a fost ascultată de procuror și, în plus, pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată este prea grea, cu atât mai mult cu cât ea, care nu a săvârșit nicio faptă penală, execută o sancțiune privativă de libertate foarte mare iar domnul L.I., condamnat prin aceeași sentință, este în libertate.

            Prin decizia penală nr. 5/A de la 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2000.1/102/2009, în conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta I.(R.)D. împotriva sentinței penale nr. 248 de la 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 2000.1/102/2009 și a menținut hotărârea atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 250 lei, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului desemnat din oficiu, a fost virată din fondurile Ministerului Justiției.

            Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentința penală nr. 248 de la 28 octombrie 2009 sunt pertinente și nu suportă nicio corectare din partea instanței de apel, astfel încât, neexistând vreun alt motiv, pe care să-l rețină din oficiu, de reformare a hotărârii atacate, apelul promovat de doamna I.(R.)D. este nefondat și l-a respins, ca atare, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

            Cât privește alegațiile revizuientei făcute în al doilea grad nu au fost primite și, în acord cu motivele expuse de Tribunalul Mureș a subliniat și curtea de apel că pentru reținerea temeiului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. indicat de revizuientă, împrejurările invocate, faptele probatorii sau mijloacele de probă trebuie să fie „noi”, în sensul că nu au putut fi cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei. Această condiție nu este întrunită în prezenta cauză, întrucât reiterarea unor cereri în probațiune și propunerea unor mijloace de probă în completarea probatoriului administrat în ciclul ordinar al judecății sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, pentru că ar aduce atingere stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Mai mult, aspectele ridicate în susținerea cererii de revizuire au fost afirmate și cu prilejul judecății ordinare, fiind astfel cunoscute și examinate de instanțe pe parcursul judecății finalizate cu pronunțarea sentinței penale nr. 274 de la 18 decembrie 2006 a Tribunalului Mureș.

            Totodată, procedura ascultării revizuientei de către procuror și durata pedepsei aplicate cu caracter definitiv nu se încadrează în niciunul din temeiurile revizuirii prevăzute limitativ de art. 394 C. proc. pen.

            În aceste circumstanțe, văzând și decizia nr. 60 de la 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite (publicată în M.Of., Partea I, nr. 574 de la 30 iulie 2008), corect cererea revizuientei a fost respinsă în prim grad, ca fiind inadmisibilă.

            Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuienta a fost obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 250 lei, din care: 50 lei pentru termenul de judecată fixat, acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale și procedurale necesare soluționării apelului, iar suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu și s-a virat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuienta I.(R.)D. fără a arăta în scris motivele de recurs.

            La dosarul cauzei au fost primite și depuse (filele 7-9 dosarul Înaltei Curți) adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Judiciară, Serviciul judiciar penal cu nr. 1133/572/III-7/2010 din 18 februarie 2010 prin care a fost trimis memoriul petiționarei I.(R.)D. la această instanță pentru a fi avut în vedere, la care s-a atașat memoriul și plicul.

            În memoriul depus, recurenta revizuientă a arătat perioada de când a fost arestată, că nu a fost audiată la Parchetul Tg. Mureș, că nu există dovezi că a încasat sume de bani de la cumpărători, nu a fost recunoscută în instanță de către cumpărători, că nu a contribuit cu nimic la fapta de înșelăciune, că nu a cunoscut situația financiară a societății, făcând referiri la Legea nr. 59/1934 a cecu-ului, nu a participat la încheierea contractului și la recepția mărfii, solicitând administrarea unor probe pe care le-a indicat.

La termenul de astăzi, în recurs, recurenta revizuientă a depus un memoriu la dosarul cauzei.

Apărătorul recurentei revizuiente, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, arătând că motivele se pot încadra în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

            Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat, precum și poziția recurentei revizuiente, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

            În memoriul formulat și depus la dosarul Înaltei Curți la fila 20, recurenta revizizuientă I.(R.)D. a arătat că pedeapsa ce a primit-o este foarte mare, nu a avut nicio calitate în cadrul societății, nu a fost audiată la Parchetul Mureș, nu există dovezi că ar fi încasat sume de bani de la cumpărători (chitanțe ori facturi), nu a fost recunoscută în instanță de cumpărători, nu a contribuit cu nimic la fapta de înșelăciune, nu a cunoscut situația financiară a societății, nu a participat la încheierea contractului, nu a participat la recepția mărfii, nu i-au fost admise următoarele probe: adresa de la Piatra-Neamț pentru sumele depuse de B.A., pe numele mamei lui S.R. în perioada mai-decembrie 1999 la Banckoop Bârlad, județul Vaslui cu foi de vărsământ, adresă Direcția Poștelor Iași de sumele depuse de L.I. pentru C.I., audierea martorului M., fost director comercial la A. Tg. Mureș, martorul cheie, audierea martorului C.I., audierea martorului C.D, nu a fost luată în considerație declarația martorului D.A., cumpărătorii de la „A.” Berești nu prezintă acte din care să rezulte că i-au achitat lui marfa, nu cunoaște ce sume a luat L.I. de la B.A., nu a completat fila cec, întrucât nu a intrat în Biroul Desfacere și nu se știa valoarea pe nota de comandă, fiind trecută doar cantitatea, nu avea cum să vândă ea marfă, deoarece L.I. stătea mai mult la B.A. unde ținea actele societății, ștampila, banii și cheile de la depozit, depozitul era deschis și închis de B.A., iar L.I. mergea în vizită la depozit ( rezultă din declarația martorului T.C.), că L.I. a contopit 4 dosare, din care două sunt pentru file cec fără acoperire, iar pedeapsă a primit câte 10 ani fiecare, solicitând admiterea recursului, reducerea pedepsei până la pedeapsa executată de 7 ani, că potrivit Legii nr. 59/1934 privind cec-ul, fapta sa este doar administrativă și se pedepsește cu amendă.

Examinând recursul declarat de recurenta revizuientă I.(R.)D. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată recursul revizuientei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

            Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuientă nu se circumscriu niciunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., având drept consecință respingerea cererii de revizuire formulată de revizuientă.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientei, cât și a motivelor invocate de acesta în apel, respectiv că nu este vinovată de comiterea infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnată cu caracter definitiv, că nu a fost ascultată de procuror și că pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată este prea grea, în condițiile în care aceasta nu a săvârșit nicio faptă penală, că execută o pedeapsă foarte mare, iar domnul L.I., condamnat prin aceeași sentință se află în libertate, constatând că aspectele invocate reprezintă, fie chestiuni de fond ce au fost supuse examinării, atât în primă instanță, cât și în căile ordinare de atac exercitate, iar reiterarea unor cereri în probațiune și propunerea unor mijloace de probă în completarea probatoriului administrat în ciclul ordina al judecății sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, întrucât ar aduce atingere stabilității hotărârilor judecătorești definitive, fie exced temeiurilor revizuirii limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., cum sunt cele privind procedura ascultării revizuientei de către procuror și durata pedepsei aplicate cu caracter definitiv.

Totodată, curtea de apel în mod corect a făcut referire la aplicabilitatea deciziei nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în raport cu soluția pronunțată în primă instanță, aceea de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuientă.

De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, de către recurenta revizuientă I.(R.)D., potrivit memoriului depus la dosar, cu privire la nevinovăția sa în comiterea infracțiunii de înșelăciune, la neadministrarea unor probe, precum și asupra încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, constată că acestea au mai fost reiterate, fie cu ocazia judecării cauzei pe fond, în apel și în recurs, fie numai în recurs, asupra cărora instanțele s-au pronunțat, așa încât acestea nu se circumscriu accepțiunii de fapte sau împrejurări noi, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, asupra apărărilor de constatare a nevinovăției revizuientei, prima instanță în considerentele sentinței penale nr. 358 din 11 decembrie 2002 a Tribunalului Mureș, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6998/2000 (filele 365-366 dosarul tribunalului) a stabilit vinovăția inculpatei în raport cu probele administrate, făcând referiri la declarațiile inculpatului L.I., declarația martorilor P.I., C.G., S.N., B.T., H.G., F.I., raportul de constatare tehnico-științifică.

Totodată, în considerentele deciziei penale nr. 52/A de la 6 iunie 2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 363/43/2007 (63-64 dosarul curții de apel), instanța de apel a făcut referiri concrete la situația de fapt reținută de prima instanță, la probatoriul administrat, la încadrarea juridică a faptei comisă de inculpată.

De asemenea, în considerentele deciziei penale nr. 5968 de la 11 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 363/43/2007 (fila 32 dosarul instanței de recurs), instanța de recurs a făcut referiri la situația de fapt, la rezoluția infracțională ce a fost rezultatul inițiativei inculpatei, la stabilirea vinovăției

inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., că nu se poate reține existența infracțiunii prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât inculpata a emis fila cec, iar partea vătămată nu a cunoscut despre inexistența disponibilului bancar, că hotărârile pronunțate au fost judicios motivate, atât în ceea ce privește soluția adoptată în rezolvarea acțiunii penale, cât și opțiunile referitoare la acțiunile exercitate de părțile vătămate constituite părți civile, că atât în primă instanță, cât și în apel s-au analizat cererile formulate și s-au motivat toate dispozițiile hotărârilor, aspecte ce exclud incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., că hotărârile sunt clare și neechivoce, expozeurile hotărârilor detaliind în mod precis dispozițiile acestora, că prima instanță și instanța de apel au administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei și au respins în mod justificat cererile de audiere a unor noi martori și de administrare a unor alte probe, astfel că nu s-a putut reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

            Înalta Curte consideră că celelalte aspecte invocate în recurs de către recurenta revizuientă I.(R.)D. referitoare la ascultarea la procuror și la reducerea cuantumului pedepsei nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege privind revizuirea, așa cum sunt statuate în art. 394 C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurenta revizuientă nu sunt fondate.

            Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă I.(R.)D. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

            În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă I.(fostă R.)D. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

            Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

            Definitivă.

            Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.