Asupra recursurilor penale de față:
Pe baza actelor și lucrărilor din dosar, constată:
Prin sentința penală nr. 9/P1 din 14 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1438/59/2009, Curtea de Apel București a respins plângerea petentului C.L. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 26 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 602/P/2009, menținută prin rezoluția procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Timișoara nr. 120511/2009 din 23 noiembrie 2009.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata S.D. - judecător la Judecătoria Lugoj și intimatul S.B. - avocat în cadrul Baroului Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 215 C. pen.
Petentul C.L. a solicitat efectuarea de cercetări fată de avocatul S.B. și judecătorul S.D. din cadrul Judecătoriei Lugoj sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 215 C. pen., o altă plângere cu obiect similar fiind trimisă de petent Direcției Naționale Anticorupție, ambele plângeri fiind declinate spre competenta soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara unde s-a dispus conexarea lor sub nr. 602/P/2009.
În motivarea plângerii petentul a arătat ca numitul S.B. a intentat mai multe acțiuni în justiție împotriva sa, jar în ceea ce privește pe magistratul S.D. din cadrul Judecătoriei Lugoj, petentul a arătat că este nemulțumit de activitatea acesteia în calitate de președinte al completului de judecată, aceasta judecând acțiunea în evacuare a căror părți sunt petentul și avocatul S.B., cu toate ca în cursul anului 2002 și-a mai exprimat părerea cu privire la litigiu, având de soluționat alte dosare în care petentul era parte. Conform actelor existente, s-a reținut că prin acțiunile înregistrate pe rolul Judecătoriei Lugoj, SC J.R.S.S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții C.L. și C.M., solicitând evacuarea acestora din imobilul situat în jud. Timiș înscris în CF nr. 2519, nr. cadastral al localității Belint, acțiunile formulate parcurgând toate cele trei grade de jurisdicție, dispunându-se în final rejudecarea, cauza fiind repartizată intimatei S.D. iar avocatul SC J.R.S.S.C. SRL fiind intimatul S.B.
În ceea ce privește activitatea magistratului judecător, s-a constatat că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituia României și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, acesta este independent și se supune numai legii. S-a motivat că soluțiile organelor de jurisdicție pot fi menținute, desființate sau modificate prin intermediul cailor de atac legale, nu pe calea unor plângeri penale îndreptate direct împotriva acestora, în caz contrar încălcându-se principiul independenței puterii judecătorești. Dacă s-ar admite contrariul ar însemna ca se instituie o cale de atac, neprevăzută de lege, ceea ce este inadmisibil și s-ar crea posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o insecuritate juridica, prin recurgerea la plângeri penale, după ce au fost parcurse toate căile de atac.
S-a concluzionat că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunța. Prin urmare, activitatea avocatului S.B., desfășurată în calitate de reprezentant al SC J.R.S.S.C. SRL, prin formularea unor acțiuni în justiție și prin prezența în fața completului de judecată. Prin rezoluția din 23 noiembrie 2009 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1205/11/2/2009 a fost respinsa ca neîntemeiată plângerea formulata de petentul C.L.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentul C.L., instanța reține că rezoluția contestată este temeinica și legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondata pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. 246 C. pen. a fost incriminată ca infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen. incriminează „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă". Raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că intimații menționați, cu rea credință, nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, și nici că intimatul S.B. ar fi indus în eroare pe petent prin prezentarea ca adevărată a unei fapte nereale, astfel încât soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinica.
Pe de altă parte, formulând plângere, în temeiul art. 278/1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu care să se poată stabili o altă situație de fapt iar din cuprinsul plângerii rezultă că nemulțumirea petentului vizează în fapt soluția pronunțată într-o cauză civilă, cu referire la care afirma că s-ar fi produs erori în aplicarea dispozițiilor legale. Așa cum în mod întemeiat a reținut organul de urmărire penala, nemulțumirea petentului privește soluția dată într-o cauză civilă înregistrată la Judecătoria Lugoj și vizează declanșarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești, pe alte căi decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, iar plângerea prevăzuta de art. 278 C. proc. pen. are ca finalitate controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată, control ce privește exclusiv temeinicia și legalitatea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz, în condițiile determinate riguros de legea procesual-penală. Prin urmare, instanța penală sesizată cu plângere nu are temei legal pentru a se pronunța ca instanță de control judiciar în cauza civila la soluționarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunțat o soluție ce nu dă satisfacție petenților, pretinsele erori juridice, eventual, ar fi vizate de petent, nu pot fi examinate, contrar legalității căilor de atac, pe această cale; cu atât mai mult cu cât în speță acesta a declarat recurs, ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1192/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus rejudecarea cauzei.
Cu privire la intimatul S.B., prima instanță a apreciat că formulând acțiuni în justiție și prezentându-se în fața instanței pentru a le susține, acesta a îndeplinit prerogativele profesiei sale.
Împotriva sentinței penale nr. 9/PI din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs, în termen legal, petenții C.L. și C.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, fără a arăta în concret care sunt criticile pe care înțeleg să le aducă hotărârii atacate.
În memoriul depus la dosarul cauzei la data de 04 martie 2010 petenții au arătat că nu au declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar 3 plângeri la „Parchetul Lugoj", la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.
Înalta Curte constată că la data de 25 ianuarie 2010 a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara declarația de recurs formulată de petenții C.L. și C.M., împotriva „pronunțării din data de 14 ianuarie 2010" din dosarul nr. 1438/59/2009. Se menționează că nu le-a fost comunicată hotărârea motivată dar că înțeleg să declare recurs pentru a se încadra în termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Examinând semnăturile de pe declarația de recurs și cele aplicate pe memoriul depus la dosar dar și pe alte înscrisuri din dosar emanând de la aceiași petenți (memorii, declarații de recurs, filele 3, 9, 10 din dosarul de fond) Înalta Curte constată că acestea sunt identice, motiv pentru care susținerea petenților în sensul că nu au declarat recurs nu poate fi primită.
Verificând din oficiu sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, recursurile fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Atât procurorul care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale cât și judecătorul care a menținut această soluție, respingând plângerea petenților, au constat în mod just că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat existența unor indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală de către intimații S.D. și S.B.
Rezultă din plângerea petenților că nemulțumirea lor față de intimata S.D., judecător în cadrul Judecătoriei Lugoj, este determinată de faptul că aceasta judecă acțiunea în evacuare în care petenții au calitatea de pârâți. In opinia petenților, intimata S.D. este incompatibilă să soluționeze litigiul, întrucât în anul 2002 aceasta și-a exprimat părerea în alte dosare în care petenții au fost părți, fiind nemulțumiți de soluțiile pronunțate de aceasta.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că până la data soluționării plângerii, intimata S.D. nu a soluționat litigiul civil dedus judecății.
Cum legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pot fi cenzurate numai în căile de atac exercitate în condițiile legii, petenții vor avea posibilitatea de a ataca sentința civilă ce va fi pronunțată de intimata S.D., în situația în care nu vor fi mulțumiți de soluția adoptată.
Simpla împrejurare că petenții nu au încredere în corectitudinea intimatei întrucât, anterior, aceasta a pronunțat soluții în alte cauze ce le-au fost defavorabile, nu poate determina angajarea răspunderii penale a magistratului, cât timp nu există nici cel mai mic indiciu că aceasta ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, sau că și le-ar fi îndeplinit defectuos.
Cu privire la intimatul S.B., de profesie avocat, petentul C.L. a arătat că „se judecă de 23 de ani cu mine și a formulat o mulțime de acțiuni în justiție pe care eu le consider neîntemeiate", fără a aduce niciun argument concret, sprijinit pe dovezi, în sensul că activitatea acestuia s-ar încadra în sfera ilicitului penal. Activitatea avocatului de formulare a unor acțiuni în justiție și de susținere a acestora în fața instanței țin de esența profesiei de avocat și nu se circumscrie vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Avocatul nu este funcționar în sensul art. 147 C. pen., astfel că nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen.
In ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, petenții nu arată în ce anume a constat inducerea lor în eroare de către intimatul S.B., afirmând numai că acțiunile formulate de acesta în justiție au fost neîntemeiate, în opinia lor.
In consecință, constatând că soluția instanței de fond de menținere a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror atât față de judecătorul S.D. cât și față de avocatul S.B., este legală și temeinică întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență date, indicii sau dovezi în sensul existenței faptelor reclamate de petenți, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.L. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 9/Pl din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2010.