Asupra plângerilor de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-au dispus următoarele:

1. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., a învinuitului G.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

2. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

3. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic. art. 13 alin. (1²) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată și completată prin O.U.G. nr. 134 din 29 septembrie 2005 și art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

4. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., a învinuitului T.G., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

5. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a învinuitului B.M.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

6. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a învinuitului N.D., în temeiul art. 10 lit. a). C. proc. pen.

7. Neînceperea urmăririi penale față de numitul T.G. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 248¹ C. pen. în condițiile art. 13 alin. (1)² din O.U.G. nr. 43/2002, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

8. Neînceperea urmăririi penale față de numitul B.M.C. cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. în condițiile art. 13 alin. (1)² din O.U.G. nr. 43/2002, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

9. Neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.C. cu privire la săvârșirea de către acesta a faptelor prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și prev. de art. 289 C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

10. Neînceperea urmăririi penale față de G.C., B.I.N., T.G., B.M.C. și G.S. cu privire la săvârșirea de către aceștia a faptelor prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 195 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

11. Neînceperea urmăririi penale față de sinsp. de poliție B.I.N. cu privire la săvârșirea de către acesta a faptei prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

12. Neînceperea urmăririi penale față de T.G. și B.M.C. cu privire la săvârșirea de către aceștia a faptelor prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art.193 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

13. Neînceperea urmăririi penale față de T.G., T.(A.).M., O.N., D.A., B.M.C., S.A. și AN (10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 220 alin. (3) C. pen., art. 194 alin. (2) C. pen., art. 208, art. 209 lit. a) C. pen. și art. 257 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) și j) C. proc. pen.

14. Neînceperea urmăririi penale față de T.G. cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen.rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

15. Neînceperea urmăririi penale față de S.A. și M.C. sub aspectul săvârșirii de către aceștia a faptelor prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 193 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

16. Neînceperea urmăririi penale față de numitul G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a faptelor prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) Legea nr. 78/2000 și art. 256 C. pen. rap. la art. 7 pct. 2, 3 din Legea nr. 78/2000 cu privire la cele învederate la pct. IV.8 al ordonanței, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

17. Neînceperea urmăririi penale față de T.G. și S.A. sub aspectul săvârșirii de către aceștia a faptelor prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

18. Neînceperea urmăririi penale față de numitul G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

19. Disjungerea cauzei față de numiții I.V., B.M., T.D., C.M.O., R.A., G.M., E.A., sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii prev. și ped. de art. 260 C. pen.

20. Declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire la dosarul format prin efectul disjungerii de la pct. 19 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Împotriva soluției au formulat plângeri petenții R.S. și R.M., având calitatea de părți vătămate în dosarul nr. 33/P/2005, la data de 4 februarie 2008 și respectiv 6 februarie 2008. Aceste plângeri au fost formulate în termenul procedural prev. de art. 278 pct. 3 C. proc. pen.

            Prin rezoluția din 19 februarie 2008 dată în dosarul nr. 45/II-2/2008 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - procurorul șef al Secției de combatere a corupției din cadrul D.N.A. a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluției formulate de R.S. și R.M.

            Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere R.S., R.M. și C.C.

            În ședința publică din 30 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 34 C. proc. pen. constatând că plângerile petiționarilor vizează ordonanța nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, a conexat la dosarul nr. 2381/2008, dosarele nr. 2499/1/2008 și 2958/1/2008.

            La dosarul cauzei petenții au atașat un set de înscrisuri.

            Prin plângerea formulată la instanță petenții au solicitat să se constate nulitatea absolută a ordonanței din 21 decembrie 2007, deoarece ordonanța a fost dispusă de un procuror necompetent „numit” în efectuarea anchetei ce formează obiectul cauzei nr. 33/P/2005 cu încălcarea dispozițiilor imperative privind organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție, precum și cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală și ale Legea nr. 304/2004.

            Un alt aspect de nelegalitate al rezoluției nr. 45/II-2/2008 prin care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva ordonanței nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 - susține în plângere că derivă din faptul că prin această ordonanță nu a fost soluționată cauza sub toate aspectele, în sensul că nici în expozeul acesteia și nici în dispozitiv nu se face referire la toate plângerile înregistrate în acest dosar sau conexate, și cu atât mai puțin, în dispozitivul ordonanței nu sunt dispuse soluții de neîncepere a urmăririi penale, clasare sau disjungere, în conformitate cu dispozițiile codului de procedură penală cu privire la toate aceste plângeri.

            Au fost enumerate toate plângerile formulate, concluzionându-se că motivarea rezoluției nr. 45/II-2/2008 cu privire la această problemă este greșită.

            Nelegalitatea celor două rezoluții este invocată și datorită faptului că acestea, ar fi date cu încălcarea dispozițiilor art. 203 C. proc. pen. care prevăd în mod expres faptul că ordonanțele organelor de urmărire penală trebuie să fie motivate și să cuprindă atât împrejurările de fapt, cât și cele de drept, precum și probatoriile administrate în cauză.

            S-a apreciat că nu a fost avut în vedere întregul material probator administrat în cauză.

            Se mai susține că rezoluția nr. 45/II-2/2008 și ordonanța nr. 33/P/2005 sunt nelegale datorită faptului că s-au înlăturat nejustificat, „global” de la soluționarea cauzei, toate probatoriile administrate, reprezentând declarații de martori, înscrisuri, procese-verbale de confruntare și procesele verbale de constatare și soluția este întemeiată numai pe cuprinsul înregistrării, din data de 22 noiembrie 2004 dintre partea vătămată R.M. și învinuitul G.C. care se află la dosarul cauzei pe format CD-R marca Imation 700 MB.

            În plângerea formulată de R.S., sunt enumerate toate declarațiile martorilor, unele dintre ele comutate, considerându-se că acelea care exprimă adevărul nu au fost valorificate de organele de urmărire penală.

            De asemenea, s-a făcut referire la înscrisurile aflate la dosar considerându-se că ele dovedesc afirmațiile părții vătămate R.M., făcându-se referire, pe larg, la dispozițiile legale referitoare la probe.

            Ordonanța nr. 33/P/2005 este criticată și pentru motivul că s-au dispus 12 soluții de neîncepere a urmăririi penale față de T.G., B.M.C., G.C., B.I., G.S., T.M.(A.), O.N., S.A. și „10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL”, față de S.A. și M.C. soluțiile fiind numerotate de la punctul 7 la 18 din ordonanță, fără a se dispune efectuarea vreunei cercetări cu privire la faptele reclamate, fără a dispune audierea persoanelor vătămate sau a făptuitorilor și fără ca la dosarul cauzei să fie administrat vreun probatoriu care să conducă la soluțiile de neîncepere a urmăririi penale.

            Ordonanța nr. 33/P/2005 și menținută de procurorul ierarhic superior este considerată nelegală și datorită faptului că, în cuprinsul acesteia nu se face nici o referire la șantajul exercitat asupra lui R.S. în acea perioadă, dar mai ales la data de 29 noiembrie 2004, în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților nefăcându-se referire decât la șantajul exercitat asupra părții vătămate R.M.

            Referitor la elementele materiale ale infracțiunii de șantaj –pretins a fi săvârșite de înv. G.C. și făptuitorul B.I. la 24 noiembrie 2004, în plângere se face trimitere la modalitatea de acordare și desfășurare a vizitei în cadrul unității de deținere, considerând că inspectorul B.I. în complicitate cu procurorul G.C. au organizat vorbitorul, primul asistând la vorbitor, contrar normelor din unitățile de detenție, la solicitarea învinuitului G.C. Se face trimitere în acest sens, la materialul probator administrat în cauză.

            În esență, se susține că pentru răspunderea lui T.G. în „drepturi”, G.C. a devenit, contrar dispozițiilor legale „recuperatorul” personal al acestuia, punându-se în slujba lui T.G., apreciind că sunt probe la dosar în acest sens.

            În ceea ce privește aspectele de netemeinicie ale ordonanței, se consideră că soluția dispusă cu privire la învinuirile reținute în sarcina lui T.G., B.M.C. și G.C. este netemeinică întrucât în cuprinsul acesteia nu există nicio motivare care să ducă la incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

            Procurorul de cauză nu a avut în vedere cronologia faptei, precum și o analiză atentă a probelor aflate la dosarul cauzei. În plângere se face referire la conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj și se concluzionează că la dosarul cauzei se află numeroase înscrisuri care stabilesc, în mod definitiv și irevocabil, cu autoritate de lucru judecat că T.G., precum și firmele patronate de acesta, SC D. SA și SC T.G. SA, nu au nici un drept legitim să solicite sau să pretindă acțiuni și active ale societății R.I.H. SA, administrată de R.S.

            Se consideră că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și trafic de influență, fapte prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 257 C. pen. cu aplic. art. 17 din Legea nr. 78/2000.

            În ceea ce privește soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților T.G. și B.M.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că „în perioada de timp 22 noiembrie 2004 - 29 noiembrie 2004, au pretins de la R.S., prin intermediul numitei R.M., activele firmelor acestuia, pentru a fi transferate în beneficiul învinuitului T.G., afirmând că, împreună cu acesta din urmă, dețin influența necesară asupra procurorului G.C. pentru a-l determina ori să-i agraveze situația, ori să-l favorizeze în cauza penală în care era anchetat de acest procuror, se solicită infirmarea ordonanței, întrucât, în ceea ce privește aceste fapte, procurorul nu a făcut nici o mențiune referitoare la împrejurările de fapt și de drept, precum și probatoriile administrate în cauză, din cuprinsul cărora ar rezulta că fapta nu există, ordonanța fiind nemotivată, ceea ce contravine dispozițiilor codului de procedură penală.

            Referitor la soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.D.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și luare de mită, faptă prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum și scoaterea de sub urmărire penală a înv. G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de favorizare a infractorului, faptă prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea măsurii dispuse și trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea reluării cercetărilor.

            Un prim aspect de nelegalitate a ordonanței invocat se referă la faptul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților N.D.R. și G.C. pentru faptele reținute în sarcina lor, nesoluționând toate plângerile penale împotriva acestora și nu a dispus o soluție în ceea ce privește plângerile formulate de SC M. SA împotriva lui N.D.R. și G.C.

            În opinia petentului R.S., existau indiciile comiterii de către N.D.R. a infracțiunii prev. de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și se impunea începerea urmăririi penale în cazul acestuia. Petentul se referă pe larg la conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.

            Cu privire la soluția de scoatere de sub urmărire penală față de învinuiții N.D.R. și G.C. referitor la infracțiunea prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea acesteia întrucât este nelegală și netemeinică și reluarea cercetărilor, referindu-se la conținutul constitutiv al acestor infracțiuni și situația de fapt reclamată.

            Referitor la soluția de scoatere de sub urmărire penală față de învinuitul G.C. pentru infracțiunea prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea acesteia întrucât este nelegală și netemeinică și reluarea cercetărilor.

            Se apreciază că ordonanța din punct de vedere al motivației este profund nelegală și netemeinică. Dispunându-se această soluție nu s-a avut în vedere materialul probator aflat la dosar, neverificându-se dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina învinuitului G.C.

            De asemenea, se consideră că în mod nelegal s-a emis ordonanța de conexare a cauzelor la data de 29 iulie 2004, fiind conexat dosarul nr. 2475/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București la dosarul nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

            S-a concluzionat că învinuitul G.C. a consimțit ca prin activitatea sa, să pericliteze înfăptuirea corectă a actului de justiție și prin această activitate inițial l-a favorizat pe N.D.R., iar ulterior prin preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și în final prin începerea urmăririi penale împotriva lui R.S. la 16 septembrie 2004, învinuire întemeiată pe nerespectarea clauzelor din protocol, astfel prin activitatea sa procurorul a intenționat evitarea tragerii la răspundere penală a celui care a săvârșit infracțiunea de luare de mită pentru ca în finalul rezoluției sale infracționale să urmărească obținerea pentru N.D.R. a produsului infracțiunii, terenul de 9000 mp cu titlu gratuit.

            În plângerea sa, R.S. face referire la conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului, enumerând acțiunile care, în opinia sa constituie elemente materiale de favorizare, respectiv acte procedurale, sau măsuri luate de procuror în cadrul procesului penale (emiterea de adrese, modalitatea de audiere a părții vătămate, declarații martor, aplicarea sechestrului, zădărnicirea urmăririi penale începută cu privire la înv. N.D.R.

            Referitor la fapta de șantaj reținută în sarcina înv. G.C.

            Petentul R.S. susține că înv. G.C. a început urmărirea penală împotriva sa pentru o faptă de înșelăciune reclamată de N.D.R. cu scopul vădit urmărit de acesta de a favoriza pe N.D.R. și de a-l determina pe acesta să transfere cu titlu gratuit terenul către N. În septembrie 2004, procurorul în cauză a încercat să obțină arestarea preventivă a petentului R.S. în dosarul nr. 430/P/2003 petentul apreciind că probele dosarului nu îi permiteau să invoce nici una din prevederile art. 148 C. proc. pen., dar cu toate acestea procurorul Gherța urmărea arestarea, în opinia petentului, pentru ca el să fie constrâns să cedeze firmele patronate sau administrate de el lui T.G., lui S.A. și N.D.R.

            În finalul plângerii, petentul R.S., invocă din nou, nelegalitatea ordonanței atacate, invocând încălcarea art. 203 alin. (2) C. proc. pen., art. 168 C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen.

            Examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele considerente.

            Prin rezoluția nr. 33/P/2005 din 15 noiembrie 2005 a D.N.A., Secția de Combatere a Corupției, s-a dispus începerea urmăririi penale față de:

            T.G. - sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2004, în mod repetat, acționând direct ori prin intermediul numitului B.M.C., a constrâns-o pe numita R.M. să-și determine soțul, pe numitul R.S., să-i transfere activele firmelor pe care le administrau și a infracțiunii prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în aceeași perioadă a pretins de la R.S. prin intermediul numitei R.M., activele firmei acestuia, susținând că are influență asupra procurorului G.C. pentru a-l determina să-i agraveze situația sau să-l favorizeze în cauza penală în care acest procuror îl ancheta.

            B.M.C. - sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2004, în mod repetat, a constrâns-o pe numita R.M., prin amenințări și violență, să-și determine soțul, pe numitul R.S., pentru a transfera activele formelor pe care le administra învinuitului T.G. și a infracțiunii prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în aceeași perioadă a pretins de la R.S., prin intermediul numitei R.M., activele firmelor acestuia, pentru a fi transferate în beneficiul învinuitului T.G., afirmând că, împreună cu acesta din urmă, deține influența necesară asupra procurorului G.C. pentru a-l determina ori să-i agraveze situația, ori să-l favorizeze în cauza penală în care era anchetat de acest procuror.

            G.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2004, a constrâns-o pe numita R.M., prin amenințări, să-și determine soțul, pe R.S., pentru a-și transfera activele firmelor sale, în beneficiul învinuitului T.G. și a infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, a îngăduit cu bună știință învinuiților T.G. și B.M.C. să susțină în fața numitei R.M. și altor persoane că dețin influența necesară asupra sa pentru a-l determina, ori să agraveze, ori să favorizeze situația numitului R.S., în cauza penală pe care o instrumenta.

            În această cauză plângerea penală a fost formulată de R.M. - în final primind numărul 33/P/2005.

            Pe parcursul cercetărilor desfășurate în acest dosar au mai fost depuse plângeri penale, de mai multe persoane.

            În plângerea formulată, R.M. a arătat că între partea vătămată R.S. și înv. T.G. s-au derulat mai multe litigii civile, comerciale și penale legate de structura acționariatului unor societăți administrate de R.S. ori de asociați ai acestuia.

            La data de 19 noiembrie 2004, partea vătămată R.S. a fost reținut, iar apoi arestat, în cadrul unui dosar penal, instrumentat de procurorul G.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar din acest moment, T.G. și B.C. a început să facă presiuni asupra părții vătămate R.M. în scopul ca ea să își convingă soțul să cedeze acțiuni ale societății către înv. T.G.

            Petenta R.M. a făcut referire la mai multe întâlniri fie cu B.M.C., fie cu T.G., în cadrul cărora pretinde că a fost supusă unei presiuni psihice de către aceștia, prin atitudinea lor, iar în discuția cu procurorul G.C., acesta a îndemnat-o să cadă la înțelegere cu T.G.

            Partea vătămată R.M. a formulat plângere și împotriva procurorului G.C., pentru modul cum a instrumentat dosarul nr. 368/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. (fost dosar nr. 430/P/2003) acuzându-l pentru infracțiunea de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, cercetare abuzivă, încălcarea normelor profesionale prevăzute de Codul Deontologic al Magistratului.

            Partea vătămată a depus la dosar CD-uri, conținând înregistrări audio sau video.

            Procurorul a reținut ca fiind relevante pentru cauză două înregistrări.

            Într-una din înregistrări sunt cuprinse dialogurile purtate de învinuitul B.M.C. și partea vătămată R.M., la data de 21 noiembrie 2004.

            Din audierea acestor înregistrări rezultă, în esență, că învinuitul B.M.C. îi spunea părții vătămate R.M. că ar trebui să negocieze, pentru că, astfel, riscă să piardă totul.

            B.M.C. a sfătuiește pe R.M. să-i transmită soțului său că poate rămâne acționar cu o cotă de 25% și că a fost sunat de procuror, care i-a relatat că va continua audierile, va dispune o expertiză contabilă. Se vorbește de o înțelegere a părților care ar putea grăbi eliberarea lui R.S., însă numai nu poate garanta acest lucru.

            Dintr-o altă convorbire rezultă faptul că partea vătămată R.M. afirmă că se găsește „într-o tensiune extraordinară” , „într-o stare de stres” și, în acest context, îi spune procurorului „poate îmi dați și un sfat”. R.M. a făcut referire la „șantaj și hărțuire” situație care o „îngrozește” atât pe aceasta cât și pe fiica sa.

            Din declarația părții vătămate R.M. a rezultat că simțindu-se șantajată, s-a adresat procurorului G.C. și fără știrea acestuia cu ajutorul unui reportofon pregătit în acest scop, a înregistrat convorbirea.

            În opinia părții vătămate, discuția purtată cu procurorul a avut semnificația unei continuări a șantajului practicat asupra sa, deoarece chiar procurorul a îndemnat-o să cedeze în fața șantajului.

            Învinuitul G.C. a dat mai multe declarații, arătând că aceste înregistrări nu sunt făcute în condiții legale, că discuția cu partea vătămată a avut loc în prezența a două colege de birou, explicând toată discuția avută cu partea vătămată.

            Înregistrările depuse la dosarul cauzei nu pot fi apreciate mijloace de probă obținute în mod legal.

            În plus, în mod corect procurorul a concluzionat că dialogul dintre partea vătămată și procuror a avut loc în biroul procurorului, în prezența a două colege de birou, avocatul părăsind biroul din proprie inițiativă.

            În dialogul care a avut loc, procurorul i-a dat sfaturi părții vătămate cu titlu informativ și în principal acela de a negocia pe latura civilă a cauzei cu părțile vătămate și civile în cauză.

            Soluționarea laturii civile este guvernată de principiul disponibilității și în adevăr, procurorul nu încalcă nici o normă legală și nu săvârșește o faptă penală în cazul în care învederează părților că poate interveni o înțelegere.

            Procurorul nu a amenințat partea vătămată, dimpotrivă a îndemnat-o să nu cedeze presiunilor de care se plângea.

            De asemenea, împrejurarea că procurorul a încunoștințat partea vătămată cu privire la faptul că cercetările în ceea ce o privește pe aceasta, ca administrator al SC W.M.L. SRL, vor continua, întrucât în activitatea respectivei societăți au fost detectate grave nereguli iar la data dialogului, era dispus un control financiar, pe care urma să-l realizeze A.N.A.F., nu reprezintă o „amenințare” sau „presiuni” din partea procurorului așa cum, de altfel s-a și reținut prin ordonanța atacată.

            Procurorul a concluzionat în mod corect că nu există probe din care să rezulte vreo formă de șantaj practicată de învinuitul G.C. asupra părții vătămate R.M. ori vreo împrejurare care să releve faptul că acesta ar fi tolerat ca numele său să fie folosit de ceilalți doi învinuiți în scopul de a o șantaja pe partea vătămată R.M.

            În privința întâlnirilor dintre R.S. și membrii familiei sale, în datele de 22 și 29 noiembrie 2004 la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța atacată au fost analizate toate declarațiile date în cauză și în mod corect s-a reținut că nu există elementele probatorii din care să rezulte vreo formă de șantaj practicată de învinuitul G.C., neexistând vreo constrângere practicată de învinuit prin amenințare, asupra părților vătămate pentru ca R.S. să transfere acțiuni sau active ale societăților sale către T.G.

            Soluția de scoatere de sub urmărire penală a înv. G.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în temeiul art. 10 lit. a) este corectă.

            Din actele de urmărire penală administrate în cauză nu a rezultat nici existența vreunei forme de ajutor sau înlesnirea, cu intenție, dat învinuitului T.G. și B.M.C., pentru ca aceștia, la rândul lor să susțină în prezența părții vătămate R.M. și a altor persoane, că dețin influența necesară asupra sa, pentru a-l determina, ori să agraveze ori să favorizeze situația numitului R.S., în cauza penală pe care o instrumenta, soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.

            Prin ordonanța atacată s-a reținut că din ansamblul materialului probator administrat în cauză a rezultat că învinuitul T.G. prin implicarea sa financiară în afacerile derulate prin societățile lui R.S., precum și prin faptul că, în timp, unele din aceste societăți au fost apropriate fraudulos de către R.S., în detrimentul său, avea un interes legitim de a acționa pentru nedobândirea drepturilor sale. S-a susținut că o parte din scopurile anchetelor penale la care a fost supus R.S. constau tocmai în cercetarea acestor fraude săvârșite de R.S. (prin majorări fictive de capital social și multiplicarea artificială a acțiunilor deținute în cadrul societăților, lezând astfel drepturile celorlalți acționari prin falsuri intelectuale și materiale săvârșite în înscrisurile legate de transferurile acțiunilor).

            Instanța analizând înscrisurile depuse la dosar pe parcursul procesului penal constată că în adevăr, învinuitul T.G., în paralel cu procedurile judiciare ce își urmau cursul, își dorea și încerca o soluție negociată în privința intereselor sale financiare, nefiind interzis de lege acest demers, latura civilă a cauzei, așa cum s-a subliniat deja, fiind guvernată de principiul disponibilității.

            Împrejurarea că învinuitul T.G., în contextul arestării lui R.S., și-a oferit sprijinul material pentru membrii familiei acestuia aflați în dificultate, încercând să negocieze cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, învinuitul fiind de acord să mențină o cotă de 25% din acțiuni pentru R.S., nu poate atrage concluzia că acesta a săvârșit o faptă penală.

            Din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că învinuitul T.G. a încercat să redreseze situația economico-financiară a societăților asupra cărora deține controlul decizional petentul.

            În anii în care petentul a deținut controlul decizional, societățile respective au dobândit datorii importante.

            Chiar dacă a existat o situație mai tensionată între părți, având în vedere relațiile dintre părți, litigiile dintre aceștia „amenințarea” cu privire la continuarea și întețirea demersurilor judiciare împotriva lui R.S. nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj.

            Nici susținerile în sensul că procurorul poate fi influențat după caz, să agraveze sau să ușureze situația procesuală a lui R.S. nu poate constitui elementul material al infracțiunii de șantaj care constă în acțiunea de constrângere, prin violență sau amenințare asupra altei persoane.

            Această susținere nu este de natură a insufla unei persoane temerea pentru un pericol ce o așteaptă, știut fiind faptul că magistrații sunt imparțiali și se supun numai legii, iar pentru partea care va avea îndoieli asupra acestui lucru, există mijloace procedurale de înlăturare din acea cauză a magistratului, de care poate uza.

            În concluzie și soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului T.G. corespunde dispozițiilor legale.

            Pentru aceleași considerente și soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.M.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de șantaj și trafic de influență, prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) va fi menținută.

            Prin rezoluția din 25 iulie 2006, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții N.D.R. și G.C. după cum urmează:

            - față de înv. N.D.R. - pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și luare de mită prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

            - față de înv. G.C. - pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prev. și ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și favorizarea infractorului, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen.

            În fapt, s-a reținut că la data de 22 aprilie 2002, între învinuitul N.D.R. în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al SC M. SA și Președinte al Asociației „PA.S.M.” SA și B.M.C. în calitate de reprezentant al SC W.M.L. SRL, s-a încheiat antecontractul de cesiune de acțiuni, atestat sub nr. 015 din 22 aprilie 2002 de Cabinetul Avocațial R.V.

            Învinuitul N.D.R. i-a impus părții vătămate R.S., prin protocolul atestat sub nr. 016 din 25 aprilie 2002, de același avocat să îi transfere cu titlu gratuit în proprietatea sa, suprafața de 9000 mp din terenul aparținând SC M. SA, plus suma de 30.000 dolari SUA, în schimbul încheierii contractului de cesiune și al transferului efectiv al acțiunilor.

            S-a reținut că partea vătămată R.S. a refuzat să-și achite obligațiile i-au fost solicitate cu titlu de mită, împotriva acesteia s-a dispus începerea urmăririi penale de către procurorul G.C., prin rezoluția din 16 septembrie 2004, dată în dosarul nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

            Referitor la această situație de fapt, prin ordonanța atacată s-au reținut următoarele:

A). Antecontractul de cesiune de acțiuni nominative ale SC M. & C SA (f. 238-239 vol. XIII dosar ) - a fost încheiat la data de 22 aprilie 2002, între N.D.R., în calitate de reprezentant al Asociației P.A.S. M. (promitent-cedent) și B.M.C., reprezentant legal-administrator al SC W.M.L. SRL (promitent - cesionar).

Obiectul antecontractului îl constituia încheierea în viitor, în formă autentică, a contractului de cesiune pentru 269.724 acțiuni nominative ale SC M. & C SA, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând 54,78% din capitalul social al antemenționatei societăți. Momentul încheierii contractului de cesiune în forma autentică a fost stabilit la un termen de 5 zile din 3mbmentul acnitării de către cesionar al avansului. Mai multe clauze, din cadrul cap. IV al antecontractului se referă la prețul cesiunii.

B). În paralel cu antecontractul susmenționat, la momentul încheierii acestuia, își producea efectele, în continuare, contractul de închiriere, încheiat în formă autentică, la 13 martie 2000 între SC M. & C SA și F.S.O.T.R. (f. 240 - 242 vol. XIII dosar) - acest contract a fost încheiat între I.D. și C.V.D., ca reprezentanți ai SC M. & C SA, pe de o parte și N.D.R., ca reprezentant al fundației amintite, pe de altă parte.

Contractul stabilea închirierea în favoarea F.S.O.T.R. pe un termen de 25 de ani (fiind valabil până la 14 mai 2025) a terenului în suprafață totală de 8598,93 mp, cu destinație de teren sportiv și spațiu verde, situat în București, sector 6, proprietate a SC M. & C SA,

C). Protocolul încheiat la 25 aprilie 2002 între N.D.R. și R.S. (f. 243-245 vol. XIII dosar) - acest protocol completează antecontractul de cesiune de acțiuni descris la lit. A)., îl detaliază, prin împărțirea procesului de take over în mai multe faze și stabilește noi obligații în sarcina părților.

Astfel, în materie de obiect al protocolului, se stabilește de această dată că adevăratul beneficiar al procesului de take over este R.S., care preia pachetul majoritar de acțiuni de la SC M. & C SA, administrat de învinuitul N.D.R., prin intermediul SC W.M.L. SRL.

Examinând relația dintre protocol și antecontractul de cesiune de acțiuni, apare ca evidentă unitatea teleologică a celor două acte juridice. împreună, acestea realizează, de fapt, o simulație prin interpunere de persoane (în speță, persoana interpusă fiind SC W.M.L. SRL). în acest sens este de remarcat data protocolului (la dosar 3 zile distanță de data antecontractului), precum și caracterul celor două acte juridice: antecontractul - act public, ostensibil, iar protocolul - act secret, ce vine să modifice și să precizeze anumiți termeni și condiții ale actului ostensibil.

Din punct de vedere al condițiilor protocolului, analizate în corelație cu prevederile antecontractului și ținând seama și de prevederile contractului de închiriere descris la pct. B., remarcăm următoarele:

a). procesul de take over operat de R.S. asupra SC M. & C. SA a fost conceput în două etape; într-o primă etapă se încheia antecontractul de cesiune de acțiuni, urmat de plata unui avans în contul contravalorii acțiunilor, iar în termen de 5 zile de la plata avansului - încheierea contractului de cesiune de acțiuni în forma autentică; în cea de-a doua etapă SC W.M.L. SRL urma să majoreze capitalul social al SC M. & C. SA;

b). prin procesul take over descris mai sus, R.S. urma să dețină controlul absolut asupra SC M. & C. SA;

c). pentru a se preveni transformarea preluării pachetului majoritar de acțiuni într-un veritabil „hostile take over", au fost stabilite mai multe obligații în sarcina lui R.S.; aceste obligații au fost concepute, în mod cert, ca și garanții ale exercitării cu bună-credință ale drepturilor de acționar majoritar ale lui R.S.:

- obligația de a schimba structura de conducere a SC M. & C. SA, din consiliu de administrație în administrator unic (această modificare apare ca logică în contextul deținerii unui control absolut asupra societății de către R.S.), obligația este dublată însă de garanția constând în desemnarea ca director general, pe o perioadă de minimum 5 ani și cu o clauza este firească din punct de vedere al păstrării unui echilibru organic și-funcțional între puterea decizională (reprezentată de administratorul unic ce urma să fie desemnat de R.S.) și puterea executivă (reprezentată de directorul general); de asemenea, garantarea unei retribuții lunare minime a acestuia pentru o perioadă limitată de timp nu face decât să confere credibilitate bunelor intenții ale cesionarului, avându-se în vedere că salariul directorului general urma să fie stabilit de către administratorul unic, controlat de R.S.; în lipsa unei astfel de garanții apare ce evidență posibilitatea de a înlătura directorul general prin stabilirea de către administrator a unui salariu neconvenabil pentru acesta; mai mult, suma stabilită - 1.500 dolari SUA / lună - nu este exagerată raportat la importanța funcției deținute;

- obligația asumată de R.S. de a asigura folosința de către F.S.O.T.R. a bazei sportive, în suprafață de 9.000 mp , reprezentată de terenurile de tenis, situate pe terenul aparținând SC M. & C. SA, conform contractului de închiriere existent în vigoare la data cesiunii și, într-o perioadă de maximum 5 ani de la încheierea acestui protocol, să transfere cu titlu gratuit acest teren lui N.D.R.; se mai prevede, de asemenea că, în cazul în care, prin intermediul SC W.M.L. SRL se va proceda la înstrăinarea pachetului de acțiuni către alți investitori, ori la înstrăinarea de active aparținând SC M. & C. SA, aceste operațiuni pot fi efectuate numai după ce antemenționatul teren a fost transferat cu titlu gratuit lui N.D.R.

- obligația de a plăti învinuitului N.D.R. suma totală de 130.000 dolari SUA, în trei tranșe : 10.000 dolari SUA, 5.000 dolari SUA și respectiv 115.000 dolari SUA.

În plângerile formulate în cauză și în declarațiile date în calitate de parte vătămată în cauză, R.S. învederează, în esență, că aceste trei obligații la care s-a făcut referire anterior, nu reprezentau altceva decât o mită pretinsă de învinuitul N.D.R., pentru perfectarea preluării pachetului de control al SC M. & C. SA, iar persistența lui în a obține aceste drepturi, dublată de redactarea unor plângeri penale împotriva sa avea semnificația unui șantaj. Ideea a fost preluată în rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 25 iulie 2006.

- în apărare, în declarația dată în calitate de învinuit la data de 28 august 2006 (f. 13-17 vol. XIII dosar), N.D.R. arată, în sinteză, următoarele :

În anul 1994, atunci când SC M. & C. SA s-a născut, ca urmare a privatizării prin metoda MEBO un număr de 5 persoane fizice au creditat P.A.S. -ul cu diverse sume de bani, în vederea cumpărării pachetului majoritar de acțiuni, după cum urmează: martorul I.C. - 100.000 dolari SUA; martorul M.F. - 10.000 dolari SUA; martorul N.G. - 5.000 dolari SUA și martorii B. și F. - în total 15.000 dolari SUA - conform înțelegerii cu aceste persoane, în momentul în care P.A.S. își stingea datoriile către F.P.S., urma ca sumele de bani să le fie restituite ori să primească în compensație acțiuni ale societății.

- În cursul negocierilor situația sus-amintită a fost cunoscută de partea vătămată R.S., care a fost de acord să ramburseze respectivele sume de bani investitorilor amintiți; acesta este motivul pentru care s-a înscris în protocol obligația de plată a sumelor respective. A fost înscris ca destinatar al acestor sume N.D.R., însă practic, sumele urmau să fie rambursate lui I.C. și celorlalți investitori.

- în privința terenului în suprafață de 9.000 mp, învinuitul N.D.R. arată că în perioada 1998 - 2000, a investit personal, prin F.S.O.T.R., fondurile necesare pentru amenajarea unei baze sportive destinate tenisului (sumele investite fiind de aprox. 400.000 Euro); în aceste condiții, învinuitul a insistat în includerea în protocol a unei garanții pentru investițiile făcute, ajungându-se astfel la formularea celei de-a doua obligații cuprinse în protocol; oricum, destinația terenului respectiv nu putea fi schimbată în vreun fel prin voința învinuitului, pentru că terenul era supus, pe o perioadă de 25 de ani, contractului de închiriere descris la pct. B; destinația terenului putea fi însă schimbată prin voința lui R.S., în lipsa unei asemenea clauze de protecție, pentru că, în conținutul contractului de închiriere a fost înscrisă clauza : „Destinația spațiului închiriat nu va putea fi schimbată fără consimțământul scris al proprietarului" (proprietar urmând să devină R.S.).

Alegațiile învinuitului N.D.R. sunt susținute prin declarațiile martorilor și înscrisurilor depuse de acesta în apărare. Astfel:

- martorul C.M., administrator al unei societăți aflate în relații comerciale cu SC M. & C. SA (declarație din 26 septembrie 2006 - f. 56 - 57 vol., XIII dosar) arată că : „ (...) esența acestui conflict era mersul fabricii, care scădea lună de lună în segmentul de aprovizionare și asta datorită faptului că R. nu investise banii promiși. In legătură cu protocolul, mai știu că, N. i-ar fi cerut lui R. să îl despăgubească în legătură cu banii pe care îi investise pentru amenajarea terenului de tenis. Eu nu știu concret ce conținea acest protocol dar am ascultat de la cei doi cu ocazia unei discuții în |cadrul căreia încercam să-i împac, că N.D.R. va renunța la protocolul respectiv referitor la teren în momentul în care va fi despăgubit față de investițiile făcute".

- martorul B.M. (declarație din 26 septembrie 2006 - f 58-59 vol. XIII. dosar) - confirmă faptul că a creditat P.A.S. M. cu suma de 15.000 dolari SUA, din care nu i-a fost restituit niciun ban; a participat la întâlnirea de la Hotel „Mariott" din februarie 2006, împreună cu N.D.R., R.S. și C.O., ocazie cu care R.S. a recunoscut că nu i-au fost restituiți banii și a propus ca investiția să-i fie rambursată; martorul mai arată că: „în cadrul discuției, care avea caracterul unei discuții de împăcare, N. a pus problema ca domnul R. să dea banii la acționari, adică să plătească acțiunile pe care le-a cumpărat de la P.A.S. M., deoarece nu a plătit nimic, să restituie banii care mi se cuveneau mie și numitului F., să-l despăgubească pentru investițiile făcute la terenul de tenis și, în același timp, să-i plătească salariul de director retroactiv".

- martorul I.C. (f. 60-61 vol. XIII dosar - declarație din 26 septembrie 2006) - confirmă în totalitate susținerile făcute în apărare de învinuitul N.D.R. Martorul susține următoarele: „nu am fost de față la data când s-a semnat protocolul, ci la o dată ulterioară acestui moment, când R.S. a scris personal pe acest protocol care este distribuția sumelor pe care a recunoscut că le datorează. Această consemnare a fost rezultatul faptului că R.S. nu-și îndeplinise până la această data obligațiile pe care și le asumase prin acel protocol. R. îmi datora 100.000 dolari SUA, deoarece eu am dat celor de la P.A.S. M. bani împrumut pentru ca aceștia să cumpere acțiuni de la F.P.S. (...) Am cerut banii de la domnul R. și nu de la P.A.S. M. pentru că, în momentul încheierii protocolului acesta cumpărase acțiunile P.A.S. M., preluând totodată și datoriile fabricii, între care și suma împrumutată. Protocolul a fost necesar să se încheie deoarece R. nu respecta convenția în sensul că refuza să achite datoriile către muncitori, în calitatea acestora de acționari (...) Protocolul a fost încheiat (...) între alte persoane decât acelea care au semnat convenția deoarece R. urmărea de la început, cu rea credință, să găsească modalități de a se sustrage de la obligațiile care îi reveneau. Așa a procedat în toate afacerile care le-a făcut. (...)".

- martorul B.M.D.(declarație din 27 septembrie 2006 - f. 63 - 65 dosar) - avocat ce a acordat consultanță juridică SC M. & C. SA, începând, din anul 1994 în repetate rânduri - acesta arată că protocolul, conținând obligațiile în dezbatere, a avut o formă inițială anterioară redactării antecontractului de cesiune de acțiuni. Lucrul este important pentru ca să nu se creadă că protocolul s-a făcut după semnarea antecontractului, ca o condiție impusă lui R.S. pentru semnarea contractului propriu-zis de cesiune. De altfel, acest protocol nu a fost niciodată gândit ca o condiție pentru cesiunea propriu-zisă a acțiunilor, ci privea mai mult o regularizare a tranzacției, în sensul efectuării unor plăți către persoanele care aveau pretenții materiale către P.A.S. M. și reglării problemei transferului terenurilor către F.S.O.T.R. În varianta inițială de protocol se nominalizaseră persoanele către care urmau să se facă aceste transferuri bănești, iar cu privire la teren se prevedea că acesta urma să fie transferat către fundația respectivă și nu către vreo persoană fizică. Ulterior, s-a intrat în redactarea formei definitive a acestui protocol, care s-a petrecut la 3 zile după semnarea antecontractului. Față de viziunea inițială a protocolului, de data aceasta, în conținutul lui a intervenit o schimbare și asta la cererea expresă a lui R.S., în sensul ca el să fie ținut de promisiunea transferurilor bănești către o singură persoană , și anume N.D.R., cu care încheiase protocolul și care, la rândul lui, avea să distribuie fondurile către celelalte persoane, iar cu privire la transferul terenului de tenis, acesta să se facă în beneficiul lui N.D.R. și nu al fundației respective, pentru aceleași considerente. Protocolul s-a semnat la A. și au fost de față patru persoane; R. și N., eu personal și C.C.". Martorul insistă asupra faptului că R.S. a fost cel care a cerut redactarea protocolului în sensul că obligațiile de rambursare a creditelor să fie stabilite direct către N.D.R., iar transferul proprietății asupra terenului de sport să fie făcut, de asemenea, personal către N.D.R., menționând de o manieră tranșantă și plastică faptul că: „dacă bate palma cu N., înțelege să-și îndeplinească promisiunile către; N., atât cu privire la sume cât și cu privire la teren, nedorind să discute nimic cu ceilalți". În final, martorul mai atestă faptul că „la N. nu a ajuns nicio sumă de bani, suma fiind distribuită de chiar R. către persoanele vizate inițial", iar în privința terenului: „N., dacă ar fi vrut să ceară o mită constând într-un teren, ar fi avut posibilitatea să ceară orice altă parcelă, liberă de construcții, numai aceea putând fi valorificată din punct de vedere economic. Terenul menționat în protocol era deja ocupat de fundația de tenis și închiriat pe 30 de ani, astfel încât el nu putea să fie valorificat din punct de vedere economic de către N.D.R., în beneficiul lui personal".

- la f. 246 - 268 - vol. XIII dosar - sunt depuse facturi fiscale, contracte de achiziții, chitanțe - care fac proba efectuării de investiții de către F.S.O.T.R., prin intermediul învinuitului N.D.R. în baza sportivă edificată pe terenul aparținând SC M. & C. SA;

- la f. 285 și urm. vol. XIII - dosar - se găsește înregistrarea, urmată de transcrierea discuției ambientale purtate în data de 10 februarie 2006, între N.D.R. și R.S., în prezența martorilor C.M.O. și B.M. - la Hotel Mariott din București - conține mai multe discuții în jurul onorării obligațiilor asumate prin protocol, neaducând elemente probatorii noi față de cele expuse deja anterior.

Față de materialul probator administrat și analizat în cauză în mod corect s-a concluzionat că stabilirea acestor obligații în sarcina părții vătămate R.S. și asumarea voluntară de către acesta a unor asemenea obligații nu poate avea semnificația pretinderii ori acceptării unei mite de către înv. N.D.R.

            În sprijinul acestei concluzii s-a reținut și faptul că pe măsura evoluției negocierilor dintre părți, s-a ajuns la încheierea actului juridic intitulat „Convenție” încheiat între R.S., N.D.R. și I.C.

            În acest înscris este consemnat următorul text: „Declarăm în mod irevocabil că înscrisul numit – protocol - încheiat la 25 aprilie 2002 între R.S. și N.D.R. mai produce, în prezent, efecte juridice numai în privința creanței stipulate în conținutul acestuia și anume în ceea ce privește adnotarea făcută de domnul R.S. în sensul că domnul I.C. este îndreptățit să primească suma de 100 dolari SUA de la Asociația P.A.S. M., sumă remisă de acesta domnului N.D.R. pentru cumpărarea de acțiuni în numele Asociației P.A.S. M., se obligă să restituie domnului I.C. suma investită în asociație”.

            Referitor la păstrarea funcției de director general de către N.D.R. s-a convenit să se pronunțe instanțele judecătorești, iar cu privire la terenul de sport prin convenție s-a stabilit în următorul sens: „părțile convin modificarea protocolului în sensul că baza sportivă va fi folosită în continuare de F.S.O.T.R., în temeiul contractului de închiriere existent, iar prevederea cu privire la trecerea acesteia cu titlu gratuit în proprietatea domnului N.D.R. devine nulă și lipsită de orice efect juridic”.

            În acest caz, soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.D.R. sub aspectul săvârșirii de către acest a infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală.

            Procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a înv. N.R. și G.C. în mod corect și sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a).

            Astfel, din actele dosarului rezultă că urmare a nerespectării obligațiilor asumate de R.S. prin actul de cesiune de acțiuni nominative și prin protocolul din 25 aprilie 2002, înv. N.D.R. împreună cu mai mulți acționari fondatori, membri ai Asociației P.A.S. M., au formulat o pluralitate de acțiuni civile, comerciale și plângeri împotriva sa.

            Prin plângerile formulate, R.S. susține că toate aceste demersuri judiciare reprezintă un șantaj asupra sa pentru a plăti „mita” ce ar consta în onorarea obligațiilor sale asumate prin protocolul din 25 aprilie 2002.

            Partea vătămată consideră că o formă de șantaj reprezintă și soluția de începere a urmăririi penale împotriva sa prin rezoluția din 16 septembrie 2005 în dosarul nr. 430/P/2003 ca o formă de represalii pentru faptul de a nu fi plătit „mita” solicitată de N.D.R.

            Actul juridic se presupune că exprimă voința părților. Demersurile judiciare ale învinuitului N. în vederea îndeplinirii obligațiilor ce-i reveneau lui R.S. nu constituie o formă de șantaj.

            Elementul material al infracțiunii de șantaj constă în acțiunea de constrângere, prin violență sau amenințare, asupra altei persoane, pentru ca aceasta să dea, să facă sau să nu facă sau să nu sufere ceva. În ambele sale variante, fapta trebuie să fie aptă să constrângă voința subiectului pasiv.

            În cauză, învinuitul G.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a instrumentat dosarul nr. 430/2003 și a dispus începerea urmăririi penale față de R.S., prin rezoluția cu același număr sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În fapt , s-a reținut că în momentul negocierii și încheierii protocolului din 25 aprilie 2002 și a actului de cesiune prin care Asociația P.A.S. M. a cesionat un pachet de 54% din acțiunile SC M. & C SA către SC W.M.L. SRL, a indus și a menținut în eroare pe cocontractanți, neintenționând să își onoreze obligațiile asumate prin aceste acte și nedispunând de resursele financiare necesare redresării societății.

            Împrejurarea că procurorul exercitându-și atribuțiunile de serviciu a considerat că se impune începerea urmăririi penale într-o cauză, nu poate atrage concluzia că a săvârșit vreo infracțiune, magistrații fiind suverani să interpreteze legea.

            Soluțiile de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.C. sunt legale.

            Printr-o altă rezoluție, emisă la data de 11 septembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13 alin. (1)² din O.U.G. nr. 43/2005 și art. 41 alin. (2) C. pen.

            În fapt, s-a reținut că învinuitul, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 6 ianuarie 2004 a instituit și aplicat sechestrul asigurător asupra mijloacelor de producție ale SC R. SA Drobeta Turnu Severin, fără a exista un prejudiciu și nici plângere penală împotriva directorului G.M., formulată de societate, blocând astfel producția de anvelope cu consecința falimentării fabricii.

            De asemenea, la data de 24 septembrie 2004, a instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile și imobile aparținând părților responsabile civilmente, până la concurența sumei de 460 miliarde lei, în condițiile în care nu exista formulată o punere sub învinuire a numitului R.S., nu exista vreo pagubă, iar unele din părțile responsabile civilmente apăreau ca fiind, concomitent, părți civile.

            Ambele sechestre au fost instituite în dosarul nr. 430/PO/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

            În cauză a formulat plângere și partea vătămată G.M.

            Legalitatea și temeinicia măsurilor luate de procuror pot fi verificare numai în căile de atac reglementate de legiuitor și nu în cadrul unui proces penal, neexistând date și indicii că procurorul cauzei și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu rea credință.

            Prin rezoluția atacată s-a făcut referire și la plângerea penală depusă la data de 16 septembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

            Plângerea a fost formulată tot împotriva procurorului G.C., pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 266 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

            Prin rezoluția nr. 609/P/2004 din 18 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.C. pentru săvârșirea sus-menționatelor infracțiuni în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

            Rezoluția a fost menținută de procurorul ierarhic superior și instanță, respingându-se plângerile formulate în temeiul art. 278 și art. 278 C. proc. pen.

            În mod corect s-a reținut că plângerea penală depusă de partea vătămată R.S. la data de 31 august 2006 la Direcția Națională Anticorupție nu face decât să reia și să dubleze plângerea anterior depusă, sub nr. 1042 din 17 ianuarie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dându-se o soluție de neîncepere a urmăririi penale care a fost menținută în căile de atac.

            În concluzie, referitor la plângerea formulată împotriva învinuitului G.C. cu privire la începerea abuzivă a urmăririi penale și instituirea abuzivă a sechestrului în dosarul nr. 430/P/2003 sunt incident atât dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) cât și disp. art. 10 lit. j) C. proc. pen. (autoritate de lucru judecat).

            Din întreg materialul de urmărire penală administrat în cauză nerezultând nici un fel de indicii cu privire la existența vreunor manopere de instigare săvârșite de T.G. asupra procurorului G.C., soluția de neîncepere a urmăririi penale față de T.G. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 248 C. pen. în condițiile art. 13 alin. (1)² din O.U.G. nr. 43/2002 este legală.

            Petentul R.S. a făcut o plângere la data de 31 august 2006 și împotriva numitului B.M.C. în sensul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. în condițiile art. 13 alin. (1)² din O.U.G. nr. 43/2002.

            În plângerea sa petentul a arătat că la data de 13 decembrie 2004, la inițiativa lui B.M.C., s-a organizat la Hotelul „Mariott” din București, o ședință a Consiliului de Administrație în cadrul căreia, prin presiuni și șantaj a fost ales acesta în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al SC R.P. SA (fostă SC R. SA).

            În această calitate, B.M.C. a recunoscut, în mod netemeinic și ilegal, în opinia petentului, o creanță față de societate a SC S. SA Drobeta Turnu Severin, în condițiile în care aceasta avea un caracter litigios. Consecința acestei recunoașteri de datorie a fost executarea silită a societății debitoare pentru suma de 6.995.173.852 ROL.

            Pentru a fi începută urmărirea penală sunt necesare două condițiuni, una pozitivă și alta negativă.

            Condiția pozitivă, neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea adiacentă, constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

            Condiția negativă necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. în art. 10 cu excepția celei prev. la lit. b)¹.

            În mod corect s-a reținut intervenția cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., acesta rezultând din actele premergătoare în cauză iar soluția care se impunea era aceea de neîncepere a urmăririi penale.

            Revenind la învinuitul G.C. - procuror - în ancheta care l-a vizat pe R.S., prin rezoluția atacată s-au analizat toate plângerile depuse în cadrul dosarului.

            Cu privire la conduita procurorului G.C. pe parcursul anchetei vizându-l pe R.S. s-a pronunțat C.S.M. - Comisia de Disciplină pentru Procurori.

            Concluziile acestei comisii au fost în sensul că nu s-au stabilit date care să ateste săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor.

            Intimatul R.A. a susținut faptul că procurorul G.C. a făcut presiuni și l-a intimidat pe martorul C.C., pentru a-și schimba declarațiile date în cauză, procurorul amenințându-l și pe martorul I.A., pentru a obține declarații în acuzare din partea acestuia, la fel și în cazul martorilor T.D. și C.D.

            S-a mai considerat a fi abuzivă și admiterea cererii de vizită a lui R.S. de către S.A. în arest, iar în final, procurorul G. a pus sechestru abuziv pe două camioane.

            Art. 228 alin. (4) C. proc. pen. prevede că dacă din cuprinsul actului de sesizare, al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii, rezultă vreunul din cazurile prev. de art. 10 C. proc. pen., soluția care se impune este aceea de neîncepere a urmăririi penale.

            Cu privire la aceste fapte, s-a procedat conform acestor dispoziții legale, dispunându-se cu privire la învinuitul G.C. neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) și a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective și subiective a infracțiunii).

            O altă plângere analizată prin rezoluția atacată a fost cea formulată de C.C. împotriva lui G.C., B.I.N., T.G., B.M.C. și avocat G.S. cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor de trafic de influență, șantaj și instigare la mărturie mincinoasă.

            Plângerea a reiterat acuzațiile de șantaj și trafic de influență din cadrul plângerilor formulate de R.M. și R.S., cu nuanțare în privința situației speciale a lui C.C., ca și jurist la SC T.A.A. SA.

            Pentru aceleași considerente, instanța reține că soluția dată în cauză, de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele menționate în plângere, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există).

            Petenții R.S. și R.M. au formulat plângere și împotriva subinspectorului de poliție B.I.N. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

            În cele două plângeri s-a susținut, că subinspectorul B., efectuând ancheta împreună cu procurorul G.C. în baza ordonanței de delegare a acestuia a săvârșit abuzuri, exercitând presiuni asupra lui R.S. și a membrilor familiei sale, în scopul determinării acestuia să cedeze pretențiilor lui T.G.

            Concluzia reținută prin ordonanță este corectă.

            Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că organele de urmărire penală au exercitat presiuni asupra petentului R.S. în cadrul anchetei.

            Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de B.I.N. a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale.

            Plângerea penală formulată de C.D. și C.N. împotriva numiților T.G. și B.M.C. pentru trafic de influență, șantaj și amenințare a fost soluționată prin ordonanța atacată în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.G. și B.M.C. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta nu există, acuzațiile formulate prin plângere nefiind dovedite.

            Plângerea penală formulată de R.A. împotriva următoarelor persoane, T.G., A.(T.)M., O.N., D.A., B.C.M., S.A. și 10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 220 alin. (3) C. pen.; art. 194 alin. (2) C. pen., art. 208, art. 209 lit. a) C. pen. și art. 257 C. pen. prin care s-a susținut că toate aceste persoane au pătruns abuziv la data de 25 noiembrie 2004, în incinta SC T.A.A. SA, încercând să „ocupe” sediul firmei respective, a mai fost soluționată prin rezoluția din 12 septembrie 2005 în dosarul nr. 14729/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii respectivi așa încât soluția care se impunea față de această situație era, cum corect s-a procedat, de neîncepere a urmăririi penale fundamentată pe dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

            De asemenea, soluția de neîncepere a urmăririi penale se impune și cu privire la infracțiunea de trafic de influență neexistând date că s-a comis o faptă penală, temeiul legal al soluției fiind cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

            O altă plângere penală este cea formulată de C.D., R.A. și R.S. împotriva lui T.G. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor ped. de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., constând în aceea că sus-numitul ar fi convocat ședințe A.G.O.A. și A.G.E.A. la SC R.I.H. SA fără a avea calitatea de acționat al acestei societăți.

            Faptele nu sunt prevăzute de legea penală și temeiul legal al soluției de neîncepere a urmăririi penale reținut de procuror, art. 10 lit. b) este corect.

            Dacă faptele reclamate ar fi reale pot fi soluționate în cadrul unor acțiuni fundamentate pe Legea nr. 31/1991.

            Prin ordonanța atacată s-a rezolvat și plângerea formulată de R.S. împotriva numiților S.A. și M.C. sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor de șantaj și amenințare.

            În plângere s-a susținut că soția numitului S.A. a investit inițial suma de 300.000 Euro în SC S. SA, societate ce aparține lui R.S.

            Ulterior, R.S. i-a restituit acesteia contravaloarea investiției făcute, însă sus-numiții au început să facă presiuni asupra lui R.S. pentru restituirea unei sume totale, nejustificate de 500.00 Euro.

            Susținerile nu au fost dovedite, iar împrumuturile la care s-a făcut referire, pentru lămurirea restituirii acestora părțile se pot adresa instanței civile, fapta nefiind prevăzută de legea penală, soluția care se impune este cea dată de procuror, neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen.

            Petentul R.S. a mai formulat o plângere împotriva procurorului G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 256 C. pen. rap. la art. 7 pct. 2 și 3 din Legea nr. 78/2000, susținând că în cursul instrumentării dosarului penal nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus administrarea unei expertize financiar-contabile, al cărei cost a fost evaluat la 60.000 Euro.

            R.S. a considerat că această sumă reprezintă mită și a refuzat să o plătească. Ca urmare a acestei situații, procurorul nu a mai dat curs expertizei, însă a dispus efectuarea la respectiva societate a mai multor controale din partea A.N.A.F.

            Din chiat conținutul plângerii rezultă incidența cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

            Prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și față de T.G. și S.A. sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) în plângerea petentului R.S. (fila 4 - vol. V dosar) împotriva procurorului G. și făptuitorilor T.G. și S.A.

            Prin această plângere s-a susținut că, în cursul lunii februarie 2004, procurorul G. i-ar fi cerut mită petentului, suma de 20.000 Euro pentru a nu-l mai ancheta în cadrul dosarului nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

            Petentul a mai învederat că numirea definitivă a procurorului G. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut ca urmare a intervențiilor lui T.G.. S-a susținut că T.G. i-a dat mită procurorului suma de 25.000 Euro pentru ca R.S. să fie arestat în acel dosar, iar S.A. i-a dat mită procurorului 10.000 euro pentru a nu fi anchetat în cadrul plângerii penale formulate de R.S. împotriva sa și a numitului F.J., S.A. cumpărându-i procurorului și un autoturism VW Pasat și a intervenit pentru soția acestuia să fie angajată ca funcționară la o bancă comercială.

            Toate aceste acuzații nu sunt dovedite, iar soluția dată de procuror este legală.

            Cauza a fost disjunsă cu privire la 7 plângeri penale, referitor la făptuitorii I.V., B.M.I, T.D., C.M. și E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. la plângerile penale formulate de procurorul G.C., soluție care nu este supusă controlului judiciar la instanță în temeiul art. 278¹ C. proc. pen.

            Petentul R.S. a învederat în plângerea adresată instanței că dosarul nu a fost soluționat sub toate aspectele, existând plângeri asupra cărora procurorul nu s-a pronunțat.

            Este evidentă multitudinea plângerilor formulate în cauză, dar, în mod corect procurorul, observând că prin unele dintre ele se reclamă aceleași fapte, nu a pronunțat tot atâtea soluții.

            Din considerentele acestei hotărâri rezultă exact unde procurorul a apreciat, în mod corect, în acest fel.

            Referitor la nemotivarea ordonanței, susținerea este greșită. Ordonanța îndeplinește condițiile impuse de art. 203 alin. (2) C. proc. pen., procurorul a analizat materialul probator administrat în cauză pentru soluțiile de scoatere de sub urmărire penală, iar în cazul soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale a procedat conform art. 228 C. proc. pen.

            Referitor la pregătirea profesională a procurorului, în căile de atac, instanța nu are competența de a evalua profesional organele de urmărire penală care întocmesc actele atacate, ci numai soluțiile date în cauză, legalitatea și temeinicia acestora.

            În temeiul art. 278¹ pct. 8 lit. a) C. proc. pen. va fi respinsă plângerea ca nefondată.

            Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

 

 

            Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii R.M., C.C. și R.S. împotriva ordonanței nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe care o menține.

            Obligă fiecare petiționar la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

            Cu recurs.

            Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2009.