Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 999/2010

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2010.

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:

1.Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze de minori și de familie, prin sentința penală nr. 196 din 17 decembrie 2009 a respins ca inadmisibilă plângerea în baza art. 2781 C. proc. pen. formulată în calitate de persoana vătămată de petenta S.A. Inotești prin reprezentant legal D.M. împotriva Referatului nr. 757/VIII/1/2009 din 7 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești [prin actul amintit adoptat de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât nu îndeplinește condițiile de valabilitate ca act de sesizare nou potrivit art. 222 C. proc. pen. – faptele și persoanele reclamate formând obiectul altor cauze penale anterioare definitiv rezolvate – plângerea penală înregistrată la data de 24 iunie 2009 privind tragerea la răspundere a lucrătorilor de poliție judiciară ce au instrumentat Dosarul penal nr. 176/P/2006 al unității de parchet sus-menționate].

Hotărând astfel, instanța a motivat că referatul nr. 757/VIII/1 din 7 iulie 2009 prin care a fost adoptată soluția administrativă de respingere a plângerii penale formulată de petentă în raportat cu dispozițiile art. 222 C. proc. pen. privind condițiile de valabilitate al actului de sesizare amintit, excede sferei actelor și măsurilor de urmărire penală supuse controlului judecătoresc, reglementat de legiuitor prin dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

2. Recursul declarat împotriva sentinței amintite de către petenta S.A. Inotești prin reprezentant legal D.M. cu solicitarea de a-i fi acceptată efectuarea controlului judecătoresc în fond asupra criticilor de nelegalitate și netemeinicie împotriva actului procurorului atacat este nefundat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. [având titlulm marginal „plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată”] „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.”

Din cele anterior expuse rezultă că prin voința legiuitorului din multitudinea actelor și măsurilor de urmărire penală sunt supuse controlului judecătoresc prin procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen. doar rezoluțiile/ordonanțele procurorului prin care a fost adoptată o soluție de netrimitere în judecată de „neîncepere a urmăririi penale (.) de clasare de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale”; ori prin referatul nr. 757/VIII/1/2009 din 7 iulie 2009 a fost adoptată soluție de natură administrativă în raport cu dispozițiile art. 222 C. proc. pen., ce nu este inclusă în sfera actelor și măsurilor de urmărire penală limitativ indicate prin art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință soluția respingerii ca inadmisibilă a plângerii petentei dispusă prin sentință este legală și temeinică întrucât referatul atacat prin care a fost adoptată de procuror o soluție de natură administrativă, nu este admis de legiuitor a fi supus controlului judecătoresc reglementat prin dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant D.M. împotriva sentinței penale nr. 196 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2010.