Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1084/2010

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 222/ P din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția penală, în Dosarul penal nr. 4102/103/2009, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul L.M. (fiul lui A. și al M.) împotriva sentinței penale nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere împrejurarea că Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a trimis spre soluționare cererea de revizuire a sentinței penale nr. 97 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, formulată de revizuientul L.M., împreună cu concluziile formulate în urma actelor de cercetare efectuate conform dispozițiilor art. 399 C. proc. pen.

Prima instanță, analizând cererea formulată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și pe baza cercetărilor efectuate de procuror, a constatat că prin sentința penală nr. 97 din 12 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest prev. de art. 197 alin. (2) lit. b) și b)1 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. și de art. 203 C. pen.

Revizuientul condamnat, în motivarea cererii, a arătat că nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat, că martorii au dat declarații mincinoase și că soluția a avut la bază un certificat medico-legal fals și a solicitat, totodată, o cercetare la fața locului.

Prima instanță a apreciat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, față de motivele invocate de revizuient privind declarațiile mincinoase ale martorilor și înscrisul fals, reținând că pentru a exista cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen., este necesar ca martorii să fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, respectiv înscrisul care a constituit temei al hotărârii să fie declarat fals, acestea să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar mărturia mincinoasă, respectiv falsul, să se poată dovedi prin mijloacele de probă enumerate în art. 395 alin. (1) C. proc. pen., respectiv hotărârea judecătorească sau ordonanța procurorului.

Tribunalul Neamț a reținut că în cauză nu există nici o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului prin care să se dovedească mărturia mincinoasă sau falsul și nici nu au fost îndeplinite condițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi constatate în procedura de revizuire și apreciind că suplimentarea probatoriului nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situația în care faptele și împrejurările trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă.

Împotriva sentinței mai sus menționate, în termen legal a declarat apel revizuentul condamnat, reiterând aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv susținând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare în timpul anchetei, că este nevinovat și că victima a fost influențată de mama ei atunci când a declarat că a fost violată.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel formulate precum și din oficiu cauza, a apreciat că Tribunalul Neamț a pronunțat o hotărâre legală, nefiind identificate motive de reformare a acesteia și, prin Decizia penală nr. 6 din 19 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat L.M., obligându-l, totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut că revizuentul condamnat nu a arătat fapte și împrejurări, ce nu ar fi fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza în fond.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai constatat că revizuentul a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat, aspect consemnat în cuprinsul sentinței penale nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, iar simpla împrejurare că acesta a negat ulterior comiterea faptelor, a fost apreciată ca irelevantă în cadrul procedurii de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat L.M., care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, lăsând la aprecierea Înaltei Curți dacă motivele invocate în cererea de revizuire inițială sunt admisibile sau nu și făcând trimitere la memoriul depus la dosar.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art, 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul condamnat L.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și motivată și rejudecarea cauzei, întrucât este nevinovat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost dedus judecății și mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obțină achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că declarațiile martorilor audiați nu corespundeau adevărului, că certificatul medico-legal emis pe numele părții vătămate minore a fost întocmit în fals și că nu i-a fost respecta dreptul la apărare în faza de umărire penală.

Înalta Curte mai reține că instanța de prim control judiciar, analizând punctual cele susținute de condamnat, corect a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) sau c) din C. proc. pen., întrucât pentru a se constata incidența art. 394 lit. a) C. proc. pen. se impune a se constata preexistența unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, mai concret acele fapte sau împrejurări să fi existat la momentul soluționării cauzei, iar instanța, din varii motive, să nu le fi cunoscut. De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat că nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) sau lit. c) C. proc. pen., întrucât aceste cazuri se referă la situația în care unul sau mai mulți martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, împrejurare atestată în cuprinsul unei hotărâri judecătorești în acest sens (art. 394 lit. b)) sau la situația în care un înscris care a servit ca temei al hotărârii de condamnare (a cărei revizuire se cere) să fi fost declarat fals (art. 394 lit. c), or în speță, revizuientul nu a produs vreo dovadă în acest sens și nici la dosar nu există vreun înscris care să îndeplinească cerința mai sus-menționată.

Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.